Alegem mutarea

Mulți români și aproape toți bucureștenii se plâng de faptul că nu au ce alege, la apropiatele locale, de peste zece zile. Adică, dacă i-am alege pe cei ce candidează la primării și consilii, am ajunge să râdă domnul Pleșu de noi. Că ne dăm dăștepți, dar alegem prost. Alegem exclusiv „politicieni mediocri”, cum le zice domnia sa aleșilor noștri cei corupți, ticăloșiți în îngrășarea famililor și prietenilor pe seama banului public, și total inculți, ca să nu zicem subinteligenți, că nu i-am testat în laborator.

De parcă ar fi vina noastră că trebuie să alegem din ceea ce găsim pe tarabă, nu din ceea ce vedem în filme sau citim în cărți. Iar, pe tarabă, atâta găsim. Politiceni. Nu le mai spunem și mediocri, ca să nu fim la fel de tautologici ca domnul Pleșu, care, probabil, crede că ar putea exista și alt fel de politicieni.

Pe unii dintre noi îi apucă disperarea, când văd că, la a doua generație de după dispariția sistemului politic socialisto-comunist, alegem în fruntea guvernelor locale și centrale aceiași oameni pe care îi urâm și îi disprețuim, așa cum pensionarii de astăzi alegeau, cu mai bine de un sfert de secol în urmă, în proporție de aproape sută la sută, comuniștii unici, de care ei, alegătorii, râdeau pe ascuns și pe care îi înjurau în barbă.

Poate lucrurile or fi altfel în micile comunități. Acolo unde localnicul se întâlnește cu primarul toată ziua bunăziua, fie pe stradă, fie la târg, fie la cârciumă. Sau la biserică. Acolo, mai funcționează încă acel bun simț reciproc, din care rezultă ideea de „primarul nostru” sau, și mai important, de „satul nostru”.

Cum dăm însă cu ochii de așezări mai mari, ca să nu mai vorbim de Capitală, cum nu mai găsim pe nimeni care să zică „orașul nostru”, ori „municipiul nostru”. Așa că nici primarul nu este niciodată „al nostru”. Cum nici consiliul nu este al nostru. Mai ales că minoritarii ce aleg cu sârg, indiferent de ofertă, habar nu au ce e aia o primărie, alta decât clădirea, ori ce e ăla consiliu. Minoritari în sensul că sunt mai puțini cei ce votează decât majoritatea alegătorilor care stau acasă, în ziua votului.

Atunci când vorbim despre cel puțin două generații care se comportă la fel, putem vorbi deja despre o tradiție. Și ne așteptăm ca ea, tradiția, să dăinuiască și peste generațiile următoare. Așa că, atâta cât putem bate cu gândul în viitor, vedem că tot aceiași politicieni fără niciun merit, fără nicio pregătire administrativă și fără nicio morală civică vor fi aleși în primării și consilii, la alegerile locale. Mai ales în București și în marile orașe ale României.

Ceea ce e de bine. În sensul că nu vom avea nicio surpriză. Toate sunt așa cum ne așteptăm să fie. Iar, dacă nu ne place, dacă nu ne convine, dacă vrem altceva sau pe altcineva în guvernarea locală, avem întotdeauna opțiunea mutatului. La țară. Sau în altă țară.