Adrian Năstase, fost
președinte de partid parlamentar majoritar, fost prim-ministru, personalitate
marcantă dar și controversată a întregii epoci post-decembriste a fost
condamnat la doi ani închisoare, cu executarea pedepsei, de o instanță formată
din trei judecători, cu o majoritate de doi la unu.
Citind numai această
știre, de una singură, fără să avem cunoștință de nimic altceva despre cauza
penală, ori despre România, ba chiar fără să fi trăit în lumea asta până la citirea
știrii și tot ne este suficient pentru a concluziona că, la noi, domnește
nedreptatea.
De ce? Simplu.
Nu este drept ca
vinovăția unui om să fie stabilită prin procentaj, prin balotaj, prin
majoritate de voturi. Dar, așa este legea românească! Mai mult ca sigur, la
noi, de aceea completele de judecată sunt numai cu număr impar de membri, ca să
se poată stabili o majoritate de opinie.
Ceea ce este o ticăloșie
deliberată. Ce este aia, vinovat în proporție de 66 la sută?!?
Omul ori este vinovat,
ori nu este vinovat!
Mai departe, constatăm că
„instanța” a decis ca cei doi ani de condamnare să fie petrecuți în închisoare.
Într-o lume dreaptă,
pedeapsa cu închisoarea este dată celor care au dovedit că nu pot fi altfel
îndreptați și pentru a-i separa de restul lumii, pe o perioadă suficient de
lungă pentru ca ei să fie convinși de greșeala făcută, iar restul lumii să se
vindece de pe urma stricăciunii săvârșite de condamnat.
În România, pedeapsa închisorii cu executare
rămâne la bunul plac al majorității completului de judecată. De ce se aplică
ea? Pentru că așa vrem noi, răspund aceștia!
În cazul lui Adrian
Năstase, indiferent de acuzații și de faptul că ar fi sau nu vinovat de ele,
închiderea sa după gratii pentru o perioadă scurtă de timp nu este deloc un act
de dreptate. Adică, nu se adresează celor două condiții amintite mai sus.
Adrian Năstase,
personalitate puternică, deși controversată, nu poate fi „re-educat” prin
pușcărie, oricât le-ar place unora să îl vadă după gratii, pe motive întemeiate
sau nu. Din păcate, istoria României abundă de exemple de asemenea
personalități care au stat cu mult mai mulți ani în pușcării mult mai mizere
decât cele de astăzi și tot nu au fost „re-educate”.
Iar separarea dintre
condamnat și societate pe o perioadă atât de scurtă nici nu se justifică, din
punct de vedere al dreptății. Ce este aia doi ani? Adică, în fapt, cam 12 luni?
Ce răni se închid în acest timp?
Deci, în România domnește
nedreptatea!
Și am ajuns la această
concluzie fără să enunțăm conținutul „cauzei penale”, fără să ne întrebăm dacă,
într-adevăr, Adrian Năstaste este sau nu vinovat, fără să ne uităm la
elementele de poliție politică ce-ar fi putut influența acest caz și fără să
discutăm foarte posibila intruziune a politicului în actul de justiție.
Ironia face ca subiectul
știrii, domnul Adrian Năstaste, să fie un intim al sistemului de justiție românesc, așa cum este el astăzi, când i-a făcut această nedreptate.
Domnia sa predă dreptul
acesta nedrept românesc și conduce programe de doctorat în drept, deci știe
exact și în detaliu despre ce vorbim aici.
Iar, pentru mulți ani,
domnia sa a fost unul dintre primii trei sau patru oameni în stat și unul
dintre cei doi capi ai legislativului românesc.
Din aceste poziții,
domnul Năstase ar fi putut să sprijine o reformă reală a justiției, care să
facă dreptate în loc de nedreptate, dacă nu chiar să inițieze și să conducă o
asemenea reformă.
Dar nu a făcut acest
lucru.
Ne rămâne nouă, celor
cărora ne mai pasă de România și poporul său, să vedem cum și ce putem face
pentru ca, la un moment dat, să domnească dreptatea și în Țara noastră.
