marți, 11 ianuarie 2011

Țara asta


Nu știu dacă ați observat, dar președintele Băse se referă cel mai frecvent la România cu apelativul „țara asta”. Acuma, nu este de mirare că acest președinte folosește și astăzi limbajul marinăresc însușit pe vremea când mergea legănat cu permis în regulă. Pe de o parte, este șic să te dai de partea clasei muncitoare, chiar dacă ea a dispărut ca atare, iar, pe de altă parte, oricare alt limbaj ar presupune un oarecare demers intelectual de însușire a acelui limbaj, demers sau efort de care domnul Băse nu are cum să fie în stare.

De ce zic eu că apelativul „țara asta” ține de limbajul marinăresc? Ca să fim și cât mai riguroși, el ține, de fapt, de limbajul marinăresc de cursă lungă, unde marinarul doarme pe vas ce doarme, apoi se trezește într-un port sau altul, ce ține de țara asta, dacă vorbirea se face pe loc, pe uscat, sau de țara aia sau ailaltă, dacă vorbirea se face despre altă țară decât cea pe solul căreia se clatină marinarul. Ori, domnul Băse se revendică marinar de cursă mai lungă, umblat prin mai multe țări, porturi și, bineînțeles, bordeluri.

Poate ați observat, însă, că președintele Băse vorbește de „țara asta” cu oarecare năduf, sau scârbă, sau, mai pe turcește, cu oarecare sictir. Asta deoarece domnul președinte este nemulțumit aproape tot timpul de „țara asta”. De aceea, nu l-ați auzit niciodată și, probabil, nu îl veți auzi vreodată folosind expresia „țara mea”.

Post Scriptum: folosirea numelui „Băse” în loc de Băsescu nu este o bătaie de joc, nici măcar o ironie sau lipsă de politețe. Așa se semnează domnul președinte pe toate actele oficiale, de la decretele de promulgare a legilor până la ordinele scrise date serviciilor sale. Adică se băse pe toate alea.

joi, 6 ianuarie 2011

La bună vedere

Acum un an, am devenit un „profil” pe Facebook și mi-am făcut, cât am putut eu de selectiv, câțiva prieteni virtuali. Mi-am dorit să aflu de la ei cum gândesc, ce fac bine în viață și de ce sau cine le pare rău și altele asemenea care fac și leagă prieteniile. De-a lungul anului, am aflat, fără să întreb, cine cu cine s-a măritat, sau cine pe unde a fost și ce a mâncat pe acolo, adică lucruri memorabile și comentabile între prieteni din lumea materială, care se cunosc tactil și olfactiv dar mai puțin impresionante pentru lumea virtuală, dacă nu ești lovit de sindromul uitatului pe fereastră în casa omului, cunoscut sub numele de Big Brother. Foarte rar, am mai aflat și cine este supărat pe cine pentru treburile încurcate ale țării.

Asta nu pentru că prietenii mei virtuali nu ar fi avut și alte gânduri, idei, sentimente și trăiri de moment împărtășite pe „rețeaua de socializare” Facebook. Este posibil și chiar probabil ca ei și ele să fi avut mult mai multe de spus, din ceea ce m-ar fi interesat cu adevărat despre ei, dar spusele lor nu au ajuns la mine.

Concluzia este că Facebook nu se potrivește schimbului de idei între prieteni virtuali. Ca urmare, voi păstra „profilul” meu doar pentru prietenii în carne și oase, ce ne cunoaștem din lumea reală și ne pasă unde am fost, ce am văzut și mâncat și ce ne place sau nu la un moment dat.

Pentru toți ceilalți prieteni virtuali, care cred că au ceva relevant să îmi spună sau să împărtășească cu mine, accept cu plăcere să îi „urmăresc” pe Twitter, dacă mă vor informa despre prezența lor acolo. La fel, dacă oricare dintre ei sau ele cred că am ceva să le spun care merită citit, mă vor găsi tot pe Twitter (http://twitter.com/#!/Hari_B_M), care este un mediu mult mai prietenos în a informa urmăritorul cu evenimentele volunare ale celui urmărit.