Amenintarea cu forta navală

În Marea Neagră se află masate importante forțe navale, cuprinzând nave de suprafață, submarine, elicoptere și avioane. În cea mai mare proporție, aceste forțe navale aparțin Federației Ruse. Ca să vă dați seama de dimenisunile acestei forțe rusești, să menționăm aici anunțul Ministerului Apărării de la Moscova, din în luna februarie a acestui an, prin care aflăm că Rusia a alarmat nu mai puțin de 88 de nave de luptă, 8.500 militari, 900 de piese de echipament major și 200 de avioane și elicoptere, cu care a efectuat cel mai mare exercițiu militar naval, pe un scenariu de apărare cu succes a noului teritoriu rusesc, Peninsula Crimeea.

Foto: eng.mil.ru

Flota Mării Negre, cum este numită marea unitate aparținând Marinei Militare rusești, cuprinde o brigadă de nave de suprafață, cu un crucișător, un distrugător și patru fregate, toate purtătoare de rachete ghidate, alături de o divizie de submarine de atac independente, constând din cinci asemenea nave, o brigadă de nave de asalt cu șapte unități de debarcare, o brigadă de apărare de coastă cu două divizioane și nouă nave de luptă, o brigadă de purtătoare de rachete cu două divizioane și 12 nave, o altă brigadă de coastă cu șapte nave, precum și alte unități de coastă și infanterie marină. Aviația Flotei constă din elicoptere și avioane care decolează de pe uscat în serviciul navelor de luptă, fie pentru misiuni antisubmarin, fie pentru misiuni de atac asupra coastelor maritime ale eventualului inamic al Rusiei, din bazinul Mării Negre.

România, ca stat riveran la Marea Neagră, privește cu legitimă îngrijorare această forță maritimă rusească, în primul rând pentru că ea există și, în al doilea rând, pentru că are asemenea dimensiuni impresionante, cu mult peste capacitățile de ripostă posibilă națională, românească și chiar aliată, în eventualitatea că Rusia ar considera România ca pe un inamic atacabil.

Îngrijorarea noastră sporește justificabil în momentul în care însuși președintele Rusiei, care este și comandantul suprem al forțelor armate rusești, amenință transparent și internațional România cu lovirea cu rachetele sale, inclusiv cu cele nucleare, doar pentru că România și-a permis, independent și suveran, să găzduiască instalații americane militare pe teritoriul său.

În plus, prezența unora dintre aceste nave de luptă rusești în Marea Neagră este îngrijorătoare și pentru simplul fapt că au montate pe ele instalații și echipamente învechite, de mai bine de un sfert de secol, unele chiar mai vechi de o jumătate de secol, instalații și echipamente care pot, oricând, să reprezinte un hazard, o sursă de accidente sau de incidente majore, în care să fie implicate elemente deosebit de distructive, cum sunt încărcăturile de luptă ale rachetelor.

Dar la fel de preocupantă este și reînoirea acestei flote. Patru submarine, două fregate și două nave purtătoare de rachete sunt de dată recentă, respectiv de anul trecut sau de anul acesta, ca o indicație clară a predispoziției conducerii politice moscovite de a întări capacitățile ofensive, agresive, ale forței navale rusești în bazinul Mării Negre.

Nici nivelul de pregătire a personalului care deservește aceste nave de luptă nu este de natură să ne liniștească temerile unui posibil incident militar major, neprovocat. Dacă exercițiul amintit mai sus a fost declarat de președintele Putin ca fiind unul de succes, exerciții similare, care au avut loc în anii precedenți, au primit calificative mult mai slabe și au fost presărate cu incidente care indicau pregătirea precară a echipajelor pentru operarea tehnicii maritime pe care o aveau în responsabilitate.

În prezent, nu există niciun instrument internațional de securitate prin care Federația Rusă să fie, dacă nu constrânsă, măcar convinsă să își reducă această flotă din Marea Neagră, ca răspuns la îngrijorările statelor riverane, cum este România. Dar cum este și Georgia, care a fost deja victima atacului de pe mare al navelor de luptă rusești, în 2008, pe când Georgia nici nu avea marină militară. Sau Ucraina, căreia Rusia, odată cu ocuparea Crimeei, în 2014, i-a confiscat o bună parte din ceea ce îi revenise din flota militară a fostei Uniuni Sovietice.

Dacă luăm în considerație și faptul că, în ultimii patru ani, Moscova a demonstrat o predilecție pentru folosirea cu ușurință a puterii militare în promovarea intereselor sale și pentru atingerea obiectivelor politice și geo-politice pe care și le-a propus, putem deduce că tot puterea militară va fi întotdeauna argumentul cel mai convingător de care Rusia ar putea asculta.

De la aceste premise și până la soluția unei noi forțe navale în Marea Neagră, suficient de puternică, prin care ceilalți co-riverani ar reuși să descurajeze o eventuală agresiune rusească, nu a mai rămas niciun pas. De unde și inițiativa românească de constituire a unei forțe permanente navale în Marea Neagră, sub comandament NATO.

În funcție de dimensiuni și de compoziție, o asemenea forță navală NATO ar putea avea rolul sau misiunea de a descuraja orice atitudine agresivă, ofensivă a Rusiei, împotriva oricăruia dintre co-riveranii săi la Marea Neagră. Dar, la fel de bine, ar putea avea rolul de amenințare cu forța. Situație în care Rusia ar fi obligată să ia ea măsuri de descurajare a unei atitudini agresive a aliaților. Ceea ce ar duce la o spirală a înarmării în regiune. Adică, la o situație de securitate și mai complicată, dar și mai periculoasă decât este în prezent.

De aceea calibrarea corectă a dimenisunii și a compoziției unei eventuale forțe permanente navale aliate în Marea Neagră este la fel de importantă ca și constituirea forței propriuzise.

Astfel, cele două demersuri, cel de obținere a acordului politic al riveranilor aliați, respectiv al Bulgariei, României și Turciei, pentru o nouă forță și, imediat după aceea, al întregului NATO, precum și cel de calibrare a unei asemenea forțe trebuie neapărat făcute simultan.

Adică, nu are cum să se discute la Summit-ul NATO de luna viitoare înființarea unei forțe permanente navale NATO la Marea Neagră fără ca riveranii aliați să fie de acord cu această inițiativă, dar nici fără ca experții în planificarea și constituirea forțelor să vină cu cea mai potrivită dimenisonare și cea mai dorită compoziție a acestei forțe.

Demersurile de promovare a unei inițiative NATO de asemenea natură trebuie să fie întotdeauna confidențiale.

Nu secrete, ca să nu ridice suspiciuni și temeri din partea celor ținuți deoparte, ci rezervate doar celor implicați în găsirea soluțiilor politice și tehnice. Abia după găsirea soluțiilor și după obținerea acordului formal al părților implicate în proces (în cazul nostru, cele trei state membre NATO din Marea Neagră, la care se adaugă planificatorii naționali și aliați) și după primirea unor asigurări credibile din partea tuturor celorlalți aliați că sunt favorabili ideii, se pot face publice rezultatele și se poate pune inițiativa pe agenda Summit-ului NATO de la Varșovia.

Dacă nu sunt îndeplinite aceste condiții, orice demers de informare a publicului național și internațional este automat unul contraproductiv.

Pe de o parte, informarea inoportună va transmite mesajul nedorit că aliații sunt divizați și chiar contradictorii unul cu altul, deoarece nu au ajuns la o decizie comună. Pe de altă parte, se lasă impresia că cei ce recurg la public într-o problemă asupra căreia nu s-a ajuns la o soluție general acceptabilă nu fac altceva decât să folosească presiunea opiniei publice pentru impunerea opțiunii pe care o favorizează ei în negocieri.

Aceste considerații ar fi trebuit să fie cunoscute de toți demnitarii și oficialii români, angajați în ultimile zile într-o cursă epuizantă de includere a inițiativei de constituire a unei forțe permanente navale aliate în Marea Neagră pe agenda Summit-ului NATO din Polonia, de peste trei săptămâni. Așa cum ar fi trebuit să le fie cunoscute metodele și instrumentarul diplomatic cu care se lucrază pentru un asemenea obiectiv strategic.

S-ar fi evitat astfel penibilul zilei de ieri, când, în Bulgaria, oficialii locali l-au găzduit pe președintele României doar ca să își bată joc de el, în public. Adică, să își bată joc de noi toți, românii, vecinii și aliații lor. Și să își arate preferința pentru acceptarea atitudinii ofensive, agresive, a flotei militare rusești din Marea Neagră.

Ceea ce ne duce pe toți din regiune într-o postură de securitate mai precară decât era cea căreia i se caută soluții, inclusiv prin configurarea unei forțe de contrapunere sau de descurajare.