Viitorul poetic al Americii

 Este aproape imposibil să explicăm românului mediu și majoritar o chestie relativ simplă, despre Statele Unite ale Americii: la ei, lupta politică se duce nu pentru dobândirea puterii, ci pentru a face ceva cu puterea dobândită. 

Așa că, fără să ne străduim prea mult să explicăm inexplicabilul pentru români, trebuie să înțelegem că festivitatea și discursul de punere în funcția de Președinte al Statelor Unite a ocupantului cu Numărul 46, Joseph Robinette Biden Jr., nu au fost atât o sărbătorire a victoriei sale în alegerile încheiate cu greu și cu scandal, cât o primă, esențială și extrem de necesară clarificare despre ce are de gând domnul președinte Biden să facă cu puterea formidabilă ce i-a fost încredințată de democrația americană.

Despre festivitate nu sunt multe lucruri de observat. Aranjamentul, programul și audiența au subliniat toate același lucru: conducerea la vârf a Statelor Unite se află sub asediu, de unde funcționează bine.

Asediu pricinuit de pandemia Covid-19, desigur. Cu toate că organizatorii au luat măsuri militare ferme ca nu cumva să apară și niște asediatori mai vizibili decât virusul ucigaș în masă. Ca o curiozitate sau premieră, între aceste măsuri de descurajare a vreunei insurecții putem include și faptul că domnul Biden Jr. a devenit Președintele Statelor Unite ale Americii cu 11 minute înainte de ora prevăzută expres în Constituție.

Despre discurs sunt de făcut mai multe observații. Toate în ideea de a înțelege cât mai clar ce are de gând să facă Președintele 46 cu America și implicit cu Lumea.

Urmărit în direct, discursul președintelui Biden a produs auditoriului emoții, mai ales înduioșări, dar nimic mai mult decât atât.

Cu fraze scurte scrise și citite în câteva rânduri cu dificultate, și cu repetări de la sine a unor cuvinte considerate esențiale, președintele a reușit să transmită emoția momentului, inclusiv conștientizarea intimă că va fi pus la încercare, încă din prima zi a mandatului său.

Care ar fi încercările pe care le conștientizează? Domnul președinte zice că ar fi cinci: (1) pandemia, (2) milioanele de locuri de muncă și sutele de mii de mici afaceri pierdute din cauza pandemiei, (3) faptul că nu mai poate fi amânat „visul despre dreptate pentru toți”, (4) salvarea planetei și (5) emergența extremismului politic, supremației albe și terorismului domestic.

Pentru luarea în piept a acestor încercări ar fi nevoie de o singură soluție: unitatea națională (”unity is the path forward” – unitatea este calea de mers mai departe). Și de un singur mecanism: să fie lăsată elita politică să lucreze pentru mulțime (”enough of us came together to carry all of us forward” – suficient de mulți dintre noi s-au adunat să ne ducă pe toți mai departe).

Proaspătul președinte a mai declarat că el crede că a înțeles care sunt „obiectele de iubit” (objects of love) ce i-ar defini pe americanii ca popor: oportunitatea, securitatea, libertatea, demnitatea, respectul, onoarea „și, da, adevărul”.

Așa cum „s-a prins de” (I got it) faptul că mulți americani privesc viitorul „cu o oarecare frică și trepidație” (some fear and trepidation) și că sunt îngrijorați despre siguranța locului de muncă, despre a avea grijă de familiile lor și despre ce le rezervă viitorul.

Americani cărora le spune de pe acum, din primul moment ca președinte, că răspunsul la temerile și trepidațiile lor nu este „închiderea în sine, retragerea în interiorul facțiunilor aflate în competiție, neîncrederea în cei care nu arată la fel ca voi, ori cred altfel/au altă credință decât voi, ori nu se informează despre știri din aceleași surse ca și voi” (the answer is not to turn inward, to retreat into competing factions, distrusting those who don’t look like you do, or worship the way you do, or don’t get their news from the same sources you do).

De unde și concluzia că trebuie încetat acest „război necivilizat” (joc de cuvinte: nu război civil, ci război necivilizat), în care roșul se opune albastrului (cele două culori definitorii ale celor două partide parlamentare, republican și democrat), ruralul se opune urbanului, doctrina conservatoare se opune celei liberale. Cum s-ar putea face asta? Dacă „ne-am deschide sufletele, în loc să ne împietrim inimile”, dacă „am arăta un pic de toleranță și smerenie”, dacă „ne-am lăsa dispuși să ne punem unul în locul celuilalt, măcar pentru un moment”.

Revenind la prioritatea momentului, definit ca „iarna întunecată” (dark winter), președintele Biden stabilește că „trebuie să punem deoparte politica și să facem în sfârșit față acestei pandemii ca o singură națiune” (We must set aside the politics and finally face this pandemic as one nation).

Cât despre Lumea care se uită la America, astăzi, mesajul prezidențial către cei din afara frontierelor este că „America a fost încercată și americanii au ieșit la iveală mai întăriți, pentru a face față încercării” (America has been tested and we have come out stronger for it). După care au urmat promisiunile că „alianțele vor fi reparate”, că America se va angaja din nou la nivel mondial, că americanii vor conduce nu atât prin exemplul de putere, cât prin puterea exemplului, precum și că americanii vor fi un partener puternic și de încredere pentru pace, progres și securitate (a strong and trusted partner for peace, progress, and security).

Cam atât s-a putut observa la o primă audiere a discursului președintelui Joe Biden.

După cum v-ați putut da seama, am făcut aceste observații cu textul în față, de unde am luat și citatele, așa că sunt în măsură să vă propun și alte observații, decât cele la prima vedere.

Observația generală este că discursul de învestitură al Președintelui Statelor Unite Joseph Robinette Biden Jr. (numele de mijloc Robinette este numele de familie de fată al bunicii președintelui, din partea tatălui, deci menționarea lui nu are nimic malițios în ea) a fost un loc comun între o predică de ianuarie, dintr-o biserică protestantă, un discurs politicianist temperat și o colecție de sfaturi și îndemnuri bătrânești, ambele atribuibile unui venerabil cap al națiunii americane.

În esență, domnul Biden spune că „s-a prins de” ce îl așteaptă, ca încercări/provocări și ca amenințări, în noua sa demnitate supremă de Președinte al Statelor Unite și cam atât.

Dacă americanii vor voi să îl asculte și să îl urmeze, toți ca unul, atunci toate aceste încercări/provocări și amenințări se vor rezolva cu bine

Deoarece „cu unitate noi putem face lucruri mărețe. Lucruri importante. Putem îndrepta relele. Putem pune oamenii la muncă în slujbe bune. Putem educa copiii noștri în școli sigure. Putem trece peste acest virus mortal. Putem răsplăti munca, reface clasa de mijloc și să facem asistența de sănătate sigură pentru toți. Putem acorda dreptate rasială. Putem face America, din nou, forța conducătoare pentru binele lumii.”

Sau, înțelegem noi, fără unitate, nimic din astea nu s-ar putea realiza. Deci, ori americanii vor fi uniți în jurul sau sub președintele Biden, și atunci vor avea parte de locuri de muncă, de educație în școli sigure, de dreptate rasială și de toate celelalte, ori americanii vor rămâne dezbinați, polarizați, iar atunci nu vor mai avea parte de așa ceva.

Ceea ce are sens. Președintele Biden își începe mandatul într-un climat politic și social nemaiîntâlnit în istoria Statelor Unite. Cum spunea și domnia sa, în afara textului scris, puțini oameni din istoria națiunii americane au fost mai încercați decât domnia sa (Few people in our nation’s history have been more challenged – transcriere după înregistrarea video).

Această unicitate i se datorează lui în bună măsură. Și este conștient de acest aspect. De aceea, în discursul său, într-un stil poetic și evaziv, a abordat câteva dintre problemele create de el, în lupta pentru obținerea puterii prezidențiale, propunând ca acestea să fie rezolvate cu prioritate.

A fost menționată problema „minciunilor spuse pentru putere și pentru profit”. Așa cum a fost menționată problema politizării pandemiei Covid-19. Ambele probleme au afectat națiunea americană în ansamblul ei, așa că revenirea la adevăr și depolitizarea măsurilor de combatere a pandemiei necesită o abordare unitară, fără îndoială. Iar faptul că președintele Biden este dispus să facă această revenire la adevăr și să renunțe la politizarea combaterii pandemiei este probabil vestea cea mai bună pe care a dat-o prin discursul său inaugural.

Privit din România, acest discurs nu prea răspunde la întrebarea strategică despre ce are de gând să facă noua administrație americană cu imensa putere militară, economică, diplomatică, culturală și politică de care dispune, în mandatul care tocmai a început.

Am înțeles chestiile interne, cele cu refacerea unității și cu rezolvarea pe această cale a problemelor curente și a crizelor majore. Așa cum am înțeles confirmarea promisiunii din campania electorală că America sub Biden va fi mai angajată internațional decât pe timpul administrației precedente.

Ce nu am înțeles este chestia cu stricăciunile care vor fi reparate. Nu este clar care ar fi acestea. Dacă este vorba despre stricăciunile de imagine, făcute prin simpla prezență a unui non-politician în poziția de Președinte al Statelor Unite, care non-politician era și non-conformist, și nepregătit ca limbaj, uzanțe și deprinderi pentru funcția respectivă, și mai era și auto-suficient, atunci reparația s-a produs automat, prin înlocuirea sa din funcție. Niciun alt efort nu ar mai fi necesar. Alte stricăciuni poate au fost identificate ca atare pe timpul campaniei electorale, iar despre acestea nu este nici acum clar care sunt reale și care sunt invenții propagandistice. Cele propagandistice se rezolvă tot așa, instantaneu, prin simpla schimbare a discursului propagandistic. Despre celelalte nimeni nu știe mare lucru.

Ar fi de discutat.

Fără nicio discuție este că discursul președintelui Biden nu conține nicio direcție voluntară, înspre care domnia sa ar intenționa să ducă America. Doar confirmarea înțelegerii încercărilor și crizelor curente nu poate ține loc de viziune despre viitorul național.

Așa cum exprimarea poetică, oricât de mobilizatoare și de inspirațională ar fi ea, nu poate ține loc de viziune, nici măcar la cei mai înfocați suporteri ai noii administrații.