În fiecare an este 4 martie. Pentru unii dintre noi, acest lucru înseamnă ceva mai mult decât pentru alții. Ceva legat de pierderi, emoții și comemorare.
În acest sens, vă propun aici un text de anul trecut, unde veți găsi și mărturia acesta: „Prima observație a fost că nu se mai oprea. La etajul cinci al blocului de opt etaje și la scara din mijloc, acest lucru îți dădea impresia că ești prins într-o cutie ai cărei pereți te pot strivi dacă nu chiar acum, atunci cu siguranță la următorul șoc. Iar aceste șocuri se succedau la interval de secunde și erau unul mai aprig decât celălalt. Și întotdeauna mai urma unul, apoi altul și altul, de parcă ar fi avut de gând să se oprească numai când blocul, cu tine în el cu tot, s-ar fi făcut fărâme.”
Mai departe, citiți aici.
Printre cei ce nu mai sunt, de atunci, din 4 martie 1977, este și Doina Badea.
Și Toma Caragiu (aici ar fi trebuit sa fie un clip sugerat în comentarii de Incertitudini. Din pacate, nu mai este. Chestie de drepturi de autor...)
Cutremurul m-a prins in scoala militara, elev de anul I . Eram cu tot plutonul in sala de clasa, la tv, cu paturile puse in geamuri si la usa sa nu se vada lumina de la tv , pentru c[ nu era aprobare la film " Dulce si Amar", film Bulgaresc. Cand a inceput cutremurul tocmai era o scena mai " fierbinte " in film, nu porno, nu sexy, doar ceva care te ducea cu gandul la doi tipi care fac dragoste, suficientinsa pentru a privi cu respiratia oprita. Si atunci a inceput sa se auda un zgomit, de parca cineva tropaia in sala. Unul din colegi suparat ca nu aude ca lumea filmul , a vrut sa strige " cine p....masii " si a ramas cu vorba in gura, pentru ca au inceput sa tremure mesele si cineva a strigat Cutremur. Unii s-au repeyit spre usa, eram la etajul 3,eu am spus ca nu are roost , pana sa ajungem noi, se termina si oricum nu avem loc de cei de anii 2 si 3 care erau la etajele inferioare. Si asa a ramas tot plutonul in clasa. Noroc ca in sibiu a tinut mai putin si nu a fost asa de puternic, altfel 3 promotii de ofiteri ar fi fost declarate .. lipsa la apelul din seara urmatoare. Nu mai povestesc prin ce am trecut pana am reusit toti sa luam legatura cu cei de acasa. Nu exista telefonie mobila, toata lumea era inebunita, ai mei locuiau in Alexandria, zona sinistrata.Am avut noroc, nu am avut victime in familie. Dar tot nu pot uita acele momente.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa ii odihneasca pe cei disparuti dintre noi atunci !
Da, Marine, sunt lucruri pe care nu le uiți nici după 35 de ani. Dar, oare, am învățat ceva de pe urma lor?
ȘtergereDureroasă rememorare-
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=Wjv5VA5KTho
Mulțumesc frumos pentru link-ul cu Toma Caragiu. L-am inserat mai sus, cu atribuția corespunzătoare.
ȘtergereS-ar zice că fosta doamna Caragiu n-a venit întâmplător pe la noi- a fost „eliminat„ videoclipul.
ȘtergereMda, unii raman cu amintirile, altii cu mostenirile... sa ii fie de bine...
ȘtergereSalut, Hari!
RăspundețiȘtergereTeribile amintiri. Nu mai vreau să trăiesc aşa ceva, niciodată!
Bine ai venit pe aici, Victor! Ai dreptate. Odata in viata ajunge, nu este nevoie de doua ori pentru a intelege ceva. Cel putin in cazul nostru.
Ștergere