La bună vedere

Acum un an, am devenit un „profil” pe Facebook și mi-am făcut, cât am putut eu de selectiv, câțiva prieteni virtuali. Mi-am dorit să aflu de la ei cum gândesc, ce fac bine în viață și de ce sau cine le pare rău și altele asemenea care fac și leagă prieteniile. De-a lungul anului, am aflat, fără să întreb, cine cu cine s-a măritat, sau cine pe unde a fost și ce a mâncat pe acolo, adică lucruri memorabile și comentabile între prieteni din lumea materială, care se cunosc tactil și olfactiv dar mai puțin impresionante pentru lumea virtuală, dacă nu ești lovit de sindromul uitatului pe fereastră în casa omului, cunoscut sub numele de Big Brother. Foarte rar, am mai aflat și cine este supărat pe cine pentru treburile încurcate ale țării.

Asta nu pentru că prietenii mei virtuali nu ar fi avut și alte gânduri, idei, sentimente și trăiri de moment împărtășite pe „rețeaua de socializare” Facebook. Este posibil și chiar probabil ca ei și ele să fi avut mult mai multe de spus, din ceea ce m-ar fi interesat cu adevărat despre ei, dar spusele lor nu au ajuns la mine.

Concluzia este că Facebook nu se potrivește schimbului de idei între prieteni virtuali. Ca urmare, voi păstra „profilul” meu doar pentru prietenii în carne și oase, ce ne cunoaștem din lumea reală și ne pasă unde am fost, ce am văzut și mâncat și ce ne place sau nu la un moment dat.

Pentru toți ceilalți prieteni virtuali, care cred că au ceva relevant să îmi spună sau să împărtășească cu mine, accept cu plăcere să îi „urmăresc” pe Twitter, dacă mă vor informa despre prezența lor acolo. La fel, dacă oricare dintre ei sau ele cred că am ceva să le spun care merită citit, mă vor găsi tot pe Twitter (http://twitter.com/#!/Hari_B_M), care este un mediu mult mai prietenos în a informa urmăritorul cu evenimentele volunare ale celui urmărit.