Este bine să îi deosebiți pe oamenii inteligenți
de cei isteți sau șmecheri.
Oamenii
inteligenți sunt cei care pot pătrunde cu mintea înspre esența lucrurilor și
fenomenelor care îi înconjoară. Nu vor investiga neapărat aceste lucruri și
fenomene până în străfundurile lor, ci numai până acolo unde vor fi satisfăcuți
că le înțeleg și le pot folosi, după caz, fie ca oportunități, fie ca soluții
la problemele vieții.
Ca urmare a
acestei calități, oamenii inteligenți nu vor avea neapărat cele mai înalte
titluri academice sau științifice, ci vor obține doar acele diplome necesare
exercitării inteligenței lor. De aceea, nu îi veți recunoaște pe aceștia după
numărul diplomelor sau după valoarea acestora, nici după numărul cărților
citite sau a programelor de instruire parcurse, ci după relevanța
raționamentului și calitatea soluțiilor la orice probleme au avut de rezolvat.
Nu veți ști niciodată cât de inteligenți sunt oamenii isteți sau șmecheri.
Dacă ar fi să le aplicați un test pentru coeficientul de inteligență, aceștia
nu vor răspunde cât mai bine posibil, ci vor căuta să trișeze, prin toate
formele, pentru a obține un scor cât mai mare. Dacă scorul pe care îl vor
obține prin aceste eforturi nu va fi cel dorit, vor găsi tot felul de motive
pentru a anula orice efecte ale testului acela de inteligență în viața lor.
Dar, în general, isteții sau șmecherii se vor feri cu atenție de orice test de
inteligență, cum se feresc de orice examen ale cărui rezultate nu pot fi
controlate.
În același timp, îi puteți ușor recunoaște pe șmecheri după numărul mare de
diplome și certificate de la studii și cursuri de specializare dobândite în
condițiile în care nu au fost însoțite de testări și examinări, sau care au
fost obținute la școli relaxate în testarea cunoștințelor și deprinderilor.
Pe șmecheri îi mai puteți recunoaște cu ușurință și după numărul mare de
improvizații în tot ceea ce fac și după îndemânarea cu care „învârt pe degete”
orice colectiv, audiență sau persoane cu care se află în dialog sau orice tip
de relații.
De ce vă dau sfatul acesta?
Pentru că, în România, istețimea sau șmechereala sunt la mare preț, iar
inteligența este prea des asemuită cu fraiereala.
Istețul este frecvent admirat pentru modul în care se „descurcă” în tot
ceea ce întreprinde. Dar, dacă vă veți asocia cu un asemenea șmecher, veți fi
în pericol permanent ca acesta să compenseze pe seama dumneavoastră lipsa lui
de pricepere, sau chiar lipsa lui de inteligență.
Iar acest lucru vă va aduce numai frustrări, necazuri și vă va face viața
mai grea și mai urâtă.
În schimb, asocierea cu o persoană inteligentă vă va situa, cu siguranță,
în zona interesantă a vieții, vă veți îmbogăți sufletește și veți avea și un
acces ușor și plăcut la soluții pentru multele probleme de zi cu zi sau chiar
pentru cele existențiale.
Adică, veți trăi mai plăcut și veți fi mai fericiți.
Este bine să îi deosebiți pe adevărații
intelectuali de așa-zișii intelectuali.
Cea mai precisă
modalitate de identificare a unora și a celorlalți este să vă uitați la
producțiile intelectului lor. Dacă această producție ia forma unor cărți, nu vă
uitați la numărul lor, la grosimea lor ori la calitatea hârtiei pe care sunt
scrise. Aceste criterii nu sunt de loc relevante, mai ales în condițiile în
care sunt mulți cei ce plătesc pentru publicarea propriei literaturi. Uitați-vă doar la
cine citește acele cărți și, mai ales, ce se întămplă cu cititorii după
lectură.
Dacă producțiile
intelectualilor sunt de natură orală, nu vă luați după timbrul vocii, pentru că
sunt mulți vorbitori care își îngroașă vocea, ca să pară mai virili în gândire,
pe când ei sunt, de fapt, intelectualicește impotenți. Nu vă luați nici după
debitul verbal, pentru că sunt mulți semi-docți cu un debit verbal atât de
rapid încât gândirea vorbitorului nu poate ține pasul cu el și acesta ajunge să
spună numai inepții. Nici volumul rostirii nu este un bun criteriu, deoarece cei
care strigă mai tare nu sunt cei care au mai multă dreptate, ci cei care sunt
în totală lipsă de argumente ale intelectului.
Uitați-vă doar la acei vorbitori care vorbesc pentru dumneavoastră și nu pentru
a se auzi pe ei, care sunt atenți la ce spun, cum spun și, mai ales, cum
primiți dumneavoastră ceea ce spun ei.
Sunt intelectuali care folosesc citate sau referiri la zicerile altor
intelectuali, mai de vază sau mai internaționali. La noi, în România, citatele
sau referirile sunt folosite de falșii intelectuali pentru a epata, a surprinde și a uimi auditoriul
cu originalitatea și complexitatea lecturilor lor și a capacității de memorare
a unor pasaje. Din păcate, aceste apucături nu sunt de loc intelectuale, ci
semi-docte.
Adevărații intelectuali sunt cei care folosesc citatele și referirile la
alții pentru a crea o punte comună din lecturi și școli de gândire comune între ei și auditoriu. Când
folosesc un citat, nu se uită la dumneavoastră ca să vadă uimire sau admirație
față de cât de citiți sunt ei și ce memorie bună au, ci ca să vadă aprobarea că
citatul a fost bine ales din scrierea care vă este și dumneavoastră cunoscută.
De ce vă dau sfatul acesta?
Pentru că viața dumneavoastră poate fi mai frumoasă sau chiar mai ușoară
dacă în ea intră intelectuali care vă pot face să înțelegeți mai bine ce se
întâmplă cu noi, cu lumea și cu viața.
Sau, aceeași viață se poate complica sau chiar urâți dacă vă luați după
niște impostori care vă pot păcăli cu idei deșucheate sau furate cu stângăcie
ori preluate trunchiat de la adevărații intelectuali, astfel încât să vă
înfunde și mai adânc în necunoaștere și dezorientare.
Este bine să aveți un plan personal pentru
următorii ani.
Iar atunci când
vă faceți planuri sau proiecte de viitor, aveți grijă ca acestea să nu fie mai
mult dorințe, vise și idealuri, ci adevărate obiective sau scopuri pe care
vreți să le atingeți.
De ce vă dau
sfatul acesta?
Pentru că, atât
cultura, cât și mentalitatea românească vă îndeamnă să trăiți
de-pe-azi-pe-mâine.
Este bine să nu vă refuzați singuri succesul.
Gândiți-vă de
câte ori nu v-ați spus: „nu are rost să mă străduiesc, pentru că oricum nu o să
îmi meargă...” Adică, ați stabilit chiar dumneavoastră că este imposibil să
aveți succes în ceea ce voiați să întreprindeți. Sau, dacă sunteți sinceri cu
dumneavoastră, ați preferat să nu faceți nimic decât să dați satisfacție
altora, inclusiv sorții, că v-au făcut să pierdeți sau să eșuați.
Ar trebui să recunoașteți că un asemenea mod de a vă apuca de orice treabă
este deosebit de păgubos. Pentru că prima condiție a succesului este să
participi! Dacă această condiție nu este îndeplinită, atunci, cu siguranță, nu
aveți cum să izbândiți în ceea ce nu faceți. Iar singura satisfacție cu care vă
alegeți din această atitudine este că nu ați dat prilejul altora să vă taie
craca de sub picioare, ci v-ați tăiat-o singuri, așa, ca să le faceți
celorlalți în ciudă.
Toate popoarele care au acum o bunăstare generală, care au un nivel de
dezvoltare de câteva ori mai mare decât cel al poporului român, toate aceste
popoare au o mentalitate de temerari, de exploratori, de aventurieri, ori de
vizionari. Adică o mentalitate care îi îndeamnă să nu se oprească din
încercări, de teamă că s-ar putea să nu izbândească.
Printre cele mai populare personalități din istoria scurtă a națiunii
americane sunt situați la loc de cinste Lewis și Clark. Aceștia au fost doi
americani ce s-au încumetat să întreprindă o expediție de-a lungul fluviului
Mississippi, de la Oceanul Atlanticului la Oceanul Pacific, la începutul secolului
XIX. Expediția lor este studiată de fiecare elev american, iar cultura
generală îi obligă pe aceștia să știe cum s-au ajutat Lewis și Clark de diverși indieni sau
vânători ori aventurieri. Și, mai ales, cum au reușit ei să cunoască limitele
continentului America de Nord, de la Est la Vest. Asta în pofida multor
obstacole și chiar pericole ce le-au stat în față.
Alte națiuni, de la britanici la portughezi sau belgieni, au avut o pleiadă
de temerari care au descoperit drumuri necunoscute spre locuri neștiute, până
au dovedit că planeta pe care trăim este rotundă. Numele acestora este
consemnat la loc de cinste în manualele de istorie națională și chiar internațională.
Ei sunt și astăzi exemple de urmat pentru cetățenii țărilor unde s-au născut
sau au activat. Italienii se mândresc cu faptul că sunt un popor de artiști și
exploratori.
Știu că acum gândul vă zboară spre români de aceeași factură, cum ar fi
Racoviță sau Milescu Spătaru. Diferența este însă esențială, pentru oricare
român ați aduce în discuție. Niciunul dintre mai cunoscuții sau mai modeștii
temerari români nu a acționat în spiritul și în mentalitatea românească. Chiar
și inventatorii români, unii de prestigiu mondial, sunt consemnați în cultura
românească numai cu titlul de curiozități, sau, în cazul în care invenția ori
nu a fost fructificată, ori a fost chiar furată, cu titulul de anecdotă. Și cu
morala specific românească: vedeți ce a pățit dacă s-a apucat să facă ceva?
I-au furat ăia invenția.
De ce introduc alte popoare dezvoltate în cultura lor națională exemple de
temeritate, de aventură sau chiar de viziune? Pentru că aceste exemple susțin
mesajul puternic: au succes în viață, pentru ei și pentru semenii lor, numai cei
care cutează, care nu se sperie de dificultățile posibile pe care le-ar putea întâmpina pe parcurs, care nu se pleacă în fața eșecului! Iar acest mesaj este
indispensabil celor ce își edifică bunăstarea pe creșterea productivitîții.
Iar această creștere se bazează, de la un anumit nivel în sus, exclusiv pe
inovație și temeritate.
Din păcate, românii nu au ajuns încă la acest nivel. Noi mai suntem încă la
nivelul la care creșterea eficienței și eficacității activității noastre, în
oricare sector, fie el public sau privat, se bazează pe importul de experiență
de la cei care au trecut deja pe acolo. Asta pentru că suntem mult rămași în
urmă, așa cum ne arată toți indicatorii socio-economici.
Însă, nici nu putem aștepta să ajungem la un nivel de dezvoltare de la care
inovația și temeritatea sunt atribute esențiale pentru progres. Dacă vreți să
vă fie bine, urmați acest sfat și nu vă mai autocenzurați, înainte de a face
ceva, orice și oricât de temerar sau de inovativ ar fi acel ceva.
Îndrăzniți!
S-ar putea să nu reușiți. S-ar putea să reușiți doar uneori. Dar, cu
siguranță veți fi mult mai câștigați, oricare ar fi rezultatul, decât dacă vă
condamnați chiar dumneavoastră, de la început, eșecului.
M-am gândit cum reacționam, studentă fiind, după un curs căruia îi înțelegeam bine menirea. Simțeam , așa un fel de bucurie specială! Ceva care îmi da curaj și încredere .
RăspundețiȘtergereCam așa mi s-a întâmplat și în timp ce am citit postarea dumneavoastră, doar că m-am emoționat ca o școlăriță..
Este vorba, de fapt, de un text de-al meu, mai vechi, pe care doar l-am reluat aici, așa, ca un gând de duminică. Așa că nu ar trebui să emoționeze pe nimeni. Doar să dea de gândit, cred eu...
Ștergere