Muschiul militar rusesc

Cu o medie de vreo 23 de ieșiri avion pe zi și cu în jur de 35 de ieșiri avion pe zi, în ultimele două zile, Rusia desfășoară o campanie aeriană susținută, în spațiul aerian sirian, pentru lovirea unor ținte predeterminate sau de oportunitate, de pe teritoriile siriene controlate sau ocupate de forțele rebele, opuse guvernului președintelui Assad. În termeni economico-financiari, asta înseamnă că, în cele două săptămâni și mai bine de operații aeriene, Federația Rusă a cheltuit peste 30 de milioane de euro cu carburantul și peste 200 de milioane euro cu muniția lansată din aer sau de pe navele de luptă asupra țintelor terestre.

Foto: wsj.com

Dacă este să ne luăm după declarațiile oficialilor ruși, rezultatul acestui efort este, tot în medie, de vreo trei vehicule blindate și de vreo două ținte fixe lovite pe zi. Tot în termeni economico-financiari, asta înseamnă că lovirea cu succes a unei ținte costă peste două milioane de euro, din bugetul de război al Rusiei.

Căștigul militar al acestui efort este modest, în sensul că loviturile aeriene rusești nu duc direct la învingerea forțelor lovite, ci doar la slăbirea lor, astfel încât forțele terestre ale guvernului sirian să aibă șanse ceva mai mari de succes în operațiile pe care le-au lansat deja, ori pe care urmează să le lanseze împotriva rebelilor.

Nici câștigul politic internațional nu este relevant. În afara punerii unui picior rusesc în Irak, prin înființarea, la Bagdad, a unui centru de coordonare a informațiilor militare privind forțele rebele siriene și a stabilirii unui spațiu aerian exclusiv, dar limitat, de deasupra Siriei, spațiu aerian în care nu pot să zboare aeronavele militare ale altor armate decât cu aprobarea expresă a Rusiei, alte inițiative rusești nu s-au făcut cunoscute, astfel încât să se justifice aserțiuni de tipul „America i-a lăsat Rusiei inițiativa în Orientul Mijlociu, pentru prima dată din anii 1970”, cum titra The Economist în ediția sa de duminică. Rusia nu a reușit încă să înfăptuiască vreo coaliție relevantă, să obțină vreun mandat de la vreo organizație internațională sau să convină vreun program politic de rezolvare a situației din zonă.

Cu toate acestea, la prețul de 12 milioane de euro pe zi, Rusia cumpără un prestigiu internațional de toată mirarea.

Desigur, o bună parte din acest prestigiu este cumpărat cu alți bani, prin sistemul rusesc de propagandă, sau chiar prin mijloacele războiului psihologic, război pe care Rusia l-a intensificat, în ultimul an, împotriva Statelor Unite și Uniunii Europene, cunoscute cu numele comun de Vest sau Occident, ca răsuns la sacțiunile primite de la acest Occident, pentru tulburarea ordinii mondiale de securitate, prin anexarea ilegală a Crimeei.

Dar observăm și un prestigiu rezultat direct din acțiunile rusești, pe terenul de luptă sirian. Acest prestigiu capitalizează, de fapt, nu realizările militare actuale, ci potențialul de care s-ar putea să dispună Rusia, în viitorul previzibil. Opinia publică internațională nu este foarte interesată de soarta Guvernului Assad, ori de cea a rebelilor, cu excepția ISIS sau Daesh, organizație teroristă originală, care a depus eforturi masive să fie urâtă de toată lumea.

În schimb, opinia publică internațională este extrem de interesată până unde va merge Rusia cu flexarea mușchiului său militar. Au fost ele, acțiunile militare rusești din Ucraina și din Siria, doar niște antrenamente de încălzire, sau au fost chiar meciuri decisive? Cu alte cuvinte, a obțiunut Rusia vreun trofeu din acțiunile sale de până acum, sau doar s-a pregătit pentru obținerea lui? Și, menținându-ne în limbajul confruntării sportive, va avea loc vreun meci între greii Statele Unite și Federația Rusă? Atâta vreme cât nimeni nu poate ști răspunsul la aceste întrebări, bursa pariurilor rămâne deschisă.

La nivelul meu de înțelegere a situației, se pare că asistăm la acțiuni punctuale ale Rusiei lui Vladimir Putin. Adică, se pare că omul ăsta nu are o viziune strategică, globală și de perspectivă îndelungată și că nu face eforturi deliberate de a transpune în viață o asemenea viziune. Tot ce a făcut domnia sa, în ultimul an și jumătate, a fost să folosească puterea sa militară pentru atingerea unor scopuri politice limitate, de factură geografică.

Anul trecut, Rusia a reușit, prin acțiunea forțelor sale cu stemă sau fără stemă, să scoată Ucraina din orice curs al istoriei care ar fi integrat-o în Occident, prin dezmembrarea ei de provincia Crimeea și prin iscarea războiului civil în estul țării. Prețul internațional plătit de Rusia a fost, într-adevăr, ignorarea sau chiar negarea aranjamentelor de securitate din Europa, cunoscute sub denumirea de arhitectura continentală de securitate, parte a ordinii mondiale. Ceea ce a dus la izolarea ei și la sancțiuni aplicate unora dintre artizanii acestei ignorări sau ai acestei negări. Și atât. Nu s-a văzut nicio tendință rusească de a se continua pe linia aceasta, a distrugerii aranjamentelor de securitate, cum nu s-a văzut nicio dorință de a se repara cele stricate, în vreun fel. Ceea ce înseamnă că obiectivul rusesc a fost doar cel al menținerii Ucrainei ca zonă tampon între Țara Mamă și perfidul Occident.

Anul acesta, Rusia a reușit să rebalanseze relațiile de putere din Orientul Mijlociu, prin maximizarea prezenței sale militare, cu scopul explicit de a-și menține deschisă singura sa bază din Marea Mediterană. Fără această bază și, implicit, fără controlul său militar asupra Siriei care o găzduiește, Rusia este convinsă că și-ar fi pierdut din securitate, așa cum ar fi fost posibil și cu Ucraina. Asta, deoarece Rusia își asigură securitatea proprie prin zone-tampon, de-a lungul tuturor granițelor sale. Iar caracteristica acestor zone-tampon este că Rusia deține controlul strategic asupra statelor din care sunt ele constituite.

Ceea ce este mult mai puțin decât se pare că sunt așteptările unor actori internaționali, care tot așteaptă să apară cineva capabil să pună sub semnul întrebării supremația Americii în toate afacerile de securitate ale Planetei Pământ.