Că domeniul
apărării naționale este neguvernabil, în România, se vede cu ochiul liber. Când
spunem „neguvernabil”, ne referim la o stare mai nefericită decât cea a
proastei guvernări, dar mai bună decât cea a dezastrului.
Iar când spunem
că se vede această stare cu ochiul liber, ne gândim că toată lumea vede și știe
că, de mai bine de zece ani, bugetele considerate minim necesare pentru
funcționarea domeniului apărării naționale au fost menținute la jumătate din
cât era nevoie, că managementul domeniului a fost abandonat în mâinile unor
incompetenți și incapabili, că legislația privind organizarea și funcționarea
domeniului este menținută într-o formă bulversantă, cu prevederi contradictorii
și cu goluri imense, că, în întregul domeniu, care excede Ministerul Apărării
Naționale, s-a instaurat o cultură a bunului plac, a lipsei de respect pentru
regulă și proceduri, că nu există nici cea mai vagă viziune națională privind
puterea armată a României, așa cum nu există nicio viziune privind România
însăși, că personalul civil și militar este ținut într-o continuă nesiguranță atât
în ceea ce privește dezvoltarea profesională personală cât și în ceea ce
privește veniturile proprii, și multe altele asemenea.
Dacă lucrurile sunt atât de clare și de evidente, atunci de ce am mai
pierde vremea cu discuții despre ele? Plus că soluțiile se regăsesc chiar în
formularea problemelor care fac neguvernabilă apărarea națională a României.
Adică, dacă problema este bugetul insuficient, atunci va trebui să dăm mai
mulți bani, dacă vrem cu adevărat să rezolvăm această problemă. Sau, dacă legislația
este încâlcită și incompletă, haideți să o descâlcim și să o completăm! Ce
poate fi mai simplu decât atât?!? Ori, dacă avem o problemă cu incapabilii și
incompetenții care guvernează domeniul acesta, ce poate fi mai simplu decât
înlocuirea lor cu alții, capabili și competenți, nu-i așa?
Numai că nu este chiar așa. Principala problemă este că neguvernarea
apărării naționale nu s-a produs în mod natural, ori nu a picat din cer, ca o
ploaie neașteptată, ci a fost indusă cu premeditare, de aceiași oameni de la
care se așteaptă acum rezolvarea ei.
Și mai este un aspect deosebit de important, ce trebuie amintit în
contextul formulării corecte a problemei. Neguvernarea apărării naționale,
datorată subfinanțării cronice, reglementării incoerente și incapacității
oamenilor de la cârma ei, produce efectul direct al privării României de acea
putere militară necesară pentru ca România să aibă o voce pe scena
euro-atlantică. În plus, abandonează România în mâinile aliaților ei din NATO
și ale partenerului strategic american, aliați de la care România se așteaptă să
primească, aproape gratuit, atâta securitate cât are nevoie pentru a
supraviețui ca stat, dar nu atât de multă încât să își poată apăra și promova
propriile interese naționale, între care cel mai important este maximizarea
bunăstrării tuturor cetățenilor ei.
Cu alte cuvinte, adevărata problemă a neguvernării apărării naționale a
României sunt oamenii puși să o guverneze, de la cel ce ocupă funcția de
președinte al României, comandant al forțelor armate și președintele
Consiliului Suprem de Apărare a Țării și până la cel mai modest parlamentar din
comisia de specialitate a camerei din care face parte. Nu ne referim numai la cei de astăzi,
ci și toți cei ce, de mai bine de un deceniu încoace, de când am devenit membru
cu drepturi depline al Organizaței Tratatului Atlanticului de Nord – NATO, au
guvernat acest domeniu până ce l-au făcut neguverabil.
Paradoxal, ne așteptăm ca oamenii ce sunt puși acum să guverneze acest
domeniu să îl refacă guvernabil. Desigur, nu dintr-odată. Mai întâi să îl facă prost guvernabil, apoi să îl facă ceva mai bine
și, dacă timpul le permite, să ajungă cu el chiar guvernabil de-adevăratelea.
Dar ei nu pot să facă asta. Pentru că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o până
acuma, nu-i așa?
Și, atunci, ar trebui să vedem figuri noi pe toată scara ierarhică a
guvernării apărării naționale a României.
Nu putem vedea prea curând un nou președinte, pentru că ocupantul actual al
funcției de abia a fost ales. Nu are nici măcar un an întreg în scaun. Dar am
putea vedea un nou șef al departamentului prezidențial care se ocupă de asta.
Unul care să îl asiste pe președinte în trecerea de la neguvernarea la proasta
și, apoi, la mai puțin proasta guvernare, dacă nu chiar de la neguvernarea la
buna guvernare a apărării naționale.
Am putea vedea însă un premier care să înțeleagă faptul că nu poate guverna
România, atâta vreme cât sectorul de apărare națională este
neguvernabil. Și care să își aleagă un consilier pe domeniu, deplin înțelegător
a ceea ce vorbim noi aici și care să știe și ce să îi spună premierului, ca
acesta să înceapă să își îndeplinească atribuțiile de șef al guvernului și de
vice-președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării în sensul
reintroducerii bunei guvernări în Armata României.
Același premier ar trebui să își găsească un ministru al apărării naționale
capabil și competent. Nu se poate face trecerea de la neguvernare la o cât de
câtă guvernare cu un ministru politic sau cu un om de casă, ori cu unul de paie. Este
imperios necesar ca omul învestit cu autoritatea guvernării directe a apărării
naționale să fie capabil de managementul acestui domeniu.
Ar mai trebui să vedem președinții celor două comisii parlamentare
schimbați cu unii capabili să introducă acel control democratic real asupra
apărării naționale, exercitat prin legislație și prin autorizări parlamentare,
și, mai mult și mai important decât atât, să introducă supravegherea
democratică a tututor proceselor majore ale guvernării domeniului.
Nici nu are rost să ne întrebăm dacă vom vedea vreodată asemenea schimbări.
Răspunsul evident este că nu, așa ceva nu se va întâmpla în veci. Un argument
ar fi că nimeni nu vrea schimbarea, mai ales când cel ce trebuie schimbat este
chiar el.
Dar eu mai am un argument.
Acum vreo șapte ani, am primit o comandă să editez o carte despre
managementul apărării naționale, pentru o audiență internațională. După un
efort de aproape un an de zile, cartea a apărut, în străinătate și în engleză,
și, apoi, a fost tradusă în mai multe limbi, fiind foarte bine primită de
comunitatea de specialiști în domeniu. De fapt, până astăzi, sunt doar două
asemenea cărți scrise în lume, despre acest subiect.
Cum ar putea fi această laudă de sine un argument că nu se va schimba nimic în
neguvernarea apărării naționale a României? Pentru următorul motiv. În faza
inițială, am cerut comanditarului să îmi dea deplina libertate de a alege
autorii capitolelor dintre teoreticienii și practicienii români în domeniul
managementului apărării naționale. Numai că nu am găsit nici măcar unul capabil
să scrie vreun capitol, pentru o audiență internațională, deși m-am străduit să
îl caut.
Așa că, mă întreb, cum ar putea găsi cineva un consilier prezidențial, un
consilier de premier, un ministru, ori niște parlamentari competenți și
capabili să facă un management al apărării naționale măcar un pic mai
guvernabil decât până acum, când eu nu știu să fie, în România, cineva capabil și competent
să scrie despre așa ceva, în engleză, pentru un cititor internațional?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu