Memoria revolutionară

Memoria revoluționară e scurtă. Atât de scurtă încât nici măcar revoluționarii nu își mai aduc aminte cât de revoluționari au fost ei, cândva, în tinerețe. Tot ce își mai aduc aminte sunt doar întâmplări mai mici ori mai mari, de pe vremea aceea.

Foto: youtube.com

Așa că nu este de mirare că nici publicul larg, nerevoluționar, nu mai ține minte prea multe despre revoluție și revoluționarii ei. Mai ales dacă revoluția nici nu a reușit, iar revoluționarii s-au cumințit, devenind chiar conservatori.

Sau, cum a fost cazul cu Piața Universității, de acum un sfert de secol, când o idee revoluționară, de schimbare radicală a regimului politic românesc, s-a transformat degrabă într-un episod istoric și, apoi, într-o anecdotă povestită din ce în ce mai rar, cine să mai țină minte detalii de tipul rolului jucat de un student în promovarea mediatică a mișcării revoluționare?

Iară însă că o invitație televizată de rememorare s-a transformat într-o poveste mediatică destul de cretină, în sine, dar foarte românească.

Pentru că, în România, este prost cel ce nu ține minte lucruri neesențiale, nu cel pe care nu îl duce mintea.

Concret, doamna Oana Zamfir, de la Digi24, dezvoltând subiectul Mineriadei din 1990, care a urmat curmării demonstrației permanente a unor revoluționari, în Piața Universității din București, l-a întrebat pe domnul Marian Munteanu, prezentat pe ecran ca fiind „fost leader al studenților din perioada ’89 – ’91”, dacă se afla în Piața Universității, „în momentul în care au ajuns minerii”. Cum domnul Munteanu, contactat prin telefon, nu prea a înțeles întrebarea, pentru că vorbea și el în timpul acela, doamna Zamfir a repetat-o, de data asta înlocuind „momentul” cu „perioada în care minerii au ajuns în Capitală”.

La care, domnul Munteanu, cu un ton ironic, a răspuns că se afla și el „pe acolo”. Ceea ce a declanșat o știre națională, apoi un protest mediatic și, în final, o decizie a postului de televiziune de a o retrage pe doamna Oana Zamfir din emisiunea ei zilnică de știri, de la ora 10.00. Asta, deoarece întrebarea respectivă a fost catalogată drept „gafa anului”.

Atât în știre, cât și în protest, știriștii, protestatariii și comentatorii lor au făcut aprecieri că doamna Oana Zamfir ar fi cam proastă și că singurul merit că ar fi fost la televizor era că arată bine. În sensul că, în mințile lor românești, este inacceptabil să nu știi cine a fost Marian Munteanu, să nu ții minte, de acum un sfert de secol, cum era el leader al studenților, cum a luat el bătaie de la mineri, cum era să îi taie capul unul dintre ei cu o secure, cum a stat el în comă și cum securistul a făcut închisoare pentru tentativa sa. Adică, nu se făcea să îl întrebe așa ceva pe ditamai leaderul!

Eu pot să confirm că doamna Oana Zamfir nu este proastă. Nici în accepțiunea generală a calificativului, nici în cazul concret al ținerii de minte cine fusese, pe vremuri, domnul Marian Munteanu.

Mai mult, pot să confirm că întrebarea doamnei Zamfir era legitimă, deoarece domnul Marian Munteanu nu s-a aflat chiar în Piața Universității nici în momentul în care au venit minerii, nici în perioada în care minerii au ajuns în Capitală. Sau, mai precis, domnul Munteanu nu avea de ce să fie ironic, atunci când a răspuns că se afla și el „pe acolo”. Pentru că, în timpul acela, domnul Marian Munteanu chiar se afla doar pe acolo, în sensul că nu era în piață propriu-zis, ci la o adresă de pe acolo, ascuns în clădirea Universității. Nu atât de frica minerilor, cât de frică să nu fie asociat cu violențele incendiare, ce se declanșaseră, cu o zi înainte, împotriva forțelor de ordine ce îi îndepărtaseră pe revoluționarii protestatari din Piață.

Scriu acesta din dorința de a oferi o oarecare rigurozitate istorică episodului. Cred însă că doamna Oana Zamfir nu a intenționat să fie la fel de riguroasă istoric, pe cât a dorit să îi dea posibilitatea domnului Munteanu să spună telespectatorilor cine a fost domnia sa, având în vedere că imensa majoritate a celor ce priveau la Digi24, ieri, la ora 10.45, habar nu aveau, ori uitaseră complet cine fusese, pe vremuri, acest domn.

Doar că, așa cum spuneam, în mentalitatea românească, ești prost dacă nu știi ceea ce știe cel ce te face prost și nu dacă nu judeci bine cu propriul tău cap.