Limba politică

Am văzut destui sărind de diferite părți ale corpului lor în sus la prima apariție publică a președintelui ales Klaus Iohannis, în care acesta a cerut Parlamentului, Guvernului și președintelui încă în funcție să facă diferite lucruri. Cum adică, s-au indignat săritorii în sus?!? Cine este Iohannis ăsta să iasă și să dea ordine în dreapta și în stânga?! Ce, se crede la Primăria Sibiului, să le spună subordonaților cum să pună bordurile, că altfel îi ia Mama Dracului?

Dacă îi dăm la o parte pe căutătorii de nod în papură, care sunt nemulțumiți că domnul Iohannis există și că are ochi albaștri, ceilalți se pare că nu vorbesc limba politică, ci doar pe cea de lemn. Aia cu „trebuie să facem totul”, cu „se pune problema”, „avem intenția”, „se vor găsi soluții” și alte fraze fie colective, fie impersonale, formulate astfel încât să nu primească nimeni nicio misiune concretă și să nu aibă nimeni nicio răspundere în îndeplinirea ei.

Ori, limba politică este cea prin care cel ce va fi președintele României comunică public cum are de gând să își asume acel rol de mediator între puterile statului și le spune acestor puteri despre ce răspunderi politice și-au asumat, ce greșeli politice au făcut și ce obligații politice au ele, puterile, convingându-le tot prin vorbe spuse în public să își asume acele răspunderi, să își repare acele greșeli și să își îndeplinească acele obligații. Ce este așa de greu de înțeles?

În concret, domnul Iohannis i-a amintit Parlamentului de o promisiune făcută de leader-ii săi cu doar câteva zile mai înainte, că se va reuni marți în ședință și că va pune în discuție legea grațierii și amnistiei, cu mandatul asumat de a o respinge, deoarece este o lege cu dedicație pentru corupții de la vârful piramidei politice, ce încearcă astfel să scape de răspunderea penală pentru faptele lor. Unde or fi văzut revoltații aici o imixtiune a președintelui ales în treburile Parlamentului? Sau le este frică propagandiștilor plătiți de acești corupți că nu le mai ține cu Iohannis și că vor trebui să lase justiția să își urmeze cursul pentru oricine a încălcat legea, politician sau nu?

Ca să nu mai vorbim de faptul că Parlamentul nu este suveran. Suveran este doar poporul, care își exercită această suveranitate prin parlamentari. Ceea ce este cu totul altceva. Nici independent nu este Parlamentul, pentru că depinde de electorat pentru a fi ales și este obligat să nu ia alte decizii decât cele în folosul exclusiv al cetățeanului. Așa că Parlamentul nu face ce vrea, ci doar ceea ce trebuie, iar președintele, fie el și doar ales, este obligat să îi reamintească Parlamentului ce are de făcut, când și cum, atâta vreme cât aceste reamintiri sunt făcute în numele și în interesul publicului.

În ceea ce privește Guvernul, președintele ales Iohannis nu a făcut altceva decât să îi reamintească răspunderea pe care o are acesta în organizarea alegerilor și să îi ceară să analizeze cum membrii guvernului și-au îndeplinit această răspundere, mai ales acolo unde au făcut Țara de rușine și i-au umilit pe cetățenii ei. Dacă președintele ales nu ar fi făcut aceasta, cine altcineva ar fi fost în măsură să o facă? Guvernul însuși? Păi Guvernul de-abia așteaptă să treacă trei zile să uite opinia publică evenimentele penibile cu carabinieri și jandarmi care dădeau cu gaze lacrimogene în cetățenii români adunați pe teritoriul României din străinătate să își exercite dreptul universal la vot! De unde atâta analiză și tragere la răspundere individuală între membrii Guvernului Ponta?

Nu a ratat domnul Iohannis momentul să îi reamintească și președintelui României că și domnia sa are responsabilități în domeniul acesta, ca autoritate ce a numit și trimis la post ambasadorii ce au reprezentat România în halul acesta, de ne-au arătat cu degetul toate capitalele mari ale Europei. În context, a mai spus domnul Iohannis cum ar face domnia sa și i-a cerut președintelui Băsescu să facă la fel. Dacă acesta îl va asculta pe domnul Iohannis este treaba exclusivă a domniei sale.

Desigur, la noi, în România, limba politică este ceva rar, ba chiar nemaiauzit de multă lume. La noi se preferă un limbaj eufemistic, perifrastic, metaforic, aluziv și chiar nonverbal, prin care se transmit indicații și ordine subliminare, ori se spun lucruri pe care doar inițiații le înțeleg. Cine trebuie să priceapă pricepe, spune o vorbă românească. De aceea, la noi nu se alcătuiesc texte specializate, scrise de experți în ale comuncării și publicate de oamenii politici prin viu grai, ca și când ar fi cuvintele lor. Pe când, de fapt, ele sunt doar ideile și opiniile lor, doar că limbajul este unul specializat, pe care doar specialiștii îl pot mânui corespunzător, în interesul exclusiv al publicului ce primește acest mesaj, îl procesează și îl acceptă.

Ce este des la noi, în România, este corul cârtitorilor, al celor ce nu înțeleg nimic și dau vina pe cel ce vorbește că nu spune ce ar vrea ei să înțeleagă. Apoi, în cor, aceștia fac suficient de multă gălăgie astfel încât nici cei ce ar înțelege ceva să nu mai poată pricepe nimic.

Chiar și domnul președinte ales Klaus Iohannis are dificultăți să se exprime în limba politică așa cum ar trebui ea să fie vorbită și în România. Este evident că nici domnia sa nu are încredere în scriitorii de cuvântări. Este drept că aceștia nici nu prea sunt specializați pe la noi, decât în domeniul propagandei, ceea ce este cu totul alt domeniu decât cel al comunicării publice. Însă, vorba unui prieten, profesor universitar de engleză, care zicea: important este mai întâi să comunice! Abia apoi să vedem cum facem să aibă tot vocabularul, gramatica și fonetica trebuincioase unei comunicări perfecte.