miercuri, 30 mai 2012

Jungla de beton


Alegerile locale, ce se vor petrece în curând, sunt pregătite atât de rudimentar, încât ne pot duce, cu ușurință, cu gândul la preistoria populației autohtone. Încruntați sau zâmbitori, autoritari sau prietenoși, candidații la primării sunt cocoțați pe ziduri, stâlpi și panouri publicitare, de unde transmit „mesaje” către votanții încântați că sunt, în sfârșit, și ei băgați în seamă, chiar dacă doar o dată la patru ani. Cei ce candidează de pe scaunele primariale propun „continuarea”, pe când cei nou veniți să îi înlocuiască propun „schimbarea”.


Unii dintre ei mai ies și în public, de regulă la televizor, că pe străzi și pe la casele oamenilor este prea complicat să se arate, precum și total lipsit de eficiență mediatică. Văzuți în direct sau în reluare, candiații se dovedesc a fi niște inși penibili, inculți și prost crescuți, care vor să fie primari fie pentru că ăilalți sunt și mai penibili, inculți și prost crescuți decât ei, fie pentru că și ei sunt tot la fel ca și ceilalți, așa că, de ce să nu se aleagă ei în locul celorlalți. Chiar și doctorul de la Primăria Generală a Capitalei se arată mai din popor sau mai din topor decât ar trebui să îl justifice titlurile academic și universitar din palmares, probabil pentru ca nu cumva să facă notă discordantă față de contra-candidații săi.
            Cu toții, indiferent de urbe, au o mare problemă. Nu pot să explice, în câteva cuvinte sau într-o lozincă, de ce ar trebui să îi alegem exact pe ei. În trecut, asemenea explicații nu erau necesare. Pe atunci, era suficient să se arate al cui este candidatul și gata, se alegea sau nu, în funcție de emulația politică locală. De exemplu, dacă era al lui Iliescu sau al PSD și candida în sudul Moldovei sau în Oltenia era ca și ales, chiar dacă nu scotea o vorbă pe nici un afiș electoral. Cum, dacă era al lui Băsescu sau al PD-L și candida în nordul Moldovei sau în Ardeal era ca și ales, în aceleași condiții. Acum, însă, nu mai este cazul să aducă nimeni vorba de partide sau de „leaderi” politici. O asemenea vorbă ar crea numai și numai confuzie.
            Trei partide parlamentare s-au contopit într-o uniune, pentru a pune mâna pe puterea politică la nivel central, cu sacrificarea deliberată a aleșilor locali, rămași să candideze fiecare cum poate și sub ce siglă se găsește pe acolo, pe unde sunt fotoliile de primar sau consilier. Alte două partide parlamentare, aflate până mai ieri într-o „coaliție” la guvernare, sunt acum mai separate ca niciodată, dar atât de compromise încât cei ce candidează sub sigla lor preferă să o deseneze minuscul, într-un colț de afiș, fără să mai folosească și culorile ce le-au consacrat. Maghiarii numai de uniune nu mai pot vorbi, pe când celelalte partide sunt prea departe de electorat pentru a însemna ceva în favoarea candidaților acestora. Singurii care se arată uniți în jurul „Centralei” sunt anonimii de la partidul domnului Dan Diaconescu Direct.
            Alegerile generale, ce or să vină când or să vină, vor avea măcar șarmul desuet al promisiunilor deșarte, de tipul „alegeți-mă pe mine, ca să vă fie bine” ori „partidul nostru vă va da mai mult decât partidul lor”. Șarm pe care alegerile locale nu pot să îl dobândească, pentru că acum este vorba de „gospodarii” localităților Țării. Ăștia nu au cum să dea ceva, ci doar să promită că vor avea grijă de avuția de beton a urbei, ceea ce nu este puțin lucru, dar cui îi pasă de o asemena avuție?!
            Unii cu ceva tupeu rămas de pe vremea când domnul Băsescu Traian era foarte popular cu asemenea „îndrăzneală” îndrăznesc totuși să promită enormități de tipul „dau case la toată lumea”, ori „dau transportul gratuit”, sau „voi fi hingherul numărul unu al urbei”, de parcă asta ar fi treaba primarului sau acestea ar fi lista de priorități a orașului sau comunei.
            Știu câțiva primari în funcție care merită să fie realeși, cum știu și câțiva candidați ce merită să fie aleși în câteva orașe și comune ale Țării. Aceștia se străduiesc să înțeleagă mersul lucrurilor în urbea lor, își fac griji pentru problemele reale și majore ale cetățenilor, vin cu soluții manageriale și caută mijloace și resurse pentru a pune în practică aceste soluții. Vestea bună este că și alegătorii și-au dat seama de aceste aptitudini ale candidaților și, foarte probabil, îi vor alege sau realege, după caz.
            Din păcate, însă, ca locuitor al Bucureștilor, eu nu am luxul de a avea vreun candidat la Primăria Generală a Capitalei care să fie la înălțimea provincialilor de care am zis mai sus. Și nici cu sectoarele nu stau mai bine.

vineri, 25 mai 2012

Interviu cu Ministrul Apărării Naționale


Interviu preluat de pe blogul Marin Neacșu, cu acceptul bloggerului:


Ziua Veche - Domnule Ministru, acum câteva luni vă luam interviu ca ministrul din umbră al Apărării. Iată că ați devenit ministru ”la vedere” sau să zic altfel, la lumină. Să dea Dumnezeu să aveți o conducere luminată! Vă așteptați să deveniți atât de repede ministru?
Corneliu Dobriţoiu: Sincer, nu! Deși speram ca moțiunea de cenzură împotriva guvernului Ungureanu să fie adoptată de Parlament, realitățile sau dinamica vieții politice a fost neprevăzută, dar uite că până la urmă acest deziderat a fost îndeplinit pentru că dorința a fost să înlăturăm un guvern al cărui program nu satisfăcea nevoile reale ale românilor și ale economiei românești.

- Este clar pentru toată lumea că va fi o perioadă nu dificilă, ci aproape imposibilă. USL este amenințată de opoziția până mai ieri la putere, de datoriile pe care trebuie să le plătească pentru împrumuturile iresponsabile ale guvernelor precedente, de criza mondială care nu se mai termină, de recesiune, de sindicatele care își vor cere drepturile și nu vor mai avea răbdare, de cetățenii care așteaptă miracole, de colegii din coaliție care au stat atâta timp pe tușă. Pe cine veți mulțumi mai întâi, care vor fi prioritățile?
Corneliu Dobriţoiu: Ordinea de prioritate este prevăzută în programul de guvernare. Sunt câteva principii pe care le avem în vedere și anume aspecte legate de continuitatea unor procese și ale unor obiective în cadrul Ministerului Apărării și apoi rezolvarea unor probleme în suferință pentru ameliorarea stării generale a spiritului de corp al armatei, care este în suferință. Legat de aspectele de continuitate ne propunem, în primul rând, menținerea angajamentelor în teatrele operaționale, angajamente puternic ancorate în însăși esența calității noastre de membru NATO de asumare a riscurilor și responsabilităților. Pe de altă parte ne preocupă și respectarea celorlalte obligații ce ne revin ca membri ai Alianței, bineînțeles în condițiile realității fiscale de astăzi. Și un alt aspect la fel de important este redarea demnității și spiritului de corp al armatei. În acest sens, reîntregirea salariilor este un obiectiv politic general al guvernului, dar și particular al Ministerului Apărării Naţionale, de asemenea eliminarea nedreptăților care s-au făcut cu procesul de recalculare a pensiilor.

- Sunteți într-o situație ingrată. Un ministru numit politic peste o structură apolitică. Cum veți împăca și capra și varza? Unde se termină politica în armată și unde începe armata să-și facă ”politica”? Unde se termină indicațiile de partid și interesele politice și unde începe interesul național și protecția celor din subordine? Normal, nu ar trebui să existe contradicții, dar guvernarea trecută ne-a arătat că există.
Corneliu Dobriţoiu: În primul rând aș vrea să menționez faptul că există o tendință în cadrul USL de eradicare a oricărei forme de politizare a instituțiilor statului, cunoscută fiind atitudinea celorlalte guvernări care au politizat inclusiv directorii de școli și grădinițe. La nivelul aparatului central funcțiile ocupate politic sunt de ministru și secretar de stat. Asta nu înseamnă că nu vom executa o auditare sau o analiză de stare a sistemului în așa fel încât să eliminăm elementele care ne-au determinat să apreciem ca s-a produs o politizare excesivă.
La armată sunt niște chestiuni foarte clare, adică există oameni care au fost promovați, au crescut precum Făt Frumos, peste noapte. Trebuie să repunem în ordine problema promovărilor, în așa fel încât să eliminăm niște nemulțumiri care există în sistem, pentru că armata este un sistem instituțional nu unul politic, de aceea trebuie să revenim la promovări respectând principiile meritocrației.

- Domnule ministru, ca fost membru al Armatei, fost general activ, cu funcții importante - ați fost și ministru interimar-cunoașteți problemele ministerului, ale cadrelor, problemele de dotare și structură. În toate domeniile există probleme. Care credeți că sunt primele domenii în care trebuie acționat în aceste 6 luni până la alegeri.
Corneliu Dobriţoiu : În primul rând trebuie să găsim o modalitate de a întrebuința în mod inteligent toate resursele pe care le avem la dispoziție în scopul creșterii interoperabilității armatei. Aici avem niște priorități absolute în condițiile înzestrării armatei cu avioane multirol, în condițiile în care bugetul de achiziții nu ne permite acest lucru. Și atunci, singura măsură posibilă pentru a îndeplini acest obiectiv ar fi cea legată de valorificarea infrastructurii în exces prin schimbarea naturii juridice a unor obiective în scopul susținerii programului de înzestrare. Dacă nu facem acest lucru, există posibilitatea ca în 2-3 ani să distrugem una din categoriile de forțe pentru că ar însemna să ținem aviația la sol în loc să își îndeplinească misiunile de zbor. E adevărat că ne putem gândi și la o soluție interimară cu modernizarea MIG-urilor existente având în vedere faptul că procesul de achiziție a avioanelor multirol este un proces de durată, dar este și mai lungă perioada de instruire a piloților și a echipajelor de întreținere. Ori din informațiile pe care le avem, numai pregătirea piloților ar dura doi ani de zile în condițiile în care, MIG-urile ar trebui să fie interzise la zbor în doi ani. Deci am putea risca să ajungem într-o situație deloc fericită din punctul de vedere al credibilității noastre ca aliat, să invităm alți aliați să ne asigure spațiul aerian. Dacă procesul de achiziții va trena, atunci vom avea o perioadă de timp în care nu vom avea ori piloți ori avioane și atunci trebuiesc găsite alte soluții, dar acestea nu vor fi onorante și descurajează procesul de formare a piloților militari.

- Pentru că a venit vorba de aceste 6 luni, există șanse ca după alegerile din toamnă să ocupați aceeași funcție, bineînțeles dacă veți câștiga alegerile, sau v-ați asumat doar mandatul de 6 luni?
Corneliu Dobriţoiu : Deocamdată funcționăm în logica guvernului actual. Perioada aceasta este o perioadă foarte grea, se vor face evaluările necesare după alegeri și atunci vom vedea ce configurație politică va avea noul guvern și dacă eu voi fi selectat să particip la acel guvern.

- Există multe anomalii în armată, chiar dumneavoastră le-ați enumerat în interviul precedent, plecând de la proasta distribuire a fondurilor, de la învățământul militar, de la selecția personalului, avansările politice uneori peste limita regulamentelor, modificarea Legii 80 etc. Care credeți că trebuiesc reglate în primă urgență? Și vizavi de acest aspect, ați afirmat în interviul precedent că veți lua măsuri împotriva celor avansați ”preferențial” prin abuz.. Cum veți evita înlăturarea unui abuz fără să comiteți un alt abuz? Gradul militar este un bun dobândit.
Corneliu Dobriţoiu : Dacă se vor identifica astfel de situații, acestea vor fi analizate, pentru că nu poți lua gradul unui militar, dar există și alte măsuri dacă se va constata că au fost făcute promovări care nu corespund condițiilor postului. În acest sens vom conlucra cu şeful SMG pentru că avem aceleași interese instituționale.

- Acum vă pun o întrebare mai sensibilă. Problema pensionarilor militari și a asociațiilor militarilor activi și în rezervă. Există peste 20 de asociații profesionale și un sindicat. Fostul ministru a avut ”preferați”. Dumneavoastră cum le veți trata? V-aţi întâlnit cu reprezentanţii vreunei asociaţii ? Cum intenţionaţi să o faceţi cu fiecare pe rând sau veţi fixa o întâlnire cu toţi reprezentanţii acestor organizaţii ?
Corneliu Dobriţoiu : În primul rând eu consider din start că militarii rezerviști trebuie să aibă toți aceleași drepturi. Nu trebuie tratați discriminatoriu. Este dreptul lor să își găsească formele de asociere pe care le consideră necesare și ca atare toate aceste asociații au aceleași drepturi. În ceea ce privește dialogul cu aceste asociații, noi deja ne gândim la alcătuirea unei comisii tripartite Parlament-minister-reprezentanți ai asociațiilor militarilor în așa fel încât să beneficiem de expertiza lor în proiectarea unei noi legi a pensiilor ocupaționale.Considerăm astfel că printr-un dialog intens cu aceste asociații va crește nivelul de transparență a actului legislativ și decizional și totodată vom beneficia de opiniile unor oameni care au lucrat în sistem, opinii care converg către același obiectiv și anume recâștigarea demnității militarilor, recâștigarea rolului, importanței și respectului de care s-a bucurat de-a lungul istoriei.

- Tot legat de pensionari, cum veți trata rezerva? Nu am să vă întreb cum veți rezolva problema revizuirii pensiilor, este deja de notorietate dorinţa actualului guvern de a modifica OG1/2011. Aș întreba când credeți că se va rezolva și dacă intenționați să readuceți militarii la pensiile militare de stat – ocupaționale ? Şi ce se va întâmpla cu Lega Unitară a Pensiilor votată fraudulos. Intenţionaţi să cereţi anularea ei?
Corneliu Dobriţoiu : Având în vedere problemele economice actuale eu văd rezolvarea acestei probleme în trepte, printr-un proces etapizat pentru că degeaba există voință politică pentru rezolvarea discriminărilor produse prin recalculare, dacă nu există capacitatea luării imediate a unor măsuri cu impact financiar datorită bugetului. Și atunci, într-o primă etapă, ne propunem să reevaluăm aplicarea unor acte normative care presupun retragerea unor sume considerate ”necuvenite” unor pensionari, care au avut pensiile în plată în baza unor decizii de pensii anterioare. Nu este vina acestor pensionari. Din estimările noastre impactul ar fi cam între 20-30 la sută din pensii. De aceea ne propunem în primă fază amânarea restituirii acestor sume, până la sfârșitul anului. A doua etapă, pe bugetul anului următor, să eliminăm discrepanțele cauzate în procesul de rectificare și să aducem pensiile celor cărora le-au fost diminuate, la nivelul celor din 2010. Ar mai fi o problemă de discutat aici. La nivelul Ministerului Apărării Naţionale dispunem de sume inclusiv pentru faza a doua, respectiv revenirea pensiilor la nivelul anului 2010 pentru cei cărora le-au scăzut, dar Ministerul de Interne nu dispune de fonduri pentru pensionarii din MAI și de aceea discutarea legii a fost amânată pentru a se găsi soluții. De aceea ne-am gândit la etapizare sau chiar la decuplare instituțională atâta timp cât putem rezolva problemele unei părți a pensionarilor acum, iar la anul să rezolvăm pe cei din MAI. În ceea ce privește Legea Unitară a Pensiilor și modul în care a fost votată eu am convingerea, nu certitudinea, ci convingerea că aceasta este o problemă ce trebuie rezolvată de legislația viitoare, pentru că în condițiile actuale cu două secțiuni de alegeri nu este fezabilă. Acum ar mai putea să apară și problema cvorumului, dar după alegerile din toamnă cred că problema va fi tratată prioritar.

- Modificările făcute la Legea 80 au luat unele drepturi militarilor în rezervă printre care și gratuitatea asistenței medicale. Iar problema cea mai grava este problema fondurilor pentru spitalele și farmaciile militare. Intenționați să faceți ceva în acest domeniu ?
Corneliu Dobriţoiu : Eu personal consider că tot sistemul medical militar trebuie reanalizat din dorința de a evita situații regretabile.Prioritățile bugetare sunt diferite, unele țin de problemele operaționale, altele de interoperabilitate, de modernizare a forțelor, altele de probleme de sănătate. La ora actuală sumele alocate de la buget pentru modernizarea celor 12 spitale care au fost construite pentru rezolvarea problemelor medicale a unei armate de 300000 de oameni sunt insuficiente, iar infrastructura nu mai este eficientă. Și atunci, decât să falimentăm toate spitalele, în condițiile în care și armata și-a redus efectivele la 90.000 de militari, nu ar fi mai corect să regândim, să reanalizăm întregul sistem în așa fel încât să eficientizăm un număr mai mic de spitale? E o întrebare retorică. Pe de altă parte mai este un aspect. Unele probleme medicale pot fi rezolvate pentru militari și în spitalele civile existente, cu decontarea cheltuielilor prin fondurile noastre. Dacă un cadru în rezervă are o problemă minoră merge la rezolvarea problemei în cea mai apropiata unitate spitalicească, nu se duce la zeci sau sute de kilometri la spitalul militar. O altă problemă mai e și aceea a răspândirii acestor spitale pe teritoriul țării. Avem spitale la distanțe de zeci de km sau maxim 200-300 km distanță, dar și zone unde pe distanțe de peste 400 km nu există spital militar. Deci sunt multe aspecte care trebuie luate în considerare. Există posibilitatea ca unele spitale să fie declasificate, să treacă în categoria a patra sau a cincea, unele chiar în sanatorii. Ori atunci trebuie să găsim o soluție. Poate e mai bine să concentrăm resursele pe 4-5 spitale regionale. Soluția va fi găsită după consultarea tuturor specialiștilor, inclusiv a celor din sectorul finanțe.

- Ce mesaj ați dori să transmiteți pe această cale armatei active, militarilor de toate gradele? La ce trebuie să se aștepte, ce pretenții aveți de la ei.
Corneliu Dobriţoiu : Prima preocupare a noastră este problema pensiilor şi salariilor. Bugetul este dezechilibrat, dar pentru noi oamenii sunt mai importanți. La nivelul PNL, și o spun în cunoștință de cauză fără a încerca să fac propagandă politică, deși sunt om politic, programul aprobat în domeniul apărării prevede o creștere a bugetului apărării anual cu 3% astfel încât la finele unui ciclu de guvernare să ajungem la 2% din PIB. Este o cerința minimală exprimată de șefii de state și guverne ai Alianței Nord Atlantice. De asemenea urmărim să atragem resurse extrabugetare pentru sprijinirea procesului de înzestrare. Aceste sume vor fi dedicate unilateral procesului de achiziții. Debalansarea bugetului în favoarea unor cheltuieli foarte mari de personal va trebui rezolvată. Totuși nu putem lua oamenilor gradele înapoi, pentru că fostul ministru Oprea a gândit cu inima, când a ridicat funcțiile cu o treaptă, pentru a contrabalansa diminuarea salariilor. S-a ajuns astfel la răsturnarea piramidei corpului de cadre. Nu se poate interveni brutal pentru reîntoarcerea piramidei cu baza în jos. Pe de altă pare se generează și alte probleme legate de baza de selecție a funcțiilor de locotenent-colonel și colonel. Acest proces este foarte complicat. Nu mai putem face curbe de sacrificiu. Nu vrem să ne întoarcem la anii de tristă amintire, nici să creăm o psihoză. Deci singura soluție este să așteptăm ieșirea la pensie a celor ”încărcați” la grade, pentru a nu crea și noi alte drame, alte procese, alte nedreptăți. Anglia sau SUA de exemplu, trec de câte ori este nevoie sau –în cazul SUA- la fiecare 4 ani printr-un proces de reevaluare strategică a forțelor. Noi nu ne putem permite, nu avem forța economică necesară acordării de pensii și compensații.În plus, putem genera anumite tensiuni sau chiar drame cum a fost cazul celor create prin procesul de revizuire. Cer cadrelor active să aibă încrederea că toate deciziile care se iau de către conducerea instituției se iau în interesul instituției, pentru reinstaurarea principiului meritocrației la încadrarea pe funcții și pe posturi, pentru reechilibrarea bugetului în așa fel încât să permită creșterea capacității operative a armatei, având în vedere că cheltuielile de întreținere sunt restrânse, pentru redarea demnității corpurilor de cadre. Nimeni nu trebuie să mai încerce prin subterfugii politice să lovească în demnitatea și onoarea corpului de cadre. Trebuie să înceteze orice încercare de politizare a armatei. Pe rezerviști vreau să-i asigur de toată disponibilitatea mea pentru rezolvarea problemelor generate de procesul de revizuire, care a creat probleme inclusiv de neplată a unor datorii la bănci, ca să nu mai vorbesc de dramele reale care au dus la pierderi de vieți omenești.

- Ordinul M107/2005 nominalizează asociaţiile militare care pot beneficia de sediu în spaţiile Cercurilor Militare. Unele asociaţii care au apărut după această dată nu pot beneficia de prevederile acestui ordin. Aveţi in vedere eliminarea acestei discriminări ?
Corneliu Dobriţoiu: În primul rând eu consider că Cercurile Militare au fost create pentru a crea o stare de confort militarilor activi și în rezervă și toți trebuie să beneficieze de acest drept. Există o singură interdicție, aceea de a desfășura activități de natură politică, discuții politice și să nu aducă atingere prestigiului instituției sau Ministerului Apărării Naţionale. În rest se pot desfășura activități și discuții care țin de specificul asociațiilor respective.

- Câteva cuvinte despre Summitul de la Chicago. Ce ne puteţi spune despre retragerea trupelor din Afganistan şi sistemul de apărare antirachetă. A adus ceva nou sau s-a luat vre-o decizie concretă pe aceste subiecte?
Corneliu Dobriţoiu: Discuțiile s-au purtat pe subiectul necesității îndeplinirii sarcinilor asumate de țările membre la ultimul Summit. În acest sens, din cauza austerității economice severe prezentă în toate țările europene, s-au dezvoltat concepte precum Smart Defence, de obținere a unor beneficii mai mari cu cheltuieli mai mici prin diferite metode, cum ar fi cel de dezvoltare a unor proiecte comune între țările membre, prin angajamente multinaționale sau prin plata în comun a unor proiecte care să servească toate statele angajate în proiect. Referitor la Afganistan, noi vom continua să ne onorăm angajamentele conform calendarului de retragere și vom începe retragerea trupelor din a doua jumătate a anului viitor,treptat,astfel încât după decembrie 2014 să trecem, la o altă fază cea de asigurare a funcționalității forțelor afgane.

Vă mulțumesc domnule ministru, eu văd acest interviu ca  un prim pas spre normalitate în armată.Faptul că v-ați respectat promisiunea făcută la interviul anterior spune mult despre caracterul Ministrului Apărării, iar miliatrii activi sau în rezervă pot spera că actualul ministru își respectă promisiunile.

A consemnat pentru dumneavoastră
Marin Neacșu

duminică, 20 mai 2012

Politica Guvernului Ponta privind pensiile pentru militari


Nu sunt încă nici măcar două săptămâni de când noul Guvern Ponta și-a început mandatul. Aproape că nici nu se poate vorbi de guvernare de-adevăratelea din partea acestuia, deși primul ministru și echipa sa sunt foarte activi în diferitele direcții de acțiune. Trecuți în „opoziție”, foștii guvernanți de până mai ieri jubilează acum la cea mai mică inexactitate guvernamentală și îi arată cu degetul pe noii guvernanți, deși nu este clar dacă aceștia chiar sunt la „putere”.
Dar și cetățenii simplii sunt nerăbdători să vadă realizări cât mai evidente ale noii guvernări și par destul de frustrați că aceste realizări nu se văd încă. Mai ales cei care sunt, de o bună bucată de vreme, împotriva domnului Băsescu Traian și a modului ticălos în care acesta își îndeplinește „mandatul” par a fi nesiguri dacă, într-adevăr, au de-a face cu o nouă guvernare, sau doar cu niște nume ceva mai noi ale aceleiași guvernări păguboase, de care are parte România în ultimii opt ani.
Am mai scris că orice nou guvern, indiferent dacă își zice Ponta sau altcumva, dacă nu este o continuare cu alte chipuri și nume a guvernărilor precedente, va trebui să ia, din primul moment, trei tipuri de măsuri, pentru a se califica drept nou, în ochii publicului larg din România, repectiv măsuri punitive, reparatorii și de bună guvernare.
Poate pare prematur să discutăm atât de curând după instalarea Guvernului Ponta despre politicile acestuia de aplicare a celor trei tipuri de măsuri. Dar nu este prea devreme pentru a vedea care sunt intențiile acestui guvern în această direcție, pentru că, după toate cele, asemenea intenții trebuie să fie transparente din prima zi de guvernare.
Să luăm numai cazul pensiilor militarilor. Vorbim de o categorie mai mică de cetățeni, aproape nesemnificativă în ecuația electorală, dar relevantă atât ca putere sau expresie de forță a statului, cât și ca o situație de abuz politic, financiar, social și moral al fostei guvernări Boc din Regimul Băsescu încă în funcțiune.


Scriam de măsuri punitive, de ordin politic, administrativ și chiar penal, împotriva politicienilor, guvernanților din Executiv și funcționarilor înregimentați politic, ce au emis și aplicat legi anti-cetățean și pro-clientela proprie, care și-au bătut joc, în mod deliberat, de valorile naționale, fie ele materiale sau spirituale și care s-au folosit de pozițiile de conducere publică pe care le-au capturat prin diferite forme de fraudă, șantaj și corupție, pentru a dobândi averi pentru ei, familiile și prietenii lor.
În cazul militarilor pensionați, Guvernul Ponta nu pare a fi grăbit să ia asemenea măsuri.
Domnul Băsescu Traian, cel care a dat garanții publice că pensiile militare de stat vor rămâne pensii militare de stat cu numai o lună înainte de a ordona și coordona transformarea lor în pensii de asigurări sociale și pe militarii beneficiari în simplii asistați sociali, a devenit partenerul de guvernare al domnului Ponta, nu pe deplin, ci doar în condiții de „cohabitare”.
Doamna Anastase Roberta, președintele Camerei Deputaților, cea care a trecut prin vot fraudulos legea pensiilor unificate și nu a pățit nimic, nici măcar cât ar fi fost dacă greșea să dea restul la bufetul Parlamentului, este bine merci în funcție și nu pare să se clintească de acolo.
Domnul Boc Emil, fostul prim ministru, cel cu „pensiile nesimțite” și autorul celei mai anticonstituționale și anticetățean legislații din întreaga istorie democrată a Țării, patronul politcii de desființare de facto a Armatei de rezervă a României și de bulversare a întregului sistem național de apărare, este la Cluj-Napoca, unde candidează la primărie, pe când unul dintre cei mai apropiați asociați ai săi este ministrul de interne în guvernul acesta.
Domnul Oprea Gabriel, cel plin de stele pe hainele civile, dezertor de partid și trădător de drept comun, a primit mulțumiri de la domnul prim-ministru Ponta cu ocazia părăsirii funcției de ministru al apărării, funcție din care a organizat și condus aplicarea partinică și ticăloasă a unei legi proaste, cea a transformării pensiilor militare de stat în pensii de asigurări sociale, astfel încăt partidul său de dezertori să își majoreze rândurile  cu beneficiarii acestei politici, dintre foștii militari. Nu numai că a primit mulțumiri, dar acest Oprea este și partenerul parlamentar al domnului Ponta, cu care a încheiat un „protocol”.
Până în prezent, nu am dat de nici o urmă de comisii de anchetă parlamentară ori administrativă, nici urmă de plângeri penale împotriva acestor capi politici și subordonaților lor din Parlament, Guvern și Ministerul Apărării.
Probabil că vor fi îndepărtați din funcțiile deținute câțiva funcționărași, fie ei civili sau militari, care au servit cu devoțiune și ardoare neclintită cauza politicii Băsescu-Boc-Oprea. De exemplu, doamna general de la finanțe-pensii de la Armată voia de mult să se pensioneze la rândul domniei sale și, probabil, acum a făcut-o. Ori, domnul amiral de la vocea publică a Armatei va tăcea oficial de acum încolo. Dar nu avem nici un indiciu că ar păți ceva cei care au emis, cu bună știință, decizii de revizuire a pensiilor militarilor pe bază de informații incomplete sau chiar eronate, precum și cei care au patronat administrativ asemenea abuzuri penale. Este foarte posibil ca tot aceștia să treacă acum la „repararea erorilor” produse zecilor de mii de foști militari de carieră, sub îndrumarea noii guvernări.
Am ajuns astfel la discuția despre măsurile reparatorii, de ordin material, dar și moral, pe care Guvernul Ponta ar da semne că le-ar lua în favoarea acestei categorii sociale și profesionale, cea a militarilor în rezervă și retragere, afectată profund de proasta guvernare din Regimul Băsescu.
Din punct de vedere tehnic, pentru militarii pensionați, reparațiile nu sunt posibile, cum nu a fost posibilă nici aplicarea corectă a celor două legi strâmbe de transformare a pensiilor lor din pensii militare de stat în pensii de asigurări sociale. Ar trebui schimbate, mai întâi, aceste legi.
Dar, și mai devreme decât aceasta, ar trebui emisă o politică pe termen lung privind locul și rolul rezervei umane în sistemul național de apărare. Iar această politică să fie apoi transpusă în legislație și măsuri administrative, inclusiv reparatorii. Numai că o asemenea politică nu poate fi în sarcina unui guvern provizoriu, cu mandat de numai câteva luni. Și, mai mult, o asemenea politică nu poate fi apanajul unui singur partid sau uniune de partide conjunctural majoritare în Parlament. Vorbim aici de o politică națională, de consens politic. Ori, câtă vreme în funcția de președinte de Țară se află domnul Băsescu Traian, este fantezist și chiar idiot să vorbim de politici naționale și de consens pentru adoptarea unei viziuni comune pe orice domeniu, inclusiv cel militar.
Deci, nu avem cum să ne așteptăm la adevărate măsuri reparatorii, financiare și morale, în favoarea pensionaților din Armată, pe timpul acestei guvernări. Cel mai probabil, în funcție de disponibilitățile financiare și de percepția de importanță electorală a gestului, ceva mai încolo, prin septembrie sau octombire, actuala majoritate politică, în frunte cu domnii Ponta și Antonescu, va decide ca cei cărora le-au scăzut cuantumurile pensiilor în urma „revizuirii”, să revină la suma primită anterior.
Bineînțeles că cei cărora le-au crescut pensiile vor rămâne cu ele crescute, ceea ce îi va face să rămână foarte recunoscători domnului Oprea pentru cadou și, foarte probabil, îi vor vota partidul cu entuziasm, împreună cu ceilalți membri ai familiilor și cu ceva prieteni ce se bucură de aceste creșteri, meritate sau nu, calculate corect sau nu. Aceștia nici nu vor vrea să audă de vreo reparație, fie ea doar morală.
În fine, scriam altădată despre măsuri imediate de demonstrare a capacității noii puteri politice de a performa în spiritul și pe baza conceptului de bună guvernare, așa cum este el tratat de recomandările și exemplele partenerilor internaționali ai României, ca Banca Mondială sau Uniunea Europeană, ori principalele state dezvoltate economic și social din cadrul lor. De altfel, premierul Ponta a promis că va introduce un alt mod de guvernare în România, ceea ce ne-ar face să credem că ar fi vrut să se refere la buna guvernare, de care Țara nu a avut parte până acum.
În exemplul de care ne ocupăm aici, asemenea măsuri ar trebui să fie vizibile din prima zi de guvernare. Primul ministru și ministrul apărării au declarat că aderă la principiul transparenței și la cel al incluziunii publicului în luarea deciziilor guvernamentale, ca principii definitorii ale conceptului de bună guvernare. Nu au făcut însă transparentă poziția lor politică față de problema pensiilor militarilor. Singura măsură la care s-a angajat noul ministru al apărării a fost să propună lansarea unei dezbateri publice privind revenirea la „pensiile ocupaționale”.
După zece zile de guvernare, nu știm dacă noul prim ministru este în favoarea continuării implementării politicii Băsescu-Boc-Oprea în problema pensiilor militarilor, ori este de părere să înghețe aplicarea acestei politici în stadiul în care se află acum, până la luarea unei decizii, sau are o cu totul altă politică în domeniu, pe care urmează să o formuleze și să o implementeze în viitorul apropiat. Cele mai multe indicii duc spre opțiunea noului guvern de a continua politica Băsescu-Boc-Oprea în acest domeniu.
Printre altele, a fost destul de îngrijorătoare afirmația premierului, pe atunci doar desemnat, că este hotărât ca guvernul pe care îl conduce să aplice legile țării, „fără excepții, fără derogări și fără scuze”. Asta, deoarece nu a făcut distincție între legile drepte și cele strâmbe. Desigur, după guvernările Băsescu – Boc, care au depășit orice limită la încălcarea oricăror legi, inclusiv a celor scrise, votate și promulgate de ei înșiși, un alt mod de guvernare impune cu necesitate și condiția de a nu mai încălca legislația Țării. Dar, de aici și până la a nu recunoaște că sunt legi proaste intenționat și că aceste legi nu trebuie să mai fie în vigoare este o cale lungă. În orice caz, într-o declarație de acum câteva zile, premierul Ponta a numit câteva legi ce vor fi abordate cu prioritate în Parlament, dar cele legate de pensiile militarilor nu sunt printre aceste priorități.
Cât despre includerea publicului în actul de decizie guvernamentală, dacă este vorba despre principiul bunei guvernări, atunci nu lansarea în dezbatere publică a unui subiect, oricare ar fi el, este forma cea mai potrivită de realizare a acestei includeri. În primul rând, subiectul trebuie să fie de interes public. Pensiile ocupaționale nu sunt de interes public, ci sunt doar un subiect de discuții publice, de tipul uite ce de bani câștigă unii. Și nici măcar nu este un subiect milităresc, ca să fie propus de ministrul apărării, ci unul tehnic, aflat în mapa ministrului muncii și asistenței sociale. În schimb, subiectul apărării României și al îndeplinirii acestei funcții a statului prin formarea și pregătirea unei rezerve umane corespunzătoare este unul de interes național și nu de oricare fel, ci de interes strategic. Iar el implică nu atât dezbaterea publică ca atare, adică un fel de discuții de cafenea, ci studii serioase și aprofundate, analize și rapoarte făcute de specialiști adevărați și recunoscuți, în numele poporului român, guvernanții urmând să țină seama de aceste produse populare în deciziile lor.
Deocamdată, însă, nu am ajuns aici cu guvernarea Ponta. Poate este prea devreme și suntem noi nerăbdători și vom avea o supriză plăcută în viitorul apropiat. Sau, poate, nu vom ajunge niciodată aici cu această guvernare, care este totuși limitată la câte luni au mai rămas din acest an. Până ne vom lămuri, putem spune că politica Guvernului Ponta privind pensiile militarilor este să nu aibă nici o politică.

sâmbătă, 12 mai 2012

Predica de Sâmbătă: intelectualul providențial

Chiar dacă ne place sau nu ne place, chiar dacă ne simțim sau nu ne simțim vinovați, ori dacă știm sau nu știm cine sunt adevărații vinovați și uneltele lor umane, România este cea mai nedezvoltată națiune europeană. Adică, România este cea mai înapoiată țară din Uniunea Europeană, din toate punctele de vedere.
            Nu am să argumentez aici cu indicatori macro-economici, ori cu comparații de bunăstare socială, pentru că datele sunt arhicunoscute. La noi, nici crima violentă nu este performantă, iar absența violenței ține loc de criteriu de dezvoltare, pe când ea este, de fapt, doar un indiciu al înapoierii endemice a societății românești.
            Dar, adevărata problemă nu este această groapă de înapoiere în care ne bălăcim de atâtea generații, pe când alți europeni au ieșit de mult la suprafață, deși războiul de acum 67 de ani, a cărui încheiere am sărbătorit-o săptămâna aceasta, a fost cu mult mai devastator pentru ei decât pentru România. Adevărata problemă este lipsa totală de perspectivă, de speranță și de șansă că vom reuși vreodată să scăpăm de mizeria statală și societală în care ne aflăm.
            Desigur, fiecare dintre noi are portițe de scăpare, la nivel individual și, uneori, chiar al familiei. Unii lucrează în străinătate, cu sacrificii nemărturisite, pentru a atenua mizeria materială cu banul muncit pe acolo. Alții se fac preș în fața celui ce le-ar putea da ceva de făcut pe la noi, în general pe la stat, cu sacrificarea obrazului și a bunului simț, tot pentru o bucată de pâine, eventual însoțită de un strop de putere de asuprire a altora. Mai sunt și cei care jubilează că situația este așa de proastă, pentru că aceasta este mediul cel mai propice să se facă ei mari și tari, furând, înșelând, mituind și corupând în dreapta și în stânga, însoțiți de ode de admirație și de muzica manelelor.
            Dar toți aceștia nu sunt mulți. Vorbim de vreo 15 la sută prin străinătate, vreo opt la sută pe la stat și vreo unu la sută profitori de marea corupție, de contrabandă și evaziune fiscală. Deci, mai puțin de un sfert dintre noi. Celelalte trei sferturi suntem niște amărâți care depindem de România ca să trăim, la propriu. Fără această Țară, fără locuri de muncă, fără pensii, stipendii, alocații sau ajutoare suntem morți, literalmente.
            Culmea este că exact această mare majoritate amărâtă, chinuită și săracă lipită pământului este cea care dă statului România bogăția pe care acesta o „redistribuie” pentru cei ce lucrează la stat, precum și pentru cei care au „contracte” cu statul, fie ei regi ai asfaltului, ai cuprului, aurului, petrolului ori baroni locali.
            Am făcut intenționat disocierea între lucrătorii la stat și ceilalți cetățeni români. Asta nu înseamnă că ei, profesorii și învățătorii, jandarmii și pompierii, medicii și asistentele, magistrații și grefierii, generalii și soldații ar fi rupți de Țară ori nu și-ar plăti, la rândul lor, dările către stat, pentru a fi și acestea incluse în „pachetul de redistribuire”. Diferența este că aceștia preferă statul așa cum este el, corupt, slab, subdezvoltat, mafiot și anticetățean, pentru că alternativa ar fi „pericolul” să nu mai aibă fiecare dintre ei un loc de muncă la acest stat. Cel mai bine s-a văzut acest lucru cu ocazia alegerilor din 2008 și 2009, când dascălii și-au dat voturile pentru „stabilitate”, deși acest lucru însemna, pentru ei, venituri și mai mici decât până atunci. Iar confirmarea s-a produs după ce Guvernele Boc din Regimul Băsescu au micșorat semnificativ salariile bugetarilor și le-au lăsat așa cu anii, chiar după ce ar fi trebuit să le pună la loc, iar acești bugetari nu au zis nimic, nici măcar un oftat.
            Într-o asemenea Țară, cu oameni cenușii, amărâți și tăcuți, doar intelectualul providențial mai poate face ceva. El sau ea mai poate fi o voce, dar, mai ales, mai poate fi cel sau cea care arată că se poate să ne fie și nouă mai bine. Nu trebuie să fie el sau ea conducătorul ori cârmaciul, ci doar farul.


Și zic asta, pentru că prezicerea unui viitor mai bun este o treabă de deșteptăciune încuscrită cu cunoaștere și spirit de anticipație și inovație, caracteristici pe care le găsim la adevărații intelectuali.
            Să vă dau numai un exemplu. Să presupunem că, prin absurd, ar apărea în România un conducător politic dedicat Țării și Poporului său. Acesta chiar ar vrea să facă bine și să conducă statul în folosul cetățenilor. Ba, mai mult, să presupunem, tot prin absurd, că ar avea condițiile și oamenii cu care să realizeze ceea ce și-a propus. Unde va vrea el, sau ea, să ducă Țara? Ce înseamnă, de fapt, mai binele?
Dacă este vorba să aducă România de pe locul 17 în Europa ca total avuție produsă de poporul său pe locul șapte pe care îl ocupă ca mărime, avem de-a face cu o utopie. Ba, mai mult chiar, cu un pericol continental. Și, asta, nu pentru că este, practic, imposibil de atins un asemenea obiectiv într-un orizont de timp previzibil și rezonabil. Ci pentru că, indiferent de ritmul de dezvoltare, România nu poate să ocupe vreodată locul șapte ca nivel de dezvoltare economică, fără ca celelalte state europene să nu sufere dramatic de pe urma acestui fapt.
            Deoarece, pe măsură ce au o dezvoltare mai mare, peste media continentală sau unională, aceste state consumă mult mai multe resurse decât cele din a doua jumătate a „clasamentului”. Și una este să fii Luxembourg pe primul loc în Europa unită cu numai câteva sute de mii de cetățeni și alta este să fii România pe locul șapte cu douăzeci de milioane. Pe măsură ce s-ar dezvolta material, cei douăzeci de milioane de români ar consuma tot mai multe resurse financiare, umane, materiale, energetice și de orice natură, resurse ce sunt limitate și care trebuie luate de la alții, cărora nu le va place deloc acest lucru.
            Aici ar putea interveni intelectualul providențial. El sau ea ar putea arăta că sunt și resurse inepuizabile ce pot fi folosite pentru creșterea unei nații. Numai că acestea nu sunt resurse materiale, ci cele spirituale. O cultură preponderent materială este, prin definiție, consumatoare de resurse neregenerabile, pe când o cultură spirituală este una care generează mai multe resurse noi, pe măsură ce le consumă pe cele existente. Intelectualul providențial ar putea să arate că nu este nevoie să ne căutăm fericirea în numărul cailor putere ai mașinilor de lux, ori în numărul camerelor din vilele de beton așezate pe pajiști de beton, ori în silicoanele din piepturi sau lanțurile de aur de pe piepturi. Că întotdeauna există mai multă satisfacție, bunăstare și fericire în citirea unei poezii, în ascultarea cântecului unei privighetori, ori în urmărirea zborului unei rândunici decât în trântirea unei portiere de Mercedes ori în râgâiala după ingurgitarea unei litre de caviar cu șampanie Mumm Cordon Rouge. Ca să nu mai vorbim de fericirea creatoare, cum este cea rezultată din scrierea unei poezii, din găsirea unei formule ori din descoperirea unei invenții.
            O asemenea Țară s-ar dezvolta într-un ritm incredibil, ar depăși, an de an, pe cele ce acum sunt departe deaspra ei și ar deveni un punct de referință pentru cum ar trebui să arate societatea omenească în întregul ei, într-o lume în care competiția pentru resurse neregenerabile va deveni o problemă de dispută, inclusiv de război.
            Și ăsta a fost doar un exemplu.

miercuri, 9 mai 2012

Prin Capitală în puța goală


Edilul Capitalei, domnul doctor, le are cu statuile. Un domn comentator ceva mai intelectual, deși originar de la țară, chiar s-a aventurat sa psihanalizeze fenomenul, speculând că i se trage domnului primar general doctor din copilăria sa, petrecută între cărți și tablouri pe pereți. Din păcate, domnul respectiv nu s-a aventurat până acolo încât să speculeze și ai ori ale cui erau, sau fuseseră pereții, cărțile și tablourile între care a crescut de mic domnul doctor.


În tot cazul, una dintre statui, ce este cam de mărime naturală și așezată pe treptele unui palat bucureștean, fără soclu și, deci, la înățimea privitorului, a trezit interesul cucoanelor de pe trotuar. Fără să știe la ce servește palatul, cuconetul au observat imediat că statuia este în puța goală.
Dacă nu era așa, ci statuia ar fi avut și chiloței ori un alt acoperământ, probabil că aceste cucoane s-ar fi plimbat mai departe pe trotuar, fără să o remarce. Precum și, dacă statuia ar fi fost cu penisul în erecție, poate nici nu s-ar mai fi dat duse de acolo. Iar, dacă tot rămâneau încremenite suficient de multă vreme, ar fi aflat că palatul bucureștean adăpostește Muzeul Național de Istorie a României, chit că nici această informație nu le-ar fi spus mai nimic.
            Câțiva trecători au reușit să își ridice privirea mai sus de testiculele de bronz și au descoperit că statuia reprezintă un bărbat ce ține pe palme o cățea ori lupoaică, ca și când ar fi vrut să o dea cuiva în dar. Cum în jurul gâtului animalului flutură un șal, au început speculațiile privind simbolistica statuii.
            Că este vorba despre Traian, împăratul roman de origine iberică de acum două mii de ani, scrie pe placa de sub statuie. Că animalul din genul canis integrat în aceiași statuie este unul din specia lupus scrie tot acolo, titulatura statuii fiind „Traian și lupoaica”.
S-a speculat însă că ar fi vorba despre Lupa Capitolina, adică statuia cu o lupoaică de pe Capitoliu, din Roma, înfiptă la Km 0. Imposibil să fie așa, pentru că lupoaica capitolină nu este importantă deoarece este o statuie amplasată în colțul primăriei Romei, ci pentru că, împreună cu ea sunt reprezentați și părinții Romei, Romulus și Remus, pe când erau prunci, alăptându-se de la țâțele lupoaicei. Fără ei, orice reprezentare de mamifer feminin din genul canis, indiferent de specie, rămâne exact atât, o cățea. Nici urmă de simbolistică aici. Este ca si când ai sculpta o mârțoagă și te-ai aștepta ca toată lumea să înțeleagă că este vorba despre faimosul Don Quichotte de la Mancha, călare pe Rosinante, dar fără să sculptezi și călărețul.
S-a mai speculat că fularul din jurul gâtului animalului din statuie ar fi un șarpe cu cap de lup, ceea ce ar reprezenta faimosul steag de luptă dacic, așa cum ne-a rămas el imortalizat de romani în istoria lor vizuală, inclusiv în basoreliefurile Columnei lui Traian. Și că lupoaica plus steagul cu șarpe, avânt capul comun, ar însemna formarea poporului român. Ceea ce ar fi cam la fel cu a sculpta doi inamici pe câmpul de luptă împreunându-se și devenind doar unul, așa, ca în vorba lui Shakespeare cu animalul cu două spinări, din Romeo și Julieta.
Dacă ar fi după mine, singura speculație simbolistică pe care aș face-o ar fi să mă gândesc la faptul că artistul plastic în cauză este un comunist convins, care continuă să promoveze propaganda comunistă la mai bine de douăzeci de ani de la câderea acelui regim politic, în România. Speculație întărită de faptul că omul a reușit să vândă aceiași statuie de trei ori, în decurs de 20 de ani, dintre care de două ori statului nostru, ceea ce este, trebuie să recunoaștem, o performanță pentru un român din România, unde arta plastică este ca și inexistentă. 


Mulțumesc domnului ministru Oprea

Ieri, 8 mai 2012, aproape simultan cu ceremoniile de la Paris, Franța, de celebrare a sfârștiului celui de-al doilea război mondial, a avut loc la București, România ceremonia de instalare a noului ministru al apărării, domnul Corneliu Dobrițoiu, la Ministerul Apărării Naționale. La Paris, aceasta a fost prima ocazie în care președintele ales al Franței, stabilit cu numai două zile în urmă prin sufragiu universal, domnul François Hollande a fost scos în public, alături de președintele „sortant” domnul Nicolas Sarkozy. La București, aceasta a fost o altă ocazie în care noul prim-ministru al României, numit cu numai o zi în urmă, prin decret prezidențial, domnul Victor Ponta i-a mulțumit domnului Gabriel Oprea, devenit fostul ministru al apărării naționale.

.
Personal, nu știu de ce îi tot mulțumește domnul Ponta domnului Oprea decum prinde prilejul. Probabil, domnul Ponta trăiește sub impresia că domnul Oprea l-a făcut prim-ministru, prin voturile dezertorilor săi, care l-au votat în Parlament, ca urmare a „protocolului” încheiat între cei doi. Deși, după părerea mea, nu are cum să fie așa, pentru că domnul Oprea și gașca l-ar fi votat și pe domnul Dan Diaconescu Direct, dacă acesta s-ar fi angajat să formeze guvernul, numai să nu fie alegeri anticipate.
Trebuie să fi fost printre apropiații domnului Ponta cel puțin un sfătuitor care să îi fi arătat că nu are de ce să semneze nimic cu domnul Oprea, pentru că acesta este gata să și lingă pe jos, în fața și chiar în spatele domnului Ponta, numai să nu fie „auditat” pentru „conducerea” Ministerului Apărării Naționale. Dar domnul Ponta ori nu l-a auzit, ori nu a fost atent, gândindu-se în altă parte, ori protocolul dintre cei doi are o rațiune la care noi nu putem ajunge cu mintea noastră.
Dacă este vorba de audit la acest minister, ne așteptăm ca el să se desfășorare în buna tradiție ostășească a confidențialității, adică a secretului care să acopere cu grijă orice informație din care să rezulte cât de puțină putere militară a fost generată sub ministeriatul domnului Oprea. Este puțin probabil ca noi, publicul, să aflăm vreodată pe ce s-au dus banii din „bugetul de avarie”, la care tot face referire domnul Oprea, chiar și după ce nu a mai este ministru, adică în ce buzunare au ajuns ei și pe cine au făcut ei să fie mai bogat decât era până atunci, din țară și din străinătate.
Există însă cel puțin un act de guvernare păstorit și condus nemijlocit de domnul Oprea ce poate fi supus unui audit public, transparent, iar acesta este procesul de „recalculare” sau „revizuire” a pensiilor militarilor. Domnul Oprea a avut amabilitatea să ne pună la dispoziție suficiente date pentru a putea face chiar noi înșine acest audit, din fața ecranului laptopului. Ce ar trebui să releve o anchetă serioasă, la Ministerul Apărării Naționale, ar fi găsirea dovezilor scrise și mărturiilor celor impliați în această poveste.
Pentru că a fost evident, de la prima decizie ministerială, că procesul de revizuire a pensiilor militarilor, așa cum a fost propus, este incorect și impracticabil, adică rezultatul acestuia va fi întotdeauna unul greșit. Lăsând la o parte incorectitudinea acestui proces, care, poate, își are originea în afara Ministerului Apărării Naționale, impracticabilitatea lui ar fi trebuit să sară în ochi.
Cele peste 80.000 dosare ar fi necesitat în jur de un milion de ore muncă efectivă pentru a putea fi procesate, ceea ce ar fi însemnat între două și trei milioane ore de serviciu. Pentru cei neinițiați, procesarea fiecărui dosar echivalează cu reconstituirea unei cărți de muncă, în condițiile în care militarii nu au avut niciodată așa ceva. Ceea ce ar fi însemnat între 15.000 și 20.000 de luni de serviciu. Dacă s-ar fi vrut încheierea procesului într-un an, ar fi trebuit angajați, fără nici o altă sarcină, pe toată durata anului respectiv, între 1.300 și 1.800 de funcționari competenți, calificați și instruiți pentru aceasta. Ori, cu toate detașările și improvizațiile, nu s-a ajuns nici pe departe la un asemenea efort uman. Iar cei care au decis ca el să aibă loc, știau că acesta nu este posibil, decât cu greșeli majore. Și, totuși, domnul Oprea a ordonat să se întâmple, iar acum ar trebui să suporte consecințele deciziei sale.
Sau, mai probabil, domnul Gabriel Oprea se va alege doar cu mulțumiri pentru activitatea desfășurată pe altarul Patriei.