O sută treizeci și cinci de ani de la nașterea unui om nu este o cifră chiar atât de rotundă încât să justifice o comemorare de amploare, cum ar fi cea de o sută de ani sau de o sută cincizeci de ani, pe care anticii romani le numeau jubilee. Dar, când este vorba de Constantin Brâncuși, prilejul nașterii sale oltenești la data de 19 februarie 1876 este unul memorabil, deși, după părerea mea, Brâncuși ar fi trebuit sărbătorit în fiecare an, pentru că în fiecare an lumea este mai frumoasă datorită lui.
Ce este interesant despre Brâncuși este faptul mai puțin recunoscut că el a fost un renascentist întârziat cu câteva secole. A fost un creator polivalent, care a scos din investigarea științifică a lumii frumuseți nebănuite și care l-a căutat pe om ca model pentru imaginea lui Dumnezeu acolo unde nimeni nu cutezase să îl caute și l-a văzut și arătat lumii așa cum numai Brâncuși l-ar fi putut descoperi.
Românii ar trebui să îl sărbătorească pe Constantin Brâncuși nu pentru că s-a născut la Hobița Gorjului, nici pentru că a dus la păscut oile familiei pe acele plaiuri, nici pentru că a construit ansamblul monumentar de la Târgu Jiu, ci pentru că a pus România pe o hartă a Universului, atunci când și așa cum nimeni altul nu a făcut-o.
La fel de ușor s-ar fi putut revendica francez, atât ca artist plastic cât și ca om, dar a preferat să fie român, până aproape de finalul vieții, când, la șaptezeci și șase de ani, a dobândit cetățenia franceză, mai mult ca o cerință birocratică decât ca o schimare de suflet. Apoi a mai trătit cinci ani.
Cineva a propus ca astăzi, de ziua lui Brâncuși, să se constitutie un lanț uman în jurul Ateneului Român. Se pare că acest proiect a fost prea ambițios și că a eșuat lamentabil. Eu vă propun să îl sărbătoriți pe Brâncuși alocând doar un minut din viața dumneavoastră încercării de a răspunde la întrebarea: cât de român sau româncă sunteți dumneavoastră și ce faceți cu această calitate sau defect?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu