Interesul rusesc

Președintele României, domnul Băsescu Traian, premierul Ponta Victor și unii parlamentari români, inclusiv cel puțin un euro-parlamentar, precum și alți demnitari și angajați ai statului se întrec să enunțe în public, foarte emfatic, că cei ce se opun exploatării gazelor de șist sau chiar a aurului și metalelor rare din subsolul românesc fac jocul rușilor, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai Federației Ruse în România, deoarece este în interesul acestei federații ca România să nu exploateze gazele naturale nici de pe teritoriul său terestru, nici din Marea Neagră.

Toți aceștia vorbesc de parcă ar ști ce spun. Adică, toți vorbitorii oficiali români despre interesul rusesc de neexploatare a resuselor energetice și a valorilor românilor fie au văzut ei cu ochișorii lor planurile rușilor de împotrivire prin orice mijloace la exploatările americane sau canadiene din România, fie au fost informați de organele de specialitate, fie și-au dat seama de acest interes prin deducție, studiind politicile, strategiile și planurile publice ale Moscovei. Altfel, ar fi ca și când ei „s-au prins” cum este cu interesul Rusiei, fiind mai deștepți ori mai intuitivi decât ceilalți, care nu s-au prins. 

De fapt, băieții ăștia nu merg până acolo încăt să acuze deschis Federația Rusă de agresiune împotriva României prin agenturile rusești, care ar ridica oamenii la luptă de stradă împotriva guvernului român bine intenționat, ci doar îi acuză pe demonstranții români că fac jocul acestei Rusii, promovându-i interesele. Și nu oricum, ci în dauna interesului național românesc.

Pentru cei interesați de subiect, trebuie să le spunem că ori guvernanții români chiar știu că Federația Rusă acționează în România pentru satisfacerea propriilor interese, ce sunt contrare celor românești, și nu fac nimic altceva pentru contracararea acestei acțiuni decât să o „demaște” în mass media, ori nu stăpânesc nici termenii și nici ideile cu care operează, dar totuși se exprimă în public. Adică, vorbște gura fără ei. Având în vedere credibilitatea foarte scăzută a tuturor guvernanților români, atât a celor aleși cât și a celor numiți în demnități și funcții publice, ar trebui să înclinăm balanța în favoarea celei de-a doua ipoteze.

Dacă este așa, atunci președintele, premierul și ceilalți au nu numai o problemă de exprimare, dar și una de înțelegere a unor termeni consacrați în limbajul politic. Se pare că ei n-au înțeles faptul că interesul național este o opțiune, o declarație politică, făcută la cel mai înalt nivel și exprimând voința întregii națiuni. Acest interes național este întotdeauna formulat la modul pozitiv, indiferent de stat. Ori, așa cum descriu oamenii despre care vorbim aici interesul rusesc, el este un fel de să moară capra vecinului român, în loc de să le fie rușilor bine.

În cazul gazelor naturale, nu ne trebuie cine știe ce puteri deductive ca să fim convinși că rușilor le-ar plăcea să nu aibă competitori pe piața europeană, să fie singurii furnizori de gaze și să practice prețuri de monopol pentru distribuirea acestor gaze naturale. Ba, chiar mai mult, pentru unele state mai slabe, cum sunt Republica Moldova și Ucraina, știm că le place rușilor să folosească prețul mai mic sau mai mare al gazelor de monopol ca levier politic. Și mai suntem convinși că rușii, la fel ca oricare alt actor economic, le-ar face viața grea oricăror competitori, numai să poată. Doar că vorbim aici de aspirații și intenții comerciale și nu de interese naționale.

Domnii politicieni români, în special domnul Ponta Victor, își exprimă deschis ideea că independența energetică ar fi un interes național al românilor. Numai că domniile lor, dacă vor să aibă dreptate, ar trebui, mai întâi, să instituționalizeze formularea intereselor naționale și abia apoi să ne anunțe pe noi, națiunea, care ne sunt aceste interese. Dar ei se feresc să facă așa ceva, deoarece instituționalizarea formulării interesului național presupune rigoare, transparență și decizie publică, adică exact caracteristicile de care se feresc cel mai tare guvernanții români să le atribuie propriei lor guvernări, pentru că le-ar îngrădi modul discreționar de luare a deciziilor în numele publicului românesc.

Concret, nu veți găsi niciun document oficial, aprobat de poporul român, fie direct prin referendum, fie prin aleșii săi, care să conțină definirea interesului național al independenței energetice a României. Cum nu veți găsi niciun program sau strategie de acțiune pentru satisfacerea acestui interes național. Dacă l-ați întreba pe domnul Ponta de unde a scos-o pe asta cu intependența energetică ca interes național, veți afla că așa crede domnia sa, cu capul domniei sale și atât. Ori, că așa este pe la alții.

Asta nu înseamnă că independența energetică este un lucru rău sau neimportant și că nu trebuie privită cu toată seriozitatea. Numai că domnul Ponta și ceilalți au „inventat” acest interes național în contextul exploatării gazelor de șist din România de compania americană Chevron. Ceea ce echivalează cu arderea în sobă a mobilei din casă pentru o familie care ar vrea să fie independentă energetic de distribuitorul de combustibil din afară.

Când, de fapt, independența energetică se obține prin două moduri consacrate, respectiv prin inter-dependență și prin inovație. Inter-dependența înseamnă că producătorul de energie depinde de consumatorul de energie, fără de care producătorul nu ar mai câștiga pe piața de profil, iar inovația înseamnă găsirea unor soluții de producere a energiei din surse regenerabile, adică permanente. Ambele presupun investiții românești atât materiale, financiare, cât și de inteligență și creativitate.

Este absurd să spui că vrei să obții independența energetică față de Rusia prin firma americană Chevron.

În plus, niciun interes național nu poate, sub nicio formă, să fie opus ori să fie satisfăcut pe seama negării sau distrugerii altui interes național. „Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic” se spune în articolul 35, alineatul (1) din Constituția României. Aceasta este formularea instituționalizată pentru interesul național al prezervării mediului natural. Iar când spunem instituționalizată, ne gândim atât la faptul că ea se găsește în actul fundamental al statului, cât și la faptul că alineatul imediat următor din același articol constituțional prevede că „Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept”. Adică, prezervarea mediului natural este un interes național instituționalizat prin Constituție.

În asemenea condiții, chiar dacă independența energetică ar fi un interes național corect instituționalizat, deși nu este, expoatarea gazelor de șist nu înseamnă independență energetică și, cu atât mai puțin, nu poate însemna un interes național, pentru că această exploatare are loc pe seama mediului înconjurător, adică prin distrugerea naturii, a cărei prezervare este, însă, un interes național consacrat de dreptul constituțional.

Revenind la interesul rusesc, acesta trebuie identificat exclusiv prin cunoașterea politicilor moscovite, fie ele transparente ori confidențiale. Iar, dacă vom constata că aceste politici sunt potrivnice sau ostile României, va trebui să luăm măsuri în consecință, de natură politică, diplomatică, economică sau, dacă se impune, de putere, atât individual, de la stat la stat, cât și în cadrul Uniunii Europene și NATO, că de aia suntem noi, românii, membri ai acestor două organizații.

Dacă, totuși, acceptăm ca această identificare de interese rusești să fie făcută prin deducție, așa cum s-a putea să fie cazul decidenților guvernamentali români de la cel mai înalt nivel, atunci trebuie să verificăm valabilitatea acestei deducții și prin alte situații.

De exemplu, din politica explicită a Moscovei de ținere cât mai departe a Republicii Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană, putem deduce că este în interesul național al Rusiei ca România să nu aibă autostrăzi și căi ferate de mare viteză, care să străbată Munții Carpați și să aducă Occidentul la granița Uniunii Europene cu Republica Moldova și Ucraina, adică cu vecintătatea imediată a Rusiei. De aici rezultă, tot prin inferență, că toți cei care s-au împotrivit construcției de autostrăzi, fie prin decizii politice și guvernamentale, fie prin coruperea sistemului de realizare a infrastructurii rutiere, nu au făcut altceva decât să servească interesele Rusiei, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.

Sau, într-un alt caz, din politica explicită a Moscovei de contrapunere a puterii sale militare Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO putem deduce că este în interesul Rusiei ca România să fie un membru al Alianței fără putere militară reală, care să aibă un domeniu al apărării naționale dezorganizat, grav sub-finanțat, năpădit de corupție și condus de șefi ai mafiei. De aici rezultă, de asemenea prin inferență, că toți cei ce au pus umărul la distrugerea puterii militare a României, la sub-finanțarea domeniului și la exacerbarea corupției din sistem, fie din postura de guvernanți, fie din cea de șefi ai apărării nu au făcut altceva decât să servească interesele Rusiei, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.

Iar exemplele pot continua cu deducerea acelor interese rusești care ar fi dus la dispariția flotei comerciale românești din Marea Neagră, la achiziționarea unor importante întreprinderi industriale românești de „investitori” ruși, la pierderea unor piețe tradiționale de desfacere a produselor românești, ori, cel mai important, la amânarea perpetuă a integrării complete a României în Uniunea Europeană și la nedezvoltarea Țării pe baza acestei integrări amânate.

Făcând această validare a deducției guvernamentale românești că protestatarii împotriva exploatării gazelor de șist fac jocul rușilor, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai Moscovei în România, prin alte cazuri, în care se cunoaște mult mai bine care este politica oficială a Federației Ruse și, în unele dintre acele cazuri, chiar care sunt interesele naționale rusești cu adresă pentru România, putem constata că validarea nu reușește, deoarece sătenii din Pungești sau demonstranții din București nu se regăsesc între instrumentele de satisfacere a intereselor rusești în celelalte cazuri enunțate ori doar amintite aici.

În schimb, în toate aceste cazuri, se regăsesc guvernanții care strigă acum „hoțul”, atătând cu degetul spre acești țărani și demonstranți.

Propaganda numerelor mici

Zilele acestea, domnul premier român Ponta Victor este citat de mai multe surse și chiar de martori oculari că ar fi zis ceva în sensul că interesul național prevalează asupra unui număr mic de protestatari, cu referire la faptul că nu se împiedică domnia sa de câteva sute sau chiar mii de manifestați împotriva începerii explorărilor Chevron pentru gazele de șist, într-o mică localitate vasluiană, când este în joc interesul național, reprezentat de independența energetică pe care aceste gaze ar putea-o aduce României.

O asemenea declarație, precum și răspândirea ei mediatică fără alte adăugiri sau comentarii critice, nu este altceva decât propagandă. De altfel, sunt indicii temeinice că publicul larg românesc nici nu percepe cele declarate de domnul Ponta ca fiind altceva decât propagandă. Și nu orice fel de propagandă, ci propagandă colcăind de dezinformare, de manipulare și de acoperire a realității și faptelor reprobabile ale Guvernului Ponta din Regimul Băsescu.

Am putea să numim această situație propaganda numerelor mici. Situația în sine nu are nimic original. De când s-a inventat propaganda, propagandiștii au apelat la numere pentru manipularea publicului țintă, alegând numerele mari atunci când acestea erau prezentate ca argumente în favoarea actelor de guvernare și, în contrapartidă, alegând numerele mici atunci când propaganda era menită să arate lipsa de consistență a celor care critică guvernarea sau chiar li se împotrivesc guvernanților.

Ca în orice act de propagandă, găsim și aici un sâmbure de adevăr. Este adevărat că cei câteva sute sau chiar mii de demonstranți împotriva începerii activității de forare a firmei Chevron pe un câmp privat din Vaslui sunt, numeric, mai puțini decât cele câteva milioane de cetățeni români care au pus ștampila „Votat” pe numele și sigla coaliției de partide din care face parte și partidul domnului Ponta Victor. Dar nu este adevărat că acești votanți i-au dat domnului Ponta, sau oricărui politician român, mandat să stabilească de capul său care este interesul național.

Ar mai trebui arătat că este la fel de adevărat că, într-o democrație, cei mulți nu pot să îi asuprească pe cei mai puțini. Și că, de câte ori se întâmplă o asemenea asuprire, ea reprezintă inexistența unui sistem real democratic. Ca să fim mai clari, majoritatea decide în numele tuturor, dar nu poate decide împotriva niciunui membru cinstit al societății, atâta vreme cât nu este dictatură.

Concret, dacă două sau mai multe grupe de cetățeni au idei divergente privind modul de rezolvare a unei probleme care îi vizează pe toți, din multitudinea de asemenea idei va fi aleasă și pusă în practică ideea ce are cei mai mulți susținători. Cu două condiții, însă: ca această idee să fie benefică pentru toți și să nu reprezinte o soluție prin care cei mai puțini numeroși sau mai slabi sunt sacrificați ori oropsiți ca să le fie bine celorlalți, majoritarii.

La fel de adevărat e că domnul Ponta Victor este șeful unei majorități parlamentare care, din păcate pentru ei, reprezintă doar o minoritate a cetățenilor români. Nu numai parlamentarii înregimentați sub stindardul domnului Ponta reprezintă o minoritate de alegători, ci întregul Parlament este unul de minoritari, chiar dacă au ajuns să se aleagă câte doi într-un colegiu uninominal.

Acest adevăr poate fi constat direct de orice persoană care a trecut clasa a cincea la matematică, chiar dacă această materie i-a fost predată de un suplinitor, absolvent de liceu seral, dintr-o școală profesională.

Iată ce spun cifrele. În România ar fi vreo 15,8 milioane de cetățeni cu drept de vot, dacă este să ne luăm după rezultatele oficiale și definitive ale recensământului de acum doi ani. Amintim această cifră pentru că ea este cea mai favorabilă aleșilor neamului, când calculăm câți dintre acești cetățeni cu drept de vot i-au votat. Trebuie însă amintit și faptul că, pe listele de alegători de la alegerile din decembrie 2012 s-au aflat 18,4 milioane de cetățeni. Și mai trebuie spus că, la acele alegeri, au votat aproape 7,7 milioane de cetățeni, care și-au dat votul lor tuturor, fie ei majoritari ori minoritari, intrați în Parlament sau lăsați pe dinafară.

Aplicând regula de trei simplă, aflăm că toți votanții la un loc nu reprezintă mai mult de 33,3 la sută din cei înscriși pe listele de alegători, sau 47 la sută, dacă este să ne luăm după populația recenzată cu un an mai înainte de alegeri.

Adică, actualul Parlament, cu majoritate, opoziție, minorități și independenți cu tot, nu reprezintă decât vointa unei minorități formate fie dintr-o treime a alegătorilor înregistrați în liste, fie semnificativ mai puțin de jumătate din cetățenii recenzați cu drept de vot. Iar premierul desemnat de acest Parlament, chiar dacă se bucură de o majoritate de 70 la sută, el nu este confirmat decât de voturile a unui sfert din totalul alegătorilor de pe liste sau a unei mai puțin de o treime din totalul cetățenilor cu drept de vot recenzați.

În aceste condiții, este practic imposibil ca acest premier sau oricare alt demnitar rezultat din alegerile generale din decembrie 2012 să poată stabili care este interesul național al tuturor românilor, cum nu poate stabili nimic în numele majorității acestor cetățeni români, pentru simplul fapt că ei au ales să nu îi dea votul lor.

Așa că ce spune domnul Ponta are legitimate doar ca act de propagandă și nu ca act de guvernare democratică. Indiferent de subiect.

Ce nu pricep

Cei câteva sute de țărani din Pungești, județul Vaslui, ce protestează cu zilele și nopțile împotriva începerii lucrărilor de săpare a unui puț de explorare a gazelor aparținând companiei Chevron, pe un câmp adiacent comunei, nu pricep. Ca urmare, primarul comunei a dispărut de la fața locului, iar prefectul vasluian al Guvernului Ponta a trimis un număr de jandarmi egal cu nepricepuții țărani, ca să le bage mințile în cap, adică să îi facă să priceapă despre ce este vorba.

Nici parlamentarii și nici membrii guvernului, ce și-au anunțat public concluzia că țăranii din Pungești nu înțeleg despre ce este vorba, nu ne-au mărturisit prin ce mecanisme au ajuns ei la această concluzie, așa cum nici prefectul și nici premierul Ponta, care au trimis jandarmii pe câmpul cu pricina, nu ne-au spus cum de au aflat ei că au de a face cu o problemă de nepricepere. Iar militarii din Ministerul de Interne, al căror singur inamic permanent este publicul românesc indisciplinat, neascultător și neînțelegător, nu ne-au spus de când și cum de au ei misiunea de a-i face pe cetățenii României să priceapă ceva, cu „mijloacele din dotare” și „procedurile specifice”.

Cu alte cuvinte, avem convingerea că nici parlamentarii, guvernanții, prefectul și premierul nu pricep. Numai că peste ei nu vin mascații, scutierii și agenții în civil să îi facă să priceapă cu forța ce este cu țăranii din Pungești. Probabil, deoarece acești jandarmi nu au misiuni, proceduri și mijloace specifice de băgare în cap a minților guvernanților, ci doar a minților prostimii.

Dintr-o dată, toamna...

Dintr-o dată, toamna, s-au despletit copacii

Și mi-au ascuns pașii sub verdele pierdut

Cu aramă de zi s-au poleit copacii

Iar aurul frunzelor arde tăcut

Poezie

Toamna asta

De sub deal, Soarele

Se scurge în frunzele

În care a murit clorofila

Copacilor pregătiți de culcare

Atât de rece e Soarele

Câ-ți vine să-l mângâi cu degetele

Ușor peste razele sale

Să-ți ia din suflet câtă căldură îi trebuie

Toamna mea

Toamna e atunci când aflu că trebuie

Să mor

Atunci când îmi adun roadele vieții

Să mă-nsoțească în iarnă

Atunci când nu știu dacă voi mai învia la primăvară

Să mă arăt din nou la Soare

Atunci când nu mă mai iubești

Să te iubesc

Realitatea

Impozant pe ecranul televizorului și înconjurat de microfoane, premierul Ponta Victor explică cuiva, aflat într-o parte, în afara cadrului, că domnia sa știe doar că vrea să îi fie plătite lui taxele. Se pare că acesta a fost răspunsul la întrebarea pusă de persoana invizibilă din coasta premierului, privind introducerea în legea insolvenței a unei prevederi ce impune încetarea licenței audiovizuale odată cu declanșarea procedurii de insolvență, pentru televiziunile și radiourile ce ajung în acea situație.

Adică, eu te întreb ce ți-a trecut prin cap când ai decis să îmi închizi afacerea de media audio-

vizuală printr-o prevedere strecurată pe șest în lege, iar tu îmi răspunzi că ești supărat că eu nu îți plătesc ție, premierului, taxele.

Aparent, acest răspuns nu are sens. În primul rând, pentru că procedura de insolvență tocmai asta înseamnă, că insolventul nu își va mai plăti, pe perioada insovenței, datoriile către creditori, inclusiv către statul al cărui premier este domnul Ponta. Măsurile luate de stat pentru colectarea impozitelor și taxelor de la rău-platnici și evazioniști sunt cu totul altele decât falimentarea datornicului și nu au nicio legătură cu insolvența.

În al doilea rând, răspunsul nu are sens pentru că nu este un răspuns la întrebarea pusă, ci este despre cu totul altceva. Este despre un plan de consolidare a puterii personale în stat a domnului Ponta Victor. Adică, spune domnul Ponta, banii sunt la domnia sa!

Deja nu mai este niciun secret pentru inițiați că domnul Ponta se mai află încă în faza de guvernare în care singura preocupare a domniei sale este să își construiască o bază solidă pe care să își poziționeze statura sa politică. Iar mentorul domnului Ponta este domnul Băsescu, președintele cu care premierul a semnat, la propriu, un pact de coabitare.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea sa pe sprijinul unor străini, în schimbul punerii intereselor acestor străini înaintea intereselor României și chiar în schimbul vânzării Țării la bucată companiilor private cu sediile în acele state străine? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat în fața acelorași străini, fie ei europeni sau americani, naționali sau multinaționali, și a purces la satisfacerea intereselor acestora nu înainte de satisfacerea celor românești, ci chiar pe seama ori împotriva celor românești.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe voturile moldovenilor de peste Prut, în schimbul unor promisiuni deșarte, amplificate și credibilizate doar de Moscova? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat, oferindu-le acelorași moldoveni promisiuni și mai mari, cum este independența energetică de Rusia, dar doar în contextul distrugerii regiunii Moldovei românești prin fracturarea subsolului și înghițirea apelor de acolo, pentru ca americanii de la Chevron să obțină gaze de știst.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe serviciile secrete, în schimbul independenței lor față de orice control democratic și al facilitării ingerinței lor în economie și în politică? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat, adăugând la această independență și la această facilitare bugete generoase și mereu sporite. Adică, dacă domnul președinte a cumpărat subordonarea serviciilor secrete cu favoruri, domnul premier le-a cumpărat bunăvoința cu bani de la buget.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe Procuratură, transformând-o în poliție politică? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat, cumpărând de la domnul Băsescu jumătate din procurorii aserviți politicului și lucrând diligent pentru confiscarea și a cât mai multora dintre cei rămași sub controlul președintelui.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe mafiile autohtone de toate felurile și care căpușază domeniul public? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a suprasolicitat, împrumutând de la domnul Băsescu pe șeful mafiei, domnul Oprea Gabriel și oferindu-i acestuia promovarea din funcția de ministru al apărării, funcție ce reprezentase plata de protecție oferită de domnul Băsescu, în cea de vice-premier și înlocuitor direct al domnului Ponta Victor însuși.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe baronii locali și, mai ales, pe „regii” diferitelor afaceri cu banul public, cum sunt drumurile inexistente care consumă miliarde? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat, promițând acestor „regi” tot ce mai rămăsese de „privatizat” în România, începând cu zecile de mii de vagoane de marfă.

Și-a bazat domnul Băsescu puterea și pe controlul unei părți semnificative din mass-media și pe combaterea mediatică a celeilalte părți? Și-a bazat! Și, atunci, domnul Ponta a supralicitat, preluând controlul asupra unor posturi de televiziune de știri cum sunt Antena 3 și România TV și băgând pumnul în gura celui de-al treila post de știri de pe piață, Realitatea TV, prin intermediul legii insolvenței, așa cum am început acest material.

Această campanie prelungită de consolidare a puterii personale a domnului Ponta Victor este foarte transparentă și nu are rost să aducem argumente detaliate de susținere a afirmațiilor punctuale făcute mai sus. Nu la fel de transparente sunt motivele pentru care domnul Ponta a refuzat să își consolideze puterea sa executivă pe susținerea populară și electorală, fără precedent în România post-comunistă, de peste două treimi în Parlamentul Țării?

Cum de și-a dat seama domnul Ponta că, punând în balanță puterea dată de milioanele de români cu puterea dată de câteva sute de străini, mafioți, procurori, regi ai afacerilor cu statul și baroni locali, contra-spioni și propagandiști, talerul cu aceștia din urmă atârnă atât de mult mai greu?

Planul Maidanezul

Sunt mulți cei care spun că domnul primar general al Bucureștilor Oprescu face bine ce face zilele astea, când, în sfârșit, se „ocupă” de problema câinilor neînsoțiți din Capitala României. Cu toate astea, eu continui să spun că domnul Oprescu face prost ceea ce face în această privință.

Desigur, un asemenea calificativ trebuie justificat. Din păcate, cea mai bună justificare pe care o pot oferi este una rațională. Zic din păcate, deoarece problema maidanezilor este formulată de acest primar general într-un registru emoțional, chiar însoțită de smiorcăieli, ceea ce face ca rațiunea să nu aibă nimic de-a face cu planul domniei sale de rezolvare a ei.

Să încercăm totuși să raționăm asupra planului domnului Oprescu și a calificativului de prost pe care i l-am atribuit. Desigur, calificativul a fost atribuit planului și nu plănuitorului, pentru că acesta din urmă numai de prostie nu poate fi bănuit. De corupție și ticăloșie, însă, da!

Iar cel mai bun raționament, în cazul de față, este unul comparativ. Ia să comparăm noi planul Oprescu cu un alt plan, rațional și întocmit exclusiv pentru dispariția câinilor neînsoțiți de pe străzile Bucureștilor.

Planul rațional pornește de la premisa adevărată că existența câinilor neînsoțiți pe aceste străzi este o problemă de poliția animalelor și nu una de hingheri ori cetățeni revoltați de traiul alături de animalele acestea. Adică, în cazul de față, avem de-a face cu o problemă de ordine publică, în care o autoritate nu impune o lege și nu îi sancționază pe cei ce o încalcă.

Iar autoritatea asta nu poate fi hingherii, nici departamentul primăriei destinat administrării câinilor aflați în proprietatea acesteia. Pentru că, dacă ei ar fi acea autoritate, nu s-ar putea sacționa pe sine, ca cei mai flagranți încălcători ai legilor României cu referire la câini.

Observați, vă rog, diferența față de abordarea domnului primar general Oprescu. Domnia sa zice că este o problemă administrativă, oarecum de ordine internă a primăriei generale, prin care câinii aflați în stăpânirea administrației sale sunt strânși de pe străzi, unde se aflau prin decizia proprietarului, înghesuiți în adăposturi și, ori să fie dați altora decât primăria să aibă grijă de ei, ori să fie uciși. Și, deoarece sunt mulți, să fie uciși în masă. Nici nu mai are rost să elaborăm asupra observației că aceiași primărie este cea ce spune care câini sunt în proprietatea ei și care nu, prin asta putând ridica și ucide, abuziv, câini ce aparțin cetățenilor, sau poate abandona pe străzi alți câini, pe care refuză să îi revendice.

În cazul concret al Bucureștilor, fie că vorbim de 65.000 de câini neînsoțiți pe străzi, cât se laudă domnul Oprescu că are, fie că vorbim de 6 – 8.000 cât ies la orice numărătoare statistică ori chiar mai puțini, dacă îi numărăm bob cu bob, numărul de străzi pe care se află aceștia este tot același, respectiv puțin peste 5.000. Asta înseamnă că prima măsură a planului rațional ar fi să se înființeze o diviziune distinctă a poliției animalelor din București, special pentru câini, care să cuprindă 50 de polițiști și un șef, fiecare având repartizată o zonă cuprinsă din 100 de străzi. Deoarece situația se poate rezolva în maximum 15 săptămâni, acești 50 de polițiști de animale pot fi angajați temorar sau relocați de la alte departamente, pe durata campaniei.

Misiunea acestor polițiști nu va fi să strângă toți câinii de pe străzi, pentru că nici nu ar avea unde să îi ducă pe toți deodată, ci să îi identifice ca fiind neînsoțiți și, apoi, să le stabilească apartenența. După care să îi plaseze în grija celor ce își asumă răspunderea pentru acești câini și care vor garanta că, de acum înainte, câinii nu vor mai fi neînsoțiți în București.

Bineînțeles că, pe timpul identificării câinilor și stăpânilor, polițiștii vor trebui să aplice legea, inclusiv cea penală, pentru fiecare caz în care un câine este violent și fără control. Deja procuratura a stabilit că există o responsabilitate pentru câinii de pe stradă, în sensul că ei aparțin administrației locale. Deci, polițiștii vor putea vedea cum își îndeplinește administrația locală obligațiile și responsabilitățile față de câinii aflați în stăpânirea ei și să ia măsurile legale oridecâteori vor constata abateri de la reguli și lege. De exemplu, polițiștii aceștia vor fi abilitați să constate dacă sunt pe străzi câini ai primăriei ce nu sunt vaccinați sau chiar nu sunt sterilizați și să oblige primăria să rezolve această problemă prin alte metode decât uciderea în masă, pentru că legea nu permite „eutanasierea” pentru că nu au fost serilizați ori vaccinați câinii.

Dacă se constată cazuri în care câinii primăriei sunt abuzați ori tratați cu cruzime de proprietar sau chiar de unii cetățeni mai „vigilenți”, aceiași polițiști ai animalelor ar trebui să îi identifice și să îi sancționeze pe făptuitori, potrivit legii. Desigur, acei bolnavi mintali, care mutilează sau omoară cu cruzime deosebită animalele neajutorate de pe stradă, vor fi tratați ca atare, fie în ospicii, fie în pușcării.

O parte importantă a muncii acestor polițiști ai animalelor, pentru primele 10 săptămâni, va fi să lucreze cu fiecare proprietar de câine neînsoțit în parte, pentru a vedea dacă acesta are condiții de întreținere a câinelui său în conformitate cu cerințele legii. Dacă nu are asemenea condiții, polițistul va căuta soluții de relocare a câinelui la un alt domiciliu, unde ar avea asemenea condiții. Această misiune este valabilă și în cazul câinilor primăriei.

Chiar dacă, în forma actuală, legea le dă dreptul primarilor să își ucidă proprii câini, dacă nu se găsește altcineva să îi adopte, ca proprietar de animale, aceiași primărie este obligată să fie activă în căutarea unui cămin adoptiv pentru câini, nu să stea cu mâinile în sân și să aștepte să treacă două săptămâni, după care să scape de ei prin ucidere.

Ne așteptăm ca pe străzile bucureștene să fie suficient de mulți câini pe care nu îi revendică nimeni și care nu pot fi dovediți că aparțin primăriei, pentru că nu au fost procesați de aceasta până acum, în sensul de marcare a lor. Pentru aceștia, poliția animalelor va trebui să găsească stăpâni.

O soluție ar fi să încurajeze persoane fizice sau chiar juridice să adopte câinii direct de pe stradă. De exemplu, s-ar putea ca o asociație de proprietari de apartamente într-un bloc să dorească să adopte un câine pe care să îl întrețină pe spațiul verde al blocului, cu împrejmuire și adăpost, desigur. Personal, nu văd nicio diferență între o curte de casă din București și un spațiu verde de la bloc, mai ales că multe dintre aceste spații sunt oricum împrejmuite. Într-o asemenea soluție, câinele va fi marcat, vaccinat, sterilizat din fonduri publice și plasat în proprietatea respectivilor locatari ai blocului.

O altă soluție ar fi relocarea câinilor din București la țară, primăria putând să plătească țăranului ce va accepta să găzduiască un câine bucureștean un ajutor de întreținere, egal cu cât ar fi costat să întrețină ea, primăria, acel câine în adăpostul său, inclusiv prețul uciderii sale.

Asemenea soluții pot fi discutate de polițiștii animalelor cu primăria și ceilalți proprietari, ca parte a atribuțiilor lor de serviciu, ori ca misiuni primite special pentru campania de eradicare a câinilor neînsoțiți de pe străzile Capitalei.

Singurul defect al acestui plan comparativ este că e unul rațional, realist și realizabil, transparent și plasabil sub controlul publicului, care ar vedea cu ochiul liber atât acțiunile din cadrul lui, cât și efectele, care vor fi, inevitabil, de durată. Spun că acest lucru este un defect, deoarece îl face inacceptabil pentru primarul general și subordonații săi, croiți să facă altceva decît să rezolve problema.

Cobaii cu permis de conducere

Guvernul Ponta are o disperată nevoie de confimarea unității de monolit a Uniunii Social Democrate în jurul conducătorilor iubiți. Disperarea vine din faptul că Afacerea Roșia Montană a devenit atât de publică încât se vede cu ochiul liber cine este plătit de Gold Corporation și cine nu, dintre parlamentarii zilei. Și, cum nu toți useliștii au fost încă plătiți, în ochii publicului, diferențele dintre domnile lor par ca diferende ireconciliabile între ei.

Cum bine știm din lunga experiență de guvernare a Regimului Băsescu, nici un există o mai bună formă de confirmare a unității de monolit a majorității parlamentare decât trecerea prin Parlament a unei ordonanțe de urgență.

Fiind primul exercițiu de acest fel, useliștii joacă această piesă de teatru după scenariul cel mai bun.

În actul unu, au ales un subiect care să fie foarte percutant la public, astfel încât atenția acestuia să fie capată și menținută suficient de mult timp, pe toată durata spectacolului. În același timp, subiectul trebuie să fie unul irelevant din punct de vedere al urgenței sau al impactului asupra afacerilor de partid și de stat derulate de guvernanți. Se pare că modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice îndeplinește toate aceste condiții. În plus, ea este promovată de un ministru liberal, care va solicita coeziunea colegilor din celelalte două partide și jumătate care alcătuiesc uniunea, respectiv marele Partid Social Democrat, modestul Partid Conservator și dezertorii politici intitulați UNPR.

Actul al doilea a fost despre atragerea atenției publicului asupra subiectului. Nu îți trebuie prea multă imaginație ca să îți dai seama că, dacă introduci amenzi aberante și perioade nerealiste de suspendare a permisului, mai ales pentru contravenții interpretabile, aflate la mâna agentului contastator, vei atrage și vei menține această atenție. Pentru ca să fie siguri, polițaii puși să „lucreze” la textul ordonanței au pornit, ca la cacialma, de la cifre incredibile, cu scopul declarat că ele vor fi aduse mai aproape de realitate prin dezbatere publică. Dezbatere ce nici nu mai are rost să fie ținută, odată ce scopul de atragere a atenției publicului a fost atins.

Actul al treilea a constat dintr-un simulacru de consultare partinică, pentru obținerea consensului parlamentar în susținerea ordonanței de urgență propuse ca test de coeziune. Important pentru succesul acestui act este ca parlamentarii să se arate interesați de subiect, să aibă opinii diferite, altele decât cele exprimate în textul internelor, și să solicite dezbateri, ceea ce ar însemna divergențe nu numai în ceea ce privește conținutul actului normativ, dar și în ceea ce privește procedura parlamentară de promovare a lui. Cu cât sunt divergențele mai mari, cu atât va fi mai răsunătoare demonstrația de unitate a imensei majorități parlamentare făcută odată cu adoptarea acestui act.

După care, Guvernul Ponta va adopta ordonanța de urgență, așa cum le taie lor prin cap, lăsând apoi Parlamentul să se pronunțe, în decursul unei luni, asupra acestui document, cum vor vrea ei, că tot nu mai contează. Ce contează este că, în condițiile în care Afacerea Roșia Montană este scoasă din atenția publicului doar de ploile abundente și de frigul neobișnuit pentru această perioadă a anului, acest guvern arată publicului că lucrează, că este unit în jurul șefului și că, împreună, useliștii vor duce Țara pe noi culmi de progres și civilizație. Ori, numai de progres, că ăsta contează cel mai mult.

Ce nu contează sunt și milioanele de posesori ai permisului de conducere, care sunt tratați drept cobai de politicienii zilei, doar ca să poată vedea ei, pe seama bieților conducători auto, dacă și cât ține fraierirea publicului larg românesc privind unitatea de gândire, simțire și acțiune a majorității parlamentare.