Când Piaza-Rea va avea dreptate

Realitatea.net publica o știre despre apariția unui articol cum Nouriel Roubini, supranumit de ei „profetul crizei”, vede viitorul lumii.

Să nu credeți că mă inspir pentru scrierile mele din ce zice o televiziune sau alta, sau din ce se mai scrie pe bloguri, dar am menționat, aici, la început, această știre, din două motive. În primul rând, pentru că este firesc să dăm credit celor care publică, primii, o știre, iar în al doilea rând, pentru a da un exemplu de cum se face presă de informare în România, în comparație cu o altă națiune, respectiv cea britanică.

Modelul BBC

Nouriel Roubini a ajuns faimos în 2008, când cineva și-a adus aminte că acesta conferențiase, cu câțiva ani mai devreme, despre spargerea iminentă a balonului de săpun al creditelor cu ipotecă și declanșarea crizei economice, așa cum o cunoaștem astăzi. Pentru asta a fost poreclit „Mr. Doom”, ceea ce, în traducere liberă, ar putea să fie „domnul Piază-Rea”.

Roubini are merite incontestabile de economist. A fost la cele mai bune școli din America și predă economie la una dintre ele. A lucrat cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială și a consiliat administrația americană, pe timpul guvernării Clinton. Numai că, faptul că a „prezis” criza și, mai exact, prăbușirea piețelor de credite, nu este ceva spectaculos decât pentru cei care nu urmăresc BBC-ul național.

Pentru că acest BBC explica cetățenilor britanici, încă de la sfârștiul anilor 1990, cum că piața de credite bazate pe evaluarea umflată a ipotecii nu are cum să mai meargă în sus și că se va prăbuși. Mai mult decât atât, BBC instruia telespectatorii, cu sfaturi concrete, cum să se pregătească de o asemenea situație iminentă, pentru a putea trece prin criză cu cât mai puțină durere.

Aici apare diferența dintre o televiziune românească de știri și cea britanică. Iar diferența nu este că una este privată și cealaltă este publică. Cea românească informează cetățeanul despre ce a zis cineva, creditat cu suficientă credibilitate pentru a-i fi reproduse spusele, pe când cea britanică nici nu se preocupa de câștigarea credibilității, adică nu atribuia nimănui meritul de a prezice criza, ci se preocupa doar ca cetățenii, care sunt adevărații patroni ai acestei televiziuni, să primească cât mai multă informație relevantă despre o problemă care îi afectează direct.

Ce mai prezice Piaza-Rea?

Dacă tot a fost poreclit „Mr. Doom”, Nouriel Roubini publică, la 15 august 2011, un articol intitulat „Is Capitalism Doomed?”, adică „Este capitalismul sortit pierii?”, articol care merită atenția noastră.

În general, Roubini constată ineficiența majorității măsurilor luate de guverne pentru îngrădirea efectelor negative ale crizei și pentru ieșirea din criză, și prevede o nouă scufundare a economiilor mondiale în recesiune, datorată atât acestei ineficiențe, cât și condițiilor adverse cumulate, de la scăparea de sub control a prețurilor la petrol și alte produse esențiale, la zăpăceala din Orientul Mijlociu, cutremurul din Japonia și până la problemele de alcătuire a bugetului Statelor Unite ale Americii.

El mai constată creșterea inegalității sociale, a sărăciei, șomajului și a lipsei de speranță în viitor, nu numai în rândul păturilor sărace ale populației Globului, dar și în cadrul așa-zisei clase de mijloc.

Care ar fi soluția?

Soluția lui Roubini este reîntoarcerea la un echilibru mai bun între ceea ce produce piața și ceea ce produce guvernul, asta înseamnând abandonarea atât a modelului anglo-saxon al neintervenției guvernelor pe piață, cât și a celui european-continental al statului bunăstării sociale, bazat pe datoria publică.

Concret, o asemena soluție ar presupune crearea de locuri de muncă prin investiții guvernamentale în infrastructură, taxarea și mai progresivă, în funcție de venituri, stimulări fiscale pe termen scurt combinate cu o disciplină fiscală pe termen mendiu și lung, ajutarea agenților economici loviți de căderea prețurilor la proprietăți, impunerea unor reguli stricte și supravegherea sistemelor financiare ce au luat-o razna, precum și descompunerea pe părți a băncilor prea mari să fie ruinate și a oligopolurilor.

Iar, ca un corolar al acestor soluții, economiile trebuie să investească în capitalul uman, în asigurarea unor deprinderi de muncă performante, combinată cu măsuri de protecție socială, care să ducă la o forță de muncă mai competitivă decât până în prezent.

Ce să înțelegem din asta?

Oricare ar fi cauzele și modurile de manifestare ale crizei, cei mai afectați de aceasta sunt oamenii, în special cei care produc bunuri materiale și spirituale, atât pentru guverne, cât și pentru piețe, adică atât cei care lucrează la stat, cât și cei de la privat.

Iar soluția cea mai cuprinzătoare este tot investiția în oameni, atât pentru ca pregătirea lor să îi facă și mai destoinici și mai deștepți, cât și pentru asigurarea condițiilor lor de viață la un nivel satisfăcător.

Între aceste două capete ale problemei se interpun guvernele, care ar trebui să ia măsuri de reglementare și legiferare în sensul soluțiilor propuse, precum și măsuri manageriale de colectare a banului public și de redistribuire a lui cu înțelepciune.

Dar eu ce cred?

Deși doctoratul meu în economie nu a fost obținut la o școală atât de prestigioasă ca cea care i l-a acordat lui Nouriel Roubini și deși nu predau economia, și nici nu sunt consilier economic, am totuși suficientă știință de carte, metodă de analiză și capacitate de gândire pentru a putea avea o părere proprie despre acest subiect.

În primul rând, Roubini identifică sursa crizei într-o combinație de situații în care atât guvernele cât și economia de piață s-au complăcut sau chiar au încurajat condițiile de producere a acestei crize. Și eu cred, la fel, că aceasta este descrierea corectă a sursei de producere a crizei.

În plus, conform aceluiași înțelept, atât guvernele cât și piața se dovedesc în prezent incapabile de găsirea și impunerea de soluții viabile și eficiente pentru stoparea crizei și relansarea economică. Fără să fiu la fel de înțelept, și eu sunt de aceiași părere.

Numai că, în acestă situație, Roubini propune el niște soluții, ca și când guvenelor și piaței nici nu le-ar fi trecut prin cap așa ceva. Aici nu mai pot să rezonez cu omul nostru.

Pentru că, în realitatea asta așa cum o vedem noi, guvernele și economia de piață nu găsesc aceste soluții nu pentru că sunt incapabile să le găsească, ci pentru că nu vor să le implementeze, deoarece acestea neagă exact modul de operare al guvernelor și pieței, mod care a dus la această criză profundă, în special prin taxarea, colectarea de impozite și contribuții, precum și prin redistribuirea banului public preferențial pentru bogați și în detrimentul restului cetățenilor.

Deci, dacă problemele identificate corect sunt de natura atitudinilor și comportamentului guvernelor și agenților economici, atunci și soluțiile trebuie să fie de aceiași natură atitudinală și comportamentală. Adică, nu este important că s-au luat decizii proaste în gestionarea banului public și privat, fapt ce a dus la criză, ci că aceste decizii s-au luat pentru că cei care sunt îndirtuiți să le ia au avut o anumită atitudine și s-au comportat într-un anumit fel, respectiv au favorizat pe cei bogați și i-au neglijat pe toți ceilalți. Iar atunci când s-a produs criza, au căutat soluții exclusiv pe seama acestora din urmă.

O altă abatere în raționamentul lui Nouriel Roubini este că el propune ca soluțiile să fie adoptate de guverne, pe când implementarea lor să se facă de cetățeni. Pentru ca acest raționament să aibă aplicabilitate practică, ar trebui ca cetățenii să aibă un control funcțional și permanent asupra guvernelor.

Ori, faptul că, până acum, aceste guverne au adus țările lor în criză și au afectat astfel bunăstarea propriilor cetățeni, ca apoi să adopte soluții de ieșire din criză tot pe seama acelorași cetățeni, care au de suportat greutăți și mai mari pentru rezolvarea crizei, ne arată că aceștia nu pot să controleze guvernele lor atât de eficient încât ele să nu le producă lor pagube și necazuri.

De altfel, și Roubini bănuiește că are un raționament oarecum deviant, încât întrevede posibilitatea unor revolte sociale de amploare, pe tot Globul, ca soluție finală la această criză în valuri.

În concluzie

Dacă Nouriel Roubini, zis și Piază-Rea, are dreptate, vom asista cât de curând la o înăsprire și mai adâncă a condițiilor de viață ale maselor largi ale populației globale, iar soluțiile acestei probleme stau în mâinile guvernanților, finanței mondiale și trusturilor multinaționale. Numai că, pentru a implementa aceste soluții, toți acești guvernanți, finanțiști sau afaceriști vor trebui să se întoarcă la aceleași mase largi.

Depinde, deci, de aceștia din urmă cum va arăta, în viitorul apropiat, omenirea, din punct de vedere economic și politic.

Cât despre noi, românii, atâta vreme cât trăim pe aceiași Planetă Pământ, ne așteptăm la aceleași vești proaste, indiferent de ce zic unii și alții de pe la noi. Bine ar fi ca măcar cineva să ne și spună ce să facem ca să ne fie mai ușor, fiecăruia în parte și tuturor împreună. Așa, ca la BBC-ul britanic.

Articol publicat initial in ZiuaVeche.ro la adresa http://www.ziuaveche.ro/opinie/cand-piaza-rea-va-avea-dreptate-48195.html