Nu cred că Andrei Pleșu a studiat vreun manual de manipulare a opiniei publice, sau de dezinformare, ca să nu mai vorbesc de scrieri serioase și profesionale de acțiuni sau război psihologic.
Și asta nu pentru că nu le-ar înțelege sau nu ar avea capacitatea de a-și însuși sau aplica instrucțiunile de acolo. Cel mai probabil, Pleșu nu a citit așa ceva pentru că se consideră superior celor care au scris asemenea manuale. Adică, nu au ei ce să îl învețe pe el, Andrei Pleșu. El le știe pe toate!
Și, totuși, se vede că nu este pregătit pentru manipularea opiniei publice românești. Pentru că încearcă să se re-credibilizeze prin proceduri de manipulare folosite cu destul de multă stângăcie.
De ce ar avea nevoie Andrei Pleșu de manipularea opiniei publice pentru a induce ideea că s-a repoziționat față de Băsescu Traian, când, dacă chiar ar fi vrut să se distanțeze de acesta, ar fi putut foarte ușor să o facă de-adevăratelea? Lumea ar fi aflat noutatea și l-ar fi crezut, fără nici un efort din partea lui.
Răspunsul este că Andrei Pleșu doar mimează o despărțire de idolul său politic.
Pentru că, dacă ar vrea să se dezică de Băsescu, ar trebui să se dezică și de grupul mic, dar pervers, de „intelectuali” pro-băsescieni, ceea ce le-ar crea lor o problemă, care problemă s-ar repercuta negativ și asupra sa.
Numai un exemplu: dezicerea de Băsescu înseamnă și dezicerea de Liiceanu G., iar fără acest membru al grupuscului intelectualist băsescian, Andrei Pleșu nu ar mai putea avea loc în emisiunea lor bine plătită de la postul public de televiziune, în care mormăie unul în nasul celuilalt. Deci ar pierde și un prieten și o sursă substanțială de venit personal.
Și, atunci, Andrei Pleșu este nevoit să mimeze doar dezicerea de Băsescu.
Și alege să facă asta prin subiecte periferice, de cârcotaș. Adică, Băsescu a fost bun și brav, altfel nu ar fi fost atât de admirat public de Andrei Pleșu și semenii lui, dar este cam necioplit și s-a cam ramolit, în ultima vreme. Nu mai este atât de „curajos” cum îl știa Pleșu de pe vremea când lucrau unul sub celălalt, din punct de vedere ierarhic, bineînțeles.
Iar Băsescu Traian monitorizează cu multă atenție acțiunea de re-credibilizare a lui Andrei Pleșu față de el, așa cum a reieșit din interviul comandat postului B1TV de ieri, marți 2 august 2011. Și, imediat ce discursul pleșist antibăsescian depășește limitele perifericului și insignifiantului în materie de acuze la adresa președintelui, iese Băsescu în public și îi spune că are capul cam mare.
Altfel, îl lasă în pace. Ba, chiar îl mai și ajută din când în când, făcându-se supărat pe faptul că Andrei Pleșu „a făcut o preocupare aproape zilnică” față de el.
Dacă vă întrebați de ce vrea Andrei Pleșu să devină mai credibil în raport cu Băsescu, răspunsul este foarte simplu: Andrei Pleșu scrie, pe banii lui Dinu Patriciu, la două publicații ale Adevărul Holding. Iar Patriciu a hotărât, recent, ca presa finanțată de el să fie mai „obiectivă” față de Băsescu.
Iar Andrei Pleșu ori se conformează noii politici editoriale, ori își caută de lucru în altă parte. Dumneavoastră știți pe altcineva decât pe Dinu Patriciu care l-ar angaja pe Andrei Pleșu pe bani privați? Adică, bani care să producă plus-valoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu