Masacrul de la Charlie Hebdo pe intelesul tuturor

Cel mai recent sport internațional, practicat în mediile de informare în masa noi sau tradiționale este să explici „dedesupturile” sau „înțelesurile ascunse” ale masacrului de la gazeta Charlie Hebdo, de miercuri, 7 ianuarie 2015.

Problema este că nimeni nu va reuși să facă așa ceva cu destulă credibilitate. Pe de o parte, nu se cunosc toate datele problemei. Pe de altă parte, datele cunoscute sunt contradictorii. Pe deasupra, autoritățile franceze au avut și încă mai au serioase deficiențe de comunicare de criză. Și peste toate astea se așterne așa-zisa ceață, iscată fie intenționat, atunci când ni se comunică date false, fie din întâmplare, atunci când sunt comunicate date și informații ce nu sunt pe înțelesul nostru, ori când vedem ceva la televizor și nu știm exact ce vedem, dar suntem siguri că am putea ști.

În general, orgoliul uman, ce este o trăsătură de altfel firească, ne împiedică să recunoaștem că nu înțelegem ceva, atunci când nu înțelegem. Mai ales dacă suntem convinși că orice realitate trebuie să aibă un înțeles, o rațiune sau o explicație. Când chiar nu putem ști despre ce este vorba, cel mai ușor ne este să presupunem că cineva a ascuns acel înțeles de noi în mod intenționat, nu că mintea noastră nu ar fi putut pătrunde până acolo, ori că nu este niciun înțeles de descoperit, altul decât cel evident și contradictoriu.

Acestea fiind zise, comentariile care urmează în acest text sunt doar despre ceea ce am înțeles eu din întâmplare, după ce am navigat prin tot felul de informații contradictorii, evitând încercări de dezinformare ori de manipulare a opiniei mele și procesând doar ceea ce era evident sau cert din ceea ce mi s-a spus sau mi s-a arătat despre subiect.

Faptele certe sunt că miercuri, 7 ianuarie 2015, imediat după ora 11.30, doi indivizi înarmați, mascați și purtând echipament de protecție de luptă au intrat în clădirea redacției Charlie Hebdo din Paris, Franța și au executat cu focuri de armă automată pe unii dintre membrii colectivului de creație și pe alții ce se aflau pe acolo, la ora la care, tradițional, avea loc ședința de sumar de număr săptămânală. Unsprezece persoane au murit pe loc, altele au fost rănite mai grav sau mai ușor. Imediat după aceea, atacatorii au ieșit în stradă, unde și-au tăiat drum tot cu focuri de armă, trase asupra unei mașini de poliție ce încerca să le taie ieșirea de pe alee și ucigând cu sânge rece un polițist căzut la pământ. După care s-au urcat într-o mașină și au dispărut, fără să se mai știe nimic despre ei.

Detaliile acestui episod sunt contradictorii. Unele dintre aceste detalii ne duc spre concluzia că întregul atac a fost unul improvizat, în sensul că atacatorii nici măcar nu știau care este exact clădirea ce adăpostea redacția vizată, nimerind inițial la altă adresă, și că au așteptat  apoi la intrarea corectă până când să iasă cineva din redacție și să le dea drumul înăuntru. Este vorba despre o caricaturistă forțată cu arma, desigur, să facă asta. Apoi, se spune că nu știau cine sunt cei pe care își propuseseră să îi omoare, cerând celor din redacție să le spună în ce parte să o ia. Nu au scotocit propriu-zis încăperile după supraviețuitori și nici nu s-au asigurat că toți cei vizați sunt într-adevăr morți. Se zice că ar fi cruțat o femeie, spunându-i că ei nu omoară femei, dar au omorât-o pe una dintre membrele colectivului de redacție.

Alte detalii ne arată o pregătire amănunțită și îndelungată a întregii operații. Ca să ucidă cu sânge rece un număr atât de mare de persoane, era nevoie de o pregătire specială de cel puțin trei luni de zile. Ca să obțină o grupare atât de strânsă a gloanțelor trase în foc automat, cum a fost cea văzută pe parbrizul mașinii de poliție asupra căruia au tras ei, este nevoie de zeci de ore în poligonul de tragere și de mii de cartușe trase.

În tot cazul, operația a presupus și etapa retragerii fără pierderi de la locul atacului, etapă exectuată cu deplin profesionalism. Faptul că atacatorii au preferat să își ascundă identitatea ne indică obiectivul lor de a scăpa după atac și de a-și relua viața de dinainte, fără probleme.

Numai că aceeași mașină pe care cei doi mascați au folosit-o pentru a pleca de la adresa redacției Charlie Hebdo a fost implicată într-o busculadă în trafic, ocazie cu care mașina a fost blocată între niște stâlpi de delimitare a pistei pentru biciclete. Din această mașină au ieșit doi indivizi fără măști, care au luat cu forța mașina unui șofer ce se afla oprit în spatele lor. Numai că au făcut asta cu intenția vădită de a fi identificați. Au stat pe îndelete de vorbă cu șoferul mașinii ce urma să fie folosită de cei doi, ba chiar au acceptat ca omul să își ia câinele de pe scaunul din spate, dacă tot îi este răpită mașina.

În plus, ca să nu fie niciun dubiu despre cine este vorba, cartea de identitate a unuia dintre ei a fost abandonată în mașina inițială, cea blocată în accident, alături de câteva cocktailuri molotov și de alte elemente din care să rezulte că cei doi sunt teroriști sadea. A fost suficientă doar o singură asemenea carte de identitate, deoarece s-a dedus aproape automat că celălalt membru al echipei de doi îi este frate celui cu identitatea confirmată. Cum accidentul inițial a fost provocat de acela dintre cei doi ce conducea mașina, este foarte greu să acceptăm ideea că șoferul ăsta neîndemânatic era una și aceeași persoană cu ucigașul cu sânge rece ce tocmai fusese filmat cum a dat o fugă pe trotuarul pe care zăcea un polițist rănit pentru a-l lichida cu un foc în ceafă de la o jumătate de metru, înainte de a se urca la volan și de a pleca de acolo, fără grabă.

În tot cazul, chiar cu identitatea cunoscută și confirmată, cei doi ce au luat mașina omului cu câinele au dispărut din peisaj, pentru cel puțin o zi și o noapte. În tot acest timp, ei au fost anunțați la televizor, cu nume și poză, au fost căutați la toate adresele și în toate locurile cunoscute că le-ar fi frecventat, prietenii și cunoștințele lor au fost interogați, ba, unii dintre ei au fost chiar și reținuți la sediul poliției. S-au făcut scotociri în cel puțin două păduri. Pe tot teritoriul Franței au fost mobilizați zeci de mii de polițiști, jandarmi și alți militari pentru prinderea suspecților. S-au folosit elicoptere și alte mijloace de supraveghere. Toate fără niciun rezultat.

În ziua de joi, în Montrouge, la marginea Parisului, s-a produs un accident de circulație, oarecum asemănător cu cel ce i-a implicat pe cei doi suspecți idendificați și căutați. Un individ de la volanul uneia dintre mașinile implicate a așteptat să vină agenții de poliție de circulație și a scos apoi o armă, cu care a tras asupra lor, omorând o agentă. După care s-a făcut nevăzut. Individul a reapărut a doua zi, când a intrat într-un magazin de produse alimentare cu specific evreiesc, unde a ucis patru persoane și a luat altele drept ostatici. Cu această ocazie s-a aflat identitatea sa și s-a consemnat declarația acestuia, prin care spunea că este prieten cu cei doi suspecți urmăriți.

În aceeași zi de vineri, a treia zi de la masacru, cei doi frați căutați în toată Franța au reapărut de capul lor, undeva înspre nordul țării, confiscând o mașină de la o doamnă care a fost apoi lăsată să alerteze poliția despre întâmplare. Nu știu dacă acest lucru s-a întâmplat la o benzinărie sau dacă au trecut și pe la o benzinărie, dar este cert că au ținut morțiș să fie filmați și de camerele de luat vederi ale unei asemenea benzinării. Cu această mașină ușor identificabilă, frații suspecți s-au îndreptat spre Paris, fiind la un moment dat urmăriți de o coloană semnificativă de mașini de poliție și de elicoptere, fără a se face însă nicio tentativă de oprire a lor în trafic. Așa au ajuns cei doi la un mic complex de ateliere meșteșugărești, de la liziera unei păduri, într-un loc foarte retras, unde un schimb de focuri nu ar fi putut produce multe pagube colaterale.

Cei doi au intrat într-unul dintre aceste ateliere, se pare că era o tipografie, unde au stat mai bine de opt ore, cu forțele de ordine din ce în ce mai dense în jurul lor. Aceste forțe au luat măsuri de evacuare a clădirilor adiacente, ocazie cu care au aflat că în tipografie ar putea fi cel puțin o persoană și au presupus că acea persoană a fost luată ostatic. S-a dovedit ulterior că, într-adevăr, o doamnă era acolo când au intrat cei doi frați înarmați, doar că ea s-a ascuns cum a putut mai bine, iar suspecții nu s-au obosit să scotocească locul și să o găsească.

De cum s-a lăsat înserarea, cei doi au ieșit din atelier, luând cu asalt forțele ce îi încercuiseră, fiind uciși pe loc de aceste forțe. Deoarece celălalt suspect, baricadat în magazinul alimentar cu specific evreiesc de la marginea Parisului declarase la un moment dat că ar intenționa să facă schimb de ostatici în favoarea acestor doi frați suspecți, în momentul în care a fost evident că autoritățile franceze nu mai au cu cine să facă schimb, frații fiind morți, s-a declanșat atacul asupra magazinului cu ostatici, atacatorul fiind ucis iar cei rămași în viață fiind eliberați. Nu toți dintre cei eliberați au fost ostatici, pentru că în magazin se aflaseră și unii clienți ce se ascunseseră în camera frigorifică, fără a fi căutați și găsiți de răpitor.

Deci, în sumar, avem doi ucigași cu sânge rece, care, din spatele măștilor ce le ascundeau identitatea, au luat viața a 12 oameni și apoi avem doi frați care nu mai omoară pe nimeni, nici măcar pe polițiștii care îi încercuiseră, dar care sunt ei uciși la rândul lor, când s-au lansat voluntar într-un asalt sinucigaș. Și mai avem un al treilea personaj, care a apărut direct nemascat, într-o misiune de ucidere a polițiștilor și evreilor, care a luat cinci vieți nevinovate, înainte de a fi suprimat, la rândul său.

Niciunul dintre aceștia nu a fost prins de-adevăratelea, ei înșiși fiind cei ce au făcut tot posibilul ca să anunțe autorităților cine sunt și unde se află ei. După ce și-au pierdut viața, am aflat că ei se adresaseră și cel puțin unei televiziuni, răspunzând cu calm la întrebări și explicând ce este cu ei. Însă cele spuse de ei au o credibilitate îndoielnică.

Nu este însă niciun dubiu că autoritățile franceze au fost total depășite de evenimente. Nici măcar într-un moment din cele trei zile nu au putut ele obține inițiativa în relația cu suspecții, acești făcând numai ceea ce au vrut ei, când au vrut și cum au vrut ei să facă.

De aici încolo, discuția intră pe tărâmul speculațiilor.