Când Andrei Pleșu scrie în Dilema veche, el scrie „on the record”, cum ar spune anglofonul, adică pentru a i se consemna scrisele. Punând în articol cuvintele-etichetă Băsescu și Boc, el știe că, automat, ceea ce scrie el va fi consemnat în buletinul de presă întocmit de serviciile abilitate pentru consumul exclusiv al demnitarilor de cel mai înalt rang, care vor să știe ce se mai scrie despre ei.
Cu alte cuvinte, Pleșu îi scrie lui Băsescu, dar nu direct, cum a făcut-o cu Ceaușescu, acum treizeci de ani, ci prin presă, știind că acesta va citi ce îi scrie fostul lui subordonat cu soldă în regulă de la stat.
Publicând într-o revistă „elitistă”, adică destinată celor puțini sau aproape deloc, Pleșu nu se adresează astfel „maselor însetate de cultură”, ci exclusiv patronului său spiritual, Băsescu. Și o face, probabil, alertat de observația pe care i-a transmis-o Băsescu, tot public, acum o săptămână, cum că are capul mare și să aibă grijă să nu-l doară (video aici).
Și ce îi scrie el? Îi scrie că el, Andrei Peșu, este de data asta vigilent! Adică nu se mai lasă prostit ca pe vremea când medita transcedental fără voie de la partid și Securitate. Acum își dă seama de realitate și o denunță cu „simț critic”. Iar realitatea este că, în mod cu totul greșit și ilogic, toată lumea din România dă vina pe Băsescu și Boc, pentru toate problemele cu care se confruntă țara.
Pleșu merge mai departe și demontează, caz cu caz, argumentele celor care zic și cred că sursa tuturor relelor din țara asta este Băsescu, de la rezultatele slabe la bacalaureat, până la pensiile militare.
Iată un pasaj din argumentația pleșistă: „Tot în faţa Cotrocenilor şi-a dat foc şi un fost militar. S-a fript la un picior strigînd „Jos Băsescu!“. A fost stins şi dus la spital. Ancheta n-a stabilit încă motivul concret al gestului său (una din explicaţiile posibile e că ar fi citit greşit ce scria pe fluturaşul de pensie).” Pentru conformitate, vezi Dilema veche, nr. 386, 7 - 13 iulie 2011.
Trebuie să recunoașteți că îți trebuie cultură solidă, un doctorat în Republica Federală Germană, două posturi ministeriale la cultură și externe, precum și un prestigiu greu de egalat de „intelectual” pentru a emite un asemenea contra-argument: nu se știe de ce a protestat cineva împotriva lui Băsescu, dar, evident, nu ar fi avut motive serioase, singura explicație putând fi doar prostia protestatarului, care nici nu e în stare să citească un bilețel cu trei cifre scrise pe el.
Această poveste conduce la două dileme, greu de tranșat.
Prima: Este evident că Andrei Pleșu vrea să fie șmecher cu textul acesta. Adică, este o șmecherie să conversezi cu președintele prin presă. Tu zici una de rău, cum că ar fi cam cârcotaș, doar așa, pentru că este de bonton să dai în Băsescu când se ia de rege, apoi Băsescu spune că nu i-a plăcut, că tu ai capul mare, la care tu trebuie imediat să îi spui: iartă-mă, coane, că nu știu ce am avut. Dar nu trebuie să se vadă dialogul ăsta chiar așa ca ața albă. Deci, facem o șmecherie de articol de scuze apologetice. Iar dilema este: un om inteligent are nevoie să fie șmecher? Sau lui îi este îndeajuns inteligența pentru a se situa în societate pe o anumită treaptă și pentru a ocupa un loc în lume, fără nici o altă șmechereală?
A doua: Este evident că Andrei Pleșu nu are dreptate când zice că este o prostie să dai vina pentru toate relele din țara asta pe Băsescu și sluga lui, Boc. Dilema este: Pleșu știe că nu are dreptate, sau chiar crede lucrul ăsta, că este o prostie să dai vina pe Băsescu?
De ce este important de tranșat fiecare dintre aceste două dileme?
Pentru că urmează să îi spunem lui Andrei Pleșu câteva adevăruri din care rezultă că Băsescu și sluga lui, Boc sunt chiar foarte de vină pentru multele dintre nenorocirile care se abat astăzi asupra românilor. Nu chiar pentru toate-toate, dar, cu siguranță, pentru cele amintite și „demontate” de Pleșu în scrisorica sa către Băsescu și redactată sub formă de articolaș.
Iar, dacă Pleșu este doar șmecher dar nu și inteligent, ori dacă el chiar a crezut ceea ce i-a scris lui Băsescu, s-ar putea să aibă un șoc, provocat de o revelație ceva mai dură decât cea generată de „curiozitatea intelectuală” cu care a descoperit că Meditația transcedentală era „neinteresantă sub raport științific”, în 1982. Ori, cu șocurile la „intelectuali” nu este de glumit.
În tot cazul, fără să lungim vorba, îl avertizăm pe Andrei Pleșu că urmează niște revelații privind subiectul abordat de el în Dilema veche citată mai sus. Dacă i se pare, ori are dubii că nu are puterea să le absoarbă, să se oprească din citit aici și acum.
Prima revelație ține de o realitate foarte vagă lui Pleșu. El, probabil, nu a fost niciodată militar, ci doar colaborator sau chiar voluntar al ofițerilor cu care a lucrat înainte de 1989. Ca urmare, nu are de unde să știe că nu există așa ceva ca „fost” militar, cum îl descrie el pe nefericitul care a făcut gestul disperat de a-și da foc în semn de protest. Militarii, cu excepția celor cu termen, sunt militari pe viață. Ei sunt mai întâi activi, apoi militari în rezervă și, în fine, militari în retragere, dar rămân militari. Iar aceasta nu este doar o realitate de fapt, ci și una de drept, pentru că militarii au gradele în posesie personală, conform legii, pe toată durata vieții lor.
Așa că, atunci când l-a scărpinat drăcușorul pe Pleșu, în fundul său lat, să facă mișto, în adevăratul sens țigănesc al cuvântului, de acel nefericit, și-a bătut joc, sau i-a tratat cu dispreț nejustificat pe toți militarii, fie ei în retragere, în rezervă sau activi.
Cât despre Băsescu, este de notorietate publică faptul că acesta este nepotrivit pentru funcția de Președinte al României, singurul argument pentru care se află totuși acolo fiind pentru că așa l-au ales majoritatea cetățenilor români din țară și străinătate. El, Băsescu, nu are nici prgătirea teoretică, nici cultura, nici educația începând cu cei șapte ani de acasă, nici inteligența care să îl califice pentru postul public în care a ajuns. Ca urmare, este de așteptat ca orice face în această funcție să facă prost, de la mersul cu mașina de serviciu, la semnarea actelor de stat. Și, cum spuneam, se vede cu ochiul liber că exact așa de prost îi iese orice lucru pe care îl face. Nici măcar numele nu și-l poate semna ca lumea pe documente, pentru că el scrie doar „Băse” în semnătura lui.
Lăsînd la o parte persoana, să amintim că orice președinte al României nu este neapărat „de vină”, dar este, cu siguranță, responsabil pentru foarte multe lucruri în țara asta.
El sau ea este responsabil sau responsabilă pentru toate legile proaste sau nefuncționale sau chiar mafiote pe care le promulgă. Așa cum a fost legea pensiilor militarilor din anul trecut, care a trebuit să fie retrasă și înlocuită cu o ordonanță de urgență, după ce a provocat bulversări inimaginabile pentru multe zeci de mii de militari în rezervă și retragere. Lege promulgată de Băsescu împotriva protestelor foarte sonore ale miilor de cetățeni interesați.
El este responsabil de toate disfuncțiile în finanțarea domeniului public, de la apărare și securitate la învățământ și sănătate, pentru că președinele promulgă și legea bugetului de stat. Buget care, în cazul lui Băsescu, s-a dovedit insuficient pentru funcționarea învățământului, de exemplu, deoarece a asigurat doar o treime din cât era nevoie, chiar dacă acest necesar fusese stabilit tocmai de propriile „strategii” băsesciene.
El este responsabil și de plata pensiilor, pentru că promulgă și bugetul de asigurări sociale.
El mai este responsabil și de faptele reprobabile ale tuturor miniștrilor care depun jurământul în fața lui. Și aici vorbim la modul general, pentru că Băsescu ar trebui să fie și mai responsabil decât atât, pentru că tot el este și cel care îi alege cu mâna lui și îi numește pe miniștrii minusculului Boc. Inclusiv pe Funeriu, cel cu bacalaureatul ratat după doi ani de ministeriat, în care ar fi trebuit să organizeze pregătirea examinaților, și nu supravegherea examinării.
Ca să nu mai vorbim de faptul că el, oricine ar fi el Președintele României, este responsabil de tot ceea ce zice și de tot ceea ce face el în public, în cele douăzecișipatru de ore din fiecare zi în care este președinte. Oricine, mai puțin Băsescu.
Desigur, un „intelectual rafinat” ca Andrei Pleșu ar trebui să știe că unei responsabilități neasumate sau unei obligații neîndeplinite de înaltă demnitate publică i se poate spune și VINĂ. Deci, de câte ori Băsescu și Boc nu își îndeplinesc obligațiile față de cetățeni, ori săvârșesc fapte iresponsabile, ei sunt de vină!
Acum, la final, ca să nu vă las cu nelămurirea de ce am ales titlul care deschide acest text, voi introduce ce-a de-a treia dilemă: oare cine este păpușarul și cine este marioneta în realația Pleșu – Băsescu desfășurată sub ochii publicului? Orice răspuns este la fel de bun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu