Vi s-a întâmplat
vreodată să vedeți pe cineva, aflat în fața unui „bancomat” sau ATM, cum se
pierde cu totul? Cum nu știe în ce fantă să înfigă cardul bancar? Cum nu poate
înțelege și urma instrucțiunile de pe ecran? Care nu știe ce e ăla un „pin”?
Toate acestea întâmplându-se în timp ce, în spatele său, se formează o mică
aglomerație de persoane care ar vrea și ele să scoată bani din același aparat.
Persoane dintre care unele i-ar sări în ajutor celui neajutorat. Dar nu pot să
o facă de capul lor, pentru că ar încălca regula de discreție în tranzacția
bancară.
Dacă vi s-a
întâmplat așa ceva, atunci știți cum m-am simțit eu citind și auzind tot felul
de „texte” emise de tot felul de „analiști”, privind Summit-ul NATO de
săptămâna trecută. Cu exact două excepții, toți comentatorii, analiștii și
pricepuții în politică externă și de securitate, în apărarea națională și
alianțele militare, în spații și arhitecturi de securitate, au bătut câmpii. Cu
mai multă sau mai puțină grație. Așa că, încălcând principiul discreției, sau,
mai bine zis, aplicând acest principiu în sensul că nu o să îi numesc, am să vă
prezint un mic îndrumar de scoatere a ideilor dintr-un eveniment precum cel menționat
aici.
În zilele de 8 și 9 iulie 2016, la Varșovia, în Polonia, a avut loc
întâlnirea Consiliului Nord-Atlantic la nivelul șefilor de state și de guverne
din statele membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, întâlnire
cunoscută sub numele generic de Summit-ul NATO. Agenda discuțiilor a fost
complexă și a cuprins întreaga gamă de preocupări de securitate ale Alianței,
de la apărarea comună împotriva oricărui agresor, la gestionarea crizelor și la
proiecția stabilității regionale prin cooperarea de securitate. Rezultatele acestor
discuții se regăsesc în deciziile și hotărârile aliaților și au fost comunicate
publicului larg și internațional, prin intermediul mai multor documente, dintre
care cel mai semnificativ este chiar Comunicatul Summit-ului.
Primul lucru pe care trebuie să îl înțelegem despre acest summit este că
toate deciziile sale, luate exclusiv prin consens, sunt despre viitor. Dacă
înțelegem acest lucru, nu vom mai putea vorbi despre un bilanț, adică despre un
total al adunărilor și scăderilor anterioare. Cum nu vom mai putea vorbi despre
disensiuni sau divergențe în cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Decât dacă vrem să vorbim despre procesul care a dus la aceste decizii
consensuale. Proces ce a cuprins, inevitabil, faze mai faste sau mai nefaste,
pentru unii dintre participanți. Asta, în condițiile în care rezultatele sunt
întotdeauna benefice tuturor. Ne întrebăm numai ce rost ar mai avea asemenea
discuții, dacă deciziile rezultate acestea sunt?
Un rost ar fi. De fapt, sunt două rosturi concurente. Primul este
propaganda rusească, cea care nu obosește să portretizeze NATO ca pe o
adunătură de supuși, în curtea Americii. Care Americă este chintesența
imperialismului expansiv și dominator. Asta, în timp ce supușii ar face orice
ca să scape, dar nu pot. Rusia și agenții ei de influență caută să dovedească
aceste lucruri cu orice prilej. Sau, dacă nu au prilejuri, cu orice pretext.
Cum este procesul de luare a deciziilor prin consens, în Alianță. Pentru
propagandistul internațional pro-rusesc nu contează că, o dată ce consensul a
fost obținut, asta înseamnă că toți, dar absolut toți membrii, mari și mici, cu
multă sau fără nicio putere militară, profită de pe urma deciziei luate. Și nu
este niciunul nemulțumit de această decizie. Pentru că, dacă ar fi fost, nu ar
fi votat-o. Tot ce contează pentru el este că, pe timpul negocierilor pentru
obținerea consensului, au fost exprimate idei și poziții diferite și chiar
divergente ale membrilor NATO.
Al doilea rost este politicianismul. Mai ales cel de tip populist. Pentru
politicienii naționaliști populiști din orice țară membră NATO și pentru
susținătorii lor mediatici, Alianța Nord-Atlantică este un lucru rău în sine.
Este o pierdere de suveranitate națională, din aceea moștenită de la străbuni,
încă de dinainte de formarea statelor. Sau chiar de dinainte de formarea
popoarelor. Așa că are un rost să te iei de faptul că nu se obține
lin consensul, ci prin eforturi diplomatice și prin dialog militar, în care se clarifică
pozițiile naționale, pentru a putea fi apoi respectate acele poziții de toți ceilalți. Și nu numai că ne pierdem suveranitatea în NATO. Dar NATO însăși ne
vrea răul și ne împinge la război. Ca dovadă că se gândește numai la armamente
și forțe militare suplimentare, în loc să se gândească la pace, flori și
dezarmare.
Al doilea lucru pe care trebuie să îl înțelegem despre acest summit este că
deciziile luate au întotdeauna o valoare de putere militară. Prin însăși
rațiunea ei de a fi, Alianța își propune, dezbate și aprobă măsuri de sporire a
forței sale militare comune. Numai că nu vorbim aici despre orice putere
militară, în sensul că mai mult e mai bine. Ci vorbim despre o cantitate de
putere militară foarte bine calculată pentru a oferi Alianței posibilitatea să
își îndeplinească oricare dintre misiunile încredințate. Să reținem cu cea mai
mare atenție că nu vorbim despre orice misiuni, în general, ci doar despre cele
convenite prin consens între aliați și pe care le găsim formulate în Concepția
strategică NATO în vigoare și în deciziile Consiliului Nord-Atlantic, la cel
mai înalt nivel.
Dacă înțelegem asta, atunci nu vom mai putea aduce în discuție „echilibrarea”
prezenței militare aliate în diferite zone geografice de pe unul dintre
flancurile sale, cum ar fi cel de est. Adică, nu am mai putea fi nemulțumiți că
nu „am obținut” mai multe trupe NATO pe teritoriul național, așa cum au reușit
Polonia și Statele Baltice. Pentru că NATO nu constituie și nu distribuie
unități de putere militară pentru ostoirea orgoliilor naționale. Ori pentru
atenuarea temerilor neexplicate. Ci doar pentru îndeplinirea cu succes a unor
misiuni precise.
Dacă România ar fi dorit astfel de forțe, mai întâi ar fi trebuit să
explice celorlalți aliați temerile pe care le are, apoi, cu toții, să convină
prin consens că temerile acestea sunt reale și pot fi adresate de NATO, care
NATO ar urma să își asume o misiune pentru aceasta. Misiune transformată apoi
într-un document de planificare militară aliată, din care document să rezulte
cantitatea și tipul de forțe necesare pentru îndeplinirea lui, a planului. Abia
după aceea s-ar putea declanșa un dialog specific în NATO, numit generarea
forțelor, pentru a vedea ce state sunt dispuse să contribuie la realizarea
acelor noi forțe, cerute de misiunile concrete de apărare în comun a României.
Acest proces nu este secret. Nici un ar trebui să fie o noutate pentru
români, fie ei membri ai publicului sau ai guvernului. Chiar misiunea de
poliție aeriană pentru protecția spațiului aerian al României beneficiază de
forțe militare aliate constituite prin exact acest proces despre care am scris
mai sus. Ignorarea lui, a procesului, atât în comportamentul guvernamental cât
și în atitudinea publicului nu face altceva decât rău României. Manifestări
publice de tipul „ăia de ce au și noi de ce să nu avem” ne situează foarte
departe de cultura și civilizația occidentală, unde procesele organizaționale,
odată instituționalizate, sunt urmate cu rigurozitate, ca o expresie a respectului
față de ceilalți membri ai colectivității.
Al treilea lucru pe care ar trebui să îl înțelegem despre acest summit este
că însăși întâlnirea șefilor de stat și de guvern în formatul Consiliului
Nord-Atlantic și documentele agreate prin consens în cadrul acestei întâlniri
au valoare directă de securitate regională. Adică, prin însăși convenirea
summit-ului, securitatea europeană este întărită. Sau, cu alte cuvinte, probabilitatea
deteriorării păcii și stabilității în Europa este diminuată prin însăși ținerea
summit-ului.
Aliații și partenerii acestora au avut ocazia să dovedească faptul că sunt
împreună la bine și la greu, iar eventualii inamici se gândesc de două ori
înainte de a declanșa orice ostilități, în fața dovezilor că există suficientă
decizie consensuală în NATO pentru a face față cu succes acelor ostilități.
De aici, de la această idee încolo, ar trebui să pornească orice discuție
despre meritele și valoarea Summit-ului NATO de săptămâna trecută, de la
Varșovia. Să vedem ce trebuie să știm noi, publicul, despre cum guvernează NATO
securitatea noastră comună, despre calitatea forțelor sale și despre
seriozitatea măsurilor adoptate. Așa vom ști și la ce să ne așteptăm din partea
altora, cum ar fi Federația Rusă, ori a actorilor statali și non-statali din zonele
de instabilitate accentuată din Orientul Mijlociu și Nordul Africii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu