La aniversarea Armatei

La sfârșitul celui de-al doilea răzobi mondial, comuniștii care au luat puterea politică în România, sub pulpana sovieticilor ocupanți, au hotărât, printre altele, că istoria neamului și a patriei începe cu ei. Așa că au ales ca zi a Armatei ziua de 25 octombrie, zi când, în 1944, a fost eliberată Țara, prin forța armelor sovietice și românești.

25 octombrie a devenit și sărbătorirea secretă a Regelui Mihai în România comunistă, pentru că eliberarea Țării s-a făcut, cu intenție, tocmai de ziua sa de naștere. Și a rămas la fel de secretă și în primul deceniu de după căderea regimului public comunist, când Regele Mihai era ostracizat în propria lui Patrie, ca nu cumva să vină să le ia puterea celor ce o dețineau ca moștenire de la predecesorii co-partinici.

Noul regim politic de după 1989 a moștenit și o Armată fără putere militară. Cei aproape un sfert de milion de militari habar nu aveau ce înseamnă să tragi cu pușca, ca să nu mai vorbim de tactică militară ori de operații de luptă. Așa cum s-a văzut pe timpul ultimelor zile ale anului acela, militarii nu știau nici să identifice și nici să nimicească un inamic, oricare ar fi fost el. Tot ce știau ei era minerit, agricultură, canal și Casa Poporului. Dar nu erau ei de blamat pentru asta, pentru că Partidul, în frunte cu conducătorul lui și șeful statului, deciseseră că o armată puternică și instruită este un pericol pentru ei, pericol ce trebuia evitat prin prostirea și neinstruirea militarilor de toate gradele și specialitățile militare.

În decembrie 1989 erau destui piloți ce nu apucaseră încă să zboare cu avionul, tanchiști ce nu porniseră încă motorul tancului, infanteriști ce nu trăseseră încă niciun cartuș de război, marinari ce nu ieșiseră încă în larg și așa mai departe, pentru că nu fuseseră bani de asemenea cheltuieli inutile. De altfel, nu exista nicio politică de apărare națională, din care să rezulte la ce ne trebuie armata, ce misiuni să aibă și cât de puternică să fie ea. Existau numai „cuvântările tovarășului Nicolae Ceaușescu la adunările Activului de Comandă și de Partid din Armată”, după modelul chinezo-nord-corean. Iar în acele cuvântări nu se spunea nimic despre aceste preocupări legitime.

A urmat un deceniu atipic în istoria României și Armatei sale, când politicenii vechi și noi, alături de militarii vechi și noi au muncit în draci, să îndeplinească toate condițiile de intrare a Țării în NATO, alianța militară cea mai puternică din istoria omenirii. În acel deceniu 1994 – 2004, s-au întocmit primele politici de apărare națională, s-au produs primele legi de planificare a acestei apărări, s-a introdus un sistem de bugetare corespunzător unei planificări coerente și pe durată lungă, s-a reformat structura forțelor, s-a refăcut sistemul militar de educație, s-a creat un sistem de promovare prin competență în ierarhia militară și alte noutăți naționale, toate cu scopul de a face din Armata României una puternică și compatibilă cu euro-atlantismul victorios în războiul rece.

Au fost și câteva eșecuri, unele majore, în aceiași perioadă. S-a continuat distrugerea industriei naționale de apărare, în același ritm și pe același model ca restul industriei românești, deși prima adusese, până atunci, venituri însemnate la bugetul de stat, mai ales din exporturi. S-a menținut un număr nejustificat de mare de cadre militare și conscripți, de care nu avea nevoie nimeni, care nu produceau deloc putere armată și care consumau nejustificat resursele necesare pentru obiectivele și misiunile importante ale Armatei.

Odată cu 2005 și, cu mult mai multă vigoare, din 2009, toate realizările deceniului anterior au fost șterse cu buretele de actiunea politică a guvernanților, în frunte cu domnul Băsescu Traian, comandantul forțelor armate. S-a nesocotit legislația în vigoare și s-a renunțat la sistemul de planificare-bugetare multianual. S-a refăcut sistemul de promovare pe pile, în detrimentul celui pe merit, cel mai vizibil exemplu fiind șeful Statului Major General. S-a renunțat la emiterea de politici de apărare națională, care au fost înlocuite cu bunul plac al președintelui de Țară și al găștii sale de mafioți.

Între 1 ianuarie 2005 și 25 octombrie 2012, Armata României nu a primit nicio misiune strategică legiferată de Parlament, care să justifice cheltuirea banului public pentru apărarea națională sau pentru constituirea unei anumite puteri militare românești. Ca urmare, bugetele apărării au fost mici și discreționare, la mâna guvenelor regimului Băsescu, care au folosit o bună parte din banul public destinat apărării pentru finanțarea unor activități de partid.

S-a renunțat la statutul de ofițer și subofițer de rezervă, fără să se pună nimic în loc și afectându-se, astfel, sistemul de apărare a Țării prin contribuția acestor rezerviști. Prin desființarea sistemului de pensii militare de stat, s-a tăiat legătura dintre Țară și Armată, aceasta din urmă devenind o întreprindere cu angajați privați, la care proprietar este statul.

Militarii de astăzi au devenit dependenți de angajatorii lor politici la fel cum sunt sindicaliștii pe care îi vedem la televizor că ar reprezenta poporul. În afara salariilor cerșite de la patroni, acelora nu le pasă că întreprinderile la care lucrează sunt căpușate, falimentate, vândute pe nimica și apoi date la fier vechi. Nu le pasă că regiuni întregi din Țară sunt transformate în deșerturi toxice, că pădurile sunt tăiate și vândute la străini, că apele Țării nu mai curg sau sunt spurcate. Nu le pasă că nu se mai face învățământ în România, că nu mai există sistem de sănătate. Salariul să le meargă, așa minuscul cum este, și basta!

Plătiți de politicieni, care, la rândul lor, nu sunt controlați de nimeni, cum vedem cu ocazia apropiatelor alegeri generale, militarii sunt bucuroși că mai au un loc de muncă, chiar dacă nu mai au o muncă de apărare a Țării, pe care să o presteze.

Ce a mai rămas de apărat, cu arma în mână, în România? Vilele familiei Băsescu? Parcările familiei Udrea-Cocoș? Funcțiile la stat ale familiei Boc? Afacerile familiei Oprea? Pentru asemenea avuții naționale nu este nevoie de Armată. Există bodyguarzii.

Se pare că asistăm la reluarea unui ciclu istoric. Așa cum comuniștii lui Ceaușescu au văzut în Armată singura forță în stat capabilă să îi îndepărteze de la putere și au făcut tot posibilul pentru a-i lua Armatei respectiva forță, prin privarea ei de misiuni, instruire, dotare și bugetare, tot așa mafioții lui Băsescu aplică un plan transparent de privare a Armatei de propria putere, prin aceleași metode ca acum un sfert de secol.

Aceste gânduri sunt aniversare. La fel ca la împlinirea unei vârste, putem face și un bilanț, să vedem unde am ajuns cu viața, chiar dacă bilanțul este unul neplăcut. Asta nu înseamnă că nu ne putem ura o viață mai bună în viitor.

Așa că, de 25 Octombrie, LA MULȚI ANI, Armatei României și LA MULȚI ANI, Majestate!