Violul la români

În noiembrie, anul trecut, șapte derbedei dintr-un sat de lângă Vaslui au violat cu bestialitate o tânără dintr-un sat alăturat. Violul a fost imediat raportat autorităților, care au colectat probele necesare și i-au identificat pe agresori, trei dintre ei recunoscându-și imediat fapta. Cu procesul în plină desfășurare lentă, în iulie, anul acesta, o publicație a deschis o campanie de presă, în scopul declarat de a-i ostraciza pe violatori, deoarece aceștia fuseseră eliberați din arestul preventiv și, liberi ca păsările cerului, se apucaseră să instrumenteze manipularea opiniei publice locale și on-line, în favoarea lor și pentru denigrarea victimei.

Foto: adevarul.ro

Văzând efectul pozitiv în audiență al acestei campanii, toate așa-zisele televiziuni de știri, precum și emisiunile informative ale televiziunilor generaliste din România au abordat subiectul așa cum au știut ele mai bine. Adică, și-au convocat șezătorile populate de aceleași figuri plictisitoare, ce se pricep la toate, și au „dezbătut” cazul pe toate părțile.

În sine, cazul cu violul este unul foarte simplu. Cei șapte derbedei, toți aflați în jurul vârstei de 20 de ani, s-au „distrat” pe seama tinerei de aproape 18 ani, pentru că doar așa știu ei să se distreze, în afară de beții cu alcool ieftin, desigur. Educația pe care au primit-o îi impiedică să asimileze gravitatea faptului că au nenorocit o ființă. Iar zilele petrecute în arestul preventiv, precum și eventuala pedeapsă pe care o vor primi, atunci când „justiția” va fi gata să le judece infracțiunea, fac parte din costurile distracției. Chiar dacă unora dintre ei, sau dintre familiile lor, asemenea costuri li se par mult prea mari.

Colectivitatea locală îi sprijină necondiționat în avatarul procesului deschis împotriva lor, deoarece ei sunt simptomatici pentru ea, dacă nu chiar au devenit simboluri ale acestei colectivități. Ei se alătură unei panoplii de „eroi” regionali, ajunși în atenția întregii nații românești, ba chiar și în atența Europei, pentru fapte sexuale deosebite, cum sunt violurile aplicate copiilor și bătrânelor.

Cu alte cuvinte, ei fac parte din acea jumătate a publicului românesc aflată în subdezvoltare și subcivilizare cronică. Să nu uităm că România este singurul stat european cu aproape jumătate din populație încă lipsită de civilizația apei curente și, implicit, de civilizația wc-ului în casă. Pentru mulți dintre bărbații acestui segment de public, ejacularea în orice gaură este la fel de firească cum este defecarea în orice colț al naturii înconjurătoare.

Așa că, o campanie de presă îndreptată împotriva lor, campanie care să îi arate cu degetul și să atragă oprobriul întregului popor român asupra lor este soritită, din start, eșecului. Derbedeii ăștia, familiile și prietenii lor, comunitatea locală în întregul ei nu vor putea fi decât încântați de atenția ce le este acordată. Probabil că au întregistrat deja emisiunile despre ei ca pe trofee cu care să își mobileze bibliotecile personale.

În afara situației foarte improbabile când vreun comando de cetățeni revoltați dar vigilenți s-ar deplasa în satul lor, să îi disciplineze direct, cu pedepse de tipul să îi oblige să se violeze unul pe celălalt, ca să vadă și ei cum vine chestia asta, nu sunt speranțe ca derbedeii ăștia și toți ai lor să-și schimbe vreodată mentalitatea și atitudinea privind violul lor în grup.

Cazul victimei violului este mult mai complicat decât cel al violatorilor. Tânăra aceasta ar fi trebuit protejată de societatea românească împotriva unei agresiuni de asemenea magnitudine, prin legi și, mai ales, prin norme de civilizație. Dar nu a fost. După consumarea faptei, ea nu va mai fi niciodată aceeași persoană, indiferent de ceea ce vor păți agresorii, ori de ceea ce se va zice despre caz în opinia publică, sau de tratamentul reparatoriu la care va fi ea supusă. Tot ce ar mai putea face acum societatea, prin statul român, care o articulează, ar fi să se asigure că astfel de evenimente nu vor mai avea loc, cu alte victime.

Din păcate, deocamdată, nu vedem niciun semn că statul ar avea vreo preocupare în acest sens. Toată lumea formată din demnitari, politicieni, activiști, funcționari, propagandiști, pare a fi în consens că problema aparține doar „justiției”, adică poliției, procuraturii și judecătorilor, ca și când această „justiție” ar juca pe scena țării și rolul determinant de prevenție, de educație, sau de impunere de norme sociale ori de valori. Nici vorbă să se discute dacă, nu cumva, legislația este deficitară în domeniul garantării dreptului sacrosanct al oricărui cetățean la propria sa libertate și la propria sa persoană, ca să nu mai vorbim de deficitul de educație publică pentru impunerea persoanei și a libertății sale ca valori fundamentale.

Am auzit, în grabă, chiar și inepții de tipul rolului pe care „prima doamnă” ar fi trebuit să îl joace în afacerea asta, rol pe care stimabila se pare că nu l-a acceptat. Cel puțin, nu din partea comentatorului televizistic care a produs inepția. S-au emis „opinii” și despre rolul premierului, ori chiar al președintelui României, dar nu în prevenirea unor asemenea fapte reprobabile de viol, ci în pedepsirea vinovaților, ca și când cei doi ar avea, fiecare, vreun rol în așa ceva.

Un capitol al campaniei de presă iscată de acest caz s-a referit la contracararea demersurilor întreprinse de răufăcători și de susținătorii lor pentru denigrarea și chiar inculparea publică a victimei. Ceea ce a dus, instantaneu, la dezbaterea eternei teze că violul ar putea fi provocat de victimă, fie prin statut social, fie prin atitudine, fie prin aparență și ținută. Nu cred că există violator pe Lumea asta Mare care să nu pretindă, la un moment dat, că bietul de el a fost incitat de victimă la agresiune. Așa că tot ce a făcut el a fost doar să răspundă unei chemări adresate lui chiar de femeia violată.

Lăsând la o parte orice considerațtii morale, a crede că este normal ca o femeie ce dorește să atragă atenția barbatilor, indiferent de motiv, își pierde dreptul ei la protecție împotriva unui abuz sexual este o imbecilitate fără limite. Este ca si când ai considera normal că, dacă un sofer se ocupă cu cărăușia și face tot ce este posibil să își atragă clienții, poți tu să vii și să îl obligi să te transporte cu mașina, împotriva voinței sale. Numai că vedem cu deznădejde că atât cultura, cât și mentalitatea românească resping ideea, ce alfel este mai mult decât normală, că orice femeie, indiferent de conditia ei sau de comportamentul său, are dreptul să fie apărată de societate, prin statul al cărei cetatean este, de orice abuz sexual.

Schimbarea unei asemenea mentalități ar trebui să fie o temă nu numai de dezbatere, dar șț de educație publică. Din păcate, nu este. Nici una, nici alta.