Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Barack Obama, aflat
într-un circuit de vizite internaționale, ultimul din mandatul său, ne
recomandă nouă, opiniei publice internaționale, să avem răbdare cu
președintele-ales, domnul Donald Trump și să vedem întâi ce face, înainte de
a-l condamna public pentru poziția pe care a avut-o în timpul campaniei
electorale. Atunci când s-a declarat rasist, misogin, radicalist, anti-musulman
și s-a arătat incapabil să își însușească limbajul și principiile guvernării
domeniilor securității naționale și relațiilor internaționale, precum și
incompetent în înțelegerea recomandărilor și în formularea deciziilor din
aceste domenii, la nivelul celui mai puternic om al planetei.
 |
| Foto: newsweek.com |
Președintele Obama a precizat și cât timp ar trebui „să așteptăm și să
vedem”. Până după ce președintele-ales Trump va depune jurământul de ungere în
funcție. Asta întâmplându-se în data de 20 ianuarie 2017. Cum spuneam de la
început, ca să fim bine înțeleși, domnia sa adresându-se doar opiniei publice
internaționale. Opiniei publice interne, americane, neputând domnul Obama să îi
facă precizări de comportament sau de atitudine, deoarece nu intră în
competențele funcției sale așa ceva.
Doar domnul Trump poate să facă așa ceva.
Să fie nemulțumit de atitudinea publică a unor membri ai publicului, să
condamne tot public respectiva atitudine, ba, chiar să ceară ca acei membri ai
publicului să își ceară scuze că l-au nemulțumit pe domnul Trump. Va fi și
acesta un aspect de urmărit, după 20 ianuarie, la anul. Dacă președintele pe
atunci Trump se va mai rățoi la public sau nu? Dacă da, înseamnă că am așteptat
degeaba să vedem cum va fi președinte domnul Trump. Pentru că am fi știut cum
va fi încă de pe acum. În sensul că ăsta e omul și că funcția nu îl va schimba nici să
îl pici cu ceară.
Când ziceam că nu intră în competențele
unui președinte american să se rățoiască la propriul public și să îi spună ce
atitudine să adopte, mă refeream la o cutumă, la un obicei stabilit de la
începuturi și presupus ca o fiind o regulă nescrisă. Nicio lege din State sau
din Lume nu îl obligă pe președintele american să nu cumva să facă așa ceva.
Adică, nimeni nu îl poate condamna pentru obrăznicie manifestată față de
oricare membru al publicului.
La fel de valabilă este această observație
și pentru gestionarea afacerilor personale. Nu este ilegal ca acestea să rămână
în familie, iar președintele viitor Trump să își țină un ochi informal și
asupra acelor afaceri, concomitent cu guvernarea Americii. Prin intermediul
copiilor săi. Este doar profund imoral. Și extrem de păgubos pentru
credibilitatea sa ca președinte-comandant-șef al forțelor armate. Mai ales în
contextul în care, în campanie, domnul Trump s-a arătat dispus să înarmeze,
contra-cost, state și guverne care nu ar trebui înarmate. Mai ales cu arme
nucleare. Sau să nu își îndeplinească angajamentele de aliat decât dacă aliații
vor plăti ei înșiși costurile angajamentelor americane.
Dar, deocamdată, suntem nevoiți să urmăm
recomandarea domnului Obama și să așteptăm, să vedem cum va fi. Așteptare
lovită de două dificultăți.
Una este că, din momentul în care a fost
declarat președinte-ales, domnul Trump a încetat să mai informeze publicul,
prin mijloacele tradiționale și formale. În afara „ciripiturilor” de pe Twitter,
acest domn a mai făcut doar niște gesturi și a mai strigat doar câteva vorbe
din ușa reședinței sale de pe un teren de golf, unde a tot primit musafiri
presupuși a forma noul său guvern. Și atât. În rest, opacitate totală. Ceea ce,
cum spuneam, nu este ilegal, dar este neobișnuit. De ce toți ceilalți
președinți-aleși de dinaintea lui au fost transparenți în această perioadă,
dacă legea nu i-a obligat să facă asta?
Pentru simplul motiv că orice opacitate
produce speculații, comentarii defavorabile și chiar știri false, niciuna
dintre acestea nefiindu-i benefice alesului și echipei sale. Iar cea mai
cumplită speculație este că domnul Trump va face exact ceea ce a promis că va
face în campania electorală, atunci când toată lumea a râs de el cât de
nepregătit este pentru o asemenea funcție. Ceea ce provoacă o mare neliniște în
societatea americană, apropo de promisiunile electorale de politică internă,
precum și între membrii societății mondiale de state, a căror pace și
prosperitate depind fundamental de America și, în mare măsură, de președintele
ei.
A doua dificultate este că, până la
depunerea jurământului, președintele-ales Trump ar fi trebuit să purceadă la
reunificarea partidului său republican și, concomitent sau subsecvent, după
pofta inimii sale, și la reunificarea întregii națiuni americane, puternic
divizată atât de rezultatul alegerilor prezidențiale, cât și de caracterul
radical, rasist, exclusivit al principalelor promisiuni făcute de câștigătorul
mandatului. Care nu a fost nici pe departe și câștigătorul majorității
voturilor liber exprimate. Ori, deocamndată, nici măcar o singură decizie, sau
măcar o singură declarație angajantă a domnului Trump nu indică demararea
vreunui proces de vindecare a rănilor politice, ca să nu mai zicem nimic despre
adunarea tuturor, politicieni și public, în jurul viitorului lor președinte.
Singurii care tot vorbesc, doar ca să ne
dea speranțe, ori să ne aburească, cum zic micii interlopi bucureșteni, sunt
cei din preajma domnului Donald Trump. Numai că aceștia sunt cunoscuți opiniei
publice americane ca fiind cei care, pe timpul campaniei electorale, i-au
sugerat, i-au încurajat și i-au apărat public domnului Trump atitudinile rele,
incorecte, rasiste, anti și cum au mai fost ele.
Ceea ce ne face așteptarea ca să vedem cum
va fi Trump ca președinte în funcție și mai dificilă. Avem însă o doză scăzândă de încredere că societatea
americană este articulată democratic, deși l-a produs pe președintele-ales
Trump. Sperăm că mecanismele democratice inventate de părinții patriei
americane și rodate de mai bine de două secole și un sfert se vor dovedi
funcționale și în cazul Trump.
Zicem însă că această speranță se
diminuează pe zi ce trece, pentru că vedem deja consecințe deplorabile ale
victoriei electorale trumpiste, mai ales la nivelul școlilor și al străzii americane.
Unde găsim cazuri de copii segregați pe motive de religie ori de rasă. Sau zeci de
mii de oameni revoltați de situația asta. Vedem milioane de familii americane al căror viitor este complet incert, atâta vreme cât acestea sunt compuse din cetățeni
legali americani și din imigranți ilegali deopotrivă. Vedem obstinația cu care
se încăpățânează cei mai intimi sfătuitori ai lui Trump să anunțe public
convingerea lor intimă că islamul este o amenințare în sine și că nici măcar nu
este o religie, ci „o mișcare politică”. Ceea ce, în capul lor, ar justifica
pregătirea unei legislații și a unor măsuri administrative de ghetoizare a
musulmanilor americani și de interzicere a liberei circulații în America a unor
persoane din afară, pentru simplul fapt că aparțin acestei „mișcări”.
Dacă n-ar fi toate acestea și multe altele
neamintite aici, i-am putea promite președintelui american Barack Obama că
urmărim cu interes pregătirile pentru formarea Administrației Trump și că avem
încredere că americanii știu ce fac și că totul va fi bine și democratic. La
ei acolo și la noi, în Lume. Dar toate acestea și multele altele sunt. Ceea ce
nu este condamnabil, pentru că nu se încalcă nicio lege. Criticabil, însă,
este. Din păcate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu