Coaliția pentru Familie se menține în atenția publică. Este vorba despre acei români declarați tradiționali și care vor să impună cu puterea legii tradiția lor tuturor celorlalți români. Indiferent de naționalitate, sex, vârstă, religie, studii, cultură și orice altceva ar mai putea să îi facă români unici și irepetabili.
Am credința că este momentul să vedem cu ce avem de a face. Ca români tradiționali, cu respect și dragoste față de neam și de țară ce suntem. Respect și dragoste dovedite cu prisosință, prin comportarea noastră de-a lungul întregii existențe.
Prima teză căreia trebuie să îi stabilim valabilitatea este că acești români declarați tradiționali ar fi majoritari. Teză căruia i se aduce în susținere un singur argument. Că ar fi majoritari deoarece au „strâns” peste trei milioane de semnături pe „scrisoarea cea mai lungă”. Semnături depuse cu camioanele în Parlamentrul României.
La această primă teză am următoarele obiecții de autenticitate. (1) Trei milioane nu sunt o majoritate. Sunt o unanimitate. A celor care au semnat. Sau, mă rog, și-au înscris numele pe tabele, chiar dacă nu știu asta. Dar majoritate nu sunt. Nici nu au cum să fie. Să ne aducem aminte că nici 8,5 milioane nu au fost o majoritate de participanți la referendumul de demitere a lui Băsescu, de acum cinci ani.
 |
| Foto: asmc.ro |
Prima teză căreia trebuie să îi stabilim valabilitatea este că acești români declarați tradiționali ar fi majoritari. Teză căruia i se aduce în susținere un singur argument. Că ar fi majoritari deoarece au „strâns” peste trei milioane de semnături pe „scrisoarea cea mai lungă”. Semnături depuse cu camioanele în Parlamentrul României.
La această primă teză am următoarele obiecții de autenticitate. (1) Trei milioane nu sunt o majoritate. Sunt o unanimitate. A celor care au semnat. Sau, mă rog, și-au înscris numele pe tabele, chiar dacă nu știu asta. Dar majoritate nu sunt. Nici nu au cum să fie. Să ne aducem aminte că nici 8,5 milioane nu au fost o majoritate de participanți la referendumul de demitere a lui Băsescu, de acum cinci ani.
(2) Coaliția respectivă nu este majoritară în nimic. Cu siguranță, nu este majoritară între alte coaliții sau asocieri civice. La data scrierii acestor rânduri, site-ul Coaliției pentru Familie listează 46 de membri, constituiți din asociații și subsidiare ale acestor asociații. De exemplu, avem Asociația PRO VITA București, la numărul de ordine 05, dar și Asociația Provita Media București, la 06, Asociația Provita Filiala Gorj, la 07 și Fundația Clinică Provita, la 08. Ce oameni populează aceste asociații? Nu se știe. Site-urile asociaților ne furnizează prea puține date.
Așa că putem infera că nu este coaliția asta majoritară nici ca activiști. Să ne uităm pe primele cinci nume listate. Asociația Părinții pentru Ora de Religie are un singur nume: Liana Stanciu, „cunocut om de televiziune și radio”, care este și președinte. Alianța Familiilor din România are un singur nume, la contact SUA. Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika are trei nume, dintre care unul de tâmplar, unul de faianțar și unul de consultant în siguranța și securitatea muncii, toate trei listate la rubrica „servicii”. Ale asociației, desigur. Asociația Familiilor Numeroase spune, la „contact”, că este, de fapt, ASFANTU, adică Asociația Familiilor Active și are trei nume, în „Consiliul director”, dintre care se remarcă doi români tradiționali, președintele Phanzu Nike și secretarul Mir Montes Jose Ignacio. Asociația PRO VITA București este generoasă, cu șapte nume în „echipa de conducere”, dintre care, firesc, un președinte, un psihoterapeut, un director economic, un colaborator pentru chestii de drept, un cenzor și doi „ambasadori în sport”. Adică, în peste zece la sută dintre asociații, am putut identifica 15 nume. Extrapolând și multiplicând cu un coeficient de modestie, în sensul că operăm cu prezumția că unii dintre activiști vor să rămână anonimi, toată Coaliția pentru Familie are, oficial și în site-uri, vreo 250 de suflete, dintre care vreo 150 cu nume și prenume și vreo 80 cu cel puțin o coordonată de contact, cum ar fi un număr de telefon personal. Așa că acești activiști, chiar dacă sunt doar cei cu funcții de conducere, nu reprezintă nicio majoritate.
(3) Singurul loc unde această coaliție ar putea fi majoritară este în creștinism. În sensul că, în marea lor majoritate, dacă nu chiar în unanimitate, asociațiile componente sunt creștine. Ortodoxe, catolice, protestante, neo sau mai de demult, nu contează care, atâta vreme cât sunt creștine. Numai că, să nu uităm, și noi, ceilalții, apărații, tot creștini suntem, în marea noastră majoritate. Și nici măcar nu avem vreun motiv să ne îndoim că suntem majoritari și în raport cu cei care vor să ne apere. Pe noi și, mai ales, pe familiile noastre tradiționale.
Ajungem astfel și la cea de-a doua teză, căreia trebuie să îi stabilim valabilitatea. Este vorba tocmai despre pretenția că cei din coaliție ne apără pe noi, creștinii, și, mai ales, pe familiile noastre. În context, ei apără și tradițiile noastre.
Cum una dintre formările mele intelectuale, dar și acționale, este cea militară, nu pot trece ușor peste confuzia intenționată pe care coalizații pentru familie o introduc. În sensul că ei numesc apărare o adevărată ofensivă. Ori, la mine, ofensiva este ofensivă, respectiv presupune un atac deliberat, un dat sau mers peste adversar, pe când apărarea este apărare, în sensul că stau pe loc și mă bat doar atunci când ofensiva inamicului vine peste mine.
(3) Singurul loc unde această coaliție ar putea fi majoritară este în creștinism. În sensul că, în marea lor majoritate, dacă nu chiar în unanimitate, asociațiile componente sunt creștine. Ortodoxe, catolice, protestante, neo sau mai de demult, nu contează care, atâta vreme cât sunt creștine. Numai că, să nu uităm, și noi, ceilalții, apărații, tot creștini suntem, în marea noastră majoritate. Și nici măcar nu avem vreun motiv să ne îndoim că suntem majoritari și în raport cu cei care vor să ne apere. Pe noi și, mai ales, pe familiile noastre tradiționale.
Ajungem astfel și la cea de-a doua teză, căreia trebuie să îi stabilim valabilitatea. Este vorba tocmai despre pretenția că cei din coaliție ne apără pe noi, creștinii, și, mai ales, pe familiile noastre. În context, ei apără și tradițiile noastre.
Cum una dintre formările mele intelectuale, dar și acționale, este cea militară, nu pot trece ușor peste confuzia intenționată pe care coalizații pentru familie o introduc. În sensul că ei numesc apărare o adevărată ofensivă. Ori, la mine, ofensiva este ofensivă, respectiv presupune un atac deliberat, un dat sau mers peste adversar, pe când apărarea este apărare, în sensul că stau pe loc și mă bat doar atunci când ofensiva inamicului vine peste mine.
Concret, ei, coalizații pentru familie, declară că apără tradițiile, familia și pe mine. Dar, intențiile declarate sunt agresive, fără îndoială. După toate indiciile făcute publice de coalizații pentru familie, în concepția coaliției și a fiecărui membru al ei, „apărarea” presupune impunerea, dictatul. Prin lege. Dacă se poate, prin legea mireană. Dar cu condiția obligatorie ca legea mireană să fie făcută după cea sacră.
Iată ce „Gândul zilei” sau, după rubrică, „Meditația zilei” ne propune, pentru astăzi, una dintre aceste asociații: „Sfârșitul n-a fost creat pentru legi, ci legile pentru sfârșit. Aceasta ne ajută să înțelegem mai bine întreaga ordine a lumii.” De pe site-ul respectiv, habar nu avem cine a zis chestia asta și ce vrea să zică cu ea. Dar ne spune Google. Există un alt site, nefailiat Coaliției pentru Familie, destinat lui Vladimir Ghika și care are o pagină intitulată „Gânduri pentru fiecare zi”. Pagină în care, la data de 23 iunie, aflăm exact gândul preluat și de Asociația Familiilor Catolice Vladimir Ghika. Dar tot nu știm ce a vrut să zică. Bănuim însă că ar fi vorba despre gânduri din timpul vieții monseniorului martir.
Nu are rost să ne ascundem după deget. Pentru a se apăra, Coaliția pentru Familie a avut nevoie de un inamic. De un agresor. De un atacator, căruia să îi facă față. Care să justifice sacrificiul. Nu al coalizaților, ci al nostru, al publicului creștin și tradițional. Care trebuie să ne sacrificăm pentru a ne lăsa apărați de coalizați. Iar acest inamic este LGBT. Adică Lesbiene Gays Bisexuali și Transgenderi. Unde Gays înseamnă, în românește, homosexuali. Și unde Transgenderi este un cuvânt inventat de mine (poate și de alții, dar nu m-am inspirat de la ei, dacă există), pentru a-i numi în românește pe cei care au trecut de la un sex la celălalt și care, în engleză, sunt transgenders. Le-aș fi putut spune transgenii, dar m-am temut că ar suna aiurea. Și nu este în intenția mea să sune nicicum.
Tot cu capul ițit de după deget, ar trebui să recunoaștem că LGBT nu prea au față de inamici. De agresori. Tot ce fac ei, din când în când, este câte o paradă de mândrie că sunt așa cum sunt. Adică, fac paradă de faptul că sunt altfel decât majoritatea.
Aha! Abia acum, când am introdus în ecuație acest inamic LGBT, am aflat și ce majoritate sunt coalizații pentru familie! Deci, ei fac parte dintr-o imensă majoritate de oameni normali, din punct de vedere al orientării sexuale. Orientare care se constată de câteva ori pe săptămână, într-un anumit ecart de vârstă, pe durata a câtorva minute, de fiecare dată. Adică, de pe la 14 - 15 ani și până la 60 de ani și mai mult, în funcție de sănătate, ori până la 40 - 45 de ani, în funcție de fertilitate, majoritarii ăștia fac dovada că preferă sexul cu persoane de sex opus.
Sau, mai bine zis, facem dovada. Că și noi, necoalizații, suntem tot la fel de orientați sexual. Diferența dintre noi și coalizații pentru familie fiind că nouă nu ne prea pasă de orientarea sexuală a oricui altcuiva. Pentru că așa am fost educați. Tradițional. Să nu ne uităm prin fereastră în dormitorul vecinilor. Să vedem ce gaură folosește fiecare pentru copulare. Că nu e frumos. Și ne ceartă acasă.
Dar mai avem de discutat și o a treia teză. Cea că LGBT nu numai că își etalează cu mândrie condiția, dar sunt foarte agresivi să ne determine și pe noi, dar, mai cu seamă, pe copiii noștri, să fim, respectiv să fie ca ei. Adică, să devenim cu toții o nație de LGBT-iști. Teză care merită, evident, discutată. Și chiar întoarsă pe toate părție. Fără niciun apropo ironic, desigur.
Aici intervine textul religios. Iudeii, creștinii și musulmanii, în ordinea asta, și-au fundamentat religiile lor pe același set de legi venite de la însuși Dumnezeu. Cu numele sau fără niciun nume, așa cum este El cunoscut de fiecare dintre aceste trei mari și profunde religii. Între aceste legi vom găsi și interdicții privind homosexualitatea. Și bisexualitatea. Că, la vremea dictării legilor în mintea profeților, mai ales a lui Moise, nu se întâlnise încă situația de trans-gen. Și nici nu se discuta despre lesbianism. Din motive evidente. Dar simplul fapt că homosexualitatea este repudiată de însuși Creatorul este un argument suficient de puternic pentru a înțelege că aceasta este o situație inacceptabilă în orice popor ales sau aspirant la alegerea sa de către Dumnezeu. Adică, repudierea homosexualității este o tradiție ancestrală. Biblică.
Doar că, în textul funamental, bibilic, homosexualitatea apare ca o crimă printre alte crime cu conținut sexual. Cum este preacurvia. Sau sexul cu rudele apropiate. Chiar dacă nu sunt de același sânge. Să menționăm aici și faptul că fiecare încălcare a interdicției trebuie tratată, conform legii divine, ca un caz individual. Doar Dumnezeu fiind auto-autorizat să radă de pe fața pământului populații întregi, pentru crima de homosexualitate. Sau pentru alte crime. Nu neapărat de natură sexuală.
De ce este importantă mențiunea textului religios? Pentru că teza nocivității existenței LGBT pentru un popor se bazează exact pe acest argument. Că așa a zis Dumnezeu că nu e bine. Și că încălcarea legii sacre trebuie pedepsită. Fără a continua, însă, cu precizarea că, în textul de referință, Dumnezeu indică și cum să fie pedepsite crimele cu conținut sexual: prin moarte. Toate! Cu sângele fiecărui criminal, sânge care să cadă asupra propriului cap. Omisiune ipocrită, fără îndoială. Pentru că este de bănuit că coalizații pentru familie au mai păcătuit și ei sexual. Nu homosexual, dar altfel. Și au scăpat nepedepsiți. Dorind, acum, să rămână tot așa. Fără grija că o să le curgă vreodată propriul sânge pe cap.
Dar, la ei, la coalizații pentru familie, ipocrizia este mult mai amplă. Ei au preferat să nu se refere la textul biblic și să nu își folosească influența religioasă în treburile publice pentru a cere Parlamentului României să aplice legea divină ca pe o lege laică, impunând pedepse cu moartea prin flagelare, prin pietrificare sau prin decapitare, pentru oricine practică vreuna dintre interdicțiile Creatorului, spuse de Profet. Tot ce au zis ei a fost că trebuie definită familia în Constituție ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie. Contând pe faptul că o asemenea definire va face imposibilă familia monosexuală. Formată dintr-un bărbat și un bărbat. Sau dintr-o femeie și o femeie. Și, astfel, aceste familii monosexuale nu vor putea face și crește copii. Dintre aceia care, prin educație în familie, să devină, la rândul lor homosexuali. Și lezbiene. Asta, dacă nu aleg să își schimbe sexul. Să treacă de la vagin la penis sau invers.
Nu simt nevoia nici măcar să sublinez, prin schimbarea literelor, inepția revoltătoare a acestei teze. Dacă cineva care citește textul acesta nu o sesizează imediat, înseamnă că textul nu i se adresează. Și că a citit degeaba până aici.
În final, ne vom referi la teza că individul trebuie să se subordoneze societății. Cu corolarul ei că societatea nu este formată din indivizi egali în drepturi și total diferiți în orice altceva. Ca sex, rasă, religie, cultură, inteligență nativă, pricepere, experiență de viață și așa mai departe. Că societatea nu are nevoie de toți și de fiecare dintre membrii săi. Ci doar ce cei care sunt puri, din punct de vedere al sexului, rasei, religiei și care sunt medii, dacă nu chiar nivelați, din celelalte puncte de vedere. Impurii și excepționalii fiind sortiți excluziunii. Nu numai morale, dar, mai ales, legale.
Această teză și-a dovedit inadecvarea în societatea comunistă. Care societate a promovat cu obstinație așa ceva. Și știm cu toții ce a ieșit. Iar cei care nu știm, vedem astăzi ce a rămas de pe urma unei asemenea promovări. Ce ar trebui să facem, dar nu mai avem timp acum, este să dovedim, teoretic și cu exemple de pe la alții, că singura societate de succes este cea care nu își sacrifică niciodată niciunul dintre membrii săi, pentru ca să le fie bine celorlalți. Pentru că, între individ și societate nu există vreo relație de subordonare, sau vreo ierarhizare mai deosebită decât există între fiecare celulă a corpului uman și corpul însuși. La un anume individ. Ca să nu împingem analogia la un individ și organele sale, pentru că este prea evident că pretenția ca inima să fie egală ficatului sau intestinului gros este o pretenție idioată. Absurdă și nefuncțională.
Ca și pretenția de a ne apăra familia noastră tradițională prin încorsetarea ei într-o definiție absurdă, dar constituțională. Când toată lumea luminată știe că singura formă de apărare a oricărei tradiții este respectarea ei, a tradiției, de către fiecare.
Nu are rost să ne ascundem după deget. Pentru a se apăra, Coaliția pentru Familie a avut nevoie de un inamic. De un agresor. De un atacator, căruia să îi facă față. Care să justifice sacrificiul. Nu al coalizaților, ci al nostru, al publicului creștin și tradițional. Care trebuie să ne sacrificăm pentru a ne lăsa apărați de coalizați. Iar acest inamic este LGBT. Adică Lesbiene Gays Bisexuali și Transgenderi. Unde Gays înseamnă, în românește, homosexuali. Și unde Transgenderi este un cuvânt inventat de mine (poate și de alții, dar nu m-am inspirat de la ei, dacă există), pentru a-i numi în românește pe cei care au trecut de la un sex la celălalt și care, în engleză, sunt transgenders. Le-aș fi putut spune transgenii, dar m-am temut că ar suna aiurea. Și nu este în intenția mea să sune nicicum.
Tot cu capul ițit de după deget, ar trebui să recunoaștem că LGBT nu prea au față de inamici. De agresori. Tot ce fac ei, din când în când, este câte o paradă de mândrie că sunt așa cum sunt. Adică, fac paradă de faptul că sunt altfel decât majoritatea.
Aha! Abia acum, când am introdus în ecuație acest inamic LGBT, am aflat și ce majoritate sunt coalizații pentru familie! Deci, ei fac parte dintr-o imensă majoritate de oameni normali, din punct de vedere al orientării sexuale. Orientare care se constată de câteva ori pe săptămână, într-un anumit ecart de vârstă, pe durata a câtorva minute, de fiecare dată. Adică, de pe la 14 - 15 ani și până la 60 de ani și mai mult, în funcție de sănătate, ori până la 40 - 45 de ani, în funcție de fertilitate, majoritarii ăștia fac dovada că preferă sexul cu persoane de sex opus.
Sau, mai bine zis, facem dovada. Că și noi, necoalizații, suntem tot la fel de orientați sexual. Diferența dintre noi și coalizații pentru familie fiind că nouă nu ne prea pasă de orientarea sexuală a oricui altcuiva. Pentru că așa am fost educați. Tradițional. Să nu ne uităm prin fereastră în dormitorul vecinilor. Să vedem ce gaură folosește fiecare pentru copulare. Că nu e frumos. Și ne ceartă acasă.
Dar mai avem de discutat și o a treia teză. Cea că LGBT nu numai că își etalează cu mândrie condiția, dar sunt foarte agresivi să ne determine și pe noi, dar, mai cu seamă, pe copiii noștri, să fim, respectiv să fie ca ei. Adică, să devenim cu toții o nație de LGBT-iști. Teză care merită, evident, discutată. Și chiar întoarsă pe toate părție. Fără niciun apropo ironic, desigur.
Aici intervine textul religios. Iudeii, creștinii și musulmanii, în ordinea asta, și-au fundamentat religiile lor pe același set de legi venite de la însuși Dumnezeu. Cu numele sau fără niciun nume, așa cum este El cunoscut de fiecare dintre aceste trei mari și profunde religii. Între aceste legi vom găsi și interdicții privind homosexualitatea. Și bisexualitatea. Că, la vremea dictării legilor în mintea profeților, mai ales a lui Moise, nu se întâlnise încă situația de trans-gen. Și nici nu se discuta despre lesbianism. Din motive evidente. Dar simplul fapt că homosexualitatea este repudiată de însuși Creatorul este un argument suficient de puternic pentru a înțelege că aceasta este o situație inacceptabilă în orice popor ales sau aspirant la alegerea sa de către Dumnezeu. Adică, repudierea homosexualității este o tradiție ancestrală. Biblică.
Doar că, în textul funamental, bibilic, homosexualitatea apare ca o crimă printre alte crime cu conținut sexual. Cum este preacurvia. Sau sexul cu rudele apropiate. Chiar dacă nu sunt de același sânge. Să menționăm aici și faptul că fiecare încălcare a interdicției trebuie tratată, conform legii divine, ca un caz individual. Doar Dumnezeu fiind auto-autorizat să radă de pe fața pământului populații întregi, pentru crima de homosexualitate. Sau pentru alte crime. Nu neapărat de natură sexuală.
De ce este importantă mențiunea textului religios? Pentru că teza nocivității existenței LGBT pentru un popor se bazează exact pe acest argument. Că așa a zis Dumnezeu că nu e bine. Și că încălcarea legii sacre trebuie pedepsită. Fără a continua, însă, cu precizarea că, în textul de referință, Dumnezeu indică și cum să fie pedepsite crimele cu conținut sexual: prin moarte. Toate! Cu sângele fiecărui criminal, sânge care să cadă asupra propriului cap. Omisiune ipocrită, fără îndoială. Pentru că este de bănuit că coalizații pentru familie au mai păcătuit și ei sexual. Nu homosexual, dar altfel. Și au scăpat nepedepsiți. Dorind, acum, să rămână tot așa. Fără grija că o să le curgă vreodată propriul sânge pe cap.
Dar, la ei, la coalizații pentru familie, ipocrizia este mult mai amplă. Ei au preferat să nu se refere la textul biblic și să nu își folosească influența religioasă în treburile publice pentru a cere Parlamentului României să aplice legea divină ca pe o lege laică, impunând pedepse cu moartea prin flagelare, prin pietrificare sau prin decapitare, pentru oricine practică vreuna dintre interdicțiile Creatorului, spuse de Profet. Tot ce au zis ei a fost că trebuie definită familia în Constituție ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie. Contând pe faptul că o asemenea definire va face imposibilă familia monosexuală. Formată dintr-un bărbat și un bărbat. Sau dintr-o femeie și o femeie. Și, astfel, aceste familii monosexuale nu vor putea face și crește copii. Dintre aceia care, prin educație în familie, să devină, la rândul lor homosexuali. Și lezbiene. Asta, dacă nu aleg să își schimbe sexul. Să treacă de la vagin la penis sau invers.
Nu simt nevoia nici măcar să sublinez, prin schimbarea literelor, inepția revoltătoare a acestei teze. Dacă cineva care citește textul acesta nu o sesizează imediat, înseamnă că textul nu i se adresează. Și că a citit degeaba până aici.
În final, ne vom referi la teza că individul trebuie să se subordoneze societății. Cu corolarul ei că societatea nu este formată din indivizi egali în drepturi și total diferiți în orice altceva. Ca sex, rasă, religie, cultură, inteligență nativă, pricepere, experiență de viață și așa mai departe. Că societatea nu are nevoie de toți și de fiecare dintre membrii săi. Ci doar ce cei care sunt puri, din punct de vedere al sexului, rasei, religiei și care sunt medii, dacă nu chiar nivelați, din celelalte puncte de vedere. Impurii și excepționalii fiind sortiți excluziunii. Nu numai morale, dar, mai ales, legale.
Această teză și-a dovedit inadecvarea în societatea comunistă. Care societate a promovat cu obstinație așa ceva. Și știm cu toții ce a ieșit. Iar cei care nu știm, vedem astăzi ce a rămas de pe urma unei asemenea promovări. Ce ar trebui să facem, dar nu mai avem timp acum, este să dovedim, teoretic și cu exemple de pe la alții, că singura societate de succes este cea care nu își sacrifică niciodată niciunul dintre membrii săi, pentru ca să le fie bine celorlalți. Pentru că, între individ și societate nu există vreo relație de subordonare, sau vreo ierarhizare mai deosebită decât există între fiecare celulă a corpului uman și corpul însuși. La un anume individ. Ca să nu împingem analogia la un individ și organele sale, pentru că este prea evident că pretenția ca inima să fie egală ficatului sau intestinului gros este o pretenție idioată. Absurdă și nefuncțională.
Ca și pretenția de a ne apăra familia noastră tradițională prin încorsetarea ei într-o definiție absurdă, dar constituțională. Când toată lumea luminată știe că singura formă de apărare a oricărei tradiții este respectarea ei, a tradiției, de către fiecare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu