Comportamentul
oricărei societăți articulate, cum ar fi, de exemplu, un popor, este
regularizat de cultura sa. Iar cultura este alcătuirea prin alăturare și
combinare a valorilor, credințelor și obiceiurilor acelei societăți, valori,
credințe și obiceiuri însușite, onorate, apărate și promovate de fiecare
generație.
Ne putem da seama
cu ușurință că unele dintre aceste valori sunt similare sau chiar identice cu
valorile universale ori cu valori ale altor societăți articulate, așa cum vom
găsi și valori unice, specifice doar unui anumit popor.
Din punct de vedere cultural, și nu numai, un popor cunoaște un succes
deosebit când o valoare de a sa, națională, devine internațională sau chiar
universală. În revers, un popor devine ridicol în ochii omenirii, atunci când
din rândul său se ridică o valoare recunoscută și însușită de alții, pe când,
în cultura sa națională, acea valoare nu există. Sau este negată cu sârg de
proprii compatrioți.
Deși valorile există implicit și independent de tentativele unora sau
altora de a le impune ori de a le nega, societățile articulate au dezvltat
instituții naționale și internaționale de promovare și prezervare a valorilor
din diferitele culturi naționale, dar și din cultura universală.
Acesta este contextul teoretic în care vreau să scriu câteva cuvinte despre
valoarea Eminescu.
O instituție modestă, dar instituție fără de îndoială, este Ziua Culturii
Naționale, care se petrece, în fiecare an, de 15 ianuarie, ziua de naștere a
lui Mihai Eminescu.
Ea, ziua, ar fi putut fi una fastuoasă, dar nu este. Și nici nu cred că va
fi vreodată. Asta, deoarece cultura națională românească se află expusă la o
permanentă și neobosită agresiune, încă de la începuturile nației române, adică
de pe vremea când se năștea Eminescu. În paranteză, să amintim aici că una
dintre caracteristicile valorii Eminescu este că omul a fost contemporan cu
tinerețea națiunii române, ba chiar s-a născut odată cu națiunea română, pe la
mijlocul secolului al nouăsprezecelea. Ceea ce îi dă un caracter de naturalețe,
de autenticitate, cu totul particular.
Cum scriam la început, vedem că o valoare există atunci când ea ghidează
comportamentul unei societăți articulate și nu atunci când ea este declamată
sau, din contră, desconsiderată în discursul public.
Concret, nu contează că unii își aduc aminte de Eminescu doar la zile
festive și, atunci, doar pentru a se referi tot numai la agenda lor proprie,
fie ea naționalistă, șovină sau de altă natură, prin care arată ei cu degetul
la străinii vinovați de toate necazurile pe care ni le prilejuim singuri. Așa
cum nu contează că alții își aduc aminte de Eminescu doar ca să îl înjure, să
îl discrediteze ca poet, jurnalist sau ca om politic.
Ceea ce contează este că mai avem câte un tânăr român care învață pe de
rost o poezie de dragoste de-a lui Eminescu și i-o șoptește, uneori doar în
gând, iubitei sale secrete. Contează că, atunci când ne gândim la Patria
România, ne vin în minte versuri din Scrisoarea a III-a de Eminescu. Sau, când
ne dumirim de imensitatea Universului, acea dumirire se conturează în cuvintele
„La steaua care-a răsărit...” Mai contează că, uneori, nu prea des, ne gândim
ce ar fi zis Eminescu despre noi și ni se face rușine.
Că așa este cu valorile. Contează mult mai mult în ceea ce facem decât în
ceea ce zicem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu