Interesul rusesc

Președintele României, domnul Băsescu Traian, premierul Ponta Victor și unii parlamentari români, inclusiv cel puțin un euro-parlamentar, precum și alți demnitari și angajați ai statului se întrec să enunțe în public, foarte emfatic, că cei ce se opun exploatării gazelor de șist sau chiar a aurului și metalelor rare din subsolul românesc fac jocul rușilor, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai Federației Ruse în România, deoarece este în interesul acestei federații ca România să nu exploateze gazele naturale nici de pe teritoriul său terestru, nici din Marea Neagră.

Toți aceștia vorbesc de parcă ar ști ce spun. Adică, toți vorbitorii oficiali români despre interesul rusesc de neexploatare a resuselor energetice și a valorilor românilor fie au văzut ei cu ochișorii lor planurile rușilor de împotrivire prin orice mijloace la exploatările americane sau canadiene din România, fie au fost informați de organele de specialitate, fie și-au dat seama de acest interes prin deducție, studiind politicile, strategiile și planurile publice ale Moscovei. Altfel, ar fi ca și când ei „s-au prins” cum este cu interesul Rusiei, fiind mai deștepți ori mai intuitivi decât ceilalți, care nu s-au prins. 

De fapt, băieții ăștia nu merg până acolo încăt să acuze deschis Federația Rusă de agresiune împotriva României prin agenturile rusești, care ar ridica oamenii la luptă de stradă împotriva guvernului român bine intenționat, ci doar îi acuză pe demonstranții români că fac jocul acestei Rusii, promovându-i interesele. Și nu oricum, ci în dauna interesului național românesc.

Pentru cei interesați de subiect, trebuie să le spunem că ori guvernanții români chiar știu că Federația Rusă acționează în România pentru satisfacerea propriilor interese, ce sunt contrare celor românești, și nu fac nimic altceva pentru contracararea acestei acțiuni decât să o „demaște” în mass media, ori nu stăpânesc nici termenii și nici ideile cu care operează, dar totuși se exprimă în public. Adică, vorbște gura fără ei. Având în vedere credibilitatea foarte scăzută a tuturor guvernanților români, atât a celor aleși cât și a celor numiți în demnități și funcții publice, ar trebui să înclinăm balanța în favoarea celei de-a doua ipoteze.

Dacă este așa, atunci președintele, premierul și ceilalți au nu numai o problemă de exprimare, dar și una de înțelegere a unor termeni consacrați în limbajul politic. Se pare că ei n-au înțeles faptul că interesul național este o opțiune, o declarație politică, făcută la cel mai înalt nivel și exprimând voința întregii națiuni. Acest interes național este întotdeauna formulat la modul pozitiv, indiferent de stat. Ori, așa cum descriu oamenii despre care vorbim aici interesul rusesc, el este un fel de să moară capra vecinului român, în loc de să le fie rușilor bine.

În cazul gazelor naturale, nu ne trebuie cine știe ce puteri deductive ca să fim convinși că rușilor le-ar plăcea să nu aibă competitori pe piața europeană, să fie singurii furnizori de gaze și să practice prețuri de monopol pentru distribuirea acestor gaze naturale. Ba, chiar mai mult, pentru unele state mai slabe, cum sunt Republica Moldova și Ucraina, știm că le place rușilor să folosească prețul mai mic sau mai mare al gazelor de monopol ca levier politic. Și mai suntem convinși că rușii, la fel ca oricare alt actor economic, le-ar face viața grea oricăror competitori, numai să poată. Doar că vorbim aici de aspirații și intenții comerciale și nu de interese naționale.

Domnii politicieni români, în special domnul Ponta Victor, își exprimă deschis ideea că independența energetică ar fi un interes național al românilor. Numai că domniile lor, dacă vor să aibă dreptate, ar trebui, mai întâi, să instituționalizeze formularea intereselor naționale și abia apoi să ne anunțe pe noi, națiunea, care ne sunt aceste interese. Dar ei se feresc să facă așa ceva, deoarece instituționalizarea formulării interesului național presupune rigoare, transparență și decizie publică, adică exact caracteristicile de care se feresc cel mai tare guvernanții români să le atribuie propriei lor guvernări, pentru că le-ar îngrădi modul discreționar de luare a deciziilor în numele publicului românesc.

Concret, nu veți găsi niciun document oficial, aprobat de poporul român, fie direct prin referendum, fie prin aleșii săi, care să conțină definirea interesului național al independenței energetice a României. Cum nu veți găsi niciun program sau strategie de acțiune pentru satisfacerea acestui interes național. Dacă l-ați întreba pe domnul Ponta de unde a scos-o pe asta cu intependența energetică ca interes național, veți afla că așa crede domnia sa, cu capul domniei sale și atât. Ori, că așa este pe la alții.

Asta nu înseamnă că independența energetică este un lucru rău sau neimportant și că nu trebuie privită cu toată seriozitatea. Numai că domnul Ponta și ceilalți au „inventat” acest interes național în contextul exploatării gazelor de șist din România de compania americană Chevron. Ceea ce echivalează cu arderea în sobă a mobilei din casă pentru o familie care ar vrea să fie independentă energetic de distribuitorul de combustibil din afară.

Când, de fapt, independența energetică se obține prin două moduri consacrate, respectiv prin inter-dependență și prin inovație. Inter-dependența înseamnă că producătorul de energie depinde de consumatorul de energie, fără de care producătorul nu ar mai câștiga pe piața de profil, iar inovația înseamnă găsirea unor soluții de producere a energiei din surse regenerabile, adică permanente. Ambele presupun investiții românești atât materiale, financiare, cât și de inteligență și creativitate.

Este absurd să spui că vrei să obții independența energetică față de Rusia prin firma americană Chevron.

În plus, niciun interes național nu poate, sub nicio formă, să fie opus ori să fie satisfăcut pe seama negării sau distrugerii altui interes național. „Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic” se spune în articolul 35, alineatul (1) din Constituția României. Aceasta este formularea instituționalizată pentru interesul național al prezervării mediului natural. Iar când spunem instituționalizată, ne gândim atât la faptul că ea se găsește în actul fundamental al statului, cât și la faptul că alineatul imediat următor din același articol constituțional prevede că „Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept”. Adică, prezervarea mediului natural este un interes național instituționalizat prin Constituție.

În asemenea condiții, chiar dacă independența energetică ar fi un interes național corect instituționalizat, deși nu este, expoatarea gazelor de șist nu înseamnă independență energetică și, cu atât mai puțin, nu poate însemna un interes național, pentru că această exploatare are loc pe seama mediului înconjurător, adică prin distrugerea naturii, a cărei prezervare este, însă, un interes național consacrat de dreptul constituțional.

Revenind la interesul rusesc, acesta trebuie identificat exclusiv prin cunoașterea politicilor moscovite, fie ele transparente ori confidențiale. Iar, dacă vom constata că aceste politici sunt potrivnice sau ostile României, va trebui să luăm măsuri în consecință, de natură politică, diplomatică, economică sau, dacă se impune, de putere, atât individual, de la stat la stat, cât și în cadrul Uniunii Europene și NATO, că de aia suntem noi, românii, membri ai acestor două organizații.

Dacă, totuși, acceptăm ca această identificare de interese rusești să fie făcută prin deducție, așa cum s-a putea să fie cazul decidenților guvernamentali români de la cel mai înalt nivel, atunci trebuie să verificăm valabilitatea acestei deducții și prin alte situații.

De exemplu, din politica explicită a Moscovei de ținere cât mai departe a Republicii Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană, putem deduce că este în interesul național al Rusiei ca România să nu aibă autostrăzi și căi ferate de mare viteză, care să străbată Munții Carpați și să aducă Occidentul la granița Uniunii Europene cu Republica Moldova și Ucraina, adică cu vecintătatea imediată a Rusiei. De aici rezultă, tot prin inferență, că toți cei care s-au împotrivit construcției de autostrăzi, fie prin decizii politice și guvernamentale, fie prin coruperea sistemului de realizare a infrastructurii rutiere, nu au făcut altceva decât să servească interesele Rusiei, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.

Sau, într-un alt caz, din politica explicită a Moscovei de contrapunere a puterii sale militare Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO putem deduce că este în interesul Rusiei ca România să fie un membru al Alianței fără putere militară reală, care să aibă un domeniu al apărării naționale dezorganizat, grav sub-finanțat, năpădit de corupție și condus de șefi ai mafiei. De aici rezultă, de asemenea prin inferență, că toți cei ce au pus umărul la distrugerea puterii militare a României, la sub-finanțarea domeniului și la exacerbarea corupției din sistem, fie din postura de guvernanți, fie din cea de șefi ai apărării nu au făcut altceva decât să servească interesele Rusiei, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.

Iar exemplele pot continua cu deducerea acelor interese rusești care ar fi dus la dispariția flotei comerciale românești din Marea Neagră, la achiziționarea unor importante întreprinderi industriale românești de „investitori” ruși, la pierderea unor piețe tradiționale de desfacere a produselor românești, ori, cel mai important, la amânarea perpetuă a integrării complete a României în Uniunea Europeană și la nedezvoltarea Țării pe baza acestei integrări amânate.

Făcând această validare a deducției guvernamentale românești că protestatarii împotriva exploatării gazelor de șist fac jocul rușilor, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai Moscovei în România, prin alte cazuri, în care se cunoaște mult mai bine care este politica oficială a Federației Ruse și, în unele dintre acele cazuri, chiar care sunt interesele naționale rusești cu adresă pentru România, putem constata că validarea nu reușește, deoarece sătenii din Pungești sau demonstranții din București nu se regăsesc între instrumentele de satisfacere a intereselor rusești în celelalte cazuri enunțate ori doar amintite aici.

În schimb, în toate aceste cazuri, se regăsesc guvernanții care strigă acum „hoțul”, atătând cu degetul spre acești țărani și demonstranți.