Toate serviciile
de informații din România și multe dintre cele din Lume au capacitatea de a penetra secretul
corespondenței oricăruia dintre noi, indiferent prin ce mijloace comunicăm, ori
în ce mediu ne manifestăm.
Sunt doar două
motive pentru care aceste servicii au nevoie de o lege care să le permită să facă
ceea ce ele oricum pot și chiar fac, atâta vreme cât nimeni nu le controlează
sau nu le monitorizează acțiunile secrete.
Unul din aceste motive este că, în absența legii, datele și informațiile
colectate prin ascultarea telefoanelor, prin violarea corespondenței scrise ori
prin monitorizarea comunicării în mediile noi, internaute, nu pot fi folosite niciodată
ca probe legitime în justiție, împotriva vinovatului. Așa cum nu pot fi
folosite nici mărturiile obținute prin tortură.
Celălalt motiv este că orice serviciu de informații are tendința de a
transfera o cât mai mare parte din responsabilitatea apărării sau securizării
cetățenilor înspre acești cetățeni. Adică, înainte de a fi ele, serviciile,
întrebate cât de bine își fac ele datoria și cu ce rezultate, să poată ele
spune că cetățenii înșiși le-au pus limite în capacitatea de acțiune pentru
apărarea sau asigurarea securității acelor cetățeni. Iar aceste limite sunt, de
cele mai multe ori, de natură bugetară și regulatorie.
Problema cu tendința asta a transferului de responsabilitate este că el nu
are limite. Astfel, dacă, la un moment dat, unui serviciu sau altuia i se
satisface cererea de sporire a bugetului cu un procent sau de lărgire a
cadrului legal în care își desfășoară activitatea cu o prevedere în plus,
imediat acel serviciu va veni cu o nouă revendicare de creștere a bugetului sau
de aprobare prin lege a unei noi măsuri anti-cetățean, pentru un motiv cu totul
nou, care nu a mai fost semnalat până atunci. Și care nici nu va fi vreodată
amintit, înainte ca serviciul nostru să capete banii și regularizarea pretinse
la acel moment.
Asta nu înseamnă că serviciile nu ar avea și revendicări legitime. Numai că,
fiind servicii secrete, ele nu vor să dezbată public aceste revendicări,
amestecându-le cu cele mai puțin sau deloc legitime, pe care le fac doar în
speranța că vor fi aprobate la un moment dat. Pentru cine? Rămâne un secret.
În cazul concret al modificărilor legislative din România, discutate în
zilele acestea atât de oficiali români și americani, cât și de anumite segmente
ale publicului, în mijloacele de comunicare în masă tradiționale sau noi, care
le găzduiesc, ar trebui să vedem care din aceste două motive este cel care le
îndeamnă pe serviciile noastre secrete să ceară cu insistență introducerea
controlului asupra corespondenței cetățenilor, corespondență al cărei secret este,
de altfel, inviolabil, conform Art. 28 din Constituția României.
Există vreun caz de terorist din România care ar trebui prins și judecat,
doar că toate probele împotriva sa sunt obținute ilegal? Dacă da, soluția nu
este modificarea legii, pentru că ea oricum nu acționează în trecut, ci apelul
la partenerul strategic american, ce are autorizație de la el de acasă să
intercepteze convorbirile românilor din România și care poate procura dovezile
legitime necesare condamnării teroristului nostru.
Dacă nu există niciun terorist, dar ar putea apărea unul care s-ar și
bucura de „vidul legislativ” în domeniul îngrădirii drepturilor și libertăților
cetățenești, atunci să ne spună serviciile pe ce se bazează când apreciază că
ar putea apărea un asemenea ins. Sau, poate o fi vorba de altceva?
În tot cazul, chiar și într-o democrație schioapă și coruptă ca cea din
România Lucrului (deocamdată) Rău Făcut, tot trebuie să instituim măcar o dâră
de control democratic, cetățenesc, asupra serviciilor noastre de informații.
Hari, ai pus punctul pe I. Culmea culmilor este ca unii spun : ei si? Daca tot ne spioneaza, care e problema? Problema e ca acuma doar ne spioneaza, dar dupa ce dau legea o sa ne si aresteze. Aratatimi omul dosarul il faca eu, spunea cineva. Si stii ce mai e al dracu de trist? In 46 cand a aparut 984 al lui Orwell, toata lumea spunea ca BB reprezinta societatea comunista, totalitarismul, rusinea evolutiei umane. Acuma Big Brother reprezinta culmea civilizatiei numai pentru ca este adus de Big Sister Nulland. Suntem niste tampiti.
RăspundețiȘtergereAsta este un fel de a spune ca anti-americanismul il fac americanii, Marine. Doar ca problema nu este la ei, ci la noi. Nu putem sa ne lasam pe mana nimanui, nici macar a americanilor, sperand sa faca ei in tara noastra ceea ce noi nu facem. Cum ar fi controlul democratic sau lupta impotriva coruptiei institutionalizate. Ca sa nu mai vorbim de apararea drepturilor si libertatilor noastre, pe care nu le-am dobandit prin lupta, ci au fost primite pe degeaba.
ȘtergereNu-l vazusem pe acesta. Evident si cu o opinie clara. Cum eu am tot timpul de criticat, as face o objectie aici fundamentala: care este speranta ?
RăspundețiȘtergereDe mai mult timp am hotarat sa citesc si articole ale Alinei Mungiu, de exemplu. Nu stiu daca o apreciati si nu asta este problema. Ce este interesant este ca pune totdeauna problema in comparatie cu Occidentul. Are perfecta dreptate, dupa mintea mea, cam in tot ceea ce spune despre sistemul politic roman, etc. etc., cu conditia sa nu ne referim la Occident. Nu la Americani, in particular, ci la Occident. Este adevarat ca, o data ce punem de o parte Occidentul, nu mai avem nimic. Putem cauta cat vrem, nu o sa gasim nici un inceput de solutie prin alte parti. Deci, ne lipim cum putem de o referinta, hai sa zicem mediocra, presupunand ca Omenirea nici nu poate sa fac mult mai bine.
Ce spuneti aici este o mica incursiune in absurdul Occidentului care vorbeste de libertate dar ingradeste cat se poate pe cea a proprilor cetateni. O sa ajungem in cativa ani sa putem compara fara probleme legile rusesti cu ale Marii Britanii sau ale Frantei.
Deci revin la objectia fundamentala si va rog sa ma credeti ca doresc sa gasec un raspuns (chiar daca nu ma astept ca miracolul sa se produca deja). Nu este deci o objectie de placul objectiei: ce sa facem ?
Sutem aici, ne zbatem obiniile, si mai ca noi hai sa spunem ca mai sunt vreo cateva mii in Romania, de exemplu. Intrebarea este ce se poate face cu atat de putini soldati care pe de alta parte nici nu sunt luptatori ? Sau altfel spus: trebuie cumva sa asteptam caderea totala ca sa speram a misca ceva, sau doar ne satisfacem de ideea ca noi stim ? Ce speranta ma face pe mine, la 11 noaptea, sa scriu aceste randuri unui necunoscut nu mai fiindca mi s-a parut mai breaz decat restul plebei ? Si ce pot sa obtin facand acest lucru ?
Unul dintre lucrurile pe care nu le mai suport pe aici unde sunt eu, este nevoia de a se simtii serios. Ati vorbit de mediocritatea raspunsului la atentate (din punct de vedere organizational). Cu toate acestea, toti si-au considerat situatia proprie cu importanta, vazandu-se seriosi intr-o lume de neseriosi. Lumea s-a impartit pentru cateva zile intre cei care stiu, seriosi, si cei ce asculta in speranta de a deveni la fel. Ca in 89 la noi, subiectul a dat consistenta si prostia a devenit cuvant public.
Dar oare noi, nu cautam cumva aceleasi placeri ? Sa ne credem seriosi, ca noi suntem lucizi. Poate ca suntem atinsi de aceeasi boala. Suntem toti analisti. Dar cine mai face ceva, in mod efectiv ?
Timpul sa dorm ;)
Somnul este un foarte bun sfatuitor! Multe solutii se gasesc in oniric.
ȘtergereAm sa dau un raspuns incepand cu sfarsitul comentariului. In societatile dezvoltate, unde traiul zilnic nu mai este o problema, nici macar o competitie, oamenii tind sa isi defineasca si sa isi satisfaca nevoi din ce in ce mai abstracte, cum sunt respectul si stima de sine, ori dobandirea unui anumit prestigiu in societate. Desigur, exista si o nevoie de analiza, mai precis de concluziile unei analize, dar numai atunci cand consumatorul de o astfel de concluzie are de luat o decizie personala, iar analiza il indreapta spre cea mai buna decizie posibila. Altfel, analiza nu este altceva decat obiectul unei tranzactii pentru dobandirea unui anumit prestigiu in societate. Pentru a nu crea confuzii intre aceste doua ipostaze, eu tin foarte mult sa nu ma numeasca nimeni „analist”, atunci cand dezbat public vreun subiect de interes general.
Comparatia oricarei situatii din Romania cu una similara din Occident este o mica stupizenie, din mai multe motive. Primul, cel mai evident, este ca, vrand-nevrand, si noi, romanii, suntem Occidentul. Asa ca, o comparatie intre noi si noi este nimic. Al doilea, solutiile de guvernare din oricare alta tara decat Romania nu pot fi comparate cu oarecare relevanta, variabilele fiind foarte multe si foarte complexe. Al treilea si cel mai important, doar cei ce pot sa le implementeze trebuie sa caute si solutiile astea. Desigur, intr-o democratie articulata, dezbaterea publica, dusa prin toate formele posibile, este menita sa coaguleze o opinie in randul publicului, opinie ce se varsa imediat in decizia publica si, prin parghiile democratiei, in actiunea guvernamentala. In acele parti ale lumii unde publicul nu are format acest mecanism de analiza + dezbatere + decizie + actiune, acolo nici analiza ca atare nu are sens. Iar daca totusi se face, se face de amorul artei, ori pentru prestigiul analistului, in sensul ca „uite ce destept este asta/asta”.
Intrebarile de tipul „ce ne facem?” ori „ce sa facem?” sunt deosebit de importante, atunci cand cineva chiar este interesat de raspunsul posibil. Numai ca acest raspuns este el insusi un subiect de sine statator si nu poate fi dat in comentariile la acest articol.
Noapte buna si vise placute!
In realitate, cum o sa vedeti in alte comentarii, eu contest ideea ca exista democratii pe vre-un deva in sensul in care parem noi (chiar noi doi) sa-l dorim. Este un subiect dificil de tratat. Cum zic ptrin alte parti, vedem fiecare in functie de propiul trecut si de propriile sale conditionari. Ce pare pentru mine insa un adevar, este faptul ca tocmai totul poate fi comparat. Fiindca este vorba de un tot. Intr-adevar, chiar eu spun ca trecutul ne separa si este evident ca nu putem aplica reguli etnologice in Europa inspirandune din Japonia. Dar chiar suntem noi impiedicati de ceva sa comparam ? Pentru mine, analiza asa cum este ea conceputa astazi este un defect al scolii care ne invata ce sa gandim si nu cum sa gandim. Suntem ingraditi in ce stim si in ce acceptam. Lipsiti de imaginatie, nu vom merge decat pe acelasi drum pana la sfarsit.
ȘtergerePe de alta parte este interesanta reactia in termen de cuvinte si lozinci alese.
Sa dau un exemplu inainte sa vorbesc despre ce ati scris: acum cateva zile am avut o discutie cu un tip oarecare ce voia sa faca afaceri. Francez, el imi scrie in mail "...blabla... WIN-WIN... bla-bla" ca sa-mi spuna ceva ce in Franceza, cel putin, exista deja: "gagnant-gagnant". OK, dar ce inseamna asta. Cand eu spun ceva de genul "sa fim amandoi castigatori" am folosit niste cuvinte cu un sens ne-echivoc, alese de mine si ... gandite. Nu inseamna ca nu mint, dar inseamna ca le-am cugetat. Daca folosesc Win-Win, folosesc doar o "impresie" inculcata de cateva surse exterioare si care este practic un automatism. Nu inseamna ca mint. Inseamna numai ca am pronuntat ceva ce n-are importanta (ceea ce in acest caz inseamna defapt ca mint ;)).
Cand spuneti "o comparatie intre noi si noi este nimic", mi-as permite sa spun ca ce reiese pentru mine nu este sensul, ci faptu ca afirmati. In alte cuvinte, putini se vor gandi la ce spuneti in termen de sens, ci vor fi doua tabere: cei ce dau analistului favoarea inteligentei si ceilalti.
Din acest punct de vedere, as afirma ca ideal analistul nu ar trebui sa existe. Fiindca aveti perfecta dreptate: vorbim mai intai de un orgoliu. Cum suntem umani, puterea cunostintei ne da impresia de ... putere. Incet incet analistul nu mai da sens, ci da impresie de sens. Nu mai cauta sa convinga, ci cauta adeziune. Iata cum analistul devine un profet. In final, dificultatea va fi deci pe de o parte sa ramana cu picioarele pe pamant, si de alta ca publicul lui sa aiba un nivel necesar pentru al repune pe pamant. Ori, in realitate, asta nu se intampla nicioada. Si pana la urma, cel ce actioneaza, omul de fiecare zi, nu este decat un brat, al profetului analist, sau al profetului politician. Iata cum, o democratie nu poate sa existe decat prin cultura. Ori, pot sa va spun ca daca cultura medie in Occidentul Occident este mai inalta decat in Romania, ramane prea jos ca bratul care pune o hartie intr-o urna sa poata afirma ca avea si un creier.
Imi pare bine ca imi dati dreptate, chiar si numai pe alocuri.
Ștergere