Valori sau ce?

Dacă ne uităm în istoria omenirii, vom vedea că schimbările majore de vremuri, ca acestea, pe care suntem pe cale să le trăim de acum înainte, au fost pregătite din timp și fundamentate atât ideatic, cât și axiologic. Vorbim despre schimbări în care organizarea socială s-a reconfigurat, pentru a putea satisface nivelul de dezvoltare economică atins și, mai ales, a celui ce urma să fie atins. Și, mai vedem că, de la idee la faptă au trecut cel puțin două generații. 

Foto: historia.ro

Putem exemplifica cu apariția statelor industriale, care trebuiau neapărat să fie seculare, inițial în America independentă și, apoi, în Franța revoluționară, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Proces care nu s-a desfășurat fără convulsii și nici măcar fără vărsare de sânge. La peste o jumătate de secol, în Europa, încă mai aveau loc revoluții burgheze. După încă un deceniu și jumătate de la aceste revoluții europene democratice, Statele Unite intrau în cel mai sângeros război civil, cel care a rupt America de trecutul ei colonial-feudal și i-a garantat viitorul industrial. 

Și independența americanilor și revoluția francezilor au fost temeinic pregătite teoretic, ideatic. Pamflete și manifeste cu idei de reformă a statului au circulat în proporție de masă. Între gânditorii americani și francezi exista o corespondență permanentă, pentru armonizarea tezelor și validarea ipotezelor. Englezii erau deja considerați repere în domeniul teoretic. Mai ales în teoria socială și cea economică. 

Dar teoreticienii au introdus și valori noi. La fel de bine fundamentate teoretic și care au prins imediat la mulțimi. Cum știm că au prins? Simplu. Pentru că mulțimile s-au dovedit dispuse să  lupte și chiar să moară pentru promovarea și apărarea lor. Ale valorilor. Simplul proces electoral nu a fost de ajuns. Firește.

Și statul post-industrial a fost pregătit teoretic cu mult timp înainte. Karl Marx a fost primul, dar nu singurul care a discutat teoretic deficiențele statului capitalist, încă de acum un secol și jumătate. Doar că nu a propus ca soluție post-capitalismul, sau capitalismul de masă, ci comunismul, care este o aberație teoretică pe depin dovedită ca atare, în zeci de state și de-a lungul câtorva zeci de ani. Alți teoreticieni au găsit însă soluția de socializare a capitatului, simultan cu socializarea treburilor publice. Iar ideile lor au fost validate de faptul că democrația pe care o presupunea socializarea treburilor publice a garantat și o dezvoltare economică fără precedent, în statele unde aceasta a fost edificată. Cam de o jumătate de secol încoace.

În domeniul valorilor, însă, lucrurile nu stau atât de bine, pe cât ar merita. Bunăstarea a fost obținută pe seama creșterii consumului într-o lume occidentală pașnică și democratică. De aici, au apărut valori noi, ca posesiunea de bunuri consumabile, agonisirea de bani, satisfacerea unor nevoi închipuite și altele asemenea. Specific acestei perioade și acestor valori este că nimeni din occident nu mai vrea să moară pentru apărarea și promovarea lor. 

Sunt însă alții, din afara culturii și civilizației occidentale, care sunt dispuși să moară și chiar să omoare pentru a le nega vesticilor aceste valori materiale. Sau pentru a și le însuși pentru ei, prin rapt și amenințare. Ori chiar prin război.

În prezent, Occidentul se zbate între două dileme. Cum să își promoveze pe mai departe valorile și, mai ales, cum să afle care dintre valorile actuale mai sunt de promovat și care nu mai merită efortul? Pe de o parte. Pe de cealaltă parte, cum să își apere valorile consacrate. Și, mai ales, care dintre aceste valori merită apărate?

În această dezbatere intră și promotorii valorilor religioase. Mergând ei pe principiul că unii dintre atacatorii valorilor occidentale se identifică drept musulmani, adică deținătorii unor valori religioase altele decât cele iudeo-creștine. Mai mult, apărătorii valorilor occidentale religioase văd în orice diversitate o amenințare la valorile lor. Ceea ce creează o ciorbă ideologică, gata să dea în clocot. 

Problema e că, după două secole de secularism de stat, în Occident, este greu să îngustezi dezbaterea despre valori la cele religioase. Orice participant la dezbatere va fi lovit de lipsă de credibilitate, pentru că va fi automat bănuit de o agendă secretă, de refacere a statului religios. Adică, de repunere a clerului în poziții de forță, în toate puterile statului. Dar mai ales în puterea legislativă și cea judecătorească.

Vestea bună este că așa e la ei. La vechii occidentali. La cei care și-au edificat statele actuale în ultimii două sute de ani și au inventat mecanismele de ajustare a acestor state în funcție de dezvoltarea economică și socială atinsă de populațiile din statele respective. Noi, românii, noii occidentali, nu avem asemenea probleme. Decât ca spectatori. Care nu înțelegem ce vedem la alții.

La noi nu e nicio dilemă. Știm cu siguranță care valori sunt de promovat și care sunt de apărat, chiar cu prețul vieții. Niciuna! Nici măcar nu suntem siguri că știm ce e aia o valoare. Din perspectivă axiologică, desigur. Asta, dacă știm ce e aia axiologie. În eventualitatea că ne-a fost predată la școala de stat. Că, la școala vieții, nici gând să fi parcurs o asemenea materie.

Desigur, la nivel individual, mai găsim și printre români oameni care își apără valorile. Cum ar fi cei care dau cu sapa în capul vecinului pentru că le-a luat o brazdă din locul de arat, când a trecut cu plugul pe acolo. Ori cei care ridică garduri pe spațiul public, pentru a-l delimita în parceluțe aparținând de blocuri învecinate. Sau cei care se bat în stradă, cu pumnii și picioarele, pentru un loc de parcare. Majoritatea însă, sunt rezervați, atunci când vine vorba de apărat niște valori. Oricare ar fi ele. Laice sau religioase.

Eu mă revendic spiritual din Săliște, așa-zisa capitală a Mărginimii Sibiului. Acolo avem pe pereții bisericilor icoanele sfinților ciobani martiri. Oieri din Săliște care au murit în apărarea ortodoxiei, ca valoare în sine. Acolo mai este o urmă de rușine, dacă te apuci să desconsideri valorile locale și chiar pe cele naționale. Așa cum este o mândrie să le promovezi. Fără ostentație și nu împotriva altcuiva. Pentru că sibianul e cosmopolit și, mai ales, tolerant. Cu respect pentru valorile altcuiva. Chiar dacă nu sunt și valorile lui.

Însă, ca purtătoare de valori, ortodoxia este desconsiderată de majoritatea credincioșilor ortodocși. Ca să nu mai vorbim despre străini. Acest lucru se vede peste tot. Biserica ortodoxă este doar o sursă de noroc, de tranzacție între enoriaș și Dumnezeu, prin intermediul clericului. Tranzacție în care credinciosul îi bate lui Dumnezeu mătănii, iar Dumnezeu îl răsplătește pentru aceasta cu noroc la școală, la spital sau în familie. 

Asta nu înseamnă că ortodoxia nu este purtătoare de valori. Înseamnă doar că așa-zișilor credincioși nu le pasă. Și nici măcar nu știu care sunt acele valori creștin-ortodoxe. Iar dacă nu le știu, cum ar putea să le promoveze ori să le apere?

Reconfigurarea statului post-modern conform viitorului economic și social este obligatorie peste tot. Și în vechiul, și în noul Occident. Deocamdată, această reconfigurare are o teorie șubredă și secvențială. Deși tendințele globalizante au fost studiate de acum un sfert de secol și mai bine. Doar că soluțiile teoretice au întârziat să apară, cu excepția criticilor privind inadecvarea la aceste tendințe globalizante a sistemului actual de state și, mai ales, a tipului de stat democratic, secular și social. Dar nu numai că teoreticienii nu se ridică la înălțimea făuritorilor statelor industriale de acum două secole, dar nici promotorii valorilor vechi și noi nu o duc prea bine. Asta, în condițiile în care comunicarea globală are mijloace la care cei de demult nici nu îndrăzneau să viseze.