Meciul 11000 contra 1 in asteptarea rezultatului

Conform postului de televiziune Antena3, strategia de comunicare a Partidului Democrat Liberal (PDL), referitoare la congresele celor trei partide ce alcătuiesc Uniunea Social Liberală (USL) și la mitingul uniunii, din sâmbăta dinaintea Floriilor ortodoxe, este de minimizare a importanței și rolului acestor evenimente atât pentru democrați-liberali, cât și pentru români, în general.

Acest articol nu face parte din strategia respectivă. Și asta nu pentru că autorul nu este deloc un apropriat al democrat-liberalilor și este chiar un inamic declarat al domnului Băsescu Traian, patronul incontestabil al PDL, ci pentru că cele trei congrese extraordinare și mitingul reunit ce le-a urmat au fost foarte bine organizate, au fost focalizate pe scopurile propuse și au avut impact mediatic major, așa că nu au cum să fie minimalizate.

Aceste evenimente au arătat cu prisosință capacitatea conducerii partidelor politice prezente de a le organiza în timp scurt și de a mobiliza  participanții la congrese și miting, participanți ce au avut și calitatea de reprezentanți al celor din organizațiile din care proveneau, așa că putem spune că, deși au fost prezenți aproape 11.000 de useliști, în spirit și prin reprezentare au fost acolo un milion de români sau chiar mai mulți.

Alte câteva milioane au urmărit măcar o știre din multele pe care le-au generat evenimentele despre care vorbim aici. Aceștia au putut vedea la televizor cum domnul Victor Ponta, președintele Partidului Social Democrat (PSD) rupe simbolic scrisoarea necitită pe care i-o adresase lui domnul Băsescu Traian, iar, în copie, și celorlalți doi președinți de partide unite. Au putut asculta discursurile inspirate și emulante ale „greilor” partidelor respective, inclusiv un „madrigal catren” depus atenției Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) de mereu tânărul și incredibil de istețul domn de 95 de ani Mircea Ionescu-Quintus, după aprobarea, în unanimitate, a rezoluțiilor supuse votului în plen.

Deci, am avut de-a face cu o demonstrație reușită de forță politică, deosebit de importantă în perspectiva alegerilor locale, de peste două luni. Asta, deoarece pregătirea alegerilor „în teritoriu” a fost o adevărată piatră de încercare pentru unitatea USL, piatră ce, pe alocuri, a atârnat destul de greu de gâtul unora dintre membrii ce încercau să treacă înot apele tulburate ale politicii românești.

Mesajul nescris al USL din Sâmbăta lui Lazăr a fost că provincia poate conta pe „conducerea centrală”, unită în cuget și în țeluri și gata să guverneze Țara de cum se va ivi ocazia. Ceea ce este în concordanță cu mesajul scris, ce a constat din rezoluții identice, aprobate de fiecare partid în parte, la congresul său și reiterate în manifestările populare de la mitingul reunit ce le-a urmat acestor congrese. Rezoluții prin care se reconfirmă voința politică de a conlucra pentru rezultate comune la alegerile președinților și consiliilor județene, precum și ale primarilor din centre urbane importante.

Dar, cel puțin la suprafață, se pare că adevăratul obiectiv al celor trei congrese a fost adoptarea rezoluției prin care domnul Victor Ponta este nominalizat ca prim-ministru al Guvernului ce va fi format decum USL va dobândi majoritatea parlamentară, iar domnul Crin Antonescu este nominalizat drept candidatul USL la funcția de președinte al României, decum aceasta va fi scoasă la vot.

Această rezoluție este răspunsul dat de cei unsprezece mii de participanți domnului Băsescu, acel președinte de Țară ce a reitarat, pentru a nu știm câta oară, că el nu va numi un prim ministru desemnat de un partid politic decât dacă acel partid (și nu uniunea sau coaliția din care face parte) a câștigat majoritatea absolută a locurilor în Parlamentul României, pentru că așa a citit domnia sa Constituția Țării. Altfel, va desemna domnul Băsescu pe cine vrea domnia sa, și pace. Iar, dacă această desemnare nu este pe placul Parlamentului, acesta nu are decât să organizeze noi alegeri parlamentare, până când va ieși un partid, iar nu o coaliție, majoritar în acel Parlament.

Iată însă cum coaliția, respectiv USL, a emis un document cu valoare juridică, din care rezultă unitatea de decizie politică în cadrul uniunii, ca și când ar fi vorba de un singur partid, în cazul nominalizării premierului. Deci, în urma acestei „mutări”, domnul Băsescu nu mai ar mai avea de ales decât între a-l numi pe domnul Ponta premier, sau a încălca Constituția, chiar așa cum o citește domnia sa. Astfel, rezoluția comună devine un fapt politic important, ce nu va putea fi minimalizat de propaganda pedelistă, oricât ar încerca. Urmează să vedem ce „mutare” va mai face acum domnul președinte Băsescu.

Numai că, eu, cetățeanul român, nemembru al nici unuia dintre partidele USL, am rămas, din nou, pe dinafară, cu ocazia celor trei congrese și a mitingului ce le-a urmat.

Am avut, într-adevăr, ocazia de a urmări meciul fără rezultat final dintre cei 11.000 de congresiști serioși, angajați și motivați și un președinte de Țară cam plecat cu pluta, dar eu nu am avut nici un alt rol în aceste manifestări decât acesta de spectator și nici nu am văzut vreun interes pentru mine din partea nici unuia dintre jucători.

Nici măcar „mandatele” date nominalizaților la prim-ministrie și președinție de rezoluțiile aferente nu mă privesc sub nici o formă. Acolo se vorbeșe de România și nu de poporul său, adică de stat și nu de cetățean, iar ceea ce se zice este puțin important pentru mine, chiar dacă se folosesc vorbe ca „relansare economică”, „creșterea” statului, „cu o economie stabilă și competitivă la nivel european”.

Sau, este important, în sensul că mă îngrijorează continuarea folosirii cuvintelor fără fond. Nu știu cine a scris și cine a supervizat redactarea „mandatelor”, dar știu cine le-a aprobat, în unanimitate. Să nu fi fost între cei unsprezece mii de votanți unanimiști măcar unul care să sesizeze că nu de „economie stabilă” am eu nevoie, ci de creștere economică accentuată, astfel încâ să reducem decalajele economice masive dintre noi, românii, și restul Europei, precum nu de o „economie competititvă la nivel european” mă preocup eu, ci de una compatibilă cu celelalte state europene, mult mai dezvoltate economic decât România?!

Mai mult, unde este, în mandatul aprobat, imperativul curmării evaziunii fiscale și eliminării contrabandei, care mă necăjesc foarte tare, deoarece aceste flageluri îmi secătuiesc aproape jumătate din resursele Țării mele? De ce nu spune nimic acel mandat de eliminarea corupției instituționalizate, care îmi interzice mie, cetățeanului român, multe dintre drepturile și libertățile pe care Statul ar trebui să mi le asigure?

Poate dumneavoastră nu vi se par întemeiate aceste îngrijorări. Poate că veți zice că răspunsul la întrebările mele se regăsesc în programul de guvernare al USL, ce a fost menționat în mandat, neglijând astfel faptul că acest program ar fi trebuit să fie el însuși un mandat imperativ, decum va fi aprobat de Parlament, odată cu numirea Guvernului.

De altfel, la intervenția din sală a unui congresist al PNL, care cerea includerea în mandat a obligativității noii conduceri politice a Țării să repare nedreptățile suferite de unele categorii de cetățeni, cum sunt militarii pensionați, răspunsul venerabilului de la prezidiul congresului a fost că o asemenea problemă nu este pe ordinea de zi, iar soluția la aceasta se va regăsi oricum în programul de guvenare.

Formulând un asemenea mandat pentru șeful Executivului ce va să fie, cele trei congrese îmi spun mie, cetățeanului român, că ei consideră că actualul guvern are singura vină că nu prea se pricepe la economie și nu prea a reușit să o stabilizeze, dar ei se vor pricepe mai bine și o vor stabiliza și competiviza. Păi, asta este problema?!? Și asta este soluția, înlocuirea nepricepuților cu pricepuți în ale economiei?!?

Deci, pe un asemenea mandat, pot să mă aștept că cei din puterea politică actuală vor trece liniștiți în opoziție, fără să le reproșeze nimeni că au făcut legi anti-cetățean și anti-naționale, pe care le-au impus prin șantaj și corupție, că au spoliat banul public prin privatizări frauduloase și păgubitoare și prin distribuirea acestui ban către clienții lor politici, că au favorizat și au încurajat evaziunea fiscală și contrabanda de toate felurile, că au desconsiderat și umilit largi categorii de cetățeni și au transformat instituții esențiale ale statului în feude și sinecuri pentru ei și familiile lor!

Autorii și votanții rezoluției au trecut ușor cu vederea că, în numele aceleiași „stabilități economice” de care pomenesc ei în mandat, actuala guvernare, încă la putere, a luat măsuri severe antipopulație, de la diminuări de venituri la eliminări de subvenții și ajutoare, măsuri convenite cu exact aceleași organisme europene cu care, conform respectivului mandat, România ar trebui să intre în competiție. Ce m-ar putea determina pe mine să nu cred că și Guvernul Ponta va face exact același lucru?

Nici măcar mandatul candidatului USL pentru funcția de președinte al României nu spune nimic de reprezentarea mea, a cetățeanului român, prin această funcție. Ce îmi pasă mie de rolul de arbitru al președintelui de Țară?!? De ce acest candidat nu a primit mandat să formuleze politici naționale în favoarea mea, în domeniile constituționale ale externelor și securității și apărării naționale?

Deci, cu toată importanța de netăgăduit a acestor congrese, cu toată admirația pentru capacitatea organizatorică și de mobilizare dovedită de cele trei partide, cu toată compatibilitatea de țeluri referitoare la eliminarea din conducerea Țrăii a domnului Băsescu Traian și a partidului său de casă și de suflet, eu, cetățeanul român, mă regăsesc în evenimentele din sâmbăta trecută doar ca un simplu și nebăgat în seamă spectator la un meci între cei 11.000 participanți la congres și individul de la Cotroceni, meci ce are ca miză puterea politică în România.

Un meci cu rezultatul încă indecis și, în care, eu m-aș bucura ca Băsescu să piardă, deși nu am cum să țin cu potențialii câștigători. Pentru că nici ei nu îmi dau de înțeles că ar ține cu mine.