marți, 11 decembrie 2012

Sus Băsescu!


Până la anunțarea, chiar și parțială, a rezultatelor alegerilor generale de duminică, 9 decembrie 2012, eram convins că măreția sistemului electoral românesc este că doar cine nu candidează nu este ales în Parlamentul României. Bineînțeles, mă refer la cine candidează pe liste uninominale de partid, pentru că, altfel, sistemul acesta este făcut în așa fel încât independenții să nu aibă nicio șansă.


Constat acum, cu uimire, că sistemul electoral românesc este departe de a fi perfect. Pe măsură ce se definitivează rezultatele votului milioanelor de români, aflu cu stupoare că mulți tineri cu perspectivă politică nu au ajuns pe băncile Parlamentului. Cele mai populare nume sunt domnii Dan Diaconescu Direct, Aurelian Pavelescu Capmare și Mihai Neamțu Usturoi. Dar nici mai tânărul dar uzatul parlamentar Cristian Boureanu Boureanu nu a mai apucat un scaun în Palatul care a luat locul Dealului Spirii.
În aceste condiții, singura speranță pentru promovarea speranțelor politice românești rămâne domnul Băsescu Traian Băse, președintele suspendat și revenit pe sub masa verde. Domnia sa poate să refuze numirea domnului Victor Ponta ca premier, numind, eventual, un robot care să corespundă „portretului” făcut public deunăzi. Cum această situație nu poate fi agreată de Parlamentul cel nou, după două tentative nereușite de formare a Guvernului, domnul Băsescu va fi nevoit, conform Constituției, să dizolve Parlamentul și să decreteze alegeri anticipate.
Astfel, Uniunea Social Liberală, care a câștigat până acum doar 395 de scaune din acest nou Parlament, va câștiga, din prima și cu majoritate de peste 50 la sută, toate cele 588 de locuri ce îl compun de acum înainte și care vor fi puse în joc, la alegerile anticipate. Conform legii electorale, acest lucru va duce la crearea a altor 234 de locuri, rezultate ca bonus pentru cei de pe locul doi și trei, atunci când toate locurile unu sunt câștigate majoritar de o singură alianță politică. Desigur, aceste 234 de locuri sunt cu 86 mai multe decât cele 148 necâștigate dar obținute prin redistribuire și ca bonus de ARD și PP-DD, la alegerile tocmai încheiate. Se crează astfel premise serioase ca cei rămași pe dinafară să ajungă și ei în Parlament.
La rigoare, dacă nu vor reuși nici așa, atunci domnul Băsescu are șansa să mai dizolve încă odată Parlamentul de 812 de locuri, care vor fi puse în joc la noile alegeri. În situația probabilă că toate vor fi câștigate de USL, se vor crea alte 325 locuri, pentru perdanții de pe locurile doi și trei, ducând Parlamentul la 1137 locuri. Bineînțeles, dacă va fi nevoie, se vor organiza, a treia oară alegeri anticipate, ceea ce ar însemna un Parlament de 1880 parlamentari. Aceasta fiind o cifră mai aproape de nevoile de reprezentare parlamentară a populației aborigene și alogene din România.



2 comentarii:

  1. Simpatic comentariu. Spumos chiar. Ce dulce e gustul victoriei...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru apreciere! Nu este clar însă asupre cui este câștigată dulcea victorie... Mi-e ca nu cumva să fie asupra cetățeanului român...

      Ștergere