Dreptul statului la cuantumul proprietății

Boc Emil este purtătorul unui brand foarte ușor identificabil, de om mic la stat, atât la propriu, cât și la figurat. Am putea spune chiar minuscul, mai ales la figurat.

Acest lucru este pe cale să se schimbe. Deunăzi, la sfârșitul unei ședințe de seară de guvern, primul-mini s-a adresat națiunii de pe cutia montată în spatele podiumului cu poza clădirii sau, mă rog, palatului Guvernului României pe fundal.

Ce a spus el, cu glasul apăsat, în ciuda faptului că trebuia să lungească gâtul ca să ajungă la microfon, este un avertisment de o gravitate excepțională pentru ordinea din România: guvernul vă garanetază dumneavoastră, cetățenii români, dreptul la proprietate, dar își rezervă dreptul să stabilească el, guvernul, câtă proprietate veți avea în viitor, față de câtă aveți în prezent.

„În funcție de posibilităţile şi de potenţialul pe care ţara îl are la un moment dat” veți beneficia de mai puțină sau de și mai puțină proprietate. Acest lucru este posibil, deoarece, în interpretarea prim-ministerială, „jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului garantează dreptul, nu şi cuantumul” proprietății.

România a mai cunoscut o asemenea stare, când, tot datorită problemelor și crizei, proprietarilor li s-a impus să cedeze o parte din proprietatea lor statului, parte care, de cele mai multe ori, a acoperit chiar și toată respectiva proprietate. La începutul dictaturii proletariatului, când acesta trebuia neapărat și urgent majorat, ca să devină o clasă socială mai numeroasă decât era, s-a purces la industrializarea forțată, care a adus la oraș foarte multe persoane care nu aveau unde să locuiască. Ca urmare, proprietarii de apartamente și case s-au trezit peste noapte că nu mai sunt proprietarii tuturor camerelor și spațiilor din acele locuințe, ci numai a unei camere, restul fiind redistribuit de stat altor cetățeni veniți la oraș.

Cum v-ați simți astăzi, dacă guvernul descoperă că nu mai are „posibilități și potențial” să vă garanteze întregul apartament la bloc în care locuiți, ci doar dreptul la o singură cameră, restul apartamenului proprietate personală urmând să îl cedați unor străini pe care statul trebuie să îi pună să locuiască undeva?

Desigur, Boc Emil, primul-mini al guvernului, a afirmat că Europa este dispusă să îl lase pe el să stabilească cuantumul proprietății pe care statul o poate garanta cetățenilor săi, la un moment dat și în funcție de posibilități, în contextul discuțiilor despre pensiile militarilor, care sunt diminuate abuziv, iar oponenții acestui abuz invocă dreptul la proprietate, cu care este asimilată pensia.

Dar putem extrapola problema proprietății asupra pensiei cu problema proprietății oricăror bunuri dobândite legal și constituțional de orice cetățean român. Asta cu atât mai mult cu cât legea de confiscare sau de trecere la stat a unei părți semnificative din proprietatea pensiilor militare este Legea nr. 119 din 2010, pe când legea pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, adică legea desființării proprietății private în România era tot Legea 119, dar din 11 iunie 1948.