O nouă forță politică

Deși este adusă în discuție din ce în ce mai frecvent și mai emfatic, ideea unei noi forțe politice în România este o prostie. Desigur, omul simplu și numeros din Țară așteaptă cu nerăbdare, ba chiar cu disperare, pe alocuri, să se schimbe ceva în conducerea Țării, pentru a-i fi lui sau ei mai bine. Și, atunci, vin unii și îi propun o nouă forță politică. Ceea ce este o prostie, cum ziceam.

Și este o prostie, pentru că nici una dintre problemele Țării și ale oamenilor ei nu este de natură politică, chiar dacă multe dintre ele sunt create sau măcar păstorite de politicieni. Este ca și când ți s-ar sparge o țeavă în casă și tu chemi doctorul cardiovascular, că se pricepe la vase de sânge, care sunt ca niște conducte. Sau, îți curge apa în casă prin acoperișul prost izolat, iar tu chemi un meteorolog, pentru că tot despre apa de ploaie este vorba. Iar acestea sunt comparații favorabile, pentru că, în aceste exemple, cei chemați tot se mai pricep la ceva, pe când mulți dintre românii chemați să rezolve problmele Țării nu se pricep la nimic.

Cum de majoritatea cetățenilor nu își dau seama de aceste lucruri și acceptă să discute „soluții” ca cea despre „înnoirea clasei politice”?

În primul rând, pentru că ei, cei mulți și majoritari, habar nu au ce este aia politică și, în consecință, nici nu știu cum arată lucrurile ce poartă eticheta „politic”. Și nici nu au de unde să afle.

În școlile românești nu se predau materii ca Guvernare sau Științe Politice, chiar dacă, uneori și în anumite locuri, sunt trecute asemenea denumiri în dreptul unor materii predate de cei ce, în trecut, predaseră sau studiaseră Socialismul Științific și Materialismul Dialectic și Istoric. Cel mai bun exemplu este dat de un domn profesor universitar de științe politice, ajuns chiar decan al facultății de stat, și care a intrat efectiv în politică, unde doar gura a fost de domnia sa, iar aceasta i-a făcut mai mult rău decât bine, în sensul că omul nu a realizat nimic concret, ci doar a vorbit numai prostii, până când l-au dat de-a dura ceilalți colegi de partid politic, mai puțin sau chiar deloc instruiți în aceste „științe”.

Nici mass media nu a ajutat câtuși de puțin la formarea unei culturi sau măcar a unei cunoașteri a disciplinei politicului. Pe lângă liota de „jurnaliști” care nu au cum vorbi despre ceea ce nu știu și nu au învățat, s-a ajuns până acolo încât să se spună la televizor, în mod repetat și la oră de maximă audiență, că nici nu există așa ceva ca Științe Politice.

Deși a trecut aproape o generație de la părăsirea regimului politic socialisto-comunist în România, mentalitatea că „partidul e-n toate, e-n cele ce sunt și-n cele ce mâine vor râde la Soare” a rămas adânc întimpărită în mintea omului de pe stradă și a fost transmisă și celor tineri, care nu au cunoscut niciodată această realitate totalitară. Deci, pentru ei este o reprezentare firească a realității aceea în care și respiratul aerului din ce în ce mai poluat al României este tot de natură politică.

În al doilea rând, cetățeanul român este ținut în afara domeniului politicului pentru că acesta a devenit unul de tip mafiot.

România este statul european cu cel mai fertil sol social pentru proliferarea mafiilor de orice tip. Decum apare un domeniu al statului în care se pun la bătaie bani publici, cum apare și o mafie pentru a controla acel domeniu, fie că este vorba de medicamente, de infrastructură, de fier vechi, de alcool sau țigări.

Cum ne dăm seama despre un asemenea domeniu că este de tip mafiot, fără să avem nici o dovadă și nici o informație din interior? Sunt cel puțin trei indicii ușor de remarcat, cu ochiul liber, indicii extrase din realitatea foarte bine documentată a mafiei americane din Chicago lui Al Capone.

Primul indiciu este că domeniul este foarte bine protejat de sistemul legislativ și administrativ. Adică, se emit legi pentru a proteja acel domeniu de oricine ar vrea să vadă despre ce este vorba sau ar vrea să intervină din afară, iar guvernanții sunt orientați cu hotărâre spre favorizarea unora ce acționează în domeniul respectiv și excluderea sau defavorizarea tuturor celorlalți.

Al doilea indiciu este că sistemul de justiție și ordine publică favorizează și protejează, la rândul său, activitatea celor ce controlează domeniul public în cauză. De la judecător la agentul de circulație, toată lumea știe cine este unul sau altul dintre cei ce au pus mâna pe domeniul fierului vechi ori al bordurilor, să zicem, iar aceștia devin astfel intangibili. Și stau așa până nu încep să se certe sau să se bată între ei, situație în care îl mai vedem pe câte unul dus la tribunal cu cătușe la mâini. Și atât.

Al treilea indiciu este cel al impenetrabilității grupului mafiot constituit. Aici puteți să experimentați chiar dumneavoastră, pentru a vă da seama ce vreau să zic. Încercați să deveniți unul dintre cei ce se ocupă de importul de medicamente, de exemplu. Sau să demarați o afacere de construcții de drumuri publice. Ori, să deschideți o casă de avocatură. Veți constata imediat că domeniul pe care vi l-ați ales vă este, practic, interzis. Iar, dacă vreți să vi se deschidă, va trebui să mergeți la „naș” cu plocon, să îi pupați mâna dreaptă și să vă puneți afacerea sub controlul, protecția și dijmuirea acestuia.

Încercați acum să căutați aceste trei indicii în domeniul politicului. Nu-i așa că le-ați găsit pe toate trei?

Nu-i așa că legislația privind partidele politice, sistemul de vot și funționarea instituțiilor statului populate cu politicieni este o legislație protecționistă și restrictivă? Nu-i așa că partidele politice sunt organizate ca niște mafii și nu ca niște comuniuni de idei, idealuri și năzuințe? Nu-i așa că dacă vrea cineva cinstit și onest să facă politică, practic, nu poate să o facă fără aprobarea „nașului”?

În aceste condiții, cu ce ar fi mai bună o „nouă forță politică”, care, oricum, nu va putea lua ființă în afara cadrului legal protecționist și restrictiv? Ce ar aduce aceasta în plus, în interioriul sistemului de tip mafiot existent? Ce ar repara ea din ceea ce este stricat sau chiar putred în România?

Poate că actualul Congres multi-partinic al Uniunii Social Liberale va infirma cele scrise de mine aici. Sau poate nu. Rămâne să vedem zilele acestea.