Vox populi

Sunt cel puțin trei semnificații ale votului de duminică, 16 noiembrie 2014. Una este semnificația morală. Alta este semnificația politică și cea de-a treia, dar nu ultima, este semnificația strategică.

Din punct de vedere moral, electoratul s-a prezentat la vot în număr excepțional de mare, față de scrutinele trecute, pentru că a ținut să aibă o atitudine morală, în condițiile în care singura temă de campanie a fost anti-băsismul. Cei peste 11 milioane de votanți s-au structurat astfel, din punct de vedere moral. Vreo două milioane au fost fictivii, deci nu au avut nicio morală, nicio conștiință și nicio problemă să voteze cum le-a spus serviciul ce i-a gestionat. Alte patru milioane au fost activiștii plătiți sau voluntari, din ambele tabere, pro și anti Băsescu. Procesul lor moral a avut loc atunci când au aderat la o tabără sau alta, deci votul doar a confirmat rezultatul acelui proces.

Este desigur interesant de analizat comportamentul acestui grup de activiști, dar mai interesant pentru momentul de față este de a-i pomeni pe ceilalți aproape șase milioane de votanți ce au venit la urne ca să facă un gest moral, de sancționare a imoralității și cinismului așa-zisei clase politice, indiferent ce „culoare” sau orientare ar avea ea. Dintre aceștia, vreun milion au votat cu candidatul premier Ponta, convinși fiind că astfel îl sancționează pe președintele Băsescu pentru toată imoralitatea sa personală, cât și a camarilei sale. Dar mai bine de patru milioane au votat cu candidatul Iohannis, în special pentru a-l sancționa moral pe domnul Ponta, pentru tot ce a făcut și tot ce reprezintă domnia sa, de la plagiat la încuscririle mafiotice din fruntea Țării.

Este extrem de important ca atât elita cât și restul populației să înțeleagă această semnificație morală, ce nu are nimic de a face nici cu programele politice, nici cu promisiunile electorale, nici cu formația, experiența, cultura sau speranțele candidaților, ci doar cu un efort impresionant atât numeric cât și faptic al publicului, de a avea o atitudine de sancționare a tot ceea ce a reprezentat conducerea României în ultimul sfert de secol. Acum doi ani și jumătate a avut loc celălalt moment de o asemenea anvergură și semnificație, respectiv referendumul de demitere a președintelui Băsescu Traian din funcție. Aceleași șase milioane au spus și atunci același lucru, doar că nimeni n-a avut răbdare să îi asculte, fiind prea preocupați, și o tabără și alta, cu lupta pentru putere, pentru controlul „serviciilor” sau „structurilor” și, implicit, al dosarelor.

Această elită politică are puțin timp pentru a trage învățămintele de ordin moral din votul de duminică. După care vor urma alte alegeri, unde se vor trezi sancționați pentru neînțelegere și neînvățare, așa cum a pățit-o premierul Ponta și partidul lui. Dacă, în loc să învețe, politicienii români, indiferent de tabără, se vor complăcea în a face noi aranjamente de putere, iar restul elitei, în special intelectualii, se vor complăcea în a face galerie de suporteri ai uneia sau alteia dintre tabere, atunci întreaga elită va avea, în final de suferit, pentru că Țara nu mai are nevoie de ea. Cel puțin așa spune votul ăsta.

A doua semnificație a votului este cea politică. Din nou, dacă scădem fictivii din totalul voturilor, ne rămân „bazinele electorale” ale celor două mari grupări politice, prezente în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cam în aceeași mărime de patru milioane, la care se adaugă câteva sute de mii de entuziaști politici, pe care nu îi știe și nu îi bagă în seamă nimeni, decât ei înșiși și între ei. Ceilalți cinci milioane sunt cetățeni ce nu fac politică de partid, dar, cu ocazia acestor alegeri preziențiale, au făcut, deliberat, politică de stat. Ei au arătat prin vot că preferința lor politică se îndreaptă către un președinte așa cum scrie Constituția, adică fără de partid sau aproape independent, integru și patriot.

Acești votanți nu au putut fi păcăliți de pretenția contracandidatului Ponta că președintele ales Iohannis ar fi o marionetă a domnului Băsescu Traian și o fațadă pentru „oamenii lui Băsescu”, ce vor veni din nou la putere să taie pensii și salarii dacă este Iohannis ales. Dar nici nu au fost cuceriți de oferta politică a premierului Ponta, pe care l-au perceput evident ca pe un exponent al structurilor partinice de tip mafiot peste care era cocoțat și, deci, nu aveau de ce să îl aleagă.

Este acum de datoria alesului Iohannis să își asume mandatul primit, chiar dacă nu l-a cerut în forma asta și să devină, de-adevăratelea, președintele constituțional al României. Să își asume rolurile de reprezentant al Țării, de garant al independenței naționale, al unității și integrității teritoriale, precum și de mediator în numele cetățenilor între puterile statului.

Pentru aceste roluri nu are nevoie de o majoritate politică în Parlament, nici de un guvern propriu. De aceea nu are nevoie nici de vreun partid. În schimb, are nevoie de gândire strategică, de viziune, de capacitate de analiză și de hotărâre. Aș spune că are nevoie și de multă creativitate politică, dar este aproape imposibil de obținut așa ceva în România, unde solul în care s-ar dezvolta cultura politică este sterp și nu sunt grădinari care să îl îngrijească. În tot cazul, mandatul politic al domnului Iohannis, așa cum rezultă din analiza politică a votului, este de a se îndepărta imediat de modul în care a făcut politică predecesorul Băsescu, ba chiar și președintele Constantinescu, pentru că despre modelul Iliescu nici nu poate fi vorba.

În fine, spuneam la început despre semnificația strategică a votului primit de președintele ales Klaus Iohannis. Este simplu de explicat această semnificație, dar este foarte dificil de făcut ceva cu ea. Domnul Iohannis are acum în spate multe milioane de români, ceea ce constituie o putere în sine. Cu această putere, domnia sa are posibilitatea de a negocia de la egal la egal cu oricine din Lumea asta, fără să trebuiască să cerșească aprobări sau confirmări în funcție de la nimeni, nici de la Est, nici de la Vest, așa cum au fost nevoiți să o facă predecesorii săi, ce au ajuns președinți „la mustață”, cum se spune între pariori.

Desigur, să nu uităm excepția de la regulă oferită de președintele Ion Iliescu în primul său mandat, atunci când, din păcate, a folosit prost și împotriva cursului istoriei această putere strategică oferită de electorat, trecând Țara și poporul ei printr-o lungă și nemeritată „tranziție”. De aceea am spus eu că este foarte dificil de făcut ceva cu puterea strategică dată de votul popular domnului Iohannis. În plus, să nu uităm că aceeași putere avuseseră și domnii Antonescu și Ponta în vara lui 2012, cu voturile referendumului, dar au ignorat-o, preferând să umble cu căciula în mână și cu carnetul de notițe în dinți pe la porți străine, doar pentru a fi lăsați să guverneze împreună cu demisul Băsescu.

Sunt extrem de curios ce va face președintele ales Klaus Iohannis cu această putere strategică. Dar nu mă încumet încă să dau vreun pronostic, deoarece îmi lipsesc prea multe date despre domnia sa și intențiile sale.