Rocada din poliția politică română

Pe când toată suflarea din Țară urmărea cu sufletul la gură, la televizor, plimbarea unui domn cu niște pungi pline de bani prin fața unui minister românesc, doamna procuror general Laura Codruța Kővesi și-a anunțat public încheierea mandatului. Ai fi zis că momentul apariției și anunțului doamnei Kővesi a fost orchestrat cu mare grijă, pentru a trece cât mai nebăgat în seamă, în raport cu celălalt eveniment. Asta, deși el este unul memorabil.

Doamna Kővesi a ținut un adevărat discurs, din care am reținut că domnia sa părăsește scaunul de procuror general și că îl lasă în locul său pe domnul Daniel Morar, eternul șef al procurorilor anticorupți. Și-a mai mărurisit doamna respectivă și intenția de a-i lua locul domnului Morar la parchetul anticorupție sau, măcar, dorința să ajungă șefă la orice structură ce se ocupă de asemenea luptă.

Astfel, am fost încredințați că nu asistăm la sfârșitul unei epoci, ci doar la cel al unei etape din perpetua prezență a dubletei Kővesi – Morar la cârma anchetatorilor publici. În subsidiar, am aflat că noi, cetățenii români, suntem doar un public spectator la un asemenea eveniment. Și, ca orice public, nu putem interveni în desfășurarea spectacolului, nici dacă am vrea.

După consumarea momentului mediatic, premierul Victor Ponta ne-a spus că se află în aceiași situație cu noi, în sensul că nu poate interveni în niciun fel, însă, spre deosebire de ceilalți membri ai publicului, domnia sa nici măcar nu poate să comenteze sau să își spună opinia despre acest subiect.

Aflat la televiziunea Antena 3, domnul Ponta l-a rugat pe domnul Mircea Badea, de la În gura presei, să vorbească în numele său, atâta vreme cât domnia sa nu are voie să spună nimic. Domnul Badea a spus că doamna Kővesi și domnul Morar sunt „smardoii” domnului Băsescu Traian, adică cei pe care acesta îi asmute împotriva oricui are chef. Ca să fim riguroși, domnul Badea doar i-a comparat pe cei doi cu niște „smardoi” ai unui „șmecher” de mahala și nu a zis, textual, că ei ar fi așa de-adevăratelea. Asta, probabil, pentru a evita ca temutul Consiliu Național al Audiovizualului să îi ceară dovezi în sensul celor afirmate despre dubletă.

De fapt, domnul Mircea Badea de la Antena 3 a zis, cu alte cuvinte, că doamna Kővesi și domnul Morar fac poliție politică, în favoarea domnului Băsescu Traian, pe bani publici.

Cât adevăr ar fi în această afirmație? Dacă, prin poliție politică, înțelegem acele elemente de forță și constrângere ce fac „ordine” în Țară, în sensul că, la comanda altor politicieni incomodați de acele atitudini, arestează, exclud din viața publică sau, cel puțin, închid prin forță gura unor politicieni ori simpli cetățeni ce au anumite atitudini politice, atunci putem spune că, în România, ne confruntăm cel puțin cu elemente de poliție politică, dacă nu chiar cu o instituție de tip poliție politică, ca parte a Procuraturii.

Ocazia de a înființa o asemenea instituție, care să poată face arestări și să propună sentințe împotriva victimelor indicate de politicianul în favoarea căruia lucrază, însă fără ca inițiatorii să fie blamați pentru oficializarea poliției politice într-un stat pretins democratic, s-a ivit pe vremea ministeriatului de justiție al doamnei Monica Macovei.

Atunci, Occidentul exasperat de corupția de stat extinsă de la noi, precum și de imposibilitatea justiției, la fel de coruptă, de a judeca și condamna demnitarii români, a încurajat crearea unor instituții dedicate, după modelul celor ce acționează împotriva crimei organizate.

A fost evident, din primul moment, că ideea este proastă, iar paralela sau comparația este strâmbă. În cazul luptei împotriva crimei organizate, o instituție specializată se justifica prin faptul că acei criminali erau perfect identificabili în rândul populației, numai că ei nu stăteau cu mâinile în sân să aștepte să fie prinși și judecați, ci corupeau ori sancționau violent pe oricine ar fi încercat să îi dea pe mâna justiției, ea însăși cumpărată de aceștia, în mare parte. Mai mult chiar, modul de organizare criminală și metodele de lucru ale mafioților solicitau cu necestiate o pregătire specială, care nu se regăsește în portofoliul unui polițist sau procuror obișnuit.

În cazul justiției împotriva corupției, făptașii nu sunt deloc identificabili cu ochiul liber, ci doar bănuiți. La fel ca orice criminal de drept comun, ei sunt cinstiți până la proba contrarie, sau nevinovați până nu sunt declarați altfel. Ori, simpla atribuire a unui caz de cercetare penală unui procuror dedicat cazurilor de corupție îl scoate automat pe cel cercetat din categoria cetățeanului nevinovat și i se pune eticheta de corupt, înainte ca judecătorii să se pronunțe asupra vinovăției sale. Ceea ce numai justiție nu se poate numi, într-o lume civilizată.

În schimb, această situație poate căpăta numele de poliție politică. Pentru că este suficient ca un politician incomod pentru putere sau un cetățean guraliv să fie cercetat de parchetul anticorupție, indiferent pentru ce fapte, ca, imediat, toată lumea să îl arăte cu degetul cât de corupt este. Bineînțeles, o asemenea pecete devine, fără îndoială, o pedeapsă pentru orice persoană publică, în condițiile în care acea persoană contează pe credibilitatea propriei onestități. Sunt deja notorii multe cazuri în care prezumtivii corupți nu numai că au fost „cercetați”, dar au făcut chiar și închisoare, mai multe luni, fără a fi judecați și condamnați pentru faptele ce li se imputau. Foarte puțini dintre aceștia au ajuns în faza de judecare a procesului, iar și mai puțini au fost dovediți vinovați și pedepsiți definitiv pentru corupție.

Nu este mai puțin adevărat că Occidentul s-a declarat satisfăcut cu arestarea preventivă a unor nume sonore, ca și când astfel s-ar fi făcut dreptate. Ideea de parchet anticorupție în România a fost lăudată în toate rapoartele Europei, iar munca șefului acestui parchet, domnul Daniel Morar, a fost ridicată în slăvi de ambasadorul Americii la București, ce l-a și declarat de domnul respectiv persoană de neînlocuit de la cârma acestui organ, fără să spună niciun cuvânt despre poliția politică pe care parchetul anticorupție o poate face nestingherit și aparent legal, numai să vrea. Chestia asta cu omul de neînlocuit a ținut, însă, numai până ieri, când doamna Kővesi a decis că oricine poate fi șef la anticorupție, iar că domnul Morar trebuie neapărat promovat ca de neînlocuit la șefia Parchetului.

În realitate, investigarea corupției nu necesită nici metode și nicio pregătire specială, putând fi condusă de orice procuror. Singurul lucru care l-ar putea ține departe pe acest procuror de investigarea unui caz de corupție ar fi prezumția că, la rândul său,  ar fi și el corupt. De altfel, procedura de atribuire a unui caz unui procuror anticorupție ține doar de nivelul tranzacției investigate și de poziția investigatului în piramida ierarhiei în stat, în sensul că anticorupții se ocupă doar de sume și de oameni mari, lăsând celorlalți orice alte dosare mărunte. Sau, putem spune că un conducător politic precum domnul Băsescu nu are de ce să transforme întreaga Procuratură în poliție politică, trecută în subordinea sa directă, ci se adresează numai unui anumit corp de procurori, lăsându-i pe ceilalți să își facă meseria cum știu ei mai bine.

Pe termen scurt, perpetuarea celor doi „smardoi” la conducerea poliției politice băsiste înseamnă că alegerile generale vor fi supervizate procuraristic în interesul exclusiv al domnului Băsescu. Acesta nu va mai avea nevoie să iasă în fața garajului ce i-a servit drept sediu de campanie în pregătirea referendumului de demitere a sa, pentru a indica cine să fie anchetat sau chiar arestat pentru că nu votează cum vrea domnul președinte reinstalat. Acum, din adâncurile Palatului Cotroceni, cu toate canalele de comunicații secrete deschise, acest președinte de masă verde va putea să îl conducă pe domnul Morar cu precizie, spre țintele dorite.

Pe terment lung, rocada dintre doamna Laura Codruța Kővesi și domnul Daniel Morar la șefia Procuraturii Generale și, în perspectivă apropiată, la șefia Parchetului Anticorupție, ne indică faptul că, în România anului 2012, poliția politică există, funcționează și are un viitor strălucit. Numai că o asemenea Românie devine din ce în ce mai neatrăgătoare pentru proprii ei cetățeni cinstiți.

Articol publicat inițial în ZiuaVeche.ro