joi, 31 martie 2011

Criza

În această zi în care unii se uită în calendar și în gura perpetuu mincinoasă a guvernanților actuali, reiau un articol publicat inițial în Clubul Cetățenilor Români (poporul.ro)

Uite criza, nu e criza! Introducerea periodică în discursul public al guvernanților actuali ai României a subiectului „criza” aduce cu argumentul șepcii din fabula cu lupul care nu voia să îl bată pe iepuraș fără motiv și atunci îl bătea pentru că nu are sau pentru că are șapcă. Adică nu contează dacă este sau nu este criză, important este ca ei să rămână la guvernare și să-și facă poftele cu noi, cetățenii.

De aceea, nu ne este de loc limpede despre ce criză vorbesc guvernanții români, în frunte cu președintele Băsescu. Iar, dacă nu știm despre ce criză vorbesc ei, nu vom ști nici dacă așazisele măsuri de combatere a crizei sunt potrivite și vor avea măcar pe viitor succes, și nici când această criză misterioasă va lua sfârșit, iar nouă ne va fi mai bine.

Din evoluția din 2008 și până acum a poziției băsesciene și bociene privind „criza”, rezultă că nici nu știu, nici nu le pasă despre ce criză vorbesc ei. Ce este important în momentul de față este să pună pe agenda publică ideea că recesiunea economică este la sfârșit, că vom beneficia în curând de o minimă creștere economică, care se va reflecta în bunăstarea populară peste nouă – douăsprezece luni, adică tocmai când se va da drumul la pomeni electorale pentru înduplecarea sau prostirea electoratului românesc să îi mai voteze odată sau chiar de două ori, dacă luăm în seamă că vor fi alegeri locale separate de cele generale în 2012.

Trebuie să recunoaștem că este remarcabilă capacitatea guvernului Băsescu-Boc de a genera criză politică, socială și economică oridecâte ori o profețesc și apoi văd că nu se întâmplă. Mai puțin remarcabilă, adică necunoscută și nevăzută este capacitatea aceluiași guvern de a rezolva oricare dintre probleme generatoare de criză.

În primul rând, din punct de vedere economic, nu avem o criză propriuzisă, ci doar o recesiune, adică o scădere semnificativă a avuției naționale produsă la un moment dat și numită produs intern brut (PIB). Iar această recesiune a fost generată de câțiva factori ușor identificabili.

Fără nici o ordine de importanță sau preferință, aceste cauze sunt micșorarea creditului de consum, micșorarea aportului de bani de la românii care lucrează în străinătate, nefolosirea finanțării europene, adică absența proiectelor care atrag asemenea fonduri, reducerea drastică a cheltuielilor guvernamentale, adică a comenzilor statului în economie, creșterea semnificativă a neocupării forței de muncă, scăderea semnificativă a puterii de cumpărare a majorității populației și micșorarea consumurilor de toate felurile și, nu în ultimul rând, inflația mai mult decât dublă față de cum era cu doi ani în urmă.

La acești factori se adaugă proasta guvernare, manifestată evident prin absența programelor, lipsa de transparență în cheltuirea banului public, domnia liberului arbitru și a chefului demnitarilor privind direcțiile de investiții, incapacitatea de atragere a fondurilor necesare bugetului de stat, în special prin încurajarea sau măcar tolerarea evaziunii fiscale, contrabandei și corupției.

Luați dumneavoastră, stimate cetățean, oricare dintre acești factori și încercați să găsiți măcar o singură soluție propusă de actualul guvern sau de președintele României sau chiar de șeful său, domna Udrea, pentru rezolvarea acelui factor. Vă garantez că nu veți găsi nici una, nici la nivel declarativ, nici la nivelul acțiunii planificate guvernamentale. Probabil că vă mai aduceți aminte de convingerea de moment a domnului Băsescu că nu este nevoie de nici o acțiune de rezolvare a crizei, deoarece ea se va rezolva de la sine, pe plan extern, cu consecințe directe în România.

În al doilea rând, asistăm la o severă criză politică. Practic, ciclul politic nu se mai închide. Adică preferințele electoratului pentru o soluție sau alta la problemele generale nu sunt transformate în politici sectoriale sau departamentale, acestea nu sunt reflectate în strategii, programe și planuri care să fie dezbătute și aprobate de reprezentanții poporului, adică de parlamentari, care apoi să controleze guvernul în finanțarea și aplicarea acelor politici.

În locul acestui ciclu, se preferă decizii de budoar sau de cabinet, care sunt transformate în ordonanțe în bucătăria guvernamentală și apoi impuse Parlamentului unde se practică șantajul la vedere, suplimentat de cumpărarea de voturi parlamentare sau chiar de parlamentari. Sau, pur și simplu se fraudează procesul de vot parlamentar și produsele gastronomice ale guvernului sunt aprobate și trimise președintelui pentru promulgare. Aproape de fiecare dată, aceste legiferări sunt transformate în maculatură chiar de cei care le-au propus și promovat și care sunt primii care nu le respectă sau le modifică sensul și conținutul prin acte administrative inferioare, cum sunt hotărârile de guvern sau ordinele ministeriale.

Astfel, principiul democratic al majorității care decide în favoarea tuturor, inclusiv a minorității, s-a transformat în principiul dictaturii majorității împotriva minorității. Asta la nivel politic. Pentru că, la nivel social, minoritatea cocoțată la cârma țării dictează împotriva majorității cetățenilor români.

Nici în acest domeniu politic aflat în criză nu veți găsi vreo soluție propusă și aplicată de actuala guvernare.

Publicul larg este în continuare tolerant cu această stare de lucruri, cea ce îi încurajează pe reprezentanții săi în Parlament să continuie să se complacă în atitudinea lor ostilă democrației și bunei guvernări și să mențină în funcție pe actualii guvernanți executivi, în frunte cu primul-mini Boc Emil. Și așa va rămâne publicul larg, până când situația va deveni insuportabilă, cum prezic de doi ani toți analiștii externi. Sau până când cetățeni responsabili vor găsi suficiente resurse personale pentru a pune mâna la treburile țării și a rezolva toate aceste probleme.

Abia atunci vom putea vorbi de sfârșitul crizei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu