Sâmbăta Mare

Odată pe an, creștinii au ocazia să își mărturisească propria creștinătate. Iar aceasta înseamnă să declare, sus și tare, că ei CRED că Iisus Hristos, neprihănit ca un miel, s-a jertfit pe Sine pentru întreaga Omenire. Și mai CRED că Iisus Hristos a înviat a treia zi de la moartea cea chinuitoare, pe cruce.

Recunoașterea jertfei înseamnă asumarea obligației morale de a ne lepăda de păcate, atât de cele gândite, cât și de cele săvârșite. Altfel, ori nu suntem creștini, ori Iisus s-a jerfit degeaba. De aceea, atât în biserică, cât și în casă, creștinii se întristează, an de an, de patimile și răstingnirea Fiului lui Dumnezeu, în Vinerea Mare.

Și, apoi, în Sâmbăta Mare, jelesc moartea Mântuitorului, deși știu că a doua zi El va învia.

Vorbim aici de comuniune spirituală de cea mai înaltă rezonanță. Cei care CRED se adună unul cu ceilalți în suflet și în simțiri, iar, în eter, această comuniune se coaguează și se maximizează într-o forță ce poate trece din spiritual în material, după vorba „credința poate muta munții”. Iar această comuniune se realizează nu numai cu cei prezenți în Lume în același timp cu noi, dar și cu cei ce au CREZUT cu adevărat în Dumnezeu și Fiul Său de-a lungul istoriei, încă din zilele lui Pilat din Pont. De aceea sunt importante numele celor de atunci, numele acelor Marii și ale Apostolior, ale lui Iosif și tuturor celorlați.

Cei care NU CRED sunt indiferenți la această întâmplare astrală. Pentru ei, zilele răstignirii și îngropării lui Iisus sunt zile obișnuite. Ei nu discută și nu sunt interesați de problematica credinței în Iisus Hristos, Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu, pentru că nu este nici treaba, nici Dumnezeul lor. 

Iar cei care sunt ÎMPOTRIVA CREDINȚEI în Mântuitorul Iisus Hristos sunt cei ce iau în derâdere sărbătoarea creștină a Învierii, scormonesc în pământ după dovezi arheologice ale existenței materiale a lui Iisus din Nazaret, își dau cu părerea dacă ar fi putut muri în timpul scurt descris în cărțile bisericești, ori se întreabă dacă nu cumva Iisus nici măcar nu a murit atunci, ci doar s-a prefăcut, ori că a murit de-adevăratelea, dar nu a înviat, ci doar i-a fost ascuns corpul neînsuflețit, pentru a răspândi credința și multe asemenea gânduri și ipoteze, aparent legitime și raționale.

Cei care CRED și îi aud pe aceștia, dar nu îi iau în seamă, fac astfel dovada CREDINȚEI lor, care nu este și nici nu trebuie să fie rațională sau logică, pentru că nici nu ar mai fi CREDINȚĂ, ci convingere, ceea ce este cu totul altceva.

În Sâmbăta Mare, noi, creștinii, îi promitem lui Iisus Hristos, în care CREDEM, că vom fi mai buni, mai lepădători de păcate, astfel încât jertfa Sa să nu fi fost în zadar.

Și așteptăm cu răbdare să treacă orele până la momentul sărbătoririi Învierii Sale, când putem să ne și recunoaștem unul cu celălalt și să ne mărturisim cu glas tare CREDINȚA, prin

  Hristos a Înviat!