Este foarte posibil ca
domnul Adrian Năstase să nu fi încercat să își ia viața de frică de viața grea
și dură din închisoare, nici din orgoliu sau rușine să se arate foștilor supuși
cu cătușe la mâini și de după gratii. Cum nici tracasarea ori eroarea juridiară
nu pot fi o explicație plauzibilă pentru un asemenea gest.
Dacă ținem seama de
cultura domniei sale, inevitabil de natură clasică, este foarte posibil ca
gestul său să fi fost inspirat de Seneca, filosoful stoic, scriitorul și omul
politic roman, ce, la aceiași vârstă de 62 de ani, s-a sinucis, în urma unei
acuzații nedrepte abătute asupra sa de împăratul Nero. Gestul lui Seneca a fost
unul eminamente politic, arătând dezacordul deplin cu politica împăratului.
Știm deja că domnul Băsescu Traian apreciază mult sinuciderea ca soluție la
problemele reale sau imaginare ale vieții, pentru că l-am văzut aducând omagiu
și flori la căpătâiul unei sinucigașe notorii. Nu știm, însă, cum va reacționa
același domn la o sinucidere ca gest politic.
Deocamdată, domnia sa tace. Fiind un gest fără precedent în viața politică
românească, este dificil de anticipat consecințele. Așa că, rezerva, așteptarea
și prudența sunt de înțeles la domnul Băsescu.
Dacă ar avea o cât de cât cultură, dar nu are, am bănui că este împietrit
de groază. Pentru că ar fi știut că sinuciderea politică a lui Seneca a
declanșat declinul împăratului Nero, care s-a sfârșit peste doar trei ani, tot
prin sinucidere.
