Dispretul

În România, disprețul este instituționalizat. Adică, în această țară, sunt făcute legi, sunt impuse reguli, sunt convenite cutume și sunt aplicate proceduri de instituire a disprețului demnitarilor și funcționarilor față de supușii plebei. Ori a disprețului statului față de cetățeni, că tot aia e.

Foto: mediafax.ro

Ce este aparent paradoxal este faptul că, în contrapartidă, tot în România, se instituționalizează cu ardoare respectul față de demnitari și funcționari. Adică, sunt făcute legi, sunt impuse reguli, sunt convenite cutume și, mai ales, sunt inventate pedepse pentru cei care nu respectă și nu aplică aceste legi, reguli și cutume, prin care cetățeanul este obligat să acorde respectul său necondiționat oricărui reprezentant al statului român.

Cele două demersuri merg mână în mână și se susțin unul pe celălalt, astfel încât succesul este garantat.

Așa că eu, ca cetățean român, sunt tratat cu dispreț de orice demnitar, conform legii. Cu cât demnitarul este mai înalt în ierarhia statului, cu atât disprețul lui sau al ei față de mine este mai mare. La fel mi se întâmplă și cu funcționarii publici, cu magistrații sau cu oamenii în uniformă.

De curând, în contextul dezbaterilor publice privind solicitarea de demisie a lui Oprea de la Securitate, am constatat că și sindicaliștii agenților și ofițerilor de poliție mă disprețuiesc profund și sunt încântați să arate acest lucru la televizor, în direct sau în reluare.

Dacă nu știți cine este Oprea de la Securitate, vă spun eu că este vorba de domnul Oprea Gabriel, vice-premierul „pentru securitate națională” al Guvernului Ponta, guvern aflat în prezent la putere.

Iar demisia sa a fost cerută cu insistență, de opinia publică românească, în urma comportamentului său extrem de disprețuitor la adresa publicului interesat să știe ce răspundere poartă insul ăsta în cazul unui accident mortal de motocicletă, care l-a avut ca victimă pe unul din subordonații săi de la Ministerul de Interne, unde vicele este și ministru.

Însăși auto-intitularea oficială, prin lege, cu titulatura de vice-prim-ministru-pentru-securitate-națională este un exemplu de instituționalizare a disprețului guvernamental, atât din partea acestui domn Oprea, cât și din partea premierului Ponta, a Parlamentului care a aprobat legea și a președintelui României, care a promulgat-o.

De ce? Simplu, pentru că nu există așa ceva ca „securitate națională” între domeniile care trebuie guvernate de un guvern legitim și legal, în România, domeniul acesta fiind situat, conform Constituției și legilor în vigoare, altele decât cea ce a impus această titulatură, în responsabilitatea exclusivă a Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

De ce ar fi avut nevoie domnul Oprea să se auto-intituleze astfel, în disprețul legii și ordinei constituționale? Aflăm tot acum, cu ocazia aceluiași accident mortal de motocicletă. Pentru ca orice atac asupra lui Oprea să poată fi catalogat instananeu ca un atac „iresponsabil”, la adresa securității naționale.

Adică, într-un dispreț suveran la logică, lege și bun simț, cine este împotriva lui Oprea este împotriva securității României!