Mă simt nevoit să fac o precizare ca de subsol pentru cine citește acest blog și articolele anterioare. Să nu credeți că am abordat subiectul pensiilor militarilor pe acest blog deoarece mie mi s-a redus luna aceasta pensia cu două mii lei noi, pentru că nu reducerea în sine mă deranjază. De-a lungul celor aproape opt ani de rezervă, eu nu am putut controla nici creșterea, nici scăderea acesteia (pensia mi-a crescut de la 400 euro în 2003 la 1000 euro în 2008, ca să îmi scadă la 750 euro în 2009 și să rămână așa până de curând, când am primit 350 euro).
Ceea ce mă deranjază cumplit este că am respectat toată viața mea, cu rigurozitate și strictețe bolnăvicioasă toate legile, bune sau proaste, inclusiv cea după care am trecut în rezervă. Și acum vin unii ca Băse, Boc și Oprea să îmi spună că „ajunge, gata cu cât te-ai fofilat și ai exploatat sistemul, acum este timpul să dai înapoi ce ai furat!”.
Eu știu că am dat țării mult mai mult decât va fi poporul ăsta capabil să îmi dea înapoi vreodată, de la bunuri salvate de la inundații în 1974, la vieți salvate de sub dărâmăturile cutremurului din 1977 și la intrarea României în NATO (inclusiv războiul din 1999, pe care eu l-am purtat efectiv de la Comandamentul Strategic Aliat).
Și mai știu că nu m-am făcut militar pentru bani (am colegi de liceu militar și de școală militară care mai țin minte cam câți bani mulți de buzunar aveam eu încă de pe atunci), ci pentru că am crezut că pot să însemn o schimbare în bine în viața unora cu care am lucrat, de la primii recurți pe care i-am instruit, până la colegii din structurile pe care le-am gândit și am pus umărul la crearea și creșterea lor.
Nu mi-am făcut niciodată iluzii că politicienii români de astăzi vor fi mai buni decât cei de ieri sau de demult, nici că ei vor respecta vreodată ceea ce ei nu înțeleg, adică nici nu pot pătrunde cu mintea, cum ar fi altruismul sau chiar patriotismul. Răsplata muncii mele în armată au fost rezultatele și nu laudele sau premiile. Nici când am avut de înfruntat invidia unora și ticăloșia altora nu am fost deranjat și le-am făcut loc, plecând din activitatea militară cu fruntea sus, fără să fiu acuzat de nimic, nici măcar pe nedrept, deși practica exista și probabil mai există și astăzi.
Dar să vină un neica nimeni și să îmi ia mie din pensie pentru că „nu merit mai mult”, asta este prea de tot. Vorba lui Oprea de la minister: să vă fie rușine, domnilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu