Televiziunea româneasca vizuală

Prin anii 1960, la Casa Pionierilor din Sibiu s-a deschis un cerc de cinematografie. Piticii cu cravate roșii, fără tricolor la acea vreme, au avut posibilitatea să învețe să facă filme, de la A la Z. Eu țin minte cursul de operatori, din două motive. În primul rând, pentru că am descoperit de ce ar fi trebuit să fiu atent la orele de chimie, apropo de developatul peliculei și la cele de fizică, apropo de teoria spectrului vizibil. În al doilea rând, pentru că am aflat unele reguli de imagine cinematografică, ce mi-au fost de folos în tot restul vieții, deși nu am profesat nici măcar un moment meseria de operator sau camerman, cum i se mai zice, de curând.

Vă dați seama cât de mult mă deranjează să văd, pe ecranul televizorului, imagini surprinse doar de indivizi care nu au aflat nici până azi că există asemenea regului de imagine. Un trust ce are vreo cinci - șase canale de televiziune și-a deschis și o „școală media”, în care cică au tot ce le trebuie, din punct de vedere tehnic. Numai că aceleași televiziuni excelează în gafe pe care niciun pionier sibian de clasa a cincea nu le-ar fi făcut, acum o jumătate de secol.

Iată, pentru ilustrare, câteva minute dintr-o emisiune matinală, la Antena 1. Dacă ne uităm cu atenție, ar fi vorba despre imagini cu dansatoare. Numai că acestea sunt filmate fie fără picioare, dacă dau numai din picioare, fie fără picioare și mâini, atunci când dau și din picioare și din mâini. Mai mult, camermanului îi tremură foarte tare mâna, când le vede pe fete cum se contorsionează a dans, astfel încât mișcările lor sunt suplimentate de mișcarea în pendul a camerei de televiziune.

Ceea ce este semnificativ este că respectivul decupaj din emisiune este postat pe Youtube de înșiși protagoniștii sau protagonistele ce apar în aceste imagini, ca un fel de fală și mândrie că au apărut la televizor. Că sunt filmate ca dracu nu mai are nicio însemnătate. Sau, habar nu au nici ele, nici cei aproape o sută de mii de inși care s-au uitat la clip, că se pot face și filmări normale, profesioniste.

În România anului 2012 sunt foarte multe canale de televiziune, de toate felurile, de la „generaliste” (adică cu de toate: filme vechi, știri despre accidente și morți, meteo, sport – respectiv fotbal – telenovele și divertisment) și până la cele religioase. Deși sunt atât de multe, ele sunt foarte asemenea, din punct de vedere al calității conținutului. Astfel încât este greu să te decizi care dintre ele este mai prost.

Acum două decenii, era oarecum explicabil că multiplicarea canalelor de televiziune a dus la intrarea în breaslă a unor neavenite și neaveniți, fără pregătire, fără cultură și fără chef de a se perfecționa, foarte mulțumite și mulțumiți să își mulțumească șefii și să îi vadă prietenii și rudele pe ecranului televizorului. Astăzi, ar fi trebuit să vedem cum a doua generație de teleaști a căpătat oarecare înțelegere a tainelor meseriei și ar fi oarecum mai buni decât precedenții. Precedenți ce ar fi fost de așteptat să facă și ei oarece progrese. Dar, nu este cazul la noi.

Sunt mii de exemple care să susțină cele de mai sus. Pe mine mă amuză, cel mai tare, emisiunile domnului Mihai Gâdea, de la Antena 3. Este drept că vorbim aici de propagandă politică. Dar tot la televiziune se face și această propagandă. Deci, ar fi fost firesc să vedem o manifestare cât de cât televizistică, mai ales că domnul respectiv este și directorul canalului de televiziune ce îi găzduiește emisiunea. Când colo, în fiecare seară, domnul Gâdea îi roagă, îi îndeamnă sau chiar îi ceartă în direct pe lucrătorii din spatele camerelor de luat vederi să își facă simțit rolul pentru care au ajuns prin studiou. Momentul cel mai delicios este când moderatorul începe să descrie, cu cuvinte nepregătite, imaginile ce ar fi trebuit transmise, dar care refuză să intre pe ecran, ori pe „video-ol” (probabil, o pronunție românească a englezescului video-wall).