Procedura de credibilizare

Nu cred că Andrei Pleșu a studiat vreun manual de manipulare a opiniei publice, sau de dezinformare, ca să nu mai vorbesc de scrieri serioase și profesionale de acțiuni sau război psihologic.

Și asta nu pentru că nu le-ar înțelege sau nu ar avea capacitatea de a-și însuși sau aplica instrucțiunile de acolo. Cel mai probabil, Pleșu nu a citit așa ceva pentru că se consideră superior celor care au scris asemenea manuale. Adică, nu au ei ce să îl învețe pe el, Andrei Pleșu. El le știe pe toate!

Și, totuși, se vede că nu este pregătit pentru manipularea opiniei publice românești. Pentru că încearcă să se re-credibilizeze prin proceduri de manipulare folosite cu destul de multă stângăcie.

De ce ar avea nevoie Andrei Pleșu de manipularea opiniei publice pentru a induce ideea că s-a repoziționat față de Băsescu Traian, când, dacă chiar ar fi vrut să se distanțeze de acesta, ar fi putut foarte ușor să o facă de-adevăratelea? Lumea ar fi aflat noutatea și l-ar fi crezut, fără nici un efort din partea lui.

Răspunsul este că Andrei Pleșu doar mimează o despărțire de idolul său politic.

Pentru că, dacă ar vrea să se dezică de Băsescu, ar trebui să se dezică și de grupul mic, dar pervers, de „intelectuali” pro-băsescieni, ceea ce le-ar crea lor o problemă, care problemă s-ar repercuta negativ și asupra sa.

Numai un exemplu: dezicerea de Băsescu înseamnă și dezicerea de Liiceanu G., iar fără acest membru al grupuscului intelectualist băsescian, Andrei Pleșu nu ar mai putea avea loc în emisiunea lor bine plătită de la postul public de televiziune, în care mormăie unul în nasul celuilalt. Deci ar pierde și un prieten și o sursă substanțială de venit personal.

Și, atunci, Andrei Pleșu este nevoit să mimeze doar dezicerea de Băsescu.

Și alege să facă asta prin subiecte periferice, de cârcotaș. Adică, Băsescu a fost bun și brav, altfel nu ar fi fost atât de admirat public de Andrei Pleșu și semenii lui, dar este cam necioplit și s-a cam ramolit, în ultima vreme. Nu mai este atât de „curajos” cum îl știa Pleșu de pe vremea când lucrau unul sub celălalt, din punct de vedere ierarhic, bineînțeles.

Iar Băsescu Traian monitorizează cu multă atenție acțiunea de re-credibilizare a lui Andrei Pleșu față de el, așa cum a reieșit din interviul comandat postului B1TV de ieri, marți 2 august 2011. Și, imediat ce discursul pleșist antibăsescian depășește limitele perifericului și insignifiantului în materie de acuze la adresa președintelui, iese Băsescu în public și îi spune că are capul cam mare.

Altfel, îl lasă în pace. Ba, chiar îl mai și ajută din când în când, făcându-se supărat pe faptul că Andrei Pleșu „a făcut o preocupare aproape zilnică” față de el.

Dacă vă întrebați de ce vrea Andrei Pleșu să devină mai credibil în raport cu Băsescu, răspunsul este foarte simplu: Andrei Pleșu scrie, pe banii lui Dinu Patriciu, la două publicații ale Adevărul Holding. Iar Patriciu a hotărât, recent, ca presa finanțată de el să fie mai „obiectivă” față de Băsescu.

Iar Andrei Pleșu ori se conformează noii politici editoriale, ori își caută de lucru în altă parte. Dumneavoastră știți pe altcineva decât pe Dinu Patriciu care l-ar angaja pe Andrei Pleșu pe bani privați? Adică, bani care să producă plus-valoare...

Articol publicat inițial în Clubul Cetățenilor Români: http://poporul.ro/procedura-de-credibilizare/

Se intamplă la turci

Nu sunt partizanul procedeului de a aduce vești despre ceea ce este posibil să se întâmple în viitor, chiar dacă acesta este foarte apropiat. Și, totuși, merită gândit, înainte de timp, ce se va întâmpla în Turcia, joia aceasta.

Atunci, pentru prima dată din 1923 și, de fapt, pentru prima dată în istoria țării, leadershipul civil al guvernării va avea un cuvânt de spus în numirea șefilor forțelor armate.

Patru dintre cei mai importanți generali turci, în frunte cu șeful Statului Major General, au demisionat vinerea trecută, în semn de protest față de arestările unor colegi de-ai lor, invinuiți de pregătirea unei lovituri de stat militare în urmă cu opt ani.

Dacă actualul partid de guvernământ n-ar avea rădăcini islamice și precedente în punerea în discuție a statutului laic al Turciei, care este parte a esenței statale așa cum a conceput-o părintele patriei Ataturk, vestea introducerii unui control incipient civil asupra celei de-a doua armate ca mărime în NATO și cea mai mare din Europa ar trebui să fie o veste bună.

Așa, rămâne să vedem. Vor abdica acești leaderi civili de la selecția celor vizați pe principiile competenței și loialității exclusive față de nație și vor numi ei generali loiali partidului, indiferent de cât de competenți sau incompetenți sunt ei?

Sau, vor numi în funcții generalii cei mai potriviți și capabili să ducă la bun sfârșit misiunile dificile și complicate pe care le au de îndeplinit, pentru asigurarea securității naționale?

Săptămâna asta a cunoscut și confirmarea în funcții a trei generali, la vârful forțelor armate americane. Unul este de acum adjunctul șefului apărării, adică adjunctul șefului comitetului comandanților americani, altul este șeful forțelor tereste, iar al treilea este șeful transporturilor.

Fiecare dintre ei are responsabilități serioase în asigurarea victoriei în operațiile militare în desfășurare și în cele viitoare, dar în condiții mult mai spartane de bugetare decât până în prezent. De aceea, a contat enorm în alegerea și numirea lor capacitatea fiecăruia de a face față provocărilor, de a avea un program personal bine conturat pentru îndeplinirea funcției și mijloacele necesare de implementare a acestuia.

Vrem sau nu vrem, aceste două subiecte ne duc imediat cu gândul la Armata României.

Publicul neavizat nu mai are nici o veste de la conducerea civilă și politică a aceasteia, de la ultima intervenție a ministrului de resort de la tribuna Camerei Deputaților, unde a mulțumit tuturor pentru sprijin, într-o manieră halucinantă.

Iar cea mai recentă veste despre conducerea militară a Armatei României a fost că șeful ei a mai primit o stea pe umăr, de la comandantul forțelor armate și președinte de România, cu care neagă că s-ar înrudi prin neveste.

Dar, și fără să știm ce mai fac ei, suntem liniștiți că, la noi, în România, nu există dileme ca în Turcia, despre ce fel de conducere militară avem. Este clar, cel puțin în ceea ce îl privește pe șeful Statului Major General. Singurele lui calități sunt loialitatea față de președinte și totala obediență față de acesta și familia sa.

Cât despre capacitatea de a face ca puterea militară a României să fie corespunzătoare misiunilor în toată gama lor, de la cele tactice în Afganistan și până la cele strategice de apărare a partiei, în condiții de brambureală bugetară și financiară specifică guvernelor Boc, nici nu se poate pune problema.

Singura soluție pentru apărarea țării este ca aceasta să nu fie atacată.