Nu știu dacă ați observat, dar președintele Băse se referă cel mai frecvent la România cu apelativul „țara asta”. Acuma, nu este de mirare că acest președinte folosește și astăzi limbajul marinăresc însușit pe vremea când mergea legănat cu permis în regulă. Pe de o parte, este șic să te dai de partea clasei muncitoare, chiar dacă ea a dispărut ca atare, iar, pe de altă parte, oricare alt limbaj ar presupune un oarecare demers intelectual de însușire a acelui limbaj, demers sau efort de care domnul Băse nu are cum să fie în stare.
De ce zic eu că apelativul „țara asta” ține de limbajul marinăresc? Ca să fim și cât mai riguroși, el ține, de fapt, de limbajul marinăresc de cursă lungă, unde marinarul doarme pe vas ce doarme, apoi se trezește într-un port sau altul, ce ține de țara asta, dacă vorbirea se face pe loc, pe uscat, sau de țara aia sau ailaltă, dacă vorbirea se face despre altă țară decât cea pe solul căreia se clatină marinarul. Ori, domnul Băse se revendică marinar de cursă mai lungă, umblat prin mai multe țări, porturi și, bineînțeles, bordeluri.
Poate ați observat, însă, că președintele Băse vorbește de „țara asta” cu oarecare năduf, sau scârbă, sau, mai pe turcește, cu oarecare sictir. Asta deoarece domnul președinte este nemulțumit aproape tot timpul de „țara asta”. De aceea, nu l-ați auzit niciodată și, probabil, nu îl veți auzi vreodată folosind expresia „țara mea”.
Post Scriptum: folosirea numelui „Băse” în loc de Băsescu nu este o bătaie de joc, nici măcar o ironie sau lipsă de politețe. Așa se semnează domnul președinte pe toate actele oficiale, de la decretele de promulgare a legilor până la ordinele scrise date serviciilor sale. Adică se băse pe toate alea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu