joi, 12 noiembrie 2015

Apărarea națională neguvernabilă a României

Că domeniul apărării naționale este neguvernabil, în România, se vede cu ochiul liber. Când spunem „neguvernabil”, ne referim la o stare mai nefericită decât cea a proastei guvernări, dar mai bună decât cea a dezastrului.


Iar când spunem că se vede această stare cu ochiul liber, ne gândim că toată lumea vede și știe că, de mai bine de zece ani, bugetele considerate minim necesare pentru funcționarea domeniului apărării naționale au fost menținute la jumătate din cât era nevoie, că managementul domeniului a fost abandonat în mâinile unor incompetenți și incapabili, că legislația privind organizarea și funcționarea domeniului este menținută într-o formă bulversantă, cu prevederi contradictorii și cu goluri imense, că, în întregul domeniu, care excede Ministerul Apărării Naționale, s-a instaurat o cultură a bunului plac, a lipsei de respect pentru regulă și proceduri, că nu există nici cea mai vagă viziune națională privind puterea armată a României, așa cum nu există nicio viziune privind România însăși, că personalul civil și militar este ținut într-o continuă nesiguranță atât în ceea ce privește dezvoltarea profesională personală cât și în ceea ce privește veniturile proprii, și multe altele asemenea.
Dacă lucrurile sunt atât de clare și de evidente, atunci de ce am mai pierde vremea cu discuții despre ele? Plus că soluțiile se regăsesc chiar în formularea problemelor care fac neguvernabilă apărarea națională a României.
Adică, dacă problema este bugetul insuficient, atunci va trebui să dăm mai mulți bani, dacă vrem cu adevărat să rezolvăm această problemă. Sau, dacă legislația este încâlcită și incompletă, haideți să o descâlcim și să o completăm! Ce poate fi mai simplu decât atât?!? Ori, dacă avem o problemă cu incapabilii și incompetenții care guvernează domeniul acesta, ce poate fi mai simplu decât înlocuirea lor cu alții, capabili și competenți, nu-i așa?
Numai că nu este chiar așa. Principala problemă este că neguvernarea apărării naționale nu s-a produs în mod natural, ori nu a picat din cer, ca o ploaie neașteptată, ci a fost indusă cu premeditare, de aceiași oameni de la care se așteaptă acum rezolvarea ei.
Și mai este un aspect deosebit de important, ce trebuie amintit în contextul formulării corecte a problemei. Neguvernarea apărării naționale, datorată subfinanțării cronice, reglementării incoerente și incapacității oamenilor de la cârma ei, produce efectul direct al privării României de acea putere militară necesară pentru ca România să aibă o voce pe scena euro-atlantică. În plus, abandonează România în mâinile aliaților ei din NATO și ale partenerului strategic american, aliați de la care România se așteaptă să primească, aproape gratuit, atâta securitate cât are nevoie pentru a supraviețui ca stat, dar nu atât de multă încât să își poată apăra și promova propriile interese naționale, între care cel mai important este maximizarea bunăstrării tuturor cetățenilor ei.
Cu alte cuvinte, adevărata problemă a neguvernării apărării naționale a României sunt oamenii puși să o guverneze, de la cel ce ocupă funcția de președinte al României, comandant al forțelor armate și președintele Consiliului Suprem de Apărare a Țării și până la cel mai modest parlamentar din comisia de specialitate a camerei din care face parte. Nu ne referim numai la cei de astăzi, ci și toți cei ce, de mai bine de un deceniu încoace, de când am devenit membru cu drepturi depline al Organizaței Tratatului Atlanticului de Nord – NATO, au guvernat acest domeniu până ce l-au făcut neguverabil.
Paradoxal, ne așteptăm ca oamenii ce sunt puși acum să guverneze acest domeniu să îl refacă guvernabil. Desigur, nu dintr-odată. Mai întâi să îl facă prost guvernabil, apoi să îl facă ceva mai bine și, dacă timpul le permite, să ajungă cu el chiar guvernabil de-adevăratelea.
Dar ei nu pot să facă asta. Pentru că, dacă ar fi putut, ar fi făcut-o până acuma, nu-i așa?
Și, atunci, ar trebui să vedem figuri noi pe toată scara ierarhică a guvernării apărării naționale a României.
Nu putem vedea prea curând un nou președinte, pentru că ocupantul actual al funcției de abia a fost ales. Nu are nici măcar un an întreg în scaun. Dar am putea vedea un nou șef al departamentului prezidențial care se ocupă de asta. Unul care să îl asiste pe președinte în trecerea de la neguvernarea la proasta și, apoi, la mai puțin proasta guvernare, dacă nu chiar de la neguvernarea la buna guvernare a apărării naționale.
Am putea vedea însă un premier care să înțeleagă faptul că nu poate guverna România, atâta vreme cât sectorul de apărare națională este neguvernabil. Și care să își aleagă un consilier pe domeniu, deplin înțelegător a ceea ce vorbim noi aici și care să știe și ce să îi spună premierului, ca acesta să înceapă să își îndeplinească atribuțiile de șef al guvernului și de vice-președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării în sensul reintroducerii bunei guvernări în Armata României.
Același premier ar trebui să își găsească un ministru al apărării naționale capabil și competent. Nu se poate face trecerea de la neguvernare la o cât de câtă guvernare cu un ministru politic sau cu un om de casă, ori cu unul de paie. Este imperios necesar ca omul învestit cu autoritatea guvernării directe a apărării naționale să fie capabil de managementul acestui domeniu.
Ar mai trebui să vedem președinții celor două comisii parlamentare schimbați cu unii capabili să introducă acel control democratic real asupra apărării naționale, exercitat prin legislație și prin autorizări parlamentare, și, mai mult și mai important decât atât, să introducă supravegherea democratică a tututor proceselor majore ale guvernării domeniului.
Nici nu are rost să ne întrebăm dacă vom vedea vreodată asemenea schimbări. Răspunsul evident este că nu, așa ceva nu se va întâmpla în veci. Un argument ar fi că nimeni nu vrea schimbarea, mai ales când cel ce trebuie schimbat este chiar el.
Dar eu mai am un argument.
Acum vreo șapte ani, am primit o comandă să editez o carte despre managementul apărării naționale, pentru o audiență internațională. După un efort de aproape un an de zile, cartea a apărut, în străinătate și în engleză, și, apoi, a fost tradusă în mai multe limbi, fiind foarte bine primită de comunitatea de specialiști în domeniu. De fapt, până astăzi, sunt doar două asemenea cărți scrise în lume, despre acest subiect.
Cum ar putea fi această laudă de sine un argument că nu se va schimba nimic în neguvernarea apărării naționale a României? Pentru următorul motiv. În faza inițială, am cerut comanditarului să îmi dea deplina libertate de a alege autorii capitolelor dintre teoreticienii și practicienii români în domeniul managementului apărării naționale. Numai că nu am găsit nici măcar unul capabil să scrie vreun capitol, pentru o audiență internațională, deși m-am străduit să îl caut.
Așa că, mă întreb, cum ar putea găsi cineva un consilier prezidențial, un consilier de premier, un ministru, ori niște parlamentari competenți și capabili să facă un management al apărării naționale măcar un pic mai guvernabil decât până acum, când eu nu știu să fie, în România, cineva capabil și competent să scrie despre așa ceva, în engleză, pentru un cititor internațional?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu