După referendum

Ieri, duminică, 5 iulie 2015, populația votantă a Greciei s-a pronunțat, prin referendum, aspura respingerii unui set de reforme substanțiale în administrarea statului lor, reforme cerute ca niște condiții obligatorii de creditorii internaționali ai Guvernului grec, îndatorat până peste cap. Cu un procentaj estimat la peste 60 la sută, cei prezenți au ales sa voteze „nu”.

Foto: euractiv.com

Deoarece premierul grec și guvernul său au făcut campanie în favoarea acestui „nu”, cei mai marcanți miniștri au ieșit la televizor și s-au lăudat cu victoria obținută, încă înainte de comunicarea rezultatelor oficiale.

De fapt, acesta este singura consecință a referendumului grecesc. Adică, din consultarea populară rezultă doar că guvernul în funcțiune are suficientă susținere populară. Și nimic mai mult.

În cea mai strictă interpretare, rezultatul referendumului nu poate avea nicio consecință juridică, deoarece electoratul s-a pronunțat asupra unei probleme inexistente, la data scrutinului. Adică, grecii au fost întrebați dacă sunt sau nu sunt de acord cu conținutul unui anumit pachet de măsuri propus de Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional, cel din data de 25 iunie 2015 și constând din două documente voluminoase, pe care, evident, nu le-a citit mai nimeni.

Nici nu avea de ce să le citească cineva, după data de 30 iunie 2015, deoarece acest pachet era valabil doar până la acel termen, la care expira programul de sprijinire financiară a Greciei falimentare, program pe care creditorii ar fi fost dispuși să îl reia doar în condițiile stabilite prin pachetul de măsuri amintit. Decizia de a nu mai propune pachetul de măsuri asupra căruia s-a pronunțat poporul grec a fost luată de inițiatori încă din noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2015, lăsând astfel referendumul fără obiect, din punct de vedere strict juridic, cum ziceam.

Din punct de vedere politic, însă, referendumul este deosebit de important pentru partidul de guvernământ și premierul său. Acesta va putea acum să se prezinte luni la masa negocierilor cu puterea mandatului dat de votul popular de duminică.

Nu știm însă dacă va mai avea cu cine negocia luni premierul grec.

Creditorii individuali ai Greciei, fie ei guvernele europene, între care se disting Germania și Franța, fie ei Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional, nu prea mai au ce să mai negocieze cu Grecia. Înainte de expirarea termentului limită de plată a ratei de împrumut către FMI și BCE, acești creditori au cerut garanții Greciei că își va plăti ratele la timp, ca o condiție obligatorie pentru continuarea creditării.

Aceste garanții erau cerute sub forma unor reforme structurale și măsuri de austeritate în cheltuirea banului public, pe care guvernul Greciei ar fi trebuit să și le însușească. Numai că premierul grec a respins aceste cerințe, ca fiind inacceptabile, înrobitoare și alte calificative de aceeași natură. Cu alte cuvinte, premierul a refuzat să ofere garanții pentru continuarea creditării țării sale.

Așa că, dacă vor avea loc noi negocieri, acestea se vor purta exclusiv pe tema garanțiilor pe care le vor oferi grecii că își vor recăpăta credibilitatea de buni platnici ai împrumuturilor masive de care au beneficiat în ultimii ani.

După referendum, este evident că miniștrii greci nu vor putea accepta reformele și măsurile de austeritate pe care creditorii le consideră suficiente pentru a garanta bonitatea Greciei, decât dacă acestea se referă la altceva decât la ceea ce era în pachetul din 25 iunie 2015. Aproape la fel de evident este că nici creditorii nu vor putea inventa alte cerințe sub formă de garanții.

Așa că, cel puțin în zilele următoare, nu se va întâmpla nimic spectaculos, altceva decât că grecii nu vor avea bani pentru nimic. Guvernul și publicul Greciei contau pe împrumuturi, dar acum nimeni nu va mai putea să îi împrumute, deoarece ei înșiși s-au declarat incapabili să ofere vreo garanție că își vor onora îndatoririle de datornici.

Alternativa că Occidentul îi va scoate din criză pe greci, acceptând ca aceștia să își mențină același sistem fiscal și aceleași metode de guvernare, caracterizate prin cheltuirea mai multor bani decât a celor proveniți din taxe și impozite, este o alternativă fantezistă. Pe lângă faptul că nu este corectă o asemenea alternativă, Grecia se află deja în situația unui stat care nu mai respectă înțelegerile internaționale consacrate în domeniul finanțării statelor. Dacă acest comportament grec ar fi acceptat de comunitatea internațională, s-ar crea un precedent periculos, de factura deschiderii Cutiei Pandorei. State mult mai mari și mai dezvoltate economic decât Grecia, cum sunt Italia sau Spania, care s-au conformat unor cereri de austeritate similare celor respinse de greci, ar putea să pretindă același tratament din partea creditorilor ca și grecii, în condițiile în care sumele de care vorbim în cazul lor sunt de zece ori mai mari. Ca să nu mai amintim că ele însele se află printre creditorii Greciei.

Într-o asemenea situație, ne așteptăm ca Occidentul să nu facă nimic, altceva decât să vadă ce garanții propune Grecia, pentru a continua să fie împrumutată. Și, destul de firesc, ne așteptăm ca Occidentul să strâmbe din nas, dacă garanțiile grecilor nu sunt suficiente și convingătoare.

Celelate două teme mari, cea privind ieșirea Greciei din zona monedei unice europene, așa-zisul „grexit”, precum și cea privind ieșirea Greciei din Uniunea Europeană, nu vor fi încă abordate de occidentali, deși se va discuta despre ele pe larg, în opinia publică euro-atlantică.

Asta, cu condiția ca grecii înșiși să se abțină de la introducerea acestor teme pe agenda discuțiilor europene.