Veniți de luați notițe

Este evident că domnii de la Uniunea Social Liberală (USL), proaspăt ieșiți din opoziție și de curând deținători ai unora dintre puterile democratice din statul România, sunt solicitați sau chiar sunt asaltați de domnii de la Partidul Democrat Liberal (PDL). În asemenea condiții, ne mirăm că mai au timp să mai și guverneze Țara.

Sau nu mai au timp și de asta?

Pentru observatorul neimplicat emoțional, cred că s-a atins deja nivelul maxim de saturație al nano-scandalurilor ce însoțesc îndepărtarea temporară a domnului Băsescu Traian de la tastele și căștile telefonului prezidențial, instalat în Palatul Cotroceni.

În tot cazul, mie mi-a ajuns. De aceea, când am vrut să mă uit totuși la televizor, am dat peste un program în care se povestea cum domnul Mircea Lucescu, anternorul de fotbal și fosta vedetă a aceluiași sport, și-a început cariera antrenorială la Hunedoara, cu mulți ani în urmă.

Unul din lucrurile nemaivăzute până atunci, pe care le-a inițiat acolo, a fost să alcătuiască o echipă de tineri ce își luau notițe la meciuri, despre ce și, mai ales, cum se întâmplau lucrurile pe teren, de la pase greșite la tactica echipelor sau la tehnica de joc individuală, ori la numărul de sprinturi înainte sau înapoi. Cam cum vedeți că fac acum calculatoarele la diferite sporturi, de ne dau tot felul de „statistici”.

Și m-am gândit eu. Poate domnii de la USL, fiind prea ocupați cu PDL-iștii și, dacă le mai rămâne timp, cu guvernarea, nu au cum să își mai noteze ce se întâmplă în acest meci politic și să învețe din aceste întâmplări. Poate n-ar fi lipsit de interes să ceară unor tineri mai liberi ca timp să își noteze câte ceva din ceea ce face actuala opoziție pedelistă. Că au cu siguranță ce învăța.

Eventual, pot să compare ceea ce fac pedeliștii acum cu ceea ce făceau ei, useliștii, când erau în opoziție.

Făcând această comparație, n-ar mai trebui să fie indignați și să se întrebe unde era Europa când domnul Băsescu a refuzat să schimbe guvernul Boc demis de Parlament, când ei erau ridiculizați în fel și chip, făcuți chiulangii când erau în grevă parlamentară, când nu primeau „timp de antenă” la televiziunea publică nici cât negru sub unghie, când erau asaltați cu dosare de toate felurile și așa mai departe.

În schimb, ar trebui să se întrebe de ce n-au făcut și ei ca pedeliștii, astăzi?

Am spus-o de mai multe ori. Democrația nu este dictatura majorității, pentru că deținerea și exercitarea puterii în stat nu este un atribut exclusiv al democrației. Mult mai specifică este protejarea minorității de către majoritatea deținătoare de putere. Adică, deciziile majorității nu trebuie niciodată să fie ostile minorității. Majoritatea nu are de ce să își construiască bunăstarea pe necazul minorității.

Acum, pedeliștii vorbesc de principii, de apărarea democrației, de pericolul teribil al distrugerii intituțiilor de către puternicii zilei, foștii opozanți minoritari, până mai ieri.

Ei nu se plâng că li s-au luat privilegiile, că nu mai pot să fure nesingheriți, că nu mai au cum să își pună nepoții, frații și cumnații în funcții grase, la stat, pe multe mii de euro pe lună. Nu. Ce spun ei este că sunt „îngrijorați” de noua dictatură a majorității, formată din oameni fără demnitate și necinstiți.

Useliștii ar trebui să ia notițe la acest mod de a face propagandă.

Și ar fi trebuit să știe că singurul mod în care nu au cum să fie acuzați de abuzul de putere sau de dictatura majorității este să-i acuze, să-i condamne și să-i pedepsească pe foști majoritari și făptași ai multor fapte reporbabile, penale și anticonstituționale, inclusiv anti-naționale.

Desigur, Procuratura nu se află printre pârghiile de putere ajunse în mâna lor. Aceasta este încă sub control băsescian și funcționează încă în rolul de poliție politică.

Dar useliștii pot să facă acuzații politice, să aducă probe executive, din ministerele și agențiile pedeliștilor și pot să îi condamne public, național, european, american și chiar chinezesc.

Oare de ce nu o fac?

Poate nu are cine să îi învețe. Dacă stau să învețe de la pedeliști, este foarte posibil să folosească aceste lecții când vor fi din nou în opoziție.

Adică, foarte curând.

La vot

Astăzi este luni, dar va veni și duminica asta, când vor fi alegerile locale. Locuitor al Bucureștilor și al Sectorului 6, eu mă voi duce la vot. Nici nu este mare efort, căci secția de votare este chiar peste drum. De fapt, chiar peste alee. Și mă voi duce la vot ca să nu fiu catalogat în toate felurile în care cei ce ne îndeamnă să mergem la vot ne tot amenință că ne vor spune dacă nu mergem.

Votul este secret. Nu veți știi niciodată cu cine am votat eu, deadevăratelea. Problema este că nici eu nu știu cu cine să votez. Așa că votul meu va fi o mare surpriză și pentru mine.

Îmi este clar, însă, cu cine nu o să votez, nici în ruptul capului.

Nu voi vota cu nimeni de sub siglele PDL, UNPR, UDMR, adică partidele și formațiunile politice din fosta coaliție guvernamentală Boc-Ungureanu, pentru că eu sunt un cetățean convins de faptul că aceste partide și formațiuni au guvernat extrem de prost, în detrimentul meu și al oamenilor onești din rândul cărora fac parte. Mai mult, îi bănuiesc pe foștii guvernanți de mari ticăloșii, de spolierea banului public, de trădare de neam și de comportament mafiot. Bineînțeles, cei pe ce care îi știu băsiști, bociști, udriști, opriști sau udemeriști, chiar dacă și-au schimbat tabăra ori sigla, nu vor primi votul meu.

Dar nu voi vota nici cu „independentul” domn doctor Oprescu de la Primăria Capitalei. Și asta nu pentru că nu și-a îndeplinit mare lucru din mandatul ce i l-am încredințat acum patru ani și că a uitat să „ducă lupta” cu corpuția masivă din Primărie, așa cum promisese. Ci pentru că s-a dovedit a fi un individ cu inteligența plecată de la el, care a crezut cu sinceritate că un stadion se construiește pentru tribune, salonul oficial și parcări, nu pentru terenul pe care se desfășoară jocurile sportive și a făcut o construcție „națională” pe care nu s-a putut juca nimic până nu a venit cineva să îi explice, ca unui copil, cum este cu gazonul stadionului. Ori, votul meu nu poate merge la un asemenea om. Dacă nu l-a dus mintea într-o asemenea situație, cum să mă aștept să fie mai deștept în alte probleme ale guvernării Capitalei?!

Cum nu îmi vine să votez nici cu acei candidați onești, bine intenționați, doritori „să facă treabă bună” și să înlocuiască toată șleahta de corupți și nestăui puși în funcții publice de „marile partide”. Aceștia, dacă nu au nimic în spate, cum ar fi o echipă de tehnicieni, sau o organizație puternică și credibilă, ori o experiență de autoritate convingătoare, nu vor putea niciodată să facă față încrengăturilor de „interese” ce s-au țesut fără nici o opreliște prin administrațiile locale în ultimii douăzeci de ani.

Pentru că, vrem sau nu vrem, ne place ori nu ne place, problemele Bucureștilor și ale Sectorului 6 sunt de natură existențială, adică viața noastră este afectată direct de această corupție generalizată și instituționalizată.

Iată doar câteva exemple ilustrative. Sectorul 6 are două cartiere mari: Drumul Taberei și Militari, care au, intenționat, cea mai proastă infrastructură imaginabilă. Militari este principala intrare în București de pe autostrada A1, adică dinspre jumătate de România, dar nu are nici o parcare unde cei ce vin din această jumătate de Țară să își poată lăsa mașinile în siguranță și să circule civilizat cu transportul în comun. Pentru că, dacă ar avea, Bucureștii s-ar descongestiona și nu ar mai putea mafia ridicărilor de mașini să colecteze bani pentru partid și conducătorul iubit, local și central. Atât Drumul Taberei cât și Militari se „varsă” într-o strungă îngustă, în Cotroceni și Panduri, ceea ce face ca mii de tone de carburant să se consume zilnic pe străzile acestor două cartiere, doar pentru statul degeaba în traficul blocat, spre satisfacția benzinarilor și a clienților lor politici și spre distrugerea plămânilor locuitorilor acestor două cartiere. În Militari, pe artera principală, se întrețin „spații verzi”, îngrădite cu drugi masivi de fier, ce alimentează generos conturile celor ce sunt „plătiți” să pună flori sau să vopsească fiarele, pe când mașinile nu au loc să întoarcă la stânga fără să blocheze întreaga bandă.

Cum ar putea un „independent” ori un domn bine intenționat dar singur-singurel, fie el ales primar general sau primar de sector să rezolve asemenea probleme? Dacă ar putea să mă convingă, i-aș da bucuros votul meu. Dar, numai pentru că nu este din gașcă sau că nu este de acord, ca și mine, cu această corupție generalizată, nu poate să îmi ia votul.

Așa că, săptămâna aceasta, aștept sugestii eu cu cine să votez.

Meciul 11000 contra 1 in asteptarea rezultatului

Conform postului de televiziune Antena3, strategia de comunicare a Partidului Democrat Liberal (PDL), referitoare la congresele celor trei partide ce alcătuiesc Uniunea Social Liberală (USL) și la mitingul uniunii, din sâmbăta dinaintea Floriilor ortodoxe, este de minimizare a importanței și rolului acestor evenimente atât pentru democrați-liberali, cât și pentru români, în general.

Acest articol nu face parte din strategia respectivă. Și asta nu pentru că autorul nu este deloc un apropriat al democrat-liberalilor și este chiar un inamic declarat al domnului Băsescu Traian, patronul incontestabil al PDL, ci pentru că cele trei congrese extraordinare și mitingul reunit ce le-a urmat au fost foarte bine organizate, au fost focalizate pe scopurile propuse și au avut impact mediatic major, așa că nu au cum să fie minimalizate.

Aceste evenimente au arătat cu prisosință capacitatea conducerii partidelor politice prezente de a le organiza în timp scurt și de a mobiliza  participanții la congrese și miting, participanți ce au avut și calitatea de reprezentanți al celor din organizațiile din care proveneau, așa că putem spune că, deși au fost prezenți aproape 11.000 de useliști, în spirit și prin reprezentare au fost acolo un milion de români sau chiar mai mulți.

Alte câteva milioane au urmărit măcar o știre din multele pe care le-au generat evenimentele despre care vorbim aici. Aceștia au putut vedea la televizor cum domnul Victor Ponta, președintele Partidului Social Democrat (PSD) rupe simbolic scrisoarea necitită pe care i-o adresase lui domnul Băsescu Traian, iar, în copie, și celorlalți doi președinți de partide unite. Au putut asculta discursurile inspirate și emulante ale „greilor” partidelor respective, inclusiv un „madrigal catren” depus atenției Congresului Extraordinar al Partidului Național Liberal (PNL) de mereu tânărul și incredibil de istețul domn de 95 de ani Mircea Ionescu-Quintus, după aprobarea, în unanimitate, a rezoluțiilor supuse votului în plen.

Deci, am avut de-a face cu o demonstrație reușită de forță politică, deosebit de importantă în perspectiva alegerilor locale, de peste două luni. Asta, deoarece pregătirea alegerilor „în teritoriu” a fost o adevărată piatră de încercare pentru unitatea USL, piatră ce, pe alocuri, a atârnat destul de greu de gâtul unora dintre membrii ce încercau să treacă înot apele tulburate ale politicii românești.

Mesajul nescris al USL din Sâmbăta lui Lazăr a fost că provincia poate conta pe „conducerea centrală”, unită în cuget și în țeluri și gata să guverneze Țara de cum se va ivi ocazia. Ceea ce este în concordanță cu mesajul scris, ce a constat din rezoluții identice, aprobate de fiecare partid în parte, la congresul său și reiterate în manifestările populare de la mitingul reunit ce le-a urmat acestor congrese. Rezoluții prin care se reconfirmă voința politică de a conlucra pentru rezultate comune la alegerile președinților și consiliilor județene, precum și ale primarilor din centre urbane importante.

Dar, cel puțin la suprafață, se pare că adevăratul obiectiv al celor trei congrese a fost adoptarea rezoluției prin care domnul Victor Ponta este nominalizat ca prim-ministru al Guvernului ce va fi format decum USL va dobândi majoritatea parlamentară, iar domnul Crin Antonescu este nominalizat drept candidatul USL la funcția de președinte al României, decum aceasta va fi scoasă la vot.

Această rezoluție este răspunsul dat de cei unsprezece mii de participanți domnului Băsescu, acel președinte de Țară ce a reitarat, pentru a nu știm câta oară, că el nu va numi un prim ministru desemnat de un partid politic decât dacă acel partid (și nu uniunea sau coaliția din care face parte) a câștigat majoritatea absolută a locurilor în Parlamentul României, pentru că așa a citit domnia sa Constituția Țării. Altfel, va desemna domnul Băsescu pe cine vrea domnia sa, și pace. Iar, dacă această desemnare nu este pe placul Parlamentului, acesta nu are decât să organizeze noi alegeri parlamentare, până când va ieși un partid, iar nu o coaliție, majoritar în acel Parlament.

Iată însă cum coaliția, respectiv USL, a emis un document cu valoare juridică, din care rezultă unitatea de decizie politică în cadrul uniunii, ca și când ar fi vorba de un singur partid, în cazul nominalizării premierului. Deci, în urma acestei „mutări”, domnul Băsescu nu mai ar mai avea de ales decât între a-l numi pe domnul Ponta premier, sau a încălca Constituția, chiar așa cum o citește domnia sa. Astfel, rezoluția comună devine un fapt politic important, ce nu va putea fi minimalizat de propaganda pedelistă, oricât ar încerca. Urmează să vedem ce „mutare” va mai face acum domnul președinte Băsescu.

Numai că, eu, cetățeanul român, nemembru al nici unuia dintre partidele USL, am rămas, din nou, pe dinafară, cu ocazia celor trei congrese și a mitingului ce le-a urmat.

Am avut, într-adevăr, ocazia de a urmări meciul fără rezultat final dintre cei 11.000 de congresiști serioși, angajați și motivați și un președinte de Țară cam plecat cu pluta, dar eu nu am avut nici un alt rol în aceste manifestări decât acesta de spectator și nici nu am văzut vreun interes pentru mine din partea nici unuia dintre jucători.

Nici măcar „mandatele” date nominalizaților la prim-ministrie și președinție de rezoluțiile aferente nu mă privesc sub nici o formă. Acolo se vorbeșe de România și nu de poporul său, adică de stat și nu de cetățean, iar ceea ce se zice este puțin important pentru mine, chiar dacă se folosesc vorbe ca „relansare economică”, „creșterea” statului, „cu o economie stabilă și competitivă la nivel european”.

Sau, este important, în sensul că mă îngrijorează continuarea folosirii cuvintelor fără fond. Nu știu cine a scris și cine a supervizat redactarea „mandatelor”, dar știu cine le-a aprobat, în unanimitate. Să nu fi fost între cei unsprezece mii de votanți unanimiști măcar unul care să sesizeze că nu de „economie stabilă” am eu nevoie, ci de creștere economică accentuată, astfel încâ să reducem decalajele economice masive dintre noi, românii, și restul Europei, precum nu de o „economie competititvă la nivel european” mă preocup eu, ci de una compatibilă cu celelalte state europene, mult mai dezvoltate economic decât România?!

Mai mult, unde este, în mandatul aprobat, imperativul curmării evaziunii fiscale și eliminării contrabandei, care mă necăjesc foarte tare, deoarece aceste flageluri îmi secătuiesc aproape jumătate din resursele Țării mele? De ce nu spune nimic acel mandat de eliminarea corupției instituționalizate, care îmi interzice mie, cetățeanului român, multe dintre drepturile și libertățile pe care Statul ar trebui să mi le asigure?

Poate dumneavoastră nu vi se par întemeiate aceste îngrijorări. Poate că veți zice că răspunsul la întrebările mele se regăsesc în programul de guvernare al USL, ce a fost menționat în mandat, neglijând astfel faptul că acest program ar fi trebuit să fie el însuși un mandat imperativ, decum va fi aprobat de Parlament, odată cu numirea Guvernului.

De altfel, la intervenția din sală a unui congresist al PNL, care cerea includerea în mandat a obligativității noii conduceri politice a Țării să repare nedreptățile suferite de unele categorii de cetățeni, cum sunt militarii pensionați, răspunsul venerabilului de la prezidiul congresului a fost că o asemenea problemă nu este pe ordinea de zi, iar soluția la aceasta se va regăsi oricum în programul de guvenare.

Formulând un asemenea mandat pentru șeful Executivului ce va să fie, cele trei congrese îmi spun mie, cetățeanului român, că ei consideră că actualul guvern are singura vină că nu prea se pricepe la economie și nu prea a reușit să o stabilizeze, dar ei se vor pricepe mai bine și o vor stabiliza și competiviza. Păi, asta este problema?!? Și asta este soluția, înlocuirea nepricepuților cu pricepuți în ale economiei?!?

Deci, pe un asemenea mandat, pot să mă aștept că cei din puterea politică actuală vor trece liniștiți în opoziție, fără să le reproșeze nimeni că au făcut legi anti-cetățean și anti-naționale, pe care le-au impus prin șantaj și corupție, că au spoliat banul public prin privatizări frauduloase și păgubitoare și prin distribuirea acestui ban către clienții lor politici, că au favorizat și au încurajat evaziunea fiscală și contrabanda de toate felurile, că au desconsiderat și umilit largi categorii de cetățeni și au transformat instituții esențiale ale statului în feude și sinecuri pentru ei și familiile lor!

Autorii și votanții rezoluției au trecut ușor cu vederea că, în numele aceleiași „stabilități economice” de care pomenesc ei în mandat, actuala guvernare, încă la putere, a luat măsuri severe antipopulație, de la diminuări de venituri la eliminări de subvenții și ajutoare, măsuri convenite cu exact aceleași organisme europene cu care, conform respectivului mandat, România ar trebui să intre în competiție. Ce m-ar putea determina pe mine să nu cred că și Guvernul Ponta va face exact același lucru?

Nici măcar mandatul candidatului USL pentru funcția de președinte al României nu spune nimic de reprezentarea mea, a cetățeanului român, prin această funcție. Ce îmi pasă mie de rolul de arbitru al președintelui de Țară?!? De ce acest candidat nu a primit mandat să formuleze politici naționale în favoarea mea, în domeniile constituționale ale externelor și securității și apărării naționale?

Deci, cu toată importanța de netăgăduit a acestor congrese, cu toată admirația pentru capacitatea organizatorică și de mobilizare dovedită de cele trei partide, cu toată compatibilitatea de țeluri referitoare la eliminarea din conducerea Țrăii a domnului Băsescu Traian și a partidului său de casă și de suflet, eu, cetățeanul român, mă regăsesc în evenimentele din sâmbăta trecută doar ca un simplu și nebăgat în seamă spectator la un meci între cei 11.000 participanți la congres și individul de la Cotroceni, meci ce are ca miză puterea politică în România.

Un meci cu rezultatul încă indecis și, în care, eu m-aș bucura ca Băsescu să piardă, deși nu am cum să țin cu potențialii câștigători. Pentru că nici ei nu îmi dau de înțeles că ar ține cu mine.