miercuri, 16 martie 2011

Ce îi mișcă pe români?


În cultura românească, este de bon ton să se țină seama de apartenența etnică a fiecărui cetățean român. Chiar înainte de a ști despre cineva că este deștept sau prost, cinstit sau ticălos, cuminte sau parșiv, va trebui să știm că este ungur, sau țigan, sau grec, sau ce o mai fi acel cineva. Iar dacă acel cineva se întâmplă să fie român, trebuie neapărat să ne lămurim de unde este el sau ea. Poate că este oltean ori olteancă, ori bănățean sau bănățeancă și așa mai departe.
Este de mirare că nimeni nu a propus încă analiza obligatorie pentru fiecare cetățean român a acidului dezoxiribonucleic, mai cunoscut sub prescurtarea de ADN (sau DNA, prescurtare de inspirație anglo-saxonă) și care conține instrucțiunile de natură biologică date celulei proprii de înaintași. Am putea astfel să știm cu certitudine nu numai cine este țingan, ungur, sas ori sârb, ori turc sau român de la munte sau de la câmpie, dar și ce origine tracă, greacă, romană, avară, cumană, slavă sau indiană are respectiva persoană.
Probabil nu s-a instituit o asemenea regulă de frică să nu se afle cât de amestecat ar fi sângele europenilor de pe la noi. Am putea afla, de exemplu, că cetățeanul care, mai deunăzi, a sărbătorit ziua de 15 martie atât de dragă urmașilor revoluționarilor maghiari de la 1848 condamnând la moarte și spânzurând un manechin cu poza lui Avram Iancu lipită pe scăfârlie, ar putea să fie chiar el un urmaș al Iancului, deoarece este de notorietate că acesta umbla din crâșmă în crâșmă și din femeie în femeie, în ultima parte a vieții. Și, deci și-ar fi putut lăsa sămânța impregnată cu ADN-ul propriu și într-o strămoașă a justițiarului de secol 21.
Faptul că un ins s-a jucat cu o păpușă în stradă a făcut rating la posturile de televiziune și s-a plimbat și pe internet, în „rețelele de socializare”. Spre deosebire de alții, un asemenea episod ar trebui să ridice o singură întrebare serioasă: ce îi mișcă pe români?
Asta cu atât mai mult cu cât, pe 20 martie, se vor împlini 21 de ani de la așa-zisele „evenimente de la Târgu Mureș”, care au constat în încleștări violente între români și maghiari și soldate cu cinci morți și numeroși răniți în ambele tabere. Țărani români și maghiari din sate mai apropiate sau mai îndepărtate de oraș s-au urcat în autobuze și au venit la Târgu Mureș să îi bată pe ceilalți. Ce i-a mișcat atunci? Ce i-a făcut să își pună viața sau măcar sănătatea în pericol și să se transforme din oameni cu frica lui Dumnezeu într-o gloată violentă?
Într-o anchetă făcut la puțină vreme după acele evenimente în Ibănești, o localitate din care venise la Târgu Mureș victima foarte mediatizată Mihăilă Cofariu, la întrebarea ce au avut românii de acolo cu maghiarii de la oraș, un grup de bătrâni ai satului au invocat atrocitățile de pe timpul ocupației ungurești a Ardealului, în 1940 – 1944, în urma Dictatului de la Viena, în special în localitățile Ip și Trăznea. Numai că, despre acele atrocități țăranii aflaseră din cărți și folclorul de propagandă.
La întrebarea ce li s-a întâmplat personal lor sau cunoscuților sau cuiva din sat pe timpul ocupației de patru ani, singurul caz care a putut fi menționat a fost că un consătean care mergea pe jos dintr-un sat în altul a fost surprins de o patrulă militară maghiară (honvezi), iar unul dintre ostași i-a tăiat poalele cămășii până sub chimir, ca să semene cu ținuta ungurească, deși românii din partea aceea se mândresc cu faptul că portul lor este același cu cel al dacilor imortalizați în monumentele Romei, în special Columna lui Traian și Arcul de Triumf al lui Constantin. Numai că, pentru poalele unei cămăși, fie ele chiar și simbolul identiății proprii, nu merită să mori. Mai bine coși altă cămașă și îi arăți honvedului că nu ai putut fi înfrânt atât de ușor.
Dar pentru spânzurarea în bătaie de joc a portretului Crăișorului Munților, cum era cunoscut în epocă Avram Iancu, ce ar trebui să facă cetățeanul român?
În prinicipiu, ar trebui să plătească taxe și impozite. Și atât. Eventual, ar trebui să controleze și să supervizeze democratic cum acele taxe și impozite sunt folosite de guvernanți pentru a-i proteja cetățeanului român demnitatea și valorile.
Ce ar trebui un parlamentar din opoziție să facă în aceiași problemă? Ar trebui să facă imediat o interpelare sau să îl cheme pe ministrul administrației și internelor să spună cine a aprobat o asemenea demonstrație publică și ce sancțiuni a primit pentru abuzul de funcție, sau, dacă nu a fost aprobată condamnarea și spânzurarea în stradă a efigiei Iancului, ce s-a întreprins pentru încetarea episodului și ce amendă a fost aplicată făptașului.
În loc de acestea, parlamentarul de opoziție, în special când este leader de partid, se duce la televizor să deplângă situația gravă creată, să avertizeze că asemenea manifestări vor fi și mai grave în viitorul apropiat și să se pregătească să mai rămână odată în minoritate la cea de-a unsprezecea moțiune de cenzură penibliă la adresa puterii corupte, inepte dar inamovibile.
Și tot în loc de acestea, cetățeanul român face rating la posturile de televiziune care „dezbat” cazul cu păpușa spânzurată, mai comentează pe Facebook și, în rest, lasă guvernanții să folosească cum vor ei banul public pe care tot cetățeanul român l-a dat din casă.
Că de mișcat, dacă nu s-au mișcat ei românii ăia de la 1848, care l-au lăsat pe Avram Iancu să umble de nebun și să vorbească singur prin munți și l-au mai și certat că îi face de rușine, de ce s-ar mișca ei împotriva proastei guvernări a României în toate domeniile, chiar și în cel al apărării demnității și valorilor naționale?
Deci, chiar nimic nu îi mai mișcă pe români!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu