Știrea

Duminică după ora unu, la momentul siestei, m-am uitat la televizor. Lămurit fiind cum pot chinezii să construiască un zgărie-nori de peste 300 metri înălțime în doi ani și jumătate și cu o tehnologie „verde”, am vrut să văd ce mai este prin țara noastră. Am trecut repede peste prezența pe ecran a primarului general al Capitalei, un domn doctor care este bolnav de popularitate cam nemeritată și membru al speciei șmecher-de-România. Am ajuns la TVR 1, unde era o emisiune Ultima Ediție. Aici tocmai se discuta problema pensiilor militarilor într-un trio format din domna moderatoare, pe care nu o cunosc, doamna Tia Șerbănescu pe care nu credeam să o mai văd vreodată și un tânăr domn „comentator politic”, corpolent, cu o mină distinsă dată de creșterea unui barbișon în compensație pentru calviția prematură.

Ascultându-i, m-a străfulgerat o revelație: pentru TVR 1, ca de altfel pentru toate televiziunile, problema pensiilor militarilor este o știre!

Adică nu este o problemă socială, nu este o problemă de extrem-de-proastă guvernare, nu este o problemă de securitate națională, nu este o problemă a rolului și locului justiției în viața cetățeanului, nu este o problemă a raporturilor strâmbe între guvern și cetățean, în care cetățeanul este amenințat și abuzat pe față, deci nu este o problemă, ci este pur și simplu o știre.

Este ceva în linie cu acel cunoscut adagio din abecedarul jurnalismului, care spune că faptul că un câine a mușcat un om nu este o știre, ci o banalitate, dar faptul că un om a mușcat un câine este o știre prin indeditul situației. La noi, nu s-a mai întâmplat ca statul să își taie singur o mână, și nu oricare, ci tocmai aceea care este brațul său înarmat. Sau, ca să fiu mai corect, nu s-a întâmplat așa ceva și vinovații să scape bine-merci, ba chiar să și rămână cocoțați în scaunele puterii. Deci este ceva nemaivăzut și, ca urmare, hai cu știrea pe ecrane!

De aceea nimeni dintre moderatori, comentatori, jurnaliști și cine se mai perindă prin fața prompterelor nu pune o simpă întrebare: ce consecință are faptul că guvernul Boc, patronat și condus cu cârmă strânsă-n pumn de președintele Băsescu, a tăiat 70 la sută dintre pensiile militare în luna ianuarie, în pofida unei hotărîri de justiție care spune că nu poate să o facă?

Omul din țară, care duminică după prânz se uită afară cum ninge viscolit și se bucură că în casă îi este cald și bine, vede la televizor cum moderatoarea, cu invitata și cu comentatorul vorbesc despre știrea cum că Boc a tăiat, Oprea a zis să trăiți, Băsescu a zis că justiția înainte de toate, dar militarii au primit mai nimic. Să fie la ei, acolo! va zice acel om din țară, care, dacă nu va schimba postul, va lua acea știre ca pe cea cu bătrâna violată, sau cu nevasta înecată, sau cu butelia care a explodat în bucătărie. Dar nu bunica lui, nu nevasta lui și nu bucătăria lui, ci unele care nu sunt nici măcar în județul lui.

Cu toate acestea, omul din țară ar trebui să fie nu numai interesat de problema pensiilor militarilor, dar și îngrijorat de situația creată, mai ales prin sublinierea ei de către justiție.

Pentru că problema care îl privește direct pe acel om din țară este că guvernul acesta Boc a emis, cu bună știință, un act normativ intitulat hotărâre de guvern, ce obligă cetățeanul de rând să facă ceea ce organizațiile de stat ar trebui să facă pentru el și, pe deasupra, mai și instituie măsuri de pedepsire a celor care nu se conformează acestei obligați, cu o pedepsă deosebit de gravă, de tipul pierdierii permanente a unor drepturi de natură materială.

Problema, imensa și îngrijorătoarea problemă este că guvernul Boc nu are dreptul și nici voie să emită un asemenea act pentru un asemenea scop. Conform Constituției României, guvernul, oricare ar fi el, poate emite hotărâri pentru organizarea executării legilor nu de către cetățenii patriei, ci de către miniștrii și ministerele din care este alcătuit.

Singurul organism de stat care poate spune cetățenilor ce să facă și ce să nu facă și care poate stabili pedepse pentru încălcarea regulilor institutite astfel este Parlamentul, deoarece acesta este ales de respectivii cetățeni pentru acest scop. Guvernul este numit pe criterii doar de Băsescu știute și nu se poate substitui Parlamentului, deși Boc încearcă acest lucru din prima zi de când a fost cocoțat pe scaunul mult prea înalt pentru el de prim mini.

Dar dacă omului din țară nu îi spune nimeni despre această problemă și luând în considerare lipsa lui de exercițiu democratic, de atitudine civică, de interes pentru treburile țării, de raționament colectiv, este mai mult ca sigur că va trata problema pensiilor militarilor ca pe o știre aflată în fața televizorului și alături de fereastra pe care ninge viscolit, și nu va gândi și nu va face nimic. Asta cel puțin până nu se va trezi cu obligații și pedepse instituite pentru el personal, de Boc și gașca lui pe cine știe ce problemă, cum ar fi că are înălțimea mai mare de un metru șaizeci și pentru fiecare centimeru în plus trebuie să plătească o taxă, iar dacă nu o va face, nu va mai primi nimic de la stat.

Dar dacă, atunci când omul din țară va fi direct atacat de guvernul României, va fi prea târziu să mai facă ceva, pentru că, între timp, acest comportament guvernamental abuziv și ticălos va fi intrat în cotidianul vieții lui?