Se afișează postările cu eticheta hotărâre de consiliu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hotărâre de consiliu. Afișați toate postările

luni, 19 martie 2012

Stăpânul târgului


Astăzi, luni, 19 martie 2012, după prânz, se va dezbate, la Primăria Generală a Bucureștilor, un proiect de hotărâre pentru înființarea unui spațiu de dezbatere publică în zona Pieții Universității. Proiectul a fost inițiat de domnii de la Pro-Democrația, o organizație care face ce îi spune numele și de câțiva consilieri municipali, ale căror nume vor intra în istorie abia după ce proiectul lor va deveni lege.


Deși aparent născută după modelul occidental al potecilor din noul parc, care nu sunt trasate de peisagistul care a proiectat parcul, ci consolidate după ce trecătorii pe acolo indică pe unde vor ei să meargă, ideea principală din proiect este o prostie, la fel ca și modul de realizare al acesteia. Este ca și cum ai legifera că ai dreptul să respiri, dar numai în anumite locuri și anumite condiții și, mai ales, numai cu aprobarea Primăriei și a măriei sale primarele.

Și scriu că este o prostie pentru că „proiectul” prevede chestii de tipul dotării „agorei”, adică a locului de dezbateri publice, cu băncuțe și toalete ecologice, în schimbul limitării prezenței „demonstranților” pe ore și pe număr de capete și al obținerii aprobării de la Primărie pentru a vorbi în public. 

Dacă vă interesează, puteți citi continuarea acestui articol în ZiuaVeche.ro, la adresa http://www.ziuaveche.ro/opinie/stapanul-targului-80465.html