Nu mai vorbesc

Nu mai vorbesc, ci doar înghit prin gură

Nu mai zâmbesc, ci doar râd cu măsură

Nu mai visez, ci doar veghez de frică

La Țara mea de astăzi ce nu se mai ridică.

Cretini sadea dar cu patalama la mână

S-au pus vătafi nătângi pe nația română

Și-o mână la pieire exact ca pe o turmă

Din Țara mea frumoasă să nu rămână urmă.

Cu milioanele, concetățenii mei se lasă

Călcați în picioare și parcă nici nu le pasă

Că trădători și venetici, precum o ciumă albă

Omoară Țara mea și-și fac din leșu-i salbă.

Copiii de români nimic nu mai învață

Nici măcar o lecție să treacă prin viață

Ca umbre de călători secreți într-o gară

Se visează din Țara mea departe, pe-afară.

Se bucură românii rămași la orice fărâmitură

Scăpată bogaților din farfurie ori din gură

Și mulțumind frumos cu sărutări de mână

Pe-o pâine dau Țara mea și limba lor română.

De-aceea stau tăcut și doar înghit prin gură

Și mă feresc cu alții să am vreo legătură

Din care să se creadă că nici mie nu-mi pasă

De soarta Țării mele, ca și când n-aș fi acasă.