Alegerea finală

Aseară, la postul de televiziune Antena 3, directorul realizator moderator Gâdea a spus, la un moment dat, că mai importante decât cele două dezbateri televizate între cei doi candidați la funcția de președinte al României sunt „analizele” de după consumarea acelor dezbateri, fapt dovedit de numărul „uriaș” de telespectatori pe care l-a înregistrat Antena 3 în orele de după emisiunile ce au difuzat efectiv confruntările dintre protagoniști. Ca să folosesc o comparație potrivită cu fundamentul teoretic al pregătirii domnului Gâdea de la A3, este ca și când ai zice că este mai important să te uiți în gura pastorului care vorbește despre un sfânt decât să îl auzi chiar pe acel sfânt vorbindu-ți. Doar că domnul Gâdea a și explicat de ce este așa. Pentru că cei uriaș de mulți telespectatori anteniști se uită în gura sa nu ca să afle ceva, ci ca să înțeleagă ce au vrut să zică oamenii ăia care vor să se facă președinte.

Este evident că eu nu mi-am dorit niciodată să fiu pastor, ori preot ortodox sau rabin ori imam, dovada fiind că nu m-am făcut așa ceva până acum. Cum nici propagandist nu am fost, nu sunt și nu voi fi vreodată. Asta nu înseamnă că nu îmi pot da cu părerea, în public, despre o problemă de interes public, fără a avea însă pretenția că voi fi mai citit decât cei ce alcătuiesc miezul sau conținutul problemei. În cazul de față, mă gândesc la domnii Klaus Iohannis și Ponta Victor, așezați aici în text în ordine alfabetică descrescătoare, după numele lor de familie.

Poimâine, acești doi domni vor colecta voturile cetățenilor români, iar cel ce va avea cele mai multe voturi va deveni președintele României pentru următorii cinci ani de zile.

Câștigătorul va începe prin a depune un jurământ, după care va face exact ce va vrea el să facă, fără să mai poată fi sancționat pentru atitudinile, comportamentul, opiniile, faptele sale de absolut nimeni de pe Lumea asta. Va putea să facă dreptate, în sensul să îi grațieze pe cei nedreptățiți, sau să facă nedreptate, în sensul să îi grațieze pe cei vinovați. Va putea să semneze ce tratate intenaționale va vrea, chiar dacă apoi acestea nu vor fi ratificate de Parlament, la fel cum va putea să refuze semnarea oricărui tratat i se propune, fără să dea vreo explicație legală, ci doar morală, dacă are chef să o dea. Va da gradul de general cu una, două, trei sau patru stele cui va avea el chef să-i dea, fie acela ofițer activ, ofițer pensionat sau chiar fără să fie ofițer deloc. Va putea să bage Țara în război sau va putea să refuze să apere Țara cu armele, după pofta inimii sale. Și alte câteva asemenea, cum va fi să numească judecători și procurori tot după cum vrea el. Toate acestea fără ca cineva din România, din Europa sau din Lume să poată să îi ceară vreo socoteală, ca să nu mai vorbesc să îi aplice vreo sancțiune dacă se vădește că atât cheful său, cât și pofta inimii sale ori vrerea sa nu sunt conforme cu așteptările, năzuințele, idealurile sau chiar cu speranțele tuturor românilor. Că așa este la noi, în România, cum bine a dovedit și a documentat actualul președinte Băsescu Traian, de-a lungul celor zece ani de mandat.

Asta înseamnă că eu, ca cetățean responsabil și serios, va trebui să îl aleg pe acela dintre cei doi care îmi dă acum, înainte de vot, mai multe motive să cred că, odată ales, va avea atitudini, comportament și fapte care să îmi fie mie și poporului meu cât mai favorabile. Sau, dacă nu reușește niciunul dintre ei să îmi dea suficient de multe motive din acestea, va trebui măcar să nu îl votez pe cel ce mi-a dat motive să cred că va fi la fel ca domnul Băsescu sau chiar cumva mai rău decât acesta.

Cazul domnului Ponta

În acest al doilea caz, opinia mea este deja bine conturată, de mai bine de doi ani, în sensul că domnul Ponta Victor mi-a dat suficient de multe motive să cred că, odată ales președintele României, va fi chiar mai rău decât domnul Băsescu. Și asta nu numai în ceea ce privește grațierile, semnarea actelor oficiale, ridicarea la gradul de general sau numirea magistraților. Domnul Ponta mi-a dat foarte multe motive să cred că, în absolut toate situațiile, domnia sa îl copiază pe domnul Băsescu, atât la faptă cât și la vorbă. Și asta nu pentru că ar fi băsist, ci pentru că domnia sa este convins că domnul Băsescu Traian este cel mai de succes model de politician român și că trebuie copiat ca atare, dacă nu chiar perfecționat.

De aceea, pe lângă copieri vizibile și jenante, domnul Ponta supralicitează. Mai ales cu „partenerii externi” de tipul Chevron sau Gabriel Resources/Roșia Montană Gold Corporation. Dar nici cu internii nu îi este rușine. Chiar cu două săptămâni înainte de alegeri le-a dat domnilor Popescu-Tăriceanu, Meleșcanu, Dan Diaconescu Direct și Vadim Tudor mai mult decât le-ar fi dat domnul Băsescu vreodată, pentru același tip de serviciu pe care aceștia i l-au acordat președintelui în funcție la alegerile precedente.

De asemenea, chiar și motivele prin asociere duc spre aceeași concluzie că domnul Ponta este eminamente incompatibil cu funcția de președinte al României, așa cum este și președintele Băsescu. Domnul Ponta Victor s-a asociat pe față cu mafioți ce l-au slujit cu diligență pe domnul Băsescu, așa cum este domnul Oprea Gabriel. Și în acest caz a supralicitat domnul Ponta, atunci când l-a făcut pe domnul Oprea vice-premier, pe când domnul Băsescu îl unsese doar ministru.

Cu ce se deosebește totuși domnul Ponta de domnul Băsescu?

Unde își păstrează originalitatea domnul Ponta este în domeniul profilului psihologic. Deși încearcă din răsputeri să îi copieze domnului Băsescu bădărănia, imoralitatea, tupeul și cinismul exacerbate, domnul Ponta rămâne tributar unei dependențe atavice de alții, ceea ce domnul Băsescu nu a fost niciodată. Încă din perioada de formare, domnul Ponta a fost dependent de cineva care să „îi dea o șansă”, așa cum i-a mărturisit mamei sale, ce îi reproșa asocierea cu social-democrații, după ce ei doi, mamă și fiu, o „luaseră pe spinare” de la minerii chemați la București de președintele Iliescu. A fost dependent de Adrian Năstase, pe care l-a abandonat în favoarea lui Mircea Geoană, care l-a făcut ministru în Guvernul Boc I și pe care l-a abandonat luându-i locul la partid, ocazie cu care a devenit dependent de Liviu Dragnea și de alți baroni roșii, între care se distinge propiul său socru de-al doilea, senatorul Sârbu.

Zilele acestea, am putut vedea cu toții la televizor dependența domnului Ponta de notițele, fițuicile sau cartonașele scrise de alții pentru el. Dependență nocivă, de altfel, deoarece s-a dovedit în nenumărate rânduri că cele scrise pe hârtiuțe și citite de domnul Ponta pe ecran erau neadevăruri, inexactități sau chiar minciuni sfruntate. Ori, aceste dependențe creează o vulnerabilitate serioasă pentru oricine ar vrea să fie președintele României, deoarece adevăratul președinte va fi cel sau cei de care depinde ocupantul fotoliului din Palatul Cotroceni.

Mai sunt și alte motive ce mă determină să îl consider pe domnul Ponta Victor nociv pentru mine, ca cetățean, dacă acesta va accede la funcția de președinte al României. În tot cazul, cred că l-am convins și pe cel reticent cititor că nu i-am căutat domnului Ponta vreun nod în papură sau că i-aș fi adus vreo acuzație nedovedită cu propriile sale fapte.

Bun, dacă pe domnul Ponta nu îl votez cu siguranță, de ce m-aș duce totuși la vot? Ar fi două răspunsuri posibile. Unul este că aș merge la vot pentru a da un vot negativ. Adică, dacă domnul Ponta este așa cum l-am descris eu aici în foarte puține cuvinte, atunci domnia sa nu numai că nu trebuie votat, dar trebuie să primească de la mine un vot negativ, vot ce va fi acordat, evident, contracandidatului său.

Celălalt răspuns este că domnul Iohannis ar merita votul meu. Numai că un asemenea răspuns este foarte dificil de dat.

Reproșuri întemeiate ori nu pentru domnul Iohannis

Domnului Klaus Iohannis i s-au adus câteva acuze, pentru a-i determina pe alegători să nu îl voteze. Am putea cataloga aceste acuze în trei categorii, respectiv ce este domnul Iohannis, ce a făcut domnul Iohannis și cu cine s-a asociat domnul Iohannis.

În prima categorie includem observațiile că domnul Iohannis este sas, ori etnic german, că este evanghelist, ori protestant, că este incompatibil, că este fără copii și că este sibian. Pentru mine, toate acestea ar trebui să fie trecute în rândul calităților candidatului, ce l-ar face preferatul meu. Nu că aș prefera un sas unui român, dar un sas ce a refuzat să plece cu familia în Germania, atunci când a avut ocazia, este un sas demn de cinste, care etalează un caracter de om dispus să își construiască o viață prin propriile forțe și nu să stea la mila statului german pentru a trăi decent.

Cum nici nu aș prefera neapărat un protestant unui ortodox, doar că protestantul a fost crescut într-o „etică protestantă”, în care a face bine înseamnă și să îi ajuți pe alții, dar și să acumulezi avere, ca dovadă a credinței în Dumnezeu, pe când un ortodox este crescut pe principii etice mult mai relaxate.

În ceea ce privește incompatibilitatea, avem o decizie judecătorească din care rezultă că nu ar fi incompatibil, precum și un recurs la această decizie, făcut de agenția care l-a acuzat de incompatibilitate. Urmează ca altă instanță să se pronunțe. În tot cazul, acest aspect a fost cunoscut de Curtea Constituțională a României, care i-a acordat domnului Iohannis dreptul de a candida la președinție. Deci nu este nicio incompatibilitate, în drept și în fapt.

Categoric, aș fi preferat un candidat care să fi trecut prin experiența de a crește cel puțin un copil, dar care să fi avut și rezultate în creșterea acelui copil. Am fi putut vedea atunci cum candidatul se califică pentru funcția de a reprezenta întreaga națiune, cu grijile ei pentru copii cu tot. Așa, fără copii, nu vom ști niciodată ce rezultate ar fi avut domnul Iohannis. Dar nici nu îl putem acuza că ar fi avut rezultate proaste, ori că și-ar fi răsățat copiii și i-ar fi îndemnat să aibă succes în viață prin furt, înșelăciune, mituire sau altele asemenea, cum vedem la prea mulți copii de politicieni români de vârf.

Cât despre faptul că este sibian, trebuie să remarc imediat că domnul Iohannis este primul sibian al Sibiului, în calitatea sa de primar al urbei din ultimii 14 ani. Ceea ce nu este nimic rău în sine, cu excepția faptului că sibian mai înseamnă și provincial, adică un om fără nicio experiență a Capitalei, unde lucrurile sunt și se mișcă cu totul altfel decât se văd din afară. Deci, dacă domnul Iohannis își propune să fie un președinte care să guverneze peste sistemul birocratic și peste cultura instituțională consolidată la București în ultimul sfert de veac, atunci este pierdut, fiind la fel de dependent de orice și oricine, așa cum este domnul Ponta dependent de copiuțe și de baronii roșii. Doar dacă domnul Iohannis își propune să devină un președinte al schimbării, unul care să o rupă definitiv și irevocabil cu sistemul corupt, mafiot și birocratic al Palatului Cotroceni și, prin extensie, al oricărui palat guvernamental din Capitală, va fi o notă pozitivă faptul că nu are habar de cum funcționează acest sistem.

În a doua categorie intră faptele reprobabile ale domnului Iohannis, cum ar fi traficul de copii, eventual cel de organe, deținerea a nu mai puțin de șase case și retrocedarea proprietăților sibiene preponderent dacă nu chiar exclusiv sașilor și bisericii lor. S-a dovedit că traficul de copii și de organe nu există. S-a mai dovedit că toate casele au fost dobândite legal și cinstit, iar, în spiritul eticii protestante, această avere imobiliară este un lucru de laudă și nu o acuzație. Cât despre retrocedări, se pare că, în afara unei influențe informale, domnul Iohannis nu a avut nicio contribuție la ele, acestea fiind oricum făcute în deplină legalitate, așa cum rezultă din nenumăratele controale făcute de contracandidatul premier la Sibiu.

Cea de-a treia categorie este cea mai grea, în artileria opozanților domnului Iohannis. Discursul cel mai des întâlnit este că dacă îl votezi pe Iohannis îi votezi de fapt pe Anastase, Blaga, Boagiu, Boc, Videanu și pe mulți dintre membrii marcanți ai fostului partid al domnului Băsescu Traian, numiți cu termenul generic „băsiști”. Faptul că domnul Băsescu s-a despărțit de ei la perdeluță, cu destul de mult timp în urmă nici nu contează. Dacă nu au trecut în tabăra domnului Ponta, înseamnă că au rămas tot băsiști și gata. În plus, ei sunt responsabili de coborârea nivelului de trai al majorității românilor în anii 2009 – 2012.

Nu contest faptul că acești băsiști sunt vinovați de proasta guvernare, începând cu Guvernul Boc I, care a fost instaurat cu participarea partidului domnului Ponta, domn și partid ce au fost complici la acea proastă guvernare preț de nouă luni. Nu contest și nici nu uit faptul că proastei guvernări i s-a adăugat manifestarea unui dispreț suveran față de omul de rând, în general, și față de ofițerii Armatei Române, în special.

De mai bine de doi ani și jumătate aștept de la domnul Ponta, premier în tot acest timp, măsuri de reparare a stricăciunilor făcute atât material dar, mai ales, moral de acești băsiști, alături de măsuri punitive la adresa celor vinovați de acele stricăciuni, dar și de măsuri de introducere a bunei guvernări. Deocamdată aștept degeaba. Nici unele dintre aceste măsuri nu s-au făcut prezente în viața României.

În afara unor timide și incomplete măsuri de repunere în drepturi financiare a funcționarilor și militarilor afectați de echipa Băsescu-Boc-Oprea nu am văzut nimic. Nici urmă de punere sub acuzare a miniștrilor penali. Domnul Oprea, cel care a patronat înaintarea ilegală în grad a sute de indivizi nu numai că nu este anchetat, dar premierul Ponta i-a și mulțumit pentru activitate, atunci când domnul Oprea a părăsit Ministerul Apărării, ca, apoi, să îl ungă vice-premier. Cât despre introducerea bunei guvernări, Guvernul Ponta 2 este în competiție peste timp cu guvernele Boc și le întrece la toate capitolele proastei guvernări, în special la impredictibilitatea actului legislativ, comis preponderent prin ordonanțe de urgență.

În toată această imagine, figura domnului Klaus Iohannis nici măcar nu se zărește. Dar ea este adusă în discuție. Să vedem, deci, cum ar fi să îi votăm pe Blaga et Co., adică să vedem cum ar fi după ce domnul Iohannis devine președinte. Ce ar putea face el în favoarea acestor băsiști? Dacă ar fi domnul Băsescu, i-ar aduce la guvernare, prin tot felul de soluții imorale, furând acoliți de-ai domnului Ponta, ce oricum și-ar încheia cariera politică cu această ocazie și ar fi părăsit de toți, așa cum domnul Băsescu a impus guvernele Popescu-Tăriceanu, Boc 1 – 5 și Ungureanu. Ba chiar și guvernul Ponta 1, dacă stăm să ne gândim bine.

Dar este domnul Iohannis domnul Băsescu? Eu nu am găsit nicio asemănare între cei doi. Nu am nici cel mai firav indiciu că, odată ajuns la Palatul Cotroceni, domnul Iohannis îi va putea pune în fruntea guvernului pe băsiștii care l-au ajutat sau l-au sprijinit în campania electorală. Singurul lucru pe care ar putea să îl facă ar fi să ceară publicului ca, la alegerile parlamentare, atunci când vor avea ele loc, să îi voteze pe Blaga et Co., pentru a avea astfel și guvernul de partea sa, așa cum domnul Băsescu le ceruse bucureștenilor un consiliu monocolor la Primăria Capitalei, pentru a putea guverna mai bine. Eventual, ar putea să ia vreo cinci-șase dintre ei cu el la Cotroceni, în calitate de consilieri prezidențiali, că tot nu are domnul Iohannis nicio echipă prezidențială anunțată până la ora votului.

Semnele mele de întrebare pentru domnul Iohannis

Deși am demontat mai sus majoritatea acuzelor ce i-au fost aduse domnului Iohannis în campania electorală pentru funcția de președinte al României, asta nu înseamnă că a devenit preferatul meu la această funcție. Pentru că sunt două aspecte deosebit de importante ce îmi ridică semne de întrebare în ceea ce îl privește.

Înțeleg faptul că domnul Klaus Iohannis nu are habar de guvernarea Țării, nici teoretic și nici ca experiență personală. Mai înțeleg că, în calitate de membru al publicului, domnia sa este nemulțumit de modul în care este guvernată această Țară, în prezent și din fotoliul de președinte, dar nu poate să o spună cu claritate, deoarece are nevoie de sprijinul băsist nu atât pentru voturi, cât pentru aspectele organizatorice și tehnice ale turului doi, fără de care ar putea fi furat masiv la urne. În plus, știu că, până acum, niciun președinte nu a ajuns la Cotroceni pregătit pentru acea funcție, dar asta nu a dus la pieirea României. Doar la proasta ei conducere, ceea ce nu este dezirabil, dar este reparabil.

Nu îmi este clar deloc și nu am reușit să aflu pe nicio cale de investigare, nici măcar prin întrebări adresate direct unor membrii esențiali ai campaniei prezidențiale, pe cine se bazează domnul Iohannis în fundamentarea teoretică și în planificarea concretă a implementării unei politici de stat pentru România, politică doar a lui, a președintelui. Într-un loc, domnia sa a spus că va avea nevoie de „șase luni – un an” pentru se familiariza cu „marile dosare” ale președintelui și, abia după aceea, va veni cu soluțiile sale. În alt loc, a spus că principalele amenințări la adresa securității naționale a României vor fi abordate în cadrul „parteneriatelor”, numind NATO și Uniunea Europeană. Mai mult, domnul Iohannis a spus că dorește ca România să aibă și o atitudine activă în problemele mondiale, nu numai una reactivă. Iar, ca un corolar, domnul Iohannis a amintit că „s-a lucrat la un Plan de Țară”, ceea ce, bănuiesc, ar însemna o viziune pentru România, din perspectiva președintelui ei. Niciuna dintre aceste afirmații strategice nu îmi indică sursa sa de cunoaștere în domeniul statului, al securității și apărării sale.

Ceea ce nu este bine, deoarece această ceață informațională poate naște speculații dintre cele mai controvesate. Despre domnul Ponta știu că nu gândește cu mintea lui. Dar cu ce minte gândește domnul Iohannis? Habar nu am.

Al doilea aspect negativ la adresa domnului Iohannis este absența absolută a oricărei soluții strategice, indiferent pentru ce problemă națională ar fi pusă în discuție. În afară de o idee economică ce nu ține de președinte, aceea a îmbunătățirii colectării taxelor și impozitelor, cu o creștere de doi la sută din produsul intern brut pe an și de ideea de a aduce la guvernare noul partid liberal al cărui președinte este în prezent și pe care va trebui să îl părăsească atunci când va deveni președintele României, nu am auzit altceva de la domnul Iohannis. Chiar și ideea cu taxele nu era însoțită de un set minim sau generic de măsuri.

Să nu aibă domnul Iohannis soluții, sau are soluții dar nu vrea să le spună, deoarece acestea ar fi divergente de așteptările susținătorilor săi băsiști? Imposibil de spus.

Concluzia!

Iată cum, tot gândind cu voce tare, am ajuns la mai bine de trei mii de cuvinte. Așa că aș putea trage o concluzie.

Aceasta este că voi vota cu Klaus Iohannis. Din păcate, voi vota mai degrabă ca un vot negativ dat domnului Ponta, cel ce este continuatorul domnului Băsescu, domn pe care eu l-am declarat inamicul meu personal încă de la începutul anului 2012. Mi-ar fi făcut mare plăcere să fie un vot pentru Klaus Iohannis, dar, din păcate, îmi lipsesc prea multe date pentru un asemenea vot.