Președintele
României, domnul Băsescu Traian, premierul Ponta Victor și unii parlamentari
români, inclusiv cel puțin un euro-parlamentar, precum și alți demnitari și
angajați ai statului se întrec să enunțe în public, foarte emfatic, că cei ce
se opun exploatării gazelor de șist sau chiar a aurului și metalelor rare din
subsolul românesc fac jocul rușilor, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai
Federației Ruse în România, deoarece este în interesul acestei federații ca
România să nu exploateze gazele naturale nici de pe teritoriul său terestru,
nici din Marea Neagră.
Toți aceștia
vorbesc de parcă ar ști ce spun. Adică,
toți vorbitorii oficiali români despre interesul rusesc de neexploatare a
resuselor energetice și a valorilor românilor fie au văzut ei cu ochișorii lor
planurile rușilor de împotrivire prin orice mijloace la exploatările americane
sau canadiene din România, fie au fost informați de organele de specialitate,
fie și-au dat seama de acest interes prin deducție, studiind politicile,
strategiile și planurile publice ale Moscovei. Altfel, ar fi ca și când ei „s-au prins” cum este cu interesul Rusiei, fiind mai deștepți ori mai intuitivi decât ceilalți, care nu s-au prins.
De fapt, băieții ăștia nu merg până acolo încăt să acuze deschis Federația Rusă de agresiune
împotriva României prin agenturile rusești, care ar ridica oamenii la luptă de
stradă împotriva guvernului român bine intenționat, ci doar îi acuză pe
demonstranții români că fac jocul acestei Rusii, promovându-i interesele. Și nu
oricum, ci în dauna interesului național românesc.
Pentru cei interesați de subiect, trebuie să le spunem că ori guvernanții
români chiar știu că Federația Rusă acționează în România pentru satisfacerea
propriilor interese, ce sunt contrare celor românești, și nu fac nimic altceva pentru
contracararea acestei acțiuni decât să o „demaște” în mass media, ori nu
stăpânesc nici termenii și nici ideile cu care operează, dar totuși se exprimă
în public. Adică, vorbște gura fără ei. Având în vedere credibilitatea foarte
scăzută a tuturor guvernanților români, atât a celor aleși cât și a celor
numiți în demnități și funcții publice, ar trebui să înclinăm balanța în
favoarea celei de-a doua ipoteze.
Dacă este așa, atunci președintele, premierul și ceilalți au nu numai o
problemă de exprimare, dar și una de înțelegere a unor termeni consacrați în
limbajul politic. Se pare că ei n-au înțeles faptul că interesul național este
o opțiune, o declarație politică, făcută la cel mai înalt nivel și exprimând
voința întregii națiuni. Acest interes național este întotdeauna formulat la
modul pozitiv, indiferent de stat. Ori, așa cum descriu oamenii despre care
vorbim aici interesul rusesc, el este un fel de să moară capra vecinului român, în loc de să le fie rușilor bine.
În cazul gazelor naturale, nu ne trebuie cine știe ce puteri deductive ca
să fim convinși că rușilor le-ar plăcea să nu aibă competitori pe piața
europeană, să fie singurii furnizori de gaze și să practice prețuri de monopol
pentru distribuirea acestor gaze naturale. Ba, chiar mai mult, pentru unele
state mai slabe, cum sunt Republica Moldova și Ucraina, știm că le place
rușilor să folosească prețul mai mic sau mai mare al gazelor de monopol ca
levier politic. Și mai suntem convinși că rușii, la fel ca oricare alt actor
economic, le-ar face viața grea oricăror competitori, numai să poată. Doar că
vorbim aici de aspirații și intenții comerciale și nu de interese naționale.
Domnii politicieni români, în special domnul Ponta Victor, își exprimă
deschis ideea că independența energetică ar fi un interes național al
românilor. Numai că domniile lor, dacă vor să aibă dreptate, ar trebui, mai
întâi, să instituționalizeze formularea intereselor naționale și abia apoi să
ne anunțe pe noi, națiunea, care ne sunt aceste interese. Dar ei se feresc să
facă așa ceva, deoarece instituționalizarea formulării interesului național
presupune rigoare, transparență și decizie publică, adică exact
caracteristicile de care se feresc cel mai tare guvernanții români să le
atribuie propriei lor guvernări, pentru că le-ar îngrădi modul discreționar de
luare a deciziilor în numele publicului românesc.
Concret, nu veți găsi niciun document oficial, aprobat de poporul român,
fie direct prin referendum, fie prin aleșii săi, care să conțină definirea
interesului național al independenței energetice a României. Cum nu veți găsi
niciun program sau strategie de acțiune pentru satisfacerea acestui interes
național. Dacă l-ați întreba pe domnul Ponta de unde a scos-o pe asta cu intependența
energetică ca interes național, veți afla că așa crede domnia sa, cu capul
domniei sale și atât. Ori, că așa este pe la alții.
Asta nu înseamnă că independența energetică este un lucru rău sau
neimportant și că nu trebuie privită cu toată seriozitatea. Numai că domnul
Ponta și ceilalți au „inventat” acest interes național în contextul exploatării
gazelor de șist din România de compania americană Chevron. Ceea ce echivalează
cu arderea în sobă a mobilei din casă pentru o familie care ar vrea să fie independentă
energetic de distribuitorul de combustibil din afară.
Când, de fapt, independența energetică se obține prin două moduri consacrate,
respectiv prin inter-dependență și prin inovație. Inter-dependența înseamnă că
producătorul de energie depinde de consumatorul de energie, fără de care producătorul
nu ar mai câștiga pe piața de profil, iar inovația înseamnă găsirea unor
soluții de producere a energiei din surse regenerabile, adică permanente.
Ambele presupun investiții românești atât materiale, financiare, cât și de
inteligență și creativitate.
Este absurd să spui că vrei să obții independența energetică față de Rusia
prin firma americană Chevron.
În plus, niciun interes național nu poate, sub nicio formă, să fie opus ori
să fie satisfăcut pe seama negării sau distrugerii altui interes național.
„Statul recunoaște dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos
și echilibrat ecologic” se spune în articolul 35, alineatul (1) din Constituția
României. Aceasta este formularea instituționalizată pentru interesul național
al prezervării mediului natural. Iar când spunem instituționalizată, ne gândim
atât la faptul că ea se găsește în actul fundamental al statului, cât și la
faptul că alineatul imediat următor din același articol constituțional prevede
că „Statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept”. Adică,
prezervarea mediului natural este un interes național instituționalizat prin
Constituție.
În asemenea condiții, chiar dacă independența energetică ar fi un interes
național corect instituționalizat, deși nu este, expoatarea gazelor de șist nu
înseamnă independență energetică și, cu atât mai puțin, nu poate însemna un
interes național, pentru că această exploatare are loc pe seama mediului
înconjurător, adică prin distrugerea naturii, a cărei prezervare este, însă, un
interes național consacrat de dreptul constituțional.
Revenind la interesul rusesc, acesta trebuie identificat exclusiv prin cunoașterea
politicilor moscovite, fie ele transparente ori confidențiale. Iar, dacă vom
constata că aceste politici sunt potrivnice sau ostile României, va trebui să
luăm măsuri în consecință, de natură politică, diplomatică, economică sau, dacă
se impune, de putere, atât individual, de la stat la stat, cât și în cadrul
Uniunii Europene și NATO, că de aia suntem noi, românii, membri ai acestor două
organizații.
Dacă, totuși, acceptăm ca această identificare de interese rusești să fie făcută prin deducție, așa cum
s-a putea să fie cazul decidenților guvernamentali români de la cel
mai înalt nivel, atunci trebuie să verificăm valabilitatea acestei deducții și
prin alte situații.
De exemplu, din politica explicită a Moscovei de ținere cât mai departe a Republicii
Moldova și Ucrainei de Uniunea Europeană, putem deduce că este în interesul
național al Rusiei ca România să nu aibă autostrăzi și căi ferate de mare
viteză, care să străbată Munții Carpați și să aducă Occidentul la granița
Uniunii Europene cu Republica Moldova și Ucraina, adică cu vecintătatea
imediată a Rusiei. De aici rezultă, tot prin inferență, că toți cei care s-au
împotrivit construcției de autostrăzi, fie prin decizii politice și
guvernamentale, fie prin coruperea sistemului de realizare a infrastructurii
rutiere, nu au făcut altceva decât să servească interesele Rusiei, dacă nu
cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.
Sau, într-un alt caz, din politica explicită a Moscovei de contrapunere a
puterii sale militare Organizației Tratatului Atlanticului de Nord – NATO putem
deduce că este în interesul Rusiei ca România să fie un membru al Alianței fără
putere militară reală, care să aibă un domeniu al apărării naționale
dezorganizat, grav sub-finanțat, năpădit de corupție și condus de șefi ai
mafiei. De aici rezultă, de asemenea prin inferență, că toți cei ce au pus
umărul la distrugerea puterii militare a României, la sub-finanțarea domeniului
și la exacerbarea corupției din sistem, fie din postura de guvernanți, fie din
cea de șefi ai apărării nu au făcut altceva decât să servească interesele
Rusiei, dacă nu cumva sunt chiar agenți ai rușilor în România.
Iar exemplele pot continua cu deducerea acelor interese rusești care ar fi
dus la dispariția flotei comerciale românești din Marea Neagră, la
achiziționarea unor importante întreprinderi industriale românești de
„investitori” ruși, la pierderea unor piețe tradiționale de desfacere a
produselor românești, ori, cel mai important, la amânarea perpetuă a integrării
complete a României în Uniunea Europeană și la nedezvoltarea Țării pe baza
acestei integrări amânate.
Făcând această validare a deducției guvernamentale românești că
protestatarii împotriva exploatării gazelor de șist fac jocul rușilor, dacă nu
cumva sunt chiar agenți ai Moscovei în România, prin alte cazuri, în care se cunoaște
mult mai bine care este politica oficială a Federației Ruse și, în unele dintre acele cazuri, chiar care sunt interesele naționale rusești cu adresă pentru România,
putem constata că validarea nu reușește, deoarece sătenii din Pungești sau
demonstranții din București nu se regăsesc între instrumentele de satisfacere a
intereselor rusești în celelalte cazuri enunțate ori doar amintite aici.
În schimb, în toate aceste cazuri, se regăsesc guvernanții care strigă acum
„hoțul”, atătând cu degetul spre acești țărani și demonstranți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu