(Articol publicat în ZiuaVeche.ro)
Luni și marți, 26 și 27
martie 2012, la Seul, Coreea de Sud, 53 de șefi de state și de guverne se
întâlnesc pentru a discuta cele mai presante aspecte ale securității nucleare.
Cu câteva ore înainte de a pleca la această întâlnire la vârf, domnul Băsescu
Traian, președintele României, a avut una dintre aparițiile sale mediatice cu
totul originale. Numită de cei de la Cotroceni „declarație de presă”, apariția
domnului Băsescu a constat dintr-o alocuțiune privind acest summit și un
răspuns la o întrebare despre ce are domnia sa de transmis unui oarecare
interlop, plecat din Țară la vânătoare în Africa.
„Declarația de presă”
emisă cu acea ocazie are aspectul unui răspuns la tablă, dat de un elev slab
spre mediocru, care spune ce a înțeles el din subiectul lecției de zi. Și o
spune cu chiu-cu-vai, cu vorbe poticnite și fraze încâlcite. Iată numai un
exemplu, preluat din textul publicat pe site-ul oficial www.presidency.ro: „Aș vrea să fac câteva mențiuni legate de premisele în care se
desfășoară acest summit. În primul rând, dacă privim la derularea unor programe
nucleare în state precum Iranul sau Coreea de Nord, o altă premisă este
menținerea la nivel ridicat a arsenalelor nucleare”. Înțelegeți
dumneavoastră ce vreți, dacă puteți.
Dar, citatul meu preferat
din această alocuțiune este: „O altă
premisă este legată de creșterea riscurilor utilizării armelor nucleare în
conflicte regionale și amenințările, spre exemplu, Coreei de Nord pentru
regiune sunt o realitate a zilelor noastre, precum și riscurile generate de
amenințările iraniene în regiune, nu neapărat prin amenințarea cu arma
nucleară, ci prin amenințarea dezvoltării de arme nucleare, în condițiile în
care Iranul are o opacitate deja recunoscută față de organismele internaționale
de control”.
Am încercat să trec peste
frazarea aproape imposibil de urmărit, chiar și în scris și să mă dumiresc
despre conținutul „mesajului”. Dacă nu aș fi știut că, la Seul, se vor întâlni
șefi de stat și de guvern pentru a discuta măsuri de cooperare internațională
în vederea protejării materialelor și facilităților nucleare de acțiunea
grupurilor teroriste, aș fi zis că domnul Băsescu pleacă la alt summit, unde se
dezbat acțiuni împotriva Coreei de Nord și Iranului. Sau, în mintea domnniei
sale, aceste două state fac parte din grupruile teroriste?!?
Toată lumea avizată este
de acord că problema Coreei de Nord va fi discutată „pe marginea” lucrărilor
summitului, adică în afara agendei oficiale. Însăși conducerea acestei țări a
ținut morțiș să fie băgată în seamă la această adunare din aceiași peninsulă
asiatică, în momentul în care a anunțat, cu câteva zile mai devreme de
eveniment că va experimenta lansarea unui satelit al Pământului, peste vreo
două-trei săptămâni.
Având în vedere că
experimentul anterior nord-corean, de lansare a unei rachete ce ar fi putut
purta și un focos nuclear, a fost dublat de un experiment nuclear propriuzis,
toată lumea a fost de acord că anunțul menționat aici are conotații nucleare.
Și că acesta se dorește a fi o avertizare, dacă nu chiar o amenințare că, în
curând, nord-coreenii ar putea avea vectori balistici purtători la țină ai
focoaselor nucleare, deoarece lansarea acelor vectori este similară cu cea a
unei rachete purtătoare de satelit în spațiul cosmic.
Bineînțeles, ceea ce zice
toată lumea este total diferit de ceea ce ne-a „declarat” nouă domnul Băsescu,
care vede Coreea de Nord ca o „premisă” a Summitului de la Seul și ca „un risc
al utilizării armelor nucleare în conflicte regionale” sau o „amenințare pentru
regiune”.
Nu o să facem mai departe
conspectul „declarației de presă” prezidențiale, pentru că nu am ajuge la
concluzii diferite. Domnul Băsescu știe ceva, dar nu știe nici bine și nici
aprofundat despre ce este vorba cu securitatea nucleară, sau cu agenda
summitului la care tocmai a plecat.
Asta, pe când noi,
cetățenii români, ne așteptăm ca primul demnitar al Țării să ne arate mult mai
mult decât că știe tabla înmulțirii pe de rost, chiar și cu cifra șapte. De la
un asemenea demnitar, dacă este vorba de înmulțiri, ne așteptăm ca domnia sa să
aibă și să dovedească aprofundate cunoștințe de algebră, cuprinzând legile
interne ale operațiilor, relațiile, construcțiile și conceptele cu care se
operează, precum și abilitatea de a opera cu termeni, polinomi, ecuații și
structuri algebrice.
Iar când este vorba de
securitatea nucleară, ne așteptăm ca domnia sa să fi știut că acesta este, în
mod imperativ, o componentă a politicii de securitate a României. Adică, ne-am
fi dorit să aflăm, din „declarația de presă”, care sunt amenințările și
riscurile interne și externe identificate la nivel strategic de președinte și
Parlament, cu referire directă sau indirectă la materialele nucleare,
substanțele radioactive, la siguranța facilităților nucleare de la noi și din
vecinătatea noastră, precum și la activitățile contexe prevenirii și
contracarării acestor riscuri și amenințări.
Am fi dorit să știm care
este politica națională, agreată de toate puterile statului, indiferent de
culoarea lor politică, pentru a pregăti și lua contramăsuri de detectare,
descurajare și prevenire a acțiunilor ilegale, inclusiv sau mai ales teroriste,
precum și măsurile luate pentru minimizarea distrugerilor provocate de
eventualele accidente nucleare.
Sau, mai precis, am fi
fost interesați să aflăm cu ce mesaj pleacă domnul președinte să ne reprezine
la Seul. A făcut România progrese în domniu de la primul summit de securitate
nucleară de la Washington D.C., din 2010? Și-a însușit România vreuna dintre
recomandările de atunci și a făcut sau nu pași în domeniul securității
nucleare? Ce are de gând să susțină acolo domnul Băsescu, în concordanță cu
interesele strategice românești și politica națională de securitate?
Este drept că domnul
Băsescu a menționat, la sfârșitul „declarației” sale de presă că, „pentru noi este exterm de important acest
summit, în primul rând pentru a participa cu contribuțiile noastre la
dezvoltările viitoare a normelor de securitate și siguranță nucleară, în al
doilea rând pentru a ne putea afirma punctele de vedere în cel mai înalt cadru
de dezbatere a subiectului energiei nucleare, fie că ne referim la energia
nucleară în scopuri civile sau militare”.
Numai că nu știm deloc în
ce constau „contribuțiile noastre la dezvoltările viitoare a normelor”, nici
care ne sunt „punctele de vedere”. Nici măcar nu știm cine suntem „noi”,
în limbajul prezidențial.
Sunt două ipoteze ale
totalei lipse de transparență privind problemele menționate mai sus, sub semnul
întrebării. Prima ipoteză este că nu avem răspunsuri la aceste întrebări pentru
că nici guvernanții, în frunte cu domnul președinte de Țară, nu au nici un
răspuns. Adică, habar nu au despre ce este vorba cu amenințările și riscurile
nucleare ori cu politica de stat în acest domeniu.
A doua ipoteză este că
atât riscurile și amenințările, cât și politica națională sunt strict secrete
de importanță deosebită, deci ascunse de ochii și mintea publicului român. Cu
alte cuvinte, guvernații știu, dar nu ne spun și nouă. Ceea ce nu este bine.
Mai ales în condițiile în care România este una dintre puținele state care pot
procesa materialul nuclear de la minereu la muniție nucleară, nu este bine ca
asemenea aspecte să fie ținute „la secret”.
Și ar mai putea fi și o
altă explicație, pe care nu aș numi-o chiar ipoteză, ci mai mult o speculație.
Și anume, că România este foarte serioasă în procesarea informațiilor privind
amenințări și riscuri de factură nucleară, inclusiv privind terorismul nuclear,
că este foarte angajată în întărirea cooperativă a securității nucleare în
Europa și în Lume, numai că președintele Băsescu Traian ori nu știe, ori nu îi
pasă de aceste lucruri și, în consecință, nu ne spune nimic despre acestea.
Dacă această speculație
este corectă, atunci toată tevatura cu „declarația de presă” și limbajul stupid
din care a fost alcătuită nu a avut alt scop decât să prilejuiască unui
propagandist de presă să îl întrebe pe domnul Băsescu ce vrea să îi transmită
interlopului zilei din curtea proprie, aflat peste mări și țări, tocmai la
safari.
_______________________________________
La propunerea INCERTITUDINIlor din comentarii:
_______________________________________
La propunerea INCERTITUDINIlor din comentarii:
Este atât de interesant și de complicat, în același timp, tot ce spuneți, că nu prea îndrăznesc să încerc vreo opinie.
RăspundețiȘtergereCeva aș zice-
În gimnaziu, la capitolul „Vocabular„, când se învață normele ortografice și ortoepice, se insistă mult asupra învățării proprietății semantice.
Scopul rezolvării unor exerciții, în care textele sunt preluate , mai ales, din comediile lui I.L.Caragiale, este să se evite: redundanța, pentru că ea duce la includerea neintenționată în enunț sau în context a unor elemente lexicale de prisos, ceea ce diluează mesajul, altfel spus, este vorba de o risipă de cuvinte, adică de nerespectarea uneia dintre condițiile de bază ale comunicării- concizia.
În aceleși registru semantic al exprimării corecte se urmărește evitarea altor paraziți lexicali- improprietatea, imprecizia, structurile pleonastice, clișeele lingvistice, paradoxul, cacofonia, ambiguitateahiperurbanismul , etimologia populară.
Efectul ar fi ca elevul, vorbitorul de limba română, să se exprime clar, limpede, îngrijit, logic, să fie ascultat cu atenție și plăcere de către cei cărora li se adresează..
p.s. Există și o carte foarte bună-Comunicarea, de Mihai Dinu.
Și pentru că este vremea renașterii, aș încheia optimist
„Mult e dulce și frumoasă limba ce-o vorbim/
Altă limbă armonioasă ca ea nu găsim.„
http://www.youtube.com/watch?v=4UzJ14DJDJE
Mulțumesc mult pentru comentariu, doamnă profesoară!
ȘtergereSă vă spun un secret: am ales să urmez cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română, cum îi zicea pe vremea aceea, pentru principalul motiv că, în toți anii de studii, nimeni nu mi-a zis măcar odată „tovarășe” și nici eu, la rândul meu, nu a trebuit să folosesc decât „domnule” și „doamnă”. Dar un motiv determinant a fost lenea. Deși aveam de studiat 12 manuale pentru admitere, nu am avut să mă pregătesc propriuzis decât la Gramatică, cum îi zicea studiului limbii române în gimnaziu.
Și tocmai la Gramatică am luat și cea mai mică notă de admitere. Iar, la ultimul examen de Limbă Română Contemporană, cum i se spunea la Universitate, în totală opoziție de orgoliu cu „Gramatica Academiei Române”, doamna profesoară Mioara Avram m-a pus să promit că nu voi preda niciodată această materie, dacă vreau să îmi dea notă de trecere. Și i-am promis, bineînțeles.
Așa că vă sunt profund recunoscător pentru contribuția la acest articol, de care eu personal nu aș fi putut fi în stare.
Cât despre propunerea de videoclip, eu nu știu de ce nu poate fi „enbeded” în comentarii. Așa că am adăugat videoclipul la articol, sperând că nu vă deranjază.
Chiar mă bucur că ați postat videoclipul!
Ștergerep.s.
Despre Grmatica Academiei-
oricâte alte gramatici academice vor apărea- am la îndemână și ediția nouă, aceea elaborată de Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan „Cuvântul și Enunțul„, eu tot la ediția după care am învățat la admitere și în timpul facultății mă întorc- acolo este prezentă și doamna Mioara Avram, între doi colegi,lingviști celebri- Alexandru Graur și Laura Vasiliu!
Este cartea mea de suflet!
ați fi un excelent profesor într-o „școală altfel”!(fără exagerări)
Multumesc pentru apreciere! Singura experiență la nivel preuniversitar pe care am avut-o a fost în timpul stagiului de practică pedagogică și țin și acum minte, după aproape treizeci de ani, că mi-era o frică la orele de limbă română, clasa a VIII-a, să nu cumva să își dea seama copiii care se pregăteau pentru admiterea la liceu că ei știu mai multă gramatică decât mine :)
ȘtergereDe fapt, adevărata frică era să nu cumva să îi încurc în vreun fel. La clasa la care am fost repartizat, erau copii ce se pregăteau acasă și care, la ore, veneau doar din obligație, erau apoi cei care contau pe școală să se pregătească, iar profesoara, ce le era și diriginte de patru ani, se străduia cât mai mult să le facă pe plac și mai erau cei ce se delaraseră pierduți pentru continuarea studiilor și nu le păsa de nimic. Cumplită sarcină să îi înveți ceva pe toți dintre ei!
Nu este cumplită, este foarte frumoasă!
ȘtergereDoar că sunt prea mulți copii într-o clasă, manualele ( cele de după 89) sunt stufoase, lumea crede mult în manual, iar mulți dintre profesorii tineri au făcut mult prea puțină practică pedagogică.Sau, de ce să nu fim sinceri, au citit prea puțin.
Ce spun nu are „atingere„ cu teama dumneavoastră, că oricum nu vă doreați să deveniți profesor de gimnaziu- când am început să primesc studente , la practica pedagogică( câteva ore, acolo, de ochii lumii)- n-a fost niciodată niciun băiat între ele- după întâia lecție, mi-am dat seama că mă aflu în pericol.
Domnișoarele erau în conflict total cu gramatica.
De aceea, le-am cerut copiilor să-și facă un caiet special, pe care să-l folosească la orele fetelor.
Știți care este marea durere? ele sunt profesoarele de astăzi, în cele mai bune școli din oraș.
Ele,tinerele, care nu prea recunoșteau predicatul nominal.
Să spun mai multe?
p.s. vă rog să mă scuzați- am intoxicat tema dumneavoastră cu ale mele.
Poate că trebuia să spun în primul comentariu că un adult care , voit sau din întâmplare, ajunge să vorbească mulțimii mult mai mult decât un profesor, bunăoară, dacă n-a fost prea atent la școală, când vorbea profesoara, ar trebui să mai deschidă, din când în când , câte o carte.
Și să zăbovească .
De exemplu- Comunicarea” domnului Mihai Dinu.
Asta dacă știe să citească! Dacă este vorba de domnul Băsescu, domnia sa are reale dificultăți de lectură. De aceea preferă să vorbească liber. Și prost.
ȘtergereÎmi place o maximă- Non opus est verbis, credite rebus!( o știu din clasa a X-a)
RăspundețiȘtergereDa, englezii au transformat maxima lui Ovidiu în ”Actions speak louder than words” și o folosesc curent în cultura lor. Mă întreb care ar fi maxima românească similară, la fel de valabilă, în cultura și civilizația românească?
ȘtergereOricum, revenind la subiectul articolului de față, domnul Băsescu este numai vorbe. Și ălea proaste.